Saturn în zodia Capricorn

                         Saturn în zodia Capricorn
 
            „Înțelegem că, în cele din urmă, vindecarea noastră și chiar vindecarea lumii depinde de o nouă relație cu noi înșine.” Jason Shulman
        
           Saturn intră în zodia Capricorn în data de 20 decembrie 2017, la ora 6:48, tranzitând acest semn până în data de 22 martie 2020 când va intra în zodia Vărsător, urmând să revină în zodia Capricorn în data de 2 iulie până în 17 decembrie 2020.
        Revenirea lui Saturn în semnul Capricorn (în domiciliu, zodie cardinală, feminină, de pământ) după 29 de ani și jumătate marcând intrarea în același semn de mai mult de patru ori într-o sută de ani. Ultima dată a tranzitat această zodie în intervalul 14 februarie – 10 iunie 1988; Saturn revine în zodia Săgetător, aflat în mers retrograd în perioada 10 iunie – 30 august 1988 și în mers direct în perioada 30 august 1988 – 12 noiembrie 1988 când și-a făcut  intrarea în zodia Capricorn, tranzitând acest semn până în data de 6 februarie 1991.
            Saturn este considerat ca fiind Cronos la romani, cel care se confunda cu timpul care se scurge, care distruge tot, domnia lui simbolizând această putere asupra întregii lumi. În mitologie apare ca fiu al lui Uranus (Cerul) și al Geei (Pământul) prin uniunea cu Rhea, menită să dovedească oamenilor că timpul hotărăște cele ce se petrec pe pământ. Saturn le dă naștere lui: Jupiter, Pluton, Neptun (zei) și Junona, Vesta și Ceres (zeițe). Saturn cade sub blestemul tatălui și sub loviturile fiului, Jupiter. În mitologia romană, după ce Jupiter a ajuns la putere, Saturn s-a dus la Roma și a instaurat Era de Aur, un loc perfect și armonios care a durat cât timp a domnit. În memoria Erei de Aur se sărbătorea Saturnalia, în perioada solsțitiului de iarnă. În această perioadă nu se putea declara război, nu se puteau venera zei și era o perioadă în care se făceau daruri. Acesta reprezenta egalitatea și era o perioadă în care toți oamenii erau la același nivel. Când festivalul se încheia, colectorii de taxe apăreau, strângeau toți banii iar aceștia reveneau guvernului și proprietarilor. Saturnaliile se stabiliseră ca sărbătoare națională romană, de o zi,  pe 17 decembrie, în anul 217  î.Hr. Caesar a stabilit-o la două zile, Caligula la 4 zile, Claudius la 5 zile, iar Domitianus a lungit-o la o săptămână (17-23 decembrie).
            Mulți astronomi consideră planeta Saturn ca fiind cea mai frumoasă planetă a sistemului nostru solar; fiind denumită și „Bijuteria Sistemului Solar”. Saturn a fost observată pentru prima oară de către asirieni acum 2.700 de ani; aceștia au numit planeta „Steaua lui Ninib”, zeul asirian al primăverii.
            Saturn are anotimpuri dar efectele lor nu se observă în atmosferă pentru că planeta se află departe de Soare. Axa ei are o înclinare de 26,75° iar anotimpurile durează aproximativ șapte ani. În 2009 a început primăvara în emisfera nordică, aceasta este foarte lungă terminându-se în anul 2016.
            Saturn cu domiciliul nocturn în zodia Capricorn (cel diurn în Vărsător) este considerată planeta timpului, deci și a întârzierilor, a limitării, obstacolelor, reprezintă disciplina, responsabilitatea, munca, efortul susținut dar și maturitatea, creșterea, tradiția, stăpânește muntele, solitudinea dar și elevarea spirituală. Saturn este resimțit adeseori ca un impuls de a face lucrurile clare și concrete, după ce ne-am confruntat cu limitările propriului ego, cele care ne împiedică să progresm către o direcție care ne poate aduce sentimentul de împlinire. Saturn ilustrează valoarea muncii, a efortului depus în mod constant, până când reușim să ajungem la nivelul dorit. Influența lui Saturn ne poate încetini într-un anumit domeniu al vieții (în funcție de tranzitul lui Saturn în casa astrologică din tema natală), simțind tot acest efort ca pe o presiune, ca pe un sentiment că înaintăm cu „frâna trasă” sau că, oricât de mult am încerca să ridicăm un edificiu, ceva vine și ne anulează bunele intenții, cât timp aceste dorințe au ca direcție împlinirea unui scop pur egoist, fără să ne gândim la consecințe, la efectele acțiunii respective, pe termen îndelungat, asupra propriei vieți, personalități, mediului în care ne aflăm. Despre Saturn se spune că guvernează planul material. În planul fizic construim, consolidăm sau dezvoltăm, în egală măsură putem să dărâmăm, să schimbăm vechile structuri, încercând să punem în schimb ceva mai puternic, un nou sistem de organizare. Acțiunea lui Saturn ne arată care este prețul atașamentelor, de orice fel, ne ajută să vedem care sunt limitările propriului ego. Saturn ne ajută să sondăm cele mai profunde trăiri, ajungem să forăm propriul suflet, în momentele de criză existențială.
