Luna aprilie 2024, Scorpion

Aprilie 2024, Scorpion
008 Scorpion         „Purtăm înlăuntrul nostru minunile pe care le căutăm în afara noastră.” Rumi
        În prima parte a lunii aprilie este momentul potrivit să acorzi o atenție deosebită locului de muncă, a schimbărilor care pot apărea în această zonă. Ești preocupat de sarcinile de lucru, de relația cu colaboratorii, aspecte care vizează posibilitatea de a găsi un job mult mai avantajos, din punct de vedere financiar. Sănătatea este un subiect frecvent pe tot parcursul lunii. Dialogul cu medicii, începerea unor tratamente sau analizele medicale nu sunt binevenite deoarece ești predispus la complicații, la diagnostic greșit.
              Se recomandă adoptarea unor noi strategii de lucru, asumarea de noi responsabilități, valorificarea parteneriatelor, în sensul progresului în carieră, îndeosebi în a doua parte a lunii. Cât timp acționezi și nu aștepți soluții de la alții nu vei avea probleme în relația cu șefii sau în a obține banii de care ai nevoie pentru plata unor datorii. Dă dovadă prudență în ceea ce privește domeniul financiar, îndeosebi în prima parte a lunii. Pot apărea cheltuieli neprevăzute sau ești nevoit să investești în propria sănătate, poate fi vorba despre plăți urgente, taxe, impozite, un împrumut.  
            La jumătatea lunii pot apărea noi oportunități de a te implica într-o relație de cuplu sau de a revigora relația actuală. Ești preocupat de relația cu ceilalți, cauți noi posibilități de a interacționa cu lumea, de a învăța de la ceilalți. Din data de 19 aprilie, odată cu intrarea Soarelui în zodia Taur, se amplifică relația cu ceilalți, discuți pe tema parteneriatelor, a relației de cuplu, acorzi atenție mariajului sau competitorilor fiind nevoit să te adaptezi rapid la schimbări.
             Spre sfârșitul lunii îți este mai ușor să relaționezi cu persoane aflate pe alte meleaguri sau pentru a dezvolta colaborări care te pot ajuta să progresezi, în plan personal și profesional. Se recomandă prudență în ceea ce privește comunicarea, dialogul cu ceilalți și tot ce înseamnă semnarea de contracte, demararea unor parteneriate care implică și investiții financiare.