Săptămâna 22 – 28 noiembrie 2021

        Este un început de săptămână confuz, în ceea ce privește relația cu familia, părinții sau aspectele care vizează o proprietate. Te gândești foarte serios să schimbi domiciliul sau să mergi în locurile natale. Se reconfigurează relații vechi, poate chiar din copilărie, ceea ce nu îți va fi deloc ușor. Se cere mai multă prudență în ceea ce privește relația cu o rudă apropiată, pe la jumătatea săptămânii sau dacă ai de susținut un interviu, un examen important pentru tine. De evitat starea de pesimism cerându-se mai multă încredere în tine, ceea ce proiectezi acum chiar îți va aduce și câștigurile la care visezi de ceva timp. Relația de cuplu îți dă sentimentul de împlinire având ocazia să redescoperi beneficiile relației în doi.

     Este timpul să analizezi cu foarte seriozitate propriul suflet, să fii sincer cu tine și să decizi ce vrei, de fapt, care sunt așteptările tale în relația cu persoana iubită. Este o perioadă dinamică în ceea ce privește activitățile care necesită mai multă creativitate, implicare din partea ta. Se poate vorbi despre reconfigurarea unei relații sentimentale, dorința de a renunța la o relație în favoarea alteia, mult mai incitante, care simți că se potrivește intereselor tale. Reușești să fii de un real folos familiei, părinților, pe la jumătatea acestei săptămâni. Ești îngrijorat de eventualele schimbări nefavorabile, în ceea ce privește sănătatea unuia dintre părinți. Încerci să reiei legătura cu un fost prieten, dar se pare că lucrurile nu se derulează așa cum ți-ai propus. Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu încerci să pui la cale un proiect important pe care vrei să-l derulezi în comun cu partenerul de viață. 
 
 

      Începutul de săptămână îți poate aduce unele probleme care țin de bani, eventual de negocieri  salariale. Ai ocazia să faci deplasări în interes de serviciu sau cauți o modalitate mult mai eficientă pentru a veni în ajutor unor colegi și chiar unor superiori. Fii atent la deciziile pe care le ei, vis-a-vis de o relație de colaborare sau schimbarea locului de muncă. Nu este exclus să apară noi oportunități care vizează o colaborare menită să îți aducă schimbări în plan personal. Sfaturile care vin din partea unor persoane din mediul de lucru se pot dovedi a fi în avantajul tău. Spre sfârșitul săptămânii te simți de-a dreptul obosit dorindu-ți să stai departe de orice aglomerație, să evadezi din agitația cotidiană. Familia te susține în demersurile tale, îndeosebi dacă ai nevoie de bani pentru achiziția unui obiect de valoare pentru propria locuință.

     La începutul acestei săptămâni preferi să îți refaci puterile, să analizezi cu mai multă atenție mediul în care muncești, colegii cu care colaborezi la un proiect comun. Ai ocazia să te ocupi mai mult de propria persoană, să îți duci la îndeplinire obiective pe care le-ai tot amânat din motive independente de tine. Resimți nevoia profundă de a face curățenie în grupul de prieteni eliberându-te astfel de persoane care îți creează tot felul de pierderi, fie că este vorba despre planul material sau cel psihic-emoțional. La jumătatea săptămânii ai ocazia să te bucuri de câștiguri venite din salariu, din munca de zi cu zi sau de a folosi, în sensul propriei evoluții, abilitățile, talentele de care dispui. Încerci din răsputeri să fii chibzuit cu banii, există însă tot felul de tentații financiare, astfel că nu este exclus să ajungi la discuții neplăcute cu partenerul de viață pe tema banilor. Spre sfârșitul săptămânii este recomandat să fii mult mai prudent, în ceea ce privește folosirea resurselor materiale de care dispui. Relația cu familia, părinții devine prioritară astfel că încerci să îți faci timp pentru aceștia, chiar dacă ai sentimentul că nu reușești să finalizezi tot ce ți-ai propus.