            Zodia Capricorn simbolizează pământul, munții, apogeul carierei, bătrânii. În plan social:  guvernele, miniștrii de stat, diplomații, politica, monarhia, marile corporații, sistemul monetar, macroeconomia, bogățiile funciare, diplomații, minele. Este asociat cu interiorizarea, mişcarea, materialitatea, hotărârea, responsabilitatea, spiritul metodic, administrarea, simţul datoriei, integritatea, concentrarea, economia, perseverenţa, priceperea, tactul şi diplomaţia. Capricornul este cel care ne dă capacitatea de concentrare pe concretizarea obiectivelor, pe materializare, perseverență, simț practic.
            Deoarece Saturn guvernează legea cauzei și a efectului, fiind numit și seniorul Karmei, ne constrânge la confruntarea cu consecințele propriilor acțiuni având rolul de a ne readuce la realitate, fiind forțați să ne ancorăm în concret. Ne poate ridica pe culmi sau ne poate prăbuși de la înălțime, în funcție de alegerile pe care le facem. Saturn aduce în manifestare consecințele faptelor fiecăruia dintre noi, fiind forțați să înțelegem cauzele acestora și să luăm decizii pe termen lung, pe baza acestei înțelegeri.
În vechea astrologie Saturn a fost numit „Marele Malefic” observându-se cum tranzitele acestuia aveau un efect devastator asupra pământenilor, în anumite perioade istorice. El guvernează persoanele în vârstă, clădirile, minele, terenurile agricole şi solul cu bogăţiile sale. Astfel că acesta este asociat ( în funcție de aspectele pe care le face cu alte planete) cu moartea, accidentele, alunecările de teren, prăbușirea de mine, cutremure de pământ și tot ce are legătură cu muntele, stâncile.
            Intrarea lui Saturn în semnul Capricorn, de-a lungul timpului, a produs schimbări importante în structurile de guvernare ale societății, în plan social, politic, financiar, economic punând la încercare fundația care a fost clădită pe parcursul ultimului ciclu saturnian. Saturn ridică sau distruge anumite concepții de viață, tradiții aducând cu sine nevoia de nou, de forță, ascensiune. Saturn ne ajută să escaladăm cele mai înalte culmi, cât timp avem încredere că tot ceea ce am acumulat în plan fizic și spiritual este bine structurat, organizat, are o fundație bună. El ne impune reguli, deține putere printr-o bună organizare a timpului, putând deveni astfel o forță căreia, fie că vrem sau nu, trebuie să ne supunem. Saturn ne impune un anumit ritm de lucru, ne poate aduce obstacole în cale având sentimentul că batem pasul pe loc, atunci când nu urmăm întocmai regulile impuse de el sau ne grăbește să acționăm pentru a concretiza anumite proiecte ce implică multă muncă, răbdare, seriozitate și experiență acumulată de-a lungul timpului.  
            Tranzitul lui Saturn în zodia Capricorn a adus, de-a lungul timpului, schimbări semnificative în structura societății, în plan politic și economic. Marea criză economică a fost perioada crizei lumii capitaliste datorată supraproducției, între anii 1929-1933 (Saturn în semnul Capricorn, 30 noiembrie 1929 – 24 februarie 1932). În data de 13 august 1961 a început ridicarea Zidului Berlinului, separarea est-germanilor de berlinezii din vest, în efortul de a stopa consecințele scurgerii de forță de muncă și pierderilor economice asociate cu migrația zilnică a unui mare număr de profesioniști și lucrători calificați între Est și Vest. Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afișat în lumea occidentală. Declanșarea războiului din Vietnam a avut loc în data de 1 noiembrie 1961 (Saturn în semnul Capricorn), războiul fiind considerat unul dintre marile eșecuri ale politicii externe americane. În data de 9 noiembrie 1989, atunci când Saturn se afla din nou în zodia Capricorn, se ia decizia demolării Zidului Berlinului, un moment semnificativ al căderii regimului comunist. La sfârșitul lunii mai 1990 au loc cutremure de pământ foarte puternice în România (Saturn în zodia Capricorn).
