Săptămâna 23 – 29 august 2021

      La început de săptămână preferi starea de solitudine, de introspecție și analiză a propriului suflet. Ai ocazia să intri în posesia unor informații secrete și astfel faci lumină într-o relație. Concentreză-ți atenția pe ceea ce ai de făcut și nu te lăsa târât în situații tensionate datorită unor bârfe, cuvinte spuse la supărare de persoane din anturajul tău. Situația banilor și a bunurilor comune cu alte persoane se anunță a fii destul de problematică. Sunt posibile încurcărturi care țin de acte, un partaj dar și trădări venite din partea unor colaboratori sau chiar a partenerului de viață. Ai sentimentul că nu se mai termină problemele din planul profesional, că toată lumea este împotriva ta reușind cu greu să îți regăsești starea de liniște sufletească. Fie renunți la un job, fie cauți și nu găsești ceea ce îți dorești; nu este o perioadă favorabilă pentru a progresa în carieră. Ba chiar te poți confrunta cu sancțiuni sau nemulțumiri venite din partea șefilor. La sfârșit de săptămână apar cheltuieli care pot să îți dea peste cap bugetul personal.
 
 
 
 
 

       Desfășori activități intense alături de prieteni, pui la cale tot felul de strategii care vizează domeniul profesional sperând să obții mai mulți bani, eventual o mărire de salariu din partea angajatorului. Ești dedicat împlinirii țelului personal fiind nevoie să dai dovadă de precauție și să eviți împărtășirea cu ceilalți a propriilor idei. Nu este momentul potrivit pentru a da startul unei colaborări, alături de amici sau un grup, o asociație, organizație. Relația cu rudele te obosește fiind pus în situația de a spune lucruri pe care le regreți ulterior. Au loc tot felul de conversații, schimburi de mesaje cu persoana iubită. Ești nemulțumit, vis-a-vis de o relație sentimentală sau de aspecte care vizează propriul copil. Spre sfârșitul săptămânii ești ajutat de o persoană mai în vârstă să acționezi în direcția concretizării unui proiect mai vechi menit să îți aducă și bani în contul personal.
 
 
 
 
 
 

 
         Au loc discuții cu superiorii, deplasări în interes de serviciu sau tot felul de negocieri cu persoane aflate la mare distanță. Sunt favorizate câștigurile venite din muncă personală. Banii vin și se cheltuie rapid pe diferite obiecte necesare în gospodărie. Relaționezi greu cu colegii de muncă, ești nemulțumit de atitudinea unui colaborator sau de schimbările care te iau oarecum prin surprindere. Te simți trădat, dezamăgit sau pur și simplu iei decizia de a pune capăt definitiv unei relații care ți-a creat probleme, de-a lungul timpului. La sfârșit de săptămână ești obosit, oarecum confuz, lipsit de chef de muncă dorindu-ți să stai departe de oameni, în mediul tău. Ai nevoie de susținere morală, de persoane care să îți insufle mai multă încredere sau pur și simplu alegi să nu ai așteptări de la ceilalți.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

       Au loc discuții cu partenerul de viață despre schimbările pe care vrei să le faci, vis-a-vis de locul de muncă. Se poate vorbi despre strategii de acțiune pe care trebuie să le chizbuiești cu mare grijă, înainte de a lua o decizie care va avea impact pe termen îndelungat. Sfatul partenerului de viață este binevenit așa că nu te enerva pentru orice observație venită din partea acestuia. Sunt posibile pierderi de bani, încurcături menite să îți dea planurile peste cap, dacă te-ai decis să faci o achiziție importantă. Vineri va trebui să fii mult mai prudent, dacă te-ai decis să pleci la drum lung. Au loc schimbări care vizează studiile, eventual poți să dai startul unei colaborări cu persoane aflate la mare distanță. La sfârșit de săptămână pui la cale tot felul de proiecte menite să te pună într-o lumină favorabilă în fața șefilor. Se pare că ceea ce îți propui acum nu prea are sorți de izbândă.

