Săptămâna 7 – 13 iunie 2021

       Fie că primești salariul, fie că vorbim despre obținerea unor bani veniți de pe urma unei activități derulate în trecut, cert este că începutul de săptămână îți aduce bani în contul personal. Pe de altă parte ești predispus la cheltuieli neașteptate, neprogramate. Nu este exclus ca o persoană apropiată să aibă nevoie de susținerea ta financiară. Există riscul să ajungi la o despărțire, renunțarea la o relație de dragoste sau intri în posesia unor informații neplăcute care îți schimbă cu totul impresia despre o persoană de sex opus. Ești derutat, atunci când vine vorba despre anumite cursuri pe care le urmezi, examene, negocieri sau chiar un interviu de angajare.  Spre sfârșitul săptămânii dedici mai mult timp activităților gospodărești. Este posibil ca părinții să aibă nevoie de ajutorul tău și astfel lași deoparte ceea ce părea urgent pentru propria persoană.
 
 
 
 
 
 

       Chiar dacă te-ai decis să schimbi multe lucruri în viața personală, se pare că nu reușești mare lucru, mai ales atunci când constați că nu ai avut forța, voința necesară pentru a te elibera din anumite relații, nu tocmai favorabile pentru progresul personal. Poți fii dezamăgit și nu primești susținere tocmai de unde aveai, poate, mari așteptări. Nu este cazul să te enervezi, ci fii atent la ce îți spune intuiția, la eventualele sinconicități menite să te readucă cu „picioarele pe pământ”. Spre sfârșitul săptămânii ești dedicat casei, relației cu familia preferând să petreci mai mult timp alături de cei dragi. Relația cu rudele tinde să se tensioneze fiind nevoie să iei oarecare distanță, până se mai liniștesc „spiritele”.

 
 
 
 
 
 

       Începutul de săptămână îți aduce nevoia de introspecție, de analiză a unor situații personale, eventual de sănătate, cu care te poți confrunta acum. Primești informații nu tocmai plăcute fiind nevoit să intervii prompt, vis-a-vis de o relație de prietenie sau aspecte care vizează banii, un eventual contract. Cu cât acționezi mai rapid, cu atât va fi mai bine pentru tine. Ai de făcut multe drumuri, deplasări, de analizat situații pe care le-ai tot amânat. Nu este exclus să intri în posesia unor mesaje cu privire la situația unei proprietăți, vrei să faci schimbări care necesită cheltuieli din partea ta. Spre sfârșitul săptămânii primești răspunsuri care vizează cursuri, negocieri pe care le-ai făcut în trecut. Te poți aștepta la schimbări care vizează acte, documente oficiale, aspecte care te vor pune în situația de a-ți schimba strategia de acțiune, vis-a-vis de un proiect.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

        De tine depinde în ce măsură ești dispus să faci față noilor provocări din carieră. Este posibil să fii dezamăgit de persoane pe care le-ai ajutat atunci când le-a fost mai greu iar acum vrei să schimbi complet direcția, tocmai pentru că nu merită să stai într-un loc care nu îți aduce  mulțumire sufletească și nici materială. Nu te baza pe ajutorul prietenilor, ba din contră, fii atent la ce gânduri împărtășești cu aceștia. În a doua parte a săptămânii îți prinde bine să privești situațiile dincolo de aparențe și să ții cont de sfaturile venite din partea unor persoane mai în vârstă. Timpul poate să-ți fie un bun aliat, dacă urmezi realizarea sarcinilor de lucru, pas cu pas. Au loc schimbări importante legate de banii veniți din muncă proprie, poate să apară șansa unei schimbări legate de un contract de muncă, o colaborare importantă. Evită să semnezi un contract de colaborare, până când nu te consulți cu persoane de încredere!

