Fecioară

       Ascendentul în Fecioară
     Cel născut sub acest ascendent abordează viața din punct de vedere practic, cu obiectivitate și spirit analitic. Are o fire tacută, chiar pasivă uneori, încat s-ar putea să nu i se ofere toată încrederea pe care o merita.
     Stând mai mult pe margine, îi place mai mult rolul de observator, critic sau sfătuitor în locul rolului de lider. Este metodic și analitic în tot ceea ce face, sistematic în dezvoltarea ideilor până la ducerea la bun sfârșit a proiectelor. Este foarte atent la detalii, încat nu îi scapă nimic. Principala lui grijă este clipa de față, prezentul, din această cauză pierde puțin viziunea de ansamblu asupra lucrurilor, împotmolindu-se în detalii minore.
     Se simte bine numai într-o lume materială, în cea emoțională nemaigăsind liniște și stabilitate. Manifestă dorința de îmbogațire, dar aceasta necesită un efort considerabil. Sunt firi foarte active, nu sunt usor de mulțumit, învață repede, au o rezistență bună și nu-și arată vârsta. Au înclinații speculative și adesea își manifestă necenzurat neliniștea și îngrijorarea; sunt sensibili la ceea ce-i înconjoară și la nevoile celorlalți.
     Persoanele cu Ascendent în Fecioară sunt adesea un pic mai atenuați în privința manierelor și a imaginii pe care o au în fața celorlalți, deși acest lucru depinde de multe ori de poziția lui Marte în această schemă. În general, Ascendenții în Fecioară au o aură inteligentă și rezervată, evidenta aproape la majoritatea. Aceste persoane sunt de obicei persoane timide cărora le trebuie timp să analizeze ce se întamplă în jurul lor înainte de a acționa. Această calitate poate fi percepută de ceilalți exact așa cum este ea în realitate, sau poate fi perceput ca o persoană retrasă, rece sau chiar critică. .
     Una dintre cele mai importante trăsături ale acestor persoane este cunoașterea foarte bună a propriului corp. Cei cu Ascendent în Fecioară sunt sensibili la orice disconfort sau semnal pe care corpul li-l dă. Mulți dintre ei sunt preocupati de sănătatea lor fizică, unii putând fi interesați de exercitii din alte “sfere” cum ar fi yoga. Persoanele cu Ascendent în Fecioară sunt foarte atente la ce mănâncă. Deși sunt niște gurmanzi rămân foarte atenți la fiecare aliment pe care îl consumă.
Cei născuți cu ascendentul în Fecioară au tendința de a se îngrijora foarte mult, mai ales când se confruntă cu situații noi. Observă cele mai mici detalii pe care alții le ignoră total. .
Foarte mulți oameni din această categorie au tendința de a atrage sau de a fi atrași de oameni care au nevoie de ajutor. Astfel pot avea parte de niște relații destul de confuze. Deși tind să para organizați și profesioniști, relațiile lor se pot transforma foarte ușor în dezordine și asta în special pentru că nu își văd partenerii cum sunt ei de fapt în realitate. .
Persoanele cu Ascendent în Fecioară au un șarm ascuns. Odata ce încep să se acomodeze cu persoane pe care tocmai le-au cunoscut, se va dovedi că au foarte multe de oferit. Te vor ajuta când ai probleme, vor veni să te ajute și într-un picior, și te vor surpinde cu o modestie naturală într-o manieră critică și distantă.
Sub supravegherea lor atentă se desfășoară cu succes afaceri, activități comerciale sau legate de cultivarea pământului. De obicei au un temperament schimbător în plan mental.
     Aspect fizic
Statura medie sau putin peste, tendințe moderate de îngrașare, bine făcuți; fața este ovală, părul, ochii și tenul sunt închise la culoare; nasul este drept, iar mersul este dinamic.
    Predispoziții mentale
  Apetență pentru învațare, au o gândire dinamică, abilități intelectuale bune, sunt critici, prevăzători, metodici, preciși, ingenioși; uneori sunt mai degrabă indeciși, nervoși și fără încredere în ei înșiși.