Săptămâna 30 august – 5 septembrie 2021

      Începi săptămâna cu tot felul de conversații, schimburi de informații, călătorii, deplasări de interes personal și profesional. Nu vor lipsi contrazicerile, reproșurile din partea celor cu care relaționezi fiind oarecum derutat neștiind prea clar ce decizii să iei, îndeosebi în prima zi a săptămânii. Relația cu rudele apropiate este intensă putând afla acum despre schimbări neașteptate care vizează relația cu acestea. Ai ocazia să intri în posesia unor secrete, să te lămurești asupra unei moșteniri sau asupra unor contracte de colaborare. În a doua parte a săptămânii  preferi să stai pe lângă casă sau să te dedici activităților gospodărești, familiei. Se intensifică aspectele care vizează relația cu propriul copil, ești mult mai preocupat de educația acestuia, încercând noi modalități mult mai eficiente de a comunica cu acesta. Nu vor lipsi neplăcerile care vin în cadrul unei relații sentimentale sau vis-a-vis de prieteni care acționează într-un mod incorect la adresa ta.
 
 
 
 
 

      Entuziasmul, încrederea în propria persoană și starea de optimism te pot aduce mai aproape de împlinirea scopului propus, îndeosebi în prima parte a acestei săptămâni. Știi cum să te faci remarcat în mediul tău de lucru, prin fler și conștiinciozitate, spontaneitate. Poate fi ocazia de a semna un contract de muncă sau pentru a obține o eventuală promovare. La mijlocul săptămânii au loc negocieri legate de casă, o proprietate sau să primești bani veniți de pe urma unei investiții. Revederea cu o persoană dragă ți-ar putea reda starea de optimism, eventual să primești idei interesante având astfel mai mult chef să te implici în proiecte care te solicită, din punct de vedere fizic și intelectual. Spre sfârșitul săptămânii este timpul să faci mai multe deplasări împreună cu familia în locuri dragi. Este momentul de conexiune cu propria ființă, de sondare a propriului suflet.    

 
 
 
 
 

       Încă de la începutul săptămânii ești pus serios pe treabă, chiar dacă nu ești într-o formă tocmai bună. Poate fi vorba despre schimbări bruște de atitudine, răzgândiri menite să îi deruteze pe cei din anturajul apropiat. Pot apărea neplăceri legate de casă, familie, relația cu părinții fiind nevoie de mobilizare, de mai multă atenție din partea ta în relația cu cei dragi. Este vorba despre rezolvarea unor conflicte vechi, cerându-se din partea ta calm și diplomație. Primești susținerea materială de care ai nevoie pentru a renova sau a face schimbări importante prin casă. Este o săptămână în care pot apărea câștiguri venite de pe urma unor investiții sau ca urmare a practicării unui hobby având ocazia să te bucuri de câștiguri oarecum neașteptate. Spre sfârșitul săptămânii faci mai multe deplasări, fie pentru că ai de rezolvat aspecte care vizează domeniul profesional, fie trebuie să ajuți rudele apropiate. Se recomandă prudență la modul în care îți exprimi punctul de vedere, la ideile pe care le împărtășești celor din anturajul apropiat.
 
 
 
 
 
 
 
 
 

        Începi săptămâna fără prea mult chef de treabă resimțind nevoia profundă de izolare, de analiză profundă a relațiilor și situațiilor cu care te confrunți. Pe de altă parte ai ocazia să intri în posesia unor informații secrete care se vor dovedi valoaroase, în timp. Ești oarecum derutat de atitudinea persoanei iubite sau a propriului copil. Ascultă-ți intuiția și nu te lăsa atras în situații care nu fac decât să te epuizeze, din punct de vedere psihic-emoțional. Au loc discuții intense pe tema unui parteneriat sau a unor achiziții destul de costisitoare pentru propria locuință. Nu îți neglija sănătatea și dedică timp activităților care îți fac plăcere. La sfârșit de săptămână poate fi ocazia de a valorifica resursele de care dispui și să atragi mai multe venituri în bugetul personal. Se recomandă mai multă atenție la cumpărăturile pe care le faci întrucât ești predispus la cheltuieli peste bugetul personal.

