Luna mai 2024, Leu

Mai 2024, Leu
005 Leu    „Un vis nu devine realitate prin magie. Este nevoie de transpiraţie, determinare şi muncă grea.” Colin Powell
    Încă de la începutul acestei luni vei avea parte de oportunități de progres în plan profesional, de dezvoltare a unor colaborări favorabile pe termen îndelungat. Această lună îți va aduce și beneficiile mult așteptate, aprecierea din partea șefilor. Este o lună în care va trebui să pui serios la treabă intuiția, originalitatea, creativitatea ceea ce îți va aduce avantaje financiare mult dorite. În primele zece zile ale perioadei vei pune accentul pe familie dar și pe carieră fiind important să găsești un echilibru între cele două. Vei avea ocazia să constați că nu există jumătăți de măsură și că este absolut necesar să dai mai multă atenție celor dragi. Este o perioadă favoravilă pentru a demara proiecte comune cu partenerul de viață. Nu vor lipsi provocările venite din partea părinților, a familiei, poate fi vorba despre o schimbare de locuință, locul de muncă în altă localitate sau chiar îți dorești să emigrezi. Ambiția personală te va ridica pe culmi iar prietenii te vor susține în demersurile tale profesionale, îndeosebi după data de 15 mai. Reușești să îmbini, în avantajul tău, utilul cu plăcutul și să dai naștere unor idei care îi vor ajuta pe cei din grupul din care faci parte. Se poate vorbi despre un restart, o șansă de a te lansa în domeniul socio-profesional. Se preconizează concretizarea unui ideal profesional care vine la pachet cu bani și recunoașterea meritelor.
            Din data de 23 mai ai ocazia de a reevalua aspecte care vizează o moștenire. Se poate vorbi despre șansa de a obține fonduri, bani veniți prin intermediul celorlalți, dorința de a obține un împrumut bancar care te va  ajuta să pui în practică aspecte care vizează un proiect personal. Apar schimbări favorabile în plan sentimental, ai șansa de a cunoaște o persoană de sex opus de altă naționalitate sau cunoscută prin intermediul unor cursuri la distanță. Cert este că ești mult mai dispus să accepți schimbarea, să te debarasezi de trecut și să privești dintr-o nouă perspectivă relația cu sexul opus. În a doua parte a lunii ai ocazia să vezi partea bună dintr-o posibilă pierdere care vizează o relație sentimentală astfel că, în preajma datei de 23 mai, este momentul să pui capăt definitiv unei relații, intri acum în posesia unor secrete care te vor ajuta să îți revizuiești concepția despre dragoste.
            Este o lună în care este important să găsești echilibrul între obligațiile care țin de carieră și cele de familie acceptând că viața este mai mult decât muncă și efort fizic și intelectual. Ai ocazia să călătorești mai mult, să te revezi cu vechi prieteni, să dai un nou sens unor relații personale dar și profesionale. Nimic nu este prea mult pentru tine, îndeosebi atunci când este vorba despre eforturi urmate de câștiguri. Se recomandă prudență în relația cu prietenii, la modul în care gestionezi banii veniți din muncă proprie sau la banii pe care îi dai cu împrumut, îndeosebi spre sfârșitul lunii.