            Tranzitul lui Saturn în zodia Săgetător are loc între 23 decembrie 2014 și 16 iunie 2015, după care revine în zodia Săgetător, din data de 18 septembrie și până în 20 decembrie 2017, aducând o perioadă destul de incertă, de zbatere, în ceea ce privește relațiile la nivel internațional, impunerea de noi reguli și condiții în politica internațională,  acordurile dintre state realizându-se cu mai multe restricții, limitări. Au apărut probleme care țin de emigrații (așa zisa „invazie musulmană”), destabilizând foarte serios economia, politica, valorile spirituale și culturale în Europa. În perioada de revenire în mers retrograd în zodia Scorpion (15 iunie – 2 august 2015), în România, au fost aduse la suprafață secrete legate de fondurile Europene, bani care au fost cheltuiți fără măsură, în scopuri egoiste, de către persoane care au deținut și dețin funcții importante în stat. Se pare că a fost vorba doar de un start întrucât ceea ce s-a demarat, în intervalul trecerii lui Saturn prin Scorpion (2012-2015) în plan politic, va continua și se vor vedea și mai puternic consecințele acelor acțiuni. Vom observa consecințele îndeosebi din a doua parte a anului 2019 și prima parte a anului 2020, atrunci când Saturn se va întâlni cu Pluton (guvernatorul zodiei Scorpion) în semnul Capricorn, Jupiter (autoritatea, legea) aflându-se în plin tranzit prin această zodie.  
            Odată cu intrarea lui Saturn în semnul Capricorn se impun noi reguli de organizare, de structurare a societății actuale, schimbări importante care ne forțează să adoptăm noi principii de viață, valori, ne asumăm noi responsabilități. Dacă tranzitul lui Saturn în zodia Scorpion (octombrie 2012 – decembrie 2014) a provocat o profundă purificare fiind puși față în față cu propriile traume, compromisuri, frici, dorințele și ambițiile noastre; Saturn în zodia Săgetător (2014 – 2017) a adus schimbări în ceea ce privește convingerile spirituale și religioase, relațiile la nivel internațional punându-se accentul pe ideologie și libertate. S-au reconfigurat anumite alianțe la nivel internațional, valurile de emigranți în Europa dar și dinspre Mexic către SUA, au provocat serioase revolte, necesitatea adoptării unor măsuri cât mai urgente pentru a restabili ordinea în plan economic și politic. Donald Trump (președintele SUA), pe 25 ianuarie 2017 semnează decizia ridicării zidului la granița dintre Mexic și SUA. Noile directive presupun și o schimbare de politică, întrucât au în vedere expulzarea, nu doar a imigranților ilegali acuzați de infracțiuni comise cu violența, ci și a acelora care au „abuzat” de asistența socială oferită de autoritățile americane ori care sunt sunt susceptibili să reprezinte „un risc pentru siguranța publică și securitatea naționala”. Acest zid va fi construit în timpul tranzitului lui Saturn în zodia Capricorn.
            Intrarea lui Saturn în semnul Capricorn ne dă un nou start pentru următorii aproximativ 29 de ani.  Saturn (Cronos) ne forțează să dăm bătălia cu timpul, ne ajută, alături de Pluton (ce se află deja din 2008 în semnul Capricorn), să ne transformăm, să explorăm o nouă lume, să dărâmăm ceea ce nu mai este de folos, ne forțează să acționăm în sensul progresului în plan social și personal. Este momentul să ne „cățărăm” pe culmi lăsându-ne conduși de experiența de viață, de înțelepciune, răbdare lăsând deoparte ambițiile prostești. Aspectele benefice pe care Saturn (în semnul Capricorn) le face cu Jupiter (în zodia Scorpion) și cu Neptun (în semnul Pești), în anul 2018, prin grație Divină, prin iubire și înțelepciune suntem susținuți, fie să atingem cele mai înalte culmi,  explorând noi domenii, relații care să ne dea sentimentul de împlinire (în funcție de casa astrologică din tema natală tranzitată de Saturn), fie să ne eliberăm din relații viciate, dintr-un mediu profesional care nu corespunde întocmai așteptărilor, dorințelor noastre. Este timpul să depunem efort, în sensul creșterii, al evoluției, căci fără efort Saturn nu ne va recompensa. Timp de aproape trei ani vom avea de luptat cu idei și concepții învechite și care se cer reevaluate, reconfigurate, îndeosebi în perioadele de retrogradare ale lui Saturn în semnul Capricorn, putându-se ajunge la construirea unui nou edificiu, o nouă structură politică, economică, chiar la nivel mondial și care se va derula până la încheierea acestui ciclu Saturnian, mai exact în data de 22 octombrie 2047. În anul 2019, Saturn în zodia Capricorn nu va face aspecte mai puțin favorabile cu planete transaturniene (Uranus, Neptun și Pluton) ceea ce nu înseamnă că nu ne putem confrunta totuși cu schimbări, neplăceri, pierderi de natură materială. Data efectivă a retragerii Marii Britanii (considerat a fi un stat din zodia Capricorn) din Uniunea Europeană, a fost stabilită în 29 martie 2019, ora 23. Astfel că ne mai putem aștepta și la alte schimbări ce țin de stabilirea granițelor interstatatale, schimbări importante ce țin de relațiile politice  la nivel internațional având ca subiect principal pământul și resursele acestuia, pădurile, tot ce ține de agricultură,  minereuri, piața imobiliară va trece prin profunde schimări.  