 
 
 
 
 
 
 
 

         Începi săptămâna acordând mai multă atenție problemelor legate de carieră. Este posibil ca un șef nemulțumit să te pună în gardă și ești nevoit să iei o atitudine fermă, vis-a-vis de relația cu colegii. Reiei discuțiile cu prietenii sau un grup, o asociație din care faci parte încercând să găsești un sens mult mai profund situațiilor cu care te confrunți. Vrei o schimbare de direcție, ceva mult mai interesant, să simți că îți este cu adevărat de folos, să te detașezi de oamenii și situațiile de viață care nu îți aduc câștiguri, în plan material și intelectual. Ești pus serios pe treabă deși sufletul tău tânjește după relaxare, vacanță, plimbări departe de casă. Încă nu este momentul să te relaxezi cu adevărat. Fii atent la detalii, apelează la diplomație și nu răspunde cu impulsivitate eventualelor provocări venite din partea unor persoane care au interese ascunse. La sfârșit de săptămână ai mult de lucru, de recuperat, în privința unei afaceri personale, o asociere. Pui la cale schimbări importante care vizează relația de cuplu. Este posibil să intri în posesia unor secrete care te vor ajuta să lămurești o situație neplăcută din relația de cuplu sau în relația cu rudele apropiate.
 
 
 
 
 

         Ești animat de dorința de a te informa, de a călători, relaționa cu persoane aflate la distanță sau pui la cale o călătorie îndepărtată. Este o săptămână favorabilă pentru a da startul unor relații de prietenie care te vor ajuta pe viitor sau te integrezi într-un (nou) grup care se potrivește modului tău de a gândi. Se cere prudență, la mijlocul săptămânii, în ceea ce privește relația cu un șef care este oarecum nemulțumit de anumite situații fiind nevoie de mai multă susținere din partea ta. Relațiile de muncă sunt active având ocazia să joci rolul de lider sau măcar ești cel care reușește să aplaneze conflictele din mediul de lucru. La sfârșit de săptămână se recomandă prudență în relația cu prietenii. Este posibil ca prin participarea la o întrunire, în cadrul unui grup, să nu fii într-o formă favorabilă sau întri în posesia unor informații care te indispun.
 
 
 
 
 
 
 
 
 

       Ești derutat, mai ales dacă te confrunți cu termene limită legate de plata unor taxe, facturi, o eventuală datorie. Fii prudent în ceea ce privește relația cu instituțiile statului sau dacă ai de luat decizii care implică și bani pe care trebuie să îi plătești cât mai rapid. Apelează la sfaturile unui expert și nu intra în panică, doar pentru că iei în seamă orice zvon. La mijlocul săptămânii ești derutat de reacțiile unui amic aflat în străinătate. Este posibil să îți schimbi planurile de vacanță sau atitudinea față de o persoană care nu merită încrederea ta. Spre sfârșitul săptămânii este recomandat să fii mult mai atent la relația cu șefii, care se pare că sunt nemulțumiți de serviciile pe care le oferi. Nu este exclus să renunți la un proiect profesional sau pot să apară răsturnări de situație datorită intervenției neplăcute din partea unor „prieteni”.
 
 
 
 
 
 
 

      Încă de la începutul săptămânii este multă agitație în relația cu ceilalți, îndeosebi dacă ești implicat deja într-o relație de cuplu sau parteneriat. Este important să ții cont și de opiniile venite din partea celor cu care relaționezi și să accepți ca fiind valabil și punctul de vedere al acestora. Se recomandă mai multă prudență în relația de șefii evitând astfel confruntări, acuzații pentru că riști să pierzi un loc de muncă sau o colaborare importantă datorită ambițiilor prostești. Nu este o săptămână favorabilă pentru a demara o (nouă) colaborare sau pentru a accepta un contract de muncă cu o firmă străină, eventual un (nou) job în străinătate. La sfârșit de săptămână ai ocazia să porți discuții secrete cu un șef, pe tema unui proiect legat de carieră. Nu este recomandat să refuzi ofertele care vin acum către tine dar nici nu te grăbi să semnezi un contract. 
 