 
 
 
 
 
 
 
 

         Au loc discuții intense cu amicii pe diferite teme, conversații interminabile care nu fac decât să te obosească, îndeosebi în prima zi a săptămânii. Privește situațiile cu care te confrunți dincolo de aparențe și ai să observi că adevărul este undeva la mijloc. Îți prinde bine să stai oarecum retras de persoanele agitate, să îți analizezi  propriului suflet, să ții cont de mesajele venite prin intermediul viselor sau ca urmare a unor întâlniri surprinzătoare. Este important să îți acorzi mai mult timp, eventual un scurt concediu în care să profiți de fiecare moment pentru a te detașa de grijile de la locul de muncă. Eliberarea de trecut, detașarea de ceea ce ți-a creat probleme de-a lungul timpului te va ajuta să ai o perspectivă mult mai luminoasă asupra vieții.  La sfârșit de săptămână ești în plină formă recomandându-se să eviți impulsivitatea în relația de cuplu întrucât poți ajunge destul de ușor la certuri.
 
 
 
 
 
 
 

        Începutul de săptămână îți poate aduce în vedere situații oarecum inedite, atunci când vine vorba despre carieră, șefi sau autorități. Se recomandă mai multă prudență la deciziile pe care le iei în domeniul profesional. Ești predispus la compromis, la pierderi care se pot datora neatenției. Nu este exclus să fie vorba despre o negociere cu un superior, dacă te-ai decis să schimbi domeniul de activitate, ești acum ferm hotărât să acționezi, fără să te mai gândești la pierderi. Nu este cazul să te bazezi pe prieteni care nu fac decât să își vadă propriul interes, fără să țină cont de tine. Fii prudent în continuare, atunci când vine vorba despre cheltuieli, chiar dacă este o perioadă favorabilă din punct de vedere financiar. La sfârșit de săptămână dorești să stai retras, departe de orice ar putea să îți tulbure liniștea sufletului. Este o perioadă favorabilă pentru a te preocupa mai mult de propria sănătate.
 
 
 
 
 
 
 
 
 

       Ești pus pe fapte mari, mai ales dacă ai de partea ta colaboratori de pe alte meleaguri care sunt gata să te susțină în proiectele tale. Nu este exclus să apară tot felul de neclarități care vizează cariera ta, îți pui semne de întrebare pentru care nimeni nu este grăbit să te ajute cu vreun răspuns, vis-a-vis de eventuale pierderi, probleme cu care te poți confrunta la locul de muncă. Relația cu un șef ar putea să îți creeze probleme serioase dându-ți astfel planurile peste cap, în cazul în care te așteptai la o mărire de salariu. Nu ai decât să conștientizezi rostul acestor evenimente și să privești evenimentele dintr-o altă perspectivă. La sfârșit de săptămână ai ocazia să petreci timpul alături prieteni sau de un grup, o asociație din care faci parte. 
 
 
 
 
 
 
 
 

     Se cere mai multă prudență, în cazul în care ești implicat într-un partaj, moșteniri sau colaborări de la care ai mari așteptări, în plan financiar. Nu te grăbi să dai curs unei colaborări, până când nu te consulți și cu persoane de încredere, întrucât ești predispus la pierderi de bani.  În cazul în care te-ai decis să pleci într-o călătorie în străinătate sau departe de casă va trebui să îți iei mai multe măsuri de precauție. Pot apărea răsturnări de situație neașteptate, probleme de sănătate, tot felul de încurcături care vizează banii, relația cu ceilalți putând deveni deosebit de tensionată. Spre sfârșitul săptămânii ai ocazia să îmbini utilul cu plăcutul și să dai startul unor prietenii interesante, care te pot ajuta pe termen îndelungat, în plan profesional și personal. Este momentul să te gândești la strategii noi, originale, care vizează cariera.
 