            În 2020, Saturn se va afla în conjuncție cu Pluton în semnul Capricorn, unde se va afla și Jupiter dar și Nodul Sud Lunar. Capricornul semnifică puterea, guvernul, prim-ministrul dar și executarea/exercitarea unei hotărâri asupra altora. Pluton este asociat cu dictatura, este sinonim cu conspiraţia, luptele pentru putere, cu regimul totalitar şi violent, de orice natură, cu corupţia la orice nivel şi cu războaiele interne sau de tip gherilă. În vara lui 2020 situația nu se prezintă prea grozav, având în vedere eclipsele care se vor produce pe axa Rac – Capricorn și care pot predispune la calamități naturale, erupții vulcanice, incendii devastatoare (Marte se va afla în zodia Berbec careu în T cardinal la Saturn, Pluton, Axa Dragonului), războaie ce implică adesea distrugeri masive şi pierderi mari de vieţi omeneşti. Este o perioadă în care are loc o puternică restructurare a sistemelor economice și sociale, aplicarea de noi concepte, schimbarea modelelor de putere; în plan politic, tendința către manipulare, dominarea asupra maselor de oameni, măsuri drastice în plan politic și social, venite din partea guvernului și conducătorului de stat.
            Cronos (Saturn) „face cărțile” în următorii aproximativ trei ani și ne pune față în față cu trecutul, analizează în profunzime structurile sociale, aduce în față marii învățați sau profesorii, marii demnitari, grupurile influente care au capacitatea de a construi sau de a distruge structuri învechite. Saturn revine și ne supune unor teste destul de dure, verificând cunoștințele, experiența de viață acumulată în ultimii 29 de ani, dacă suntem pregătiți să facem următorul salt. Dacă e să privim la cât de mult s-a transformat societatea, mentalitatea, cât de mult am progresat. E adevărat, cu multe renunțări, suferințe, pierderi…dar am progresat ca și umanitate, ceea ce s-a demonstrat clar că ceea ce a făcut Saturn în intervalul 1988-1990, alături de Uranus și Neptun în Capricorn, nu a făcut decât să ne rupă de tradiții, de o anumită mentalitate care nu făcea decât să ne țină pe loc. Acum a venit momentul să clădim… un nou mod de a fi, gândi și relaționa.
            La nivel personal, Saturn în semnul Capricorn va avea cel mai puternic impact asupra nativilor semenlor cardinale (Berbec, Rac, Balanță și Capricorn). Aceste semne caracterizate prin inițiativă, curaj, spirit inovator, autoritate, nevoia de acțiune se vor afla în situația de a-și reevalua propriile limite și libertatea de exprimare, de manifestare în plan personal, profesional sau social. Acești nativi sunt nevoiți să-și asume noi responsabilități, să facă față schimbărilor debarasându-se de prejudecăți, de concepții învechite. Saturn le va da, îndeosebi acestor nativi, capacitatea de sacrificiu, dorința de perfecționare, de organizare, nevoia de realizare dar și teama de eșec.
            Pentru a afla cum vă va afecta, în plan personal, tranzitul lui Saturn prin zodia Capricorn, priviți ce casă astrologică, din teama natală, se află în semnul Capricorn. De reținut, în intervalul 22 martie – 2 iulie 2020 Saturn va intra în zodia Vărsător, revenind în semnul Capricorn, acolo unde va sta până în data de 17 decembrie 2020. Este foarte important să acordăm o atenție deosebită proiectelor începute în această perioadă de start a unui nou ciclu saturnian. Modul în care gândim, cum acționăm acum, va avea efect pe termen lung, până în ianuarie 2047, atunci când se va încheia acest ciclul al lui Saturn.
            Pentru cei care au Saturn natal în zodia Capricorn (cei născuți în intervalul 14 februarie – 10 iunie 1988; 12 noiembrie – 6 februarie 1988) aflându-se la prima întoarcere a lui Saturn, urmează o perioadă cu schimbări de direcție, noi angajamente (căsătorie, copil, carieră, în plan material, în funcție de tema natală). Poate fi o perioadă de răscruce alegând o nouă direcție cu mai mult avânt, dorință de acțiune, ambiție, simțind că este momentul pentru a schimba un anumit mediu, loc. Dacă sunteți născuți la a doua revenire a lui Saturn (în perioada 5 ianuarie 1959 – 3 ianuarie 1962) sunteți puși în fața unor încercări dure, fie că e vorba despre sănătate, relația cu familia, fie ați ajuns într-un punct în care simțiți că nu mai puteți înainta. Este o perioadă de bilanț și efort putând intra într-o nouă etapă de evoluție, dacă dați dovadă de mai multă maturitate sau devenind un adevărat mentor, ghid pentru cei mai tineri.