       Începutul săptămânii îți aduce tot felul de răspunsuri, vis-a-vis de relația cu ceilalți, relația de cuplu, modul în care va trebui gestionezi problemele din relația de mariaj. În această săptămână este foarte posibil să fii surprins de reacția neașteptată venită din partea unor amici care nu vor să țină cont și de punctul tău de vedere și să accepte că ai și tu viața, familia ta nefiind posibil să stai la dispoziția altora, ori de câte ori ți se cere ajutorul. Îți prinde bine starea de solitudine, de introspecție, să faci un bilanț serios al vieții personale, să observi ce ai pierdut, la ce ai renunțat de bună voie și ce ai câștigat de-a lungul acestui an. Ai ocazia să cunoști persoane noi, interesante, care vor juca un rol important în existența ta. Spre sfârșitul săptămânii este de dorit să te protejezi mai mult, să o lași mai ușor cu munca. Nu exagera nici în relația cu partenerul de viață existând riscul să fii, poate, prea cicălitor, posesiv, gelos. Nemulțumirile din plan socio-profesional se pot răsfrânge asupra relației de cuplu.

       Se reconfigurează anumite proiecte, relații de prietenie, ceea ce te va bulversa peste măsură. Ești derutat, în urma deciziilor luate de către un șef, fiind nevoie de intervenție promptă din partea ta pentru a rezolva o eventuală problemă. Nu ești sigur dacă merită să faci schimbări importante acum. Ești mult prea concentrat pe finalizarea unor proiecte deja începute. Nu ai decât să reevaluezi unele relații sau să reiei anumite cursuri de perfecționare, eventual iei decizia să pleci într-o călătorie în interes profesional. Spre sfârșitul săptămânii vei pune mai mult accent pe aspecte care vizează propria persoană, pe ceea ce ar putea să îți aducă noi posibilități de dezvoltare personală. Sunt favorizate momentele de introspecție, de dialog interior, detașarea de cotidian reușind astfel să îți regăsești echilibrul de care ai nevoie.

       Începutul de săptămână îți poate aduce vești mai puțin plăcute, în ceea ce privește domeniul socio-profesional. Ai ocazia să intri în posesia unor bani, fie că este vorba despre un câștig neașteptat, fie că primești bani de pe urma câștigării unui proces, a unei moșteniri sau ești despăgubit pentru anumite daune care ți-au fost făcute în trecut. Pe de altă parte ai de plătit facturi urgente, taxe și impozite fiind nevoit să mai lași deoparte din dorințele tale pentru a veni la zi cu plata unor facturi amânate. Fii prudent în ceea ce privește o relație intimă, care nu este ceea ce sperai sau ar putea să îți creeze sentimentul de confuzie. Răspunsurile sunt la tine, totul este să ai curajul de a accesa propriul suflet, să observi ce anume ai de făcut în relația în care ești deja implicat. Spre sfârșitul săptămânii ești implicat în tot ce ține de relația de cuplu dar, mai ales, în rezolvarea unor aspecte care țin de propria persoană.

        În această perioadă acorzi mai multă atenție domeniului spiritual, esoterismului, încercând să adopți o nouă filosofie de viață. Poate fi ocazia de a călători în locuri inițiatice sau șansa de a întâlni un mentor, profesor, un ghid care te conduce către răspunsurile pe care le cauți. Poate fi o perioadă de renunțare la anumite cursuri care nu sunt în acord cu dorințele tale sau datorită unor probleme de natură financiară. Îți trebuie multă răbdare dar, mai ales, atenție la nevoile partenerului de viață. Pe de altă parte nu trebuie să neglijezi nici relația cu părinții, care au nevoie de susținerea ta morală. La mijlocul săptămânii încerci să impresionezi persoana iubită cu un cadou sau o invitație surpriză,eventual poate chiar tu ești luat prin surprindere de o veste. La sfârșit de săptămână ai ocazia să te lămurești, vis-a-vis de aspecte care vizează relația cu persoane aflate în străinătate și îți schimbi astfel planurile făcute cu ceva timp în urmă.
 