 
 
 
 
 
 
 

      Începutul săptămânii poate aduce schimbări care vizează zona câștigurilor prin intermediul celorlalți, aspecte care vizează un proces, o colaborare, afacere personală. Nemulțumirile din relația de cuplu riscă să îți dea peste cap planuri importante legate de carieră. Este posibil să apară răscoliri, schimbarea percepției, vis-a-vis de o relație de iubire. Spre sfârșitul săptămânii ești predispus la probleme de sănătate fiind nevoit să apelezi cât mai urgent la medic sau începi un nou tratament. Nu este exclus să renunți la jobul actual sau vrei să treci pe un post superior și astfel să îți asumi mai multe responsabilități. Se recomandă prudență la alegerile pe care le faci întrucât ești predispus la pierderi! În ultima zi a săptămânii ai ocazia să faci călătorii alături de partenerul de viață. O vizită la rude ar fi binevenită, cât timp o lași mai ușor cu critica la adresa celorllați. Este posibil ca partenerul de viață sau cineva din familie să nu fie prea încântat de ideile tale și astfel să se ajungă la certuri.
 
 
 
 
 
 

        Începutul săptămânii îți aduce în vedere necesitatea de a face unele schimbări în plan relațional, îndeosebi în relația de cuplu. Ești predispus la dezamăgiri, la pierderi legate de o asociere. Se preconizează cheltuieli neașteptate, plăți pe care trebuie să le faci către instituțiile statului, eventuale schimbări salariale datorate unei (noi) legi. Se recomandă mai multă atenție, în cazul în care ai de plătit taxe, impozite sau plăți pe care le-ai tot amânat, împrumuturi bancare. Relația cu persoana iubită riscă să se tensioneze datorită finanțelor. La sfârșit de săptămână ești preocupat să studiezi dar și să călătorești reușind să îmbini, în mod armonios, utilul cu plăcutul ceea ce îți va da sentimentul de împlinire, de echilibru. O persoană mai în vârstă ar putea să te pună serios pe gânduri cu remarcile făcute la adresa ta.
 
 
 
 
 
 
 
 

      Sunt multe treburi de pus la punct la serviciu fiind deosebit de important să te organizezi mult mai eficient, să îți îndeplinești obiectivele, pas cu pas. Nu este cazul să ții cont de vorbele răutăcioase ale unor persoane care consideră că așa te pot destabiliza pentru a te face să renunți la idei, planuri de viitor. Știi exact ce ai de făcut, ba chiar ai șansa de a primi noi oferte de colaborare sau poți dezvolta parteneriatul existent. Ești inspirat, conștiincios remarcându-te prin calm și răbdare, ceea ce ar putea să descurajeze adversarii. La mijlocul săptămânii discuțiile cu prietenii sunt de bun augur ceea ce te va ajuta să te destinzi. Spre sfârșitul săptămânii va trebui să dai dovadă de tact și diplomație în relația cu persoanele din anturajul apropiat, care nu au intenții pozitive existând riscul să fii destabilizat, din punct de vedere emoțional. Ești puternic, ambițios, răbdător fiind important să iei partea bună a lucrurilor, să folosești în avantaj personal reacțiile venite din partea adversarilor, a competitorilor care acționează împotriva ta apelând la tertipuri, șantaj emoțional. Fii prudent și împărtăși oricui ideile tale!
 
 
 
 
 

      Discuți sincer cu persoana iubită despre schimbările pe care vrei să le faci, vis-a-vis de casă, copii, este posibil să iei decizia de a oficializa o relație sentimentală, vrei să te muți împreună cu persoana iubită. Nu te grăbi să iei decizii, până când nu ești sigur de adevăratele intenții ale celuilalt. Ai mult de lucru la locul de muncă reușind cu greu să te împarți între obligațiile care țin de casă, familie și sarcinile de serviciu. Va trebui să acorzi o atenție specială problemelor de sănătate, să te odihnești mai mult, să profiți de fiecare pauză, să faci mai multe plimbări în natură. Spre sfârșitul săptămânii te poți aștepta la surprize neplăcute, dacă ești deja implicat într-o relație de mariaj. Este posibil să iasă la suprafață multe neclarități, minciuni, poți să iei decizia bruscă de a schimba direcția. Dacă ești implicat într-o afacere personală cel mai probabil vei renunța la colaborare și te gândești să o iei de la capăt, în alt domeniu sau pur și simplu te preocupi mai mult de viața personală.
 