                Influența tranzitului planetei Saturn, în zodia Capricorn, asupra fiecărui semn zodiacal

            Berbec – urmează o perioadă de câțiva ani în care Saturn va pune la încercare cariera și planul social. Este posibil să apară o schimbare de direcție în plan socio-profesional, să renunți la un anumit mediu de lucru, după o perioadă de teste, răsturnări de situație. Acum este momentul să primești recompensa după efortul depus în anii anteriori, putând clădi o carieră solidă, poți pune bazele unei profesii care se va menține pentru mulți ani de acum înainte. Cu răbdare și seriozitate vei reuși să dobândești un nou staut și o nouă imagine în plan social învățând să relaționezi cu autoritatea, cu superiorii, îți asumi noi responsabilități.

            Taur – este momentul să îți clarifici concepțiile filosofice de viață, morale, spirituale, religioase fiind ocazia să îți reformulezi concepția despre viață. Studiezi mai mult reușind să descoperi o nouă mentalitate, mai solidă, atingând în final maturitatea necesară pentru a deveni un adevărat ghid, mentor, profesor pentru ceilalți. Este o perioadă de ambiție dorind să atingi un nivel de educație mai înalt. Nu este exclus să îți continui studiile universitare sau postuniversitare, să aprofundezi noi culturi, științe. Nu este exclus să apară și unele dificultăți în finalizarea unor studii.  Călătoriile pe care le vei face vor avea, în primul rând, interesul de a te cultiva, progresa în plan intelectual. Pelerinajele, legătura cu străinătatea vor fi o modalitate prin care să îți reclădești forța interioară.

