Balanță

       Ascendentul în Balanță
     Cel născut sub acest ascendent are personalitate diplomată și amabilă, sociabilă și prietenoasă. Poate fi un bun mediator al conflictelor, nu se simte bine în împrejurări discordante, are o mare nevoie de armonie în jurul lui. Nu suportă schimbările, are tendința de a spune ceea ce crede că le face celorlalți plăcere și nu ceea ce simte cu adevărat. Preferă armonia și echilibrul în jurul său, nesuportând polemicile, certurile, acești nativi iubind dreptatea, ordinea, știind să se facă plăcuți. Sunt iubitori de frumusețe în toate formele ei: natura, muzica, literatura și tot ce implică divertisment sau cultură. Iubesc să fie în mijlocul oamenilor, preferă oamenii curajoși, deschiși, veseli.
     Persoanele cu ascendentul în Balanță știu să se apropie foarte ușor de ceilalți, au zâmbet atrăgător. Reușesc să fie foarte convingători atunci când doresc acest lucru.
     Sunt înclinați către profesii ce necesită bun gust, simț artistic și tot ce ține de armonie.
     Aspect fizic: corpul bine format, înalt, subțire, dar cu tentă de îngrășare la vărsta adultă. Părul este moale, castaniu spre negru, ochi căprui sau albaștri. Fața rotundă sau ovală cu trăsături regulate; adesea cu gropițe; înfășișare plăcută, aparență tânără, tenul sănătos.
     Predispoziții mentale: acești nativi au capacităși intelectuale bune, clarviziune și discernământ, sunt persoane amabile, vesele, oneste, sunt iubitori dar destul de schimbători, dornici de socializare și divertisment. Le place să fie la modă preferând vestimentația elegantă și bijuteriile.