 
 
 
 
 
 

         Ești plin de viață, dornic să socializezi, să faci schimbări în plan relațional, să pui capăt definitiv anumitor relații care nu fac decât să îți abată atenția de la drumul tău. Apar noi șanse de a dezvolta colaborări menite să îți aducă și beneficii materiale. Se poate vorbi despre șansa de a da startul unei relații dragoste cu o persoană din grupul de prieteni sau scunoscută prin intermediul unor amici. Ești preocupat de plata unor taxe, impozite, te gândești să dai startul unei colaborări de la care ai așteptări financiare. Se recomandă mai multă atenție la ceea ce împărtășești cu un asociat. Spre sfârșitul săptămânii poate apărea oportunitatea de a călători departe de casă sau de a te revedea cu persoane de altă naționalitate. Ești preocupat de dezvoltarea personală, conversații pe teme filosofice sau din domeniul spiritual.

 

 

 

 

        Începi săptămâna în forță, la locul de muncă sau în relația cu colegii. Chiar dacă ești în vacanță, mintea și sufletul îți sunt tot la muncă, la modul în care ai putea să găsești noi alternative de a câștiga mai mulți bani, de a te face remarcat, apreciat de către șefi. Te îngrijești mai mult de sănătate, este posibil să faci analize medicale, să urmezi un nou regim alimentar și de viață. Evită discuțiile în contradictoriu cu partenerul de viață întrucât există riscul să ajungi la situații tensionate care te epuizează, din punct de vedere psihic-afectiv. Spre sfârșitul săptămânii este posibil să apară noi posibilități de câștig sau primești bani din urmă, o primă, un cadou sau pur și simplu poate să fie vorba despre discuții pe tema unui partaj, o moștenire, cheltuieli pe care trebuie să le faci cu plata unor facturi, taxe și impozite.
 
 
 
 
 
 
 
 

     Privește partea pozitivă a vieții și bucură-te de fiecare moment alături de cei dragi, de persoana iubită, eventual de prezența copiilor. Ai ocazia să te bucuri de pasiune, romantism preferând să lași deoparte orice griji care vizează locul de muncă sau relația cu colegii. Nu este cazul să te agiți inutil pentru aspecte care nu te privesc direct, mai ales dacă sunt implicați și bani, pierderi care vizează un fost parteneriat. La mijlocul săptămânii va trebui să fii mai organizat, să îți planifici cu mai multă atenție programul de muncă, să nu îți neglijezi sănătatea. La sfârșit de săptămână se evidențiază relația de cuplu sau tot ceea ce are legătură cu colaborarea, relația cu ceilalți devine deosebit de importantă pentru tine. Nu vor lipsi surprizele mai puțin plăcute din relația de cuplu, contraziceri pe tema banilor. Conversațiile cu o persoană dragă te ajută să ieși din zona de disconfort.
 
 
 
 
 
 

       Ești preocupat de casă, de treburile gospodărești neavând prea mult timp pentru relaxare, distracții. Există riscul să te confrunți cu stări de schimbare a dispoziției neașteptate, răsturnări de situație care vizează o relație de dragoste. Se preconizează o întâlnire romantică cu o persoană cu care nu te-ai mai văzut de ceva timp. Ai ocazia să împărtășești momente de pasiune, să exprimi cu mai multă deschidere ceea ce simți, gândești, care sunt planurile de viitor. Este timpul marilor schimbări în plan relațional dar și al sentimentului că ești „luat de val” fiind important să îți asculți intuiția, înainte de a lua o decizie fermă. La sfârșit de săptămână au loc discuții pe tema locului de muncă, pui la cale tot felul de întâlniri în interes profesional. Îngrijește-te mai mult de propria sănătate!