            Gemeni –  urmează o perioadă în care este posibil să apară tot felul de probleme legate de acumularea de capital, gestionarea resurselor deținute în comun cu alte persoane, tot ce ține de taxe și impozite, credit bancar, moștenire, partaj. Te poți aștepta la schimbări importante ce vizează relația intimă putându-se instala o oarecare stare de rutină sau teama de sexualitate, frustrări. Este posibil să vorbim despre decesul unei persoane dragi dar și șansa de a moșteni anumite bunuri. Treci prin schimbări semnificative, care te vor obliga la transformare, reușind să îți analizezi propria existență în profunzime. Ești predispus la probleme de sănătate, accidente, operații chirurgicale. Ești dornic să aprofundezi domenii care țin de esoterism, paranormal, ocultism, secrete. Poate fi vorba și despre nevoia de a fi mai discret, retras, de a aprofunda lumea și viața de pe un alt palier, preferând să nu ieși prea mult în evidență.

            Rac – avem de-a face cu o perioadă de teste legate de relația de mariaj, parteneriate fiind supus unor teste legate de loialitate, stabilitate. Unele relații se pot rupe definitiv, alte relații devin mult mai unite, puternice fiind vorba despre o revigorare a vieții sociale și intime. Poate apărea șansa semnării unor contracte de parteneriat profitabile, de lungă durată. Investești timp și muncă în noile relații dar nu te aștepta să culegi roadele imediat. Este posibil să ai sentimentul că înaintezi greu, în ceea ce privește demersurile care țin de asocieri sau chiar de mariaj Saturn aducând tot felul de restricții, asumarea de noi responsabilități, nevoia de stabilitate.

            Leu – Saturn acționează la tine asupra domeniului care ține de locul de muncă și sănătate. Preiei noi sarcini de lucru, este posibil să fie nevoie de adaptarea la un nou program de muncă, adopți o nouă atitudine în relația cu colegii. Este vorba despre multă muncă, dedicare reușind cu greu să îți refaci forțele. Crește simțul datoriei fiind supus suprasolicitării și extenuării. Va trebui să adopți un nou regim de viață și alimentar întucât ești predispus la probleme de sănătate datorate, în primul rând, stresului. Nu este momentul potrivit pentru a schimba un loc de muncă, ci pentru a te stabiliza pe funcția actuală.

            Fecioară – în cazul tău, tranzitul lui Saturn prin semnul Capricorn, vizează în mod deosebit relațiile sentimentale, creativitatea, relația cu propriul copil. Îți este pusă la încercare răbdarea, în ceea ce privește relația cu copilul sau pot apărea probleme în ceea ce privește nașterea unui copil. Îți asumi responsabilitatea de părinte ocupându-te mai mult de creșterea și educarea acestuia. Este posibil să treci prin tot felul de încercări în ceea ce privește planul amoros. Începi să privești cu mai multă maturitate relația de dragoste. Te implici într-o relație sentimentală la locul de muncă, cu o persoană mai în vârstă decât tine. Ai ocazia acum să transformi un hobby într-o profesie de bază. Este recomandat să eviți irosirea banilor pe jocuri de noroc sau în tot felul de speculații financiare.