 
 
 

 

      Se preconizează cheltuieli menite să rezolve aspecte personale sau faci o investiție, o achiziție importantă pentru propria locuință. Nu este exclus ca partenerul de viață să aibă nevoie de susținerea ta financiară pentru a rezolva aspecte care vizează sănătatea acestuia. La jumătatea săptămânii faci mai multe drumuri, au loc întâlniri, dialoguri cu rudele apropiate, vecini, amici remarcându-te în mediul tău printr-o oarecare stare de agitație, neliniște. La sfârșit de săptămână se redeschid anumite discuții care vizează un spațiu locativ, o proprietate încercând să schimbi o înțelegere sau apelezi la lege pentru a câștiga un bun pe care îl consideri ca fiind al tău. Se pare că lucrurile nu se derulează în favoarea ta sau ești predispus la compromisuri pentru a reuși să obții ceea ce îți dorești. La sfârșit de săptămână te gândești foarte serios să faci o investiție discutând cu persoane care te-ar putea susține, chiar și din punct de vedere financiar.  

 

 

 
     Începutul de săptămână te găsește cu griji ce vizează banii, resursele financiare, care se pare că se duc destul de rapid, oricât de chibzuit ai fi. Ești derutat de intervenția unui șef în treburile tale neștiind prea clar cum să reacționezi. Este nevoie de calm și diplomație din partea ta, înainte de a lua decizii care vizează cariera. Prietenii se străduiesc să te susțină moral pentru a reuși să depășești cu bine această perioadă epuizantă, din punct de vedere profesional. Va trebui să te îngrijești mai mult de propria sănătate, de eventuale probleme ale sistemului digestiv, ficat, să reiei anumite analize sau chiar un tratament. Spre sfârșitul săptămânii poate fi o perioadă inspirată pentru a pune la cale strategii care vizează investiții pe termen îndelungat. Relația sentimentală se revigorează sau ai ocazia să cunoști o persoană de sex opus care va juca un rol important în viața ta.
 
 
 
 
 
 
 

    Pot avea loc schimbări importante care vizează domeniul financiar. Primești banii de care ai nevoie fiind mult mai dispus să cheltui existând riscul să depășești bugetul. Se recomadă atenție la cheltuielile, achizițiile pe care le faci. Nu te grăbi să semnezi un contract de colaborare, până când nu te sfătuiești cu persoane de încredere. Ești confuz, derutat, lipsit de răbdare iar starea de nehotărâre nu face decât să te vulnerabilizeze în fața competitorilor. Spre sfârșitul săptămânii există riscul să ajungi la discuții neplăcute în relația cu părinții, pe tema banilor, a eventualelor asocieri pe care vrei să le demarezi acum. Relația cu propriul copil sau cu persoana iubită este foarte tensionată la sfârșit de săptămână așa că nu te grăbi să faci remarci care răscolesc o situație și așa sensibilă. În ultima zi a săptămânii muncești mult dar cu folos. Ai parte de susținere venită din partea unor persoane bine pregătite, cu experiență în plan profesional. Fii prudent la ideile pe care le împărtășești cu ceilalți și las-o mai ușor cu încrederea în anumite persoane din anturajul tău. O relație de amor secretă riscă să îți creeze probleme, nu știi ce alegeri să faci, în plan sentimental.
 
 
 

 
      Ești preocupat de viața ta relațională, cum ai putea obține avantaje de pe urma unei colaborări sau un parteneriat. Nu este exclus să acționezi din umbră pentru a putea să îți atingi anumite scopuri, mai mult sau mai puțin egoiste. Ascultă-ți intuiția, înainte de a lua decizii care vizează domeniul relațional. Fiecare are dreptul să spună ce vrea, totul este ca tu să știi exact ce ai de făcut pentru a obține ceea ce ți-ai propus, în plan financiar și profesional. Este o perioadă de acumulare dar și de investire de energie și timp în activități diverse și necesare. Există riscul de a renunța la o relație de parteneriat sau reiei unele discuții neplăcute în relația de cuplu. Te simți obosit, lipsit de motivație pentru a mai continua un proiect personal. Spre sfârșitul săptămânii faci multe deplasări, relaționezi cu persoane din mediul apropiat ceea ce va reuși să mai destindă oarecum relația în care ești deja implicat. Se recomandă mai multă atenție în privința relației cu părinții fiind nevoit să intervii cât mai prompt pentru a le veni în ajutor.