Luna martie 2024, Capricorn

Martie 2024, Capricorn
010 Capricorn             Deviza acestei perioade este: „În ochii tăi se află scânteia luminii divine care conduce toate fiinţele spre ieşirea din întunericul fricii şi a lipsei de încredere.” Paul Ferrini
            Începutul de lună îți aduce ocazia de a întâlni o nouă relație de iubire cu ocazia participării la cursuri sau pe parcursul unor călătorii în interes de serviciu. Rudele pot juca și ele un rol important în cunoașterea unei persoane de sex opus, alături de care alegi să petreci mai mult timp, de acum înainte. Este o lună de primăvară în care sufletul îți este copleșit de emoții, trăiri intense, îndeosebi din data de 10 martie. Până la jumătatea lunii ai ocazia să te lămurești asupra unor aspecte care țin de studii, relația cu rudele apropiate sau în ceea ce privește anumite acte, documente, negocieri pe care se pare că le-ai amânat, în ultima perioadă. Vei pune mai mult accent pe studii, comunicare, relaționarea cu cei din mediul apropiat. Faci mai multe deplasări, fie că este vorba despre locul de muncă sau în interes personal.
            Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu pot apărea unele disensiuni cu partenerul de viață în ultimul decan al acestei luni, probleme datorate, îndeosebi aspectelor care țin de profesie, nemulțumirile de la locul de muncă riscând să îți afecteze relația de mariaj.
Din data de 20 martie ești mult mai implicat în viața de familie încercând să găsești un echilibru între obligațiile care țin de profesie și cele din relația cu persoanele dragi. Chiar dacă vor mai exista și probleme în relația de cuplu, în mare parte datorate problemelor legate de casă, bani sau chiar a problemelor venite din partea părinților, ai totuși ambiția dar și capacitatea de a găsi soluții salvatoare în situațiile confuze
            În preajma datei de 19 martie este posibil să nu reușești să exprimi clar gândurile, dorințele tale, fricile, teama de eșec în plan sentimental. Nu este exclus să dorești să experimentezi, să te implici într-o nouă relație, care ți se pare mult mai pasională față de relația în care ești deja implicat. Cert este că în prima parte a lunii ești într-o continuă nehotărâre, un du-te-vino, în plan sentimental. Dacă îți dorești să dai startul unei relații de dragoste, ai mai mult curaj să îți exprimi propriile dorințe, sentimente lăsându-te purtat de pasiune.
            Încă de la începutul lunii ești inspirat, capabil să muncești susținut pentru a-ți împlini un țel profesional. Ești organizat, atent la detalii, la modul în care colaborezi cu șefii și colegii. Prima parte a lunii se poate dovedi favorabilă pentru (noi) negocieri, este o perioadă de relansare, de obținere a unui post mai bine plătit sau reluarea unui program care poate să te avantajeze, din multe puncte de vedere.
           În prima parte a lunii este important să faci o reevaluare serioasă a unui proiect profesional sau să revii cu maximă seriozitate asupra unor sarcini de lucru care se pare că au rămas în suspans. Este important să reevaluezi și să corectezi termenii unui contract. La jumătatea lunii ești inspirat, în ceea ce privește investițiile, achizițiile sau implicarea într-o colaborare rentabilă, din punct de vedere financiar.
            Este posibil să reiei anumite discuții în contradictoriu, în cadrul colectivului de muncă, în preajma datei de 25 martie. Evită să aduci acuzații celor cu care lucrezi sau colaborezi întrucât astfel poți intra în conflicte greu de gestionat. Va trebui să fii mult mai prudent, mai ales dacă lucrezi cu acte, documente importante sau dacă este vorba despre negocieri, examene, călătorii întrucât există riscul să pierzi documente importante sau pot să apară tot felul de obstacole cu ocazia unor negocieri. Nu este exclus să afli informații importante despre anumite acțiuni derulate în secret de către colegi sau colaboratori și ești nevoit să acționezi cât mai prompt. Nimic nu este prea greu pentru tine, cât timp ești organizat și finalizezi la timp tot ceea ce ți-ai propus.
          În ceea ce privește domeniul financiar este o lună în care, dacă depui mult efort să îți îndeplinești sarcinile de muncă, vei avea ocazia să constați că nu a fost în zadar bucurându-te de șansa de a obține mai mulți bani sau susținere financiară din partea unor persoane de la care nu te așteptai.