            Balanță – pot apărea dificultăți în ceea ce privește relația cu familia sau îți dorești să revii în locul natal, în țara natală. Este posibil să pui bazele unei familii, să contruiești o casă, să investești în domeniul imobiliar. Poți suferi unele blocaje în plan emoțional, în ceea ce privește exprimarea propriilor dorințe, trăiri având sentimentul că nu ești suficient de apreciat de către familie, de oamenii dragi. Este o perioadă favorabilă pentru achiziționarea de terenuri (îndeosebi în 2020), chiar dacă este posibil să apară unele întârzieri legate de acest aspect. Este o perioadă în care ești mult mai legat de casă, de familie investind mai mult în asigurarea confortului personal și familial.

            Scorpion –  urmează o perioadă în care este momentul să rezolvi conflicte mai vechi legate de relația cu rudele apropiate (frați, verișori) sau cu vecinii. Nu este exclus să te distanțezi de aceștia, refuzând să dai prea multe explicații. Este important să îți programezi cu atenție călătoriile, tot ceea ce ține de studiu, comerț, examene, semnarea de contracte, acte, operații de vânzare-cumpărare. Pot apărea tot felul de probleme legate de comunicare, blocaje, mici accidente, întârzieri în călătorii. Începerea unui curs de specializare, în această perioadă de tranzit a lui Saturn în semnul Capricorn, îți poate aduce noi oportunități de a avansa în plan profesional.

            Săgetător – tranzitul lui Saturn prin casa banilor, a resurselor din muncă proprie și a valorilor personală te îndeamnă la mai multă precauție, la o mai atentă administrare a bugetului personal. Pot apărea cheltuieli neașteptate cărora să nu reușești să le faci față. Este posibil să investești într-o nouă afacere, care nu va aduce câștiguri imediate. Devii mult mai chibzuit, atunci când vine vorba despre bani, rezumându-te la strictul necesar fiind totuși preocupat pentru a-ți asigura confrotul personal. De evitat luarea banilor cu împrumut întrucât există riscul să plătești tot felul de sancțiuni, poți suferi tot felul de pierderi.

            Capricorn – este o perioadă în care apar schimbări importante în viața personală, se restructurează relația cu propriul Eu Saturn impunându-ți nevoia de autodisciplină, autocontrol, mai multă seriozitate în relația cu ceilalți. Poate fi vorba și despre schimbarea anturajului, multe persoane ce păreau a fi apropiate se vor distanța sau va fi vorba despre o reconfigurare a relației cu ceilalți oameni, păstrând alături de tine persoanele loiale, de încredere. Viața ta se așează pe un fundament solid asumându-ți noi responsabilități, dând dovadă de răbdare și maturitate. Te preocupi mai mult de propria sănătate, de felul în care te percep ceilalți, cauți noi modalități de a progresa în plan personal.

            Vărsător – în această perioadă se poate vorbi despre o mai mare nevoie de solitudine, ești relație cu Divinitatea fiind vorba despre probe de încercare în existența ta. Te poți confrunta adeseori cu pesimism, stări de extenuare fizică și emoțională, sters, oboseală. Ai sentimentul că ești urmărit din umbră, nu reușești să dobândești recunoașterea, deși depui mult efort în această direcție. Este posibil să fii sabotat de dușmani ascunși. Ești predispus la accidetne, probleme de sănătate care se cer rezolvate cât mai urgent. Este o perioadă în care se poate vorbi despre plata unor datorii karmice. Multe din idealurile tale vor fi puternic zdruncinate confruntându-te cu o oarecare stare de singurătate, neputința de a acționa. Este o perioadă de ucenicie sau de muncă pe care o depui în culise având încă multe de învățat, înainte de a ieși în lume pentru a te face remarcat, apreciat. Te poți aștepta la sancțiuni severe legate de încălcarea legii.

            Pești – urmează o perioadă în care este posibil să apară tot felul de probleme legate de prieteni, un grup, o asociație din care faci parte. Nu este exclus să renunți la anumite proiecte, pentru a  face loc altora, mult mai promițătoare. La sfârșitul perioadei de tranzit a lui Saturn prin zodia Scorpion vei avea surpriza să observi cum au dispărut mulți dintre „prietenii” din viața ta care păreau de încredere. Este o perioadă în care ai ocazia să întâlnești mentori, profesori, oameni care te vor ghida pe un nou drum fiind vorba despre șansa de a lega prietenii pe viață.