Berbec

001 Berbec
În limba latină: Aries
(21 martie – 20 aprilie)
Verbul caracteristic:”A fi”
Semn masculin, cardinal, de foc, guvernat de planeta Marte.
 
001 Berbec
Simbolul zodiei: ideograma semnului zodiacal sugerează cele două coarne ale berbecului, reprezentând, prin două semiluni incomplete, apele conștiinței țâșnind cu putere în afară.
 
 
 
 
Culorile: roșu, orange.
Pietrele norocoase: ametist, acvamarin, aventurin, coral, cuarț roz, granat, jasp roșu, piatra sângelui (heliotrop), rodocrozit, rodonit, rubin, safir. Se recomandă pietrele de culoare roșie.
Metalul caracteristic: fier, oțel.
Numere norocoase: 1 și 9.
Ziua norocoasă: marți.
Principalele calități: independența, curajul, cinstea.
 
Compatibilitatea dintre nativ și:
Berbec, Leu, Săgetător este excelentă;
Gemeni, Vărsător este bună;
Rac, Capricorn este delicată, chiar riscantă;
Balanță, Scorpion, Fecioară este dificilă;
Taur și Pești este nerecomandabilă.
 
Personalitate Comunicativi și cu spirit deschis, nu le va fi niciodata greu să stabilească relații de prietenie. Le place să comunice direct, deschis nesuportând tertipurile verbale. Sunt plini de energie în tot ceea ce fac, avântându-se în acțiuni fără să gândească, dovedindu-se uneori a fi încăpățânați peste măsură. Spiritul de echipă este o trăsătură pregnantă a caracterului lor. Nu-și pierd niciodată curajul și chiar dacă au suferit o înfrângere ei nu țin supărarea fiind gata să-și refacă forțele și să o ia de la început. Dorința de afirmare este puternică și vizează în special sfera profesională, domeniu în care își poate pune în practică însușirile deosebite. Semnul zodiacal îi conferă elocventă și numeroase aptitudini. Cutezător, acționează rapid dorindu-și să obțină totul cât mai repede. Berbecul poate fi însă și morocănos și acest lucru se întâmplă de regulă când suferă o înfrângere.
Aspectul negativ al acestor nativi este excesul de zel, putând deveni adesea nervoși, recalcitranți, certăreți. Au tendința de a se implica în acțiuni riscante.
 
Profesii recomandate: armată, chirurgie, neurochirurgie, ghid, sport (arte marțiale, box, sporturi extreme), publicitate, mass-media, justiție, mecanică, poliție, construcții, arhitectură.
 
Dragoste Pasiunile sunt puternice, capricioase și inconstante, dar odată fixată atenția asupra unei persoane, nativul Berbec nu va ezita să-și arate latura pozitivă a personalității sale. În cazul în care acesta descoperă că a fost înșelat devine violent, fără a cere prea multe explicații.
 
Sănătate Este predispus la îmbolnăviri ce țin de zona capului. Are probleme cu dantura, cu sinusurile, predispoziție către migrene. Se remarcă uneori starea de surmenaj, posibile afecțiuni ale splinei sau stări febrile. Este sensibil la efort îndelungat deoarece nu știe să se odihnească. Rinichii și stomacul sunt sensibili. Nativii din semnul Berbec au cea mai mare forță de regenerare.