Uranus

Uranus

    Această planetă a fost descoperită în 1781. De două ori mai departe de Soare decât Saturn, este greu de observat de pe Pământ.

    Primele imagini “în prim-plan” ale planetei au venit în 1986, de la sonda Voyager 2.
    Atmosfera este alcatuită mai ales din hidrogen, însă metanul din norii superiori este cel care îi conferă culoarea distinctivă verde-albastruie. Are un sistem de inele și 26 de luni.

    Axa lui Uranus este înclinată în orbita sa în jurul Soarelui. Acest lucru face ca planeta să pară “pe o parte”, iar lunile și inelele sale par a se roti în vârful și la baza planetei. Nimeni nu știe motivul acestei înclinatii – poate a fost rezultatul unei coliziuni. Norii de metan înghețat sunt singurele trăsături vizibile la Uranus.

    Miranda, a cincea lună ca dimensiune, a fost descoperită de pe Pământ, iar cu o sonda spațială s-a dezvăluit suprafața sa complexă: relief divers, cu câmpii, faleze și canioane adânci. Pare că Miranda a fost lovita cândva, în trecutul său, și s-a reasamblat.

220px-Uranus_Earth_Comparison       Mărime comparativă a lui Uranus cu Pământul.