      Este multă agitație la locul de muncă fiind nevoit să lucrezi chiar și peste program. Că vrei sau nu, va trebui să te supui cerințelor de la locul de muncă și să îndeplinești la timp sarcinile de serviciu. Este momentul potrivit să acorzi o atenție specială unei relații sentimentale, în ciuda comentariilor sau a nemulțumirilor venite din partea familiei, a părinților. Tu știi mai bine ce vrei, ce ai nevoie, dacă merită să dăruiești iubirea. Te poți aștepta să apară răsturnări de situație care îți vor pune inima pe jar. Nu te lăsa amăgit de promisiunile venite din partea unor colegi neserioși care nu fac decât să se laude. Încearcă să fii precaut în relația cu colegii întrucât pot să apară conflicte în orice moment, datorită unor evenimente care te iau prin surprindere. La sfârșit de săptămână ai chef de plimbare așa că cel mai bun lucru ar fi să pleci cu persoana iubită cât mai departe de casă, să te destinzi, să profiți din plin de timpul liber.
 
 

    Se prefigurează schimbări importante în ceea ce privește relația cu ceilalți, totul depinde de modul în care îți exprimi propriile păreri, fără să adopți o atitudine autoritară. Șansa este de partea ta, în ceea ce privește deciziile pe care vrei să le iei, vis-a-vis de câștigurile obținute din muncă proprie. În prima parte a săptămânii ai tendința de a cheltui fără măsură și poți să ajungi la o adevărată criză în ceea privește domeniul financiar. Nu există obstacole deosebite, ci doar tendința ta către exagerare. Spre sfârșitul săptămânii este recomandat să fii atent la reacțiile venite din partea adversarilor și să nu te grăbești, dacă ai de luat decizii importante care vizează semnarea unor acte sau dacă ai de negociat, de realizat o vânzare/cumpărare importantă. Este bine să te preocupi mai mult de relația cu persoana iubită sau de propriul copil având ocazia să redescoperi jocul, momentele de relaxare alături de cei dragi.

 

        Ești derutat de reacția venită din partea unor colegi care nu sunt în acord cu ideile tale. Un proiect derulat în comun cu anumiți colegi, colaboratori s-ar putea să nu fie ceea ce ai tu nevoie sau este vorba despre ceva care te solicită peste măsură. Este necesar să te îngrijești mai mult de propria sănătate și să privești situațiile de viață dincolo de aparențe. Nu vor lipsi nici surprizele neplăcute venite, îndeosebi din partea unor rude apropiate care sunt preocupate să își vadă propriul interes. La mijlocul săptămânii ai ocazia să petreci momente plăcute alături de partenerul de viață sau pentru a da startul unei colaborări. Pe de altă parte poate fi vorba despre o invitație la petrecere unde ai ocazia să întâlnești o persoană de sex opus deosebită și care va juca un rol important în viața ta. La sfârșitul perioadei este momentul să te gândești la noi strategii de acțiune, un proiect care ți-ar putea aduce câștiguri financiare.
 
 

     Acorzi mai multă importanță propriului organism fiind posibil să te confrunți cu probleme neașteptate de sănătate. Este recomandat să adopți un regim alimentar și de viață echilibrat și să urmezi întocmai sfaturile medicului, în cazul în care chiar este necesar să intervii. Te poți aștepta la decizii importante legate de locul de muncă sau la noi oportunități de a progresa, în plan profesional. Nu exageraîn ceea ce privește grijile, vis-a-vis de relația de cuplu, doar pentru că ești stresat de problemele din carieră. La sfârșit de săptămână este necesar să fii mult mai prudent, în ceea ce privește o relație de dragoste și să nu te enervezi din orice. Cauți alternative de progres în carieră sau susținere pentru a obține un job, un post mai bine plătit.