Săptămâna 26 august – 1 septembrie 2019

Berbec   
     Este un început de săptămână dedicat mai mult aspectelor care țin de propria gospodărie, de curățenie, eventuale reparații, renovări prin locuință. Ești dornic să finalizezi cât mai repede anumite activități care se pare că te solicită din punct de vedere fizic. Fii atent la propriile reacții și nu da frâu liber gândurilor, nemulțumirilor, ci fii atent la ce anume se vrea de la tine. Nu este exclus să apară probleme care țin de zona sistemului digestiv dar și de circulația sângelui, eventuale infecții în organism. Spre sfârșitul săptămânii se poate vorbi despre o stare de tensiune în relația cu partenerul de viață, fie că este vorba despre bani, cheltuieli neașteptate sau domeniul profesional, care te solicită foarte mult, din punct de vedere fizic și mental.

Taur                      
       Au loc întâlniri, călătorii scurte, schimburi de informații, negocieri, gândiri și răzgândiri ce vizează înscrierea la un curs de perfecționare. Ești implicat în tot ce ține de casă, familie, eventuale schimbări, renovări pe care vrei să le faci prin casă. Te implici cu plăcere, dornic să aduci modificări pe plac sufletului tău în propria locuință. Nu te lași cu una cu două și îți atingi scopul, fie că este vorba de casă, familie sau planul profesional, eventual cel sentimental. Ai strategii bine conturate în minte, în ceea ce privește cariera fiind important să îți organizezi timpul în așa fel încât să nu neglijezi atribuțiile față de casă. Spre sfârșitul săptămânii dedici timpul concretizării unui proiect profesional pe care l-ai tot amânat. Benefeciezi din plin de energie, dinamism, creativitate și inspirație simțindu-te motivat să muncești pentru împlinirea unui obiectiv important, atât pentru tine, cât și pentru colectivul de muncă în care activezi.  

Gemeni
       Relația cu cei din anturajul apropiat sunt utile pentru a reuși să te lămurești asupra unor aspecte care necesită cheltuieli și vizează propria locuință, activități care le-ai tot amânat se cer acum finalizate cât mai rapid. Ești plin de energie, ai dorința de a rezolva cât mai repede și bine un proiect ce necesită multă atenție și dedicare din partea ta. Relația cu persoana iubită capătă conotații mult mai profunde încercând să pui mai mult accent pe colaborare, înțelegere, să îți faci planuri de viitor alături de o persoană dragă. Au loc multe deplasări, vizite neașteptate menite să te țină în tensiune dar care sunt absolut necesare pentru a duce la bun sfârșit ceea ce ți-ai propus. Familia are nevoie de ajutorul tău, de susținere morală dar și financiară, deși tu ești cu gândul la vacanță, la călătorii pe care ți-ai dorit să le faci de ceva timp. La sfârșit de săptămână au loc întâlniri, discuții intense pe tema copilului și/sau a unei relații sentimentale.

Rac
       Fii precaut, atunci când vine vorba despre o eventuală colaborare, relație de parteneriat care te solicită, din punct de vedere psihic-emoțional dar și financiar. Adoptă o atitudine diplomată, fii atent la detalii și nu te lăsa impresionat de eventuale amenințări venite din partea unor adversari. Dozează-ți efortul în direcția realizăriii obiectivelor personale, fii mult mai atent la relația cu familia, cu propriul copil, relaxează-te departe de orice tentații și nu accepta compromisul de nici-un fel. Te bucuri de daruri neașteptate, la rândul tău fiind mult mai dornic să le oferi celor dragi cadouri, mici atenții care îți pot goli portofelul. La sfârșit de săptămână faci multe deplasări care se vor dovedi a fi cu folos, îndeosebi în plan sentimental. În ultima zi a perioadei te întorci acasă, în locurile natale sau pur și simplu te decizi să faci curățenie generală în propria garderobă.
 

Leu            
       Ai nevoie de detașare, introspecție, retragere din forfota cotidiană pentru a te reîncărca, din punct de vedere energetic. Cu toate astea tot mai ai ceva de planificat, de lucrat, de aranjat și renovat prin casă așa că nu se poate vorbi de prea multă odihnă. Eventual alegi să lucrezi singur preferând să nu ceri ajutorul nimănui la finalizarea proiectelor tale. Beneficiezi din plin de inspirație, energie, ai dorința de a duce la capăt cât mai repde acțiunile deja începute. Este posibil ca partenerul de viață să îți reproșeze că nu îi acorzi suficientă atenție. Spre sfârșitul săptămânii ai noroc de bani, fie din muncă personală, fie primești cadouri, ajutor financiar pentru a-ți achiziționa un obiect mult dorit pentru propria locuință sau faci deplasări pentru cumpărături. Se negociază un contract, porți discuții intense pe tema unei eventuale schimbări care vizează cariera.

Fecioară
        Fii mult mai prudent în ceea ce privește relația cu prietenii. Este posibil să primești propuneri pe termen îndelungat, oferte tentante cărora cu greu le poți rezista. Privește însă lucrurile în profunzime și fii atent la detalii, fără să te enervezi. Beneficiezi de resursele necesare pentru a-ți atinge propriul țel însă nu te baza pe promisiunile făcute de anumite persoane care vor doar câștiguri fără muncă, efort susținut. În zilele de miercuri și joi se recomandă detașare, atenție la informațiile secrete care vin către tine cu scopul de a te mobiliza, de a te pune în temă cu privire la aspecte ce vizează și relația de mariaj. În ultima zi a săptămânii ești pus pe treabă, rezolvi treburi personale care presupun cheltuieli suplimentare.