 
 
 
 
 
 

         Începutul de săptămână debutează cu mari semne de întrebare, vis-à-vis de relația cu colegii de muncă sau unele acțiuni ce au legătură cu cariera, relația cu colaboratorii. Ești derutat, confuz neștiind prea clar cum să acționezi; pe de altă parte ești fără chef de muncă, dar vrei să faci schimbări importante în plan profesional. Nu este o perioadă favorabilă, dacă ai de susținut examene sau dacă te-ai gândit să dai startul unei colaborări. Fii atent la deciziile care se iau în colectivul de muncă. Familia te susține în demersurile tale fiind important să ții cont de sfaturile unuia dintre părinți sau cele venite din partea unei persoane mai în vârstă. La sfârșit de săptămână te poți aștepta la un dar, o mică atenție venită din partea persoanei iubite. În ultima zi a săptămânii ai ocazia să te lămurești asupra adevăratelor intenții ale unei persoane aflate la mare distanță, eventual peste hotare. Te gândești și răzgândești, vis-a-vis de studii, perfecționarea în plan profesional neștiind prea clar dacă merită să alegi o nouă cale, să abordezi un alt domeniu care îți cere multă dedicare. Ascultă-ți sufletul înainte de a lua orice decizie!

 

 

         Se recomandă prudență, în ceea ce privește relația cu copiii sau persoana iubită. Ești predispus la dezamăgiri, trădări venite din partea persoanelor dragi sau este nevoie de susținere din partea ta pentru ca persoanele apropiate să depășească cu bine unele probleme cu care se confruntă. Las-o mai ușor cu critica la adresa colegilor și a șefilor întrucât nu faci decât să atragi probleme în plan profesional. Muncești mult și susținut. Chiar dacă nu ești mulțumit de atitudinea unor colegi trebuie să îți vezi în continuare de treaba ta. Ai nevoie de odihnă, relaxare, mobilizare, mai ales dacă te confrunți cu probleme mai vechi de sănătate. Relația cu partenerul de viață riscă să se tensioneze spre sfârșitul săptămânii. Nu este cazul să consideri că numai tu poți avea dreptate, ci ar fi bine să descoperi care este rostul acestor discuții în contradictoriu.  
 
 
 
 
 
 
 
 

     Ești atât de solicitat de treburile gospodărești încât riști să uiți de o întâlnire importantă cu o persoană de sex opus. Nu este exclus să apară discuții neplăcute cu cei dragi datorită cheltuielilor pe care trebuie să le faci cu facturi, taxe. Va trebui să o lași mai ușor cu cheltuielile care nu erau deja programate. Este nevoie de mai multă mobilizare din partea ta, îndeosebi dacă unul dintre părinți are nevoie de sprijinul tău, eventual de sfaturi din partea ta. Spre sfârșitul săptămânii ești predispus la răniri, lovituri sau la o epuizare bruscă, din punct de vedere fizic și intelectual. Este o perioadă aglomerată în care reușești cu greu să faci față solicitărilor. Ești predispus  la discuții contradictorii în relația de cuplu având sentimentul că nu ești înțeles sau că celălalt nu vrea să te susțină în demersurile tale socio-profesionale.
 
 
 
 
 
 

       Încă de la începutul săptămânii vei pune mai mult accent pe relația cu anturajul apropiat fiind vorba despre discuții intense, întâlniri cu oameni dragi, cu care nu te-ai mai văzut de ceva timp. Relația cu rudele îți poate pune serioase semne de întrebare. Este posibil să intri în posesia unor informații, vis-à-vis de tine sau activitățile în care ești implicat. Cel mai indicat ar fi să eviți împărtășirea planurilor tale de viitor și să te dedici activităților care îți sunt cu adevărat de folos. Este posibil să apară tot felul de încurcături legate de acte, pierderea de informații importante, care vizează locul de muncă sau un proiect profesional. Spre finalul săptămânii cauți un echilibru între sarcinile de serviciu, care te solicită peste măsură și solicitările venite din partea familiei. O discuție sinceră cu persoana iubită te poate aduce mai aproape de realitate și poți să observi situațiile de viață dintr-o altă perspectivă.