Săptămâna 22 – 28 iunie 2020

       Se anunță un nou start în ceea ce privește relația cu familia, aspecte care vizează bunuri imobiliare, schimburi, renovări, achiziții. Te preocupi mai mult de casă, de părinți, de mamă, simți nevoia să călătorești în locurile natale. Urmează o perioadă intensă, din punct de vedere emoțional simțind o mare nevoie de afecțiune, dragoste. Va trebui să acorzi mai multă atenție eventualelor acte oficiale ce vizează un bun imobiliar. Se reiau discuții importante care vizează un bun, un obiect de valoare sau despre o eventuală renovare a propriei locuințe. Fii mult mai prudent la schimbările pe care vrei să le faci în plan profesional și nu te lăsa angrenat în activități care te-ar putea predispune la compromis. La sfârșit de săptămână reușești să ajungi la un consens cu persoana iubită, în ceea ce privește o colaborare, un proiect derulat în comun.
 
 
 
 
 
 

       Începi săptămâna cu mai multă încredere în propriile forțe, în ciuda adversităților venite din partea unor șefi sau colegi. Încerci să te ții tare pe poziție și să nu cedezi în fața celor care vor cu orice chip să te nedreptățească. La mijlocul săptămânii ești ferm hotărât să dai startul unor schimbări în privința studiilor, acumularea de noi informații fiind nevoit să faci mai multe drumuri scurte pentru a rezolva aspecte importante care țin de acte, documente oficiale. Se amplifică aspectele care țin de relația cu frații, vecinii, rudele apropiate, te implici mai mult în activități care te solicită, din punct de vedere intelectual. Este posibil să îți vină brusc cheful să scrii o carte, să dai startul unui curs de perfecționare, să porți conversații interesante cu oameni cu care simți că ai afinități intelectuale. Spre sfârșitul săptămânii ești dedicat aspectelor profesionale putând fi vorba despre reluarea unor discuții pe teme profesionale. Ești ferm spunându-ți punctul de vedere despre eventualele nedreptăți care ți-au fost făcute de către colegi sau șefi.

 
 
 
 

       Ai tendința să te agiți, ești îngrijorat în ceea ce privește relația de cuplu. Temerile sunt oarecum întemeiate dar, cu toate astea, ai tendința să exagerezi și să nu mai ții cont și de punctul de vedere al partenerului de viață. Trebuie să acorzi o mai mare atenție la ceea ce spui și cui anume împărtășești eventualele neînțelegeri de la locul de muncă. Urmează o perioadă de reevaluare a banilor veniți din muncă proprie. Ceva pleacă, se finalizează și lasă loc pentru noi oportunități în plan profesional. Este o săptămână în care nu te lași învins, indiferent de provocările ce vin acum către tine. Poți da startul unor proiecte sau creezi noi strategii de acțiune care țin de securitatea materială, acumularea de resurse, ai șansa de a valorifica mult mai ușor abilitățile și talentele de care dispui. Spre sfârșitul săptămânii ai ocazia să reiei o relație secretă de amor. Stai cu prietenii, te relaxezi alături de persoane dragi, petreci mai mult timp cu propriul copil.
 
 
 
 
 
 
 
 
 

    Ai ocazia să petreci momente minunate alături de prieteni, încă de la începutul săptămânii. Tot ce ai de făcut este să lași deoparte grijile materiale și încăpățânarea, care este posibil să îți provoace tot felul de nemulțumiri, în relația cu propriul copil sau persoana iubită. Ascultăți intuiția și astfel vei reuși să primești cele mai bune răspunsuri, îndeosebi în prima parte a săptămânii. Alegerile pe care le faci acum au impact pe termen îndelungat așa că fii atent cu cine te asociezi, cu cine împărtășești propriile dorințe, idei. Beneficiezi acum de șansa de a te afirma reușind să te impui mult mai ușor în fața celorlalți, prin ambiție și curaj. Se anunță noi schimbări de direcție, alegeri pe care le faci fiind forțat oarecum de împrejurări. Spre sfârșitul săptămânii te confrunți cu neplăceri în relația cu familia sau aspecte care vizează propria locuință sau un bun imobiliar.

 
 
 
 
 
 
 

       Cariera și modul în care te percep șefii sunt aspecte foarte importante acum pentru tine fiind important să acorzi o atenție deosebită acțiunilor venite din culise, din evenimente aparent lipsite de importanță. Privește dincolo de aparențe și nu te baza pe promisiuni care nu fac decât să îți abată atenția de la proiectele importante pentru tine! În prima parte a săptămânii te poți confrunta cu stări interioare confuze, cu evenimente care te derutează, din punct de vedere psihic-emoțional. Fii mult mai prudent în ceea ce privește propria sănătate! Lasă-te ghidat de propriul suflet și nu te lăsa angrenat în discuții inutile, în bârfe, eventuale comploturi. De evitat compromisul! Spre sfârșitul săptămânii ai ocazia să te vezi cu rude apropiate sau să te bucuri de anturaj, de prieteni. Las-o mai ușor cu cheltuielile!
 
 
 
 
 
 

       Încă de la începutul săptămânii ai ocazia să te lămurești asupra unor aspecte care vizează relația cu prietenii sau un grup, o asociație din care faci parte. Nu este exclus să îți dorești demararea unor acțiuni legate de înscrierea la (noi) cursuri de perfecționare sau vrei să pornești o activitate profesională departe de casă. Cert este că se recomandă o mai mare doză de prudență, atunci când vine vorba despre asocieri. La mijlocul săptămânii te gândești foarte serios să elimini din viața ta „prietenii” care nu te ajută să progresezi sau pur și simplu nu te poți relaxa în preajma lor. Pe de altă parte ai ocazia să dai startul unor noi relații de prietenie, să te integrezi într-un nou grup, o asociație care poate să îți aducă beneficii materiale pe termen îndelungat. Spre sfârșitul săptămânii se cere mai multă atenție în ceea ce privește veniturile personale, modul în care îți renegociezi un contract de muncă sau aspecte importante legate de un (nou) loc de muncă. Este posibil să nu îți convină programul de lucru sau ajungi la conflicte cu anumite persoane având ca subiect principal banii.
 
 
 
 
 
 
 

       Poate că te gândești mult prea departe sau ai tot felul de idei, proiecte care nu se pot concretiza, cu una cu două, în plan profesional. Fii mai realist, privește lucrurile și eventualele schimbări din carieră din cu totul alt punct de vedere. Este o săptămână cu schimbări importante în ceea ce privește relația cu colegii, asociații, în relația de cuplu. Nu te entuziasma prea tare,  atunci când vine vorba despre prieteni, căci de acolo pot veni și pagube, cheltuielile neașteptate. La mijlocul săptămânii te gândești foarte serios