Balanță
       Te poți aștepta la tot felul de neplăceri venite din partea unui șef sau nu reușești să ajungi acolo unde ți-ai propus, în plan profesional. Totul este să fii calm și să nu consideri că ai ghinion. Ceea ce nu primești acum poate fi, de fapt, spre binele tău. Las-o ușor cu ego-ul și nu intra în competiție cu oricine! Prietenii vin cu tot felul de idei, ba chiar poți intra într-o asociere, un grup sperând că vei obține susținerea, succesul în carieră după care tânjești de ceva timp. Este bine să asculți de sfaturile venite din partea unei persoane de încredere, care te-a ajutat de-a lungul timpului și să acționezi cu mai multă discreție, atunci când vine vorba despre domeniul profesional și chiar de cel sentimental. Spre sfârșitul săptămânii îți sunt aduse la cunoștință secrete cear vizează o relație sentimentală sau decizi să dai startul unei relații de amor de la care ai speranța că îți va aduce sentimentul de împlinire și echilibru în plan afectiv-emoțional.

Scorpion
      Începi săptămâna cu gândul să faci deplasări departe de casă, la prieteni sau să dai startul unei realții de prietenie de cursă lungă. Este o perioadă favorabilă pentru a demara acțiuni ce vizează perfecționarea profesională sau te decizi să renunți la anumite cursuri care nu sunt pe placul tău preferând un cu totul alt domeniu. Călătorești, te informezi, conversezi mai mult, ești dornic să faci schimbări ample, de lungă durată în plan relațional, ești dornic să socializezi, să acumulezi noi informații din domenii care te incită, te atrag ca un magnet. Se anunță multă agitație, dorință de activitate, demararea de noi colaborări sau dorința de te face remarcat în colectivul de muncă, apreciat de șefi, îndeosebi spre sfârșitul perioadei. În ultima zi a săptămânii alegi să te retragi în mediul tău, să meditezi la prorpia existență, să observi sensul anumitor evenimente din viața ta.

Săgetător   
      Te simți provocat, fie că este vorba despre relația cu colegii de muncă, fie o relație sentimentală, cert este că încerci să faci față cu brio eventualelor provocări. Te gândești foarte mult să urmezi anumite cursuri, să te perfecționezi, deși ai multe semne de întrebare la care cu greu găsești răspunsuri. Se poate vorbi și despre o călătorie îndepărtată, planuri de vacanță care abia acum se concretizează. Se recomandă mai multă atenție, dacă ai de luat decizii care vizează banii altora, o moștenire, aspecte financiare. Spre sfârșitul săptămânii ești oarecum derutat în ceea ce privește cariera deși ai multe promisiuni de mai bine, ești totuși neîncrezător și ai sentimentul că bați pasul pe loc. În ultima zi a săptămânii ai ocazia să petreci mai mult timp alături de amici sau să mergi la o petrecere, chiar dacă nu aveai acest lucru în plan.

Capricorn    
       Este timpul să lași deoparte nemulțumirile, vis-a-vis de relația cu ceilalți, îndeosebi dacă ești implicat într-o relație de cuplu. Ești în plină transformare în plan personal fiind nevoie de înțelegere față de prorpia persoană dar și față de ceilalți care parcă nu te mai recunosc. Știi ce vrei dar nu știi cum să obții ceea ce crezi că ai nevoie. Elibereză-te de ceea ce nu este în acord cu sufletul tău și nu te victimiza considerând că nu ai noroc. Ai suficiente ocazii, în această săptămână, să descoperi sensul anumitor acțiuni, evenimente din viața ta, totul este să nu te grăbești să dai verdictul. La sfârșit de săptămână ai ocazia să faci o deplasare alături de persoana iubită sau să dai startul unei relații sentimentale cu o persoană aflată la distanță. În ultima zi a perioadei ești hotărât să creezi noi strategii de acțiune care vizează cariera, imaginea ta în societate.

Vărsător
    Este posibil să resimți în mod profund starea de epuizare fizică și mentală, încă din prima zi a săptămânii. Te grăbești să rezolvi aspecte care țin de locul de muncă, te conformezi regulilor, fără să mai reacționezi la acuzațiile sau reproșurile venite din partea unor șefi. Relația cu colegii este oarecum tensionată, depinde de tine, cât de deschis ești la dialog sau dacă ai chef de glume, de a vedea „partea plină a paharului”. Relația de mariaj poate trece acum printr-o perioadă de analiză, de reconfigurare, porți discuții pe tema casei, familiei, a relației cu părinții sau chiar despre educația propriului copil. Poți pune la cale obținerea unor bani prin intermediul celorlalți, eventual a unui împrumut sau o moștenire. Îți propui să realizezi multe aspecte importante ce vizează o casă fiind nevoie de bani pentru a reuși să concretizezi ceea ce ți-ai propus.

Pești          
       Este timpul să te trezești la realitate și să vezi adevăratele intenții a persoanei iubite, care se pare că ține cont doar de propriile interese. Este important să ieși din starea de incertitudine, de confuzie și să nu mai accepți compromisuri! Fii precaut, dacă te-ai decis să faci o schimbare de direcție în plan profesional. Se poate vorbi acum despre șansa de a semna un nou contract de muncă sau de a obține un job mai bine plătit. La sfârșit de săptămână ești dedicat trup și suflet relației de cuplu sau aspectelor care vizează relația cu ceilalți. Ai ocazia să concretizezi idei curajoase care vizează un proiect menit să îți aducă mai mulți bani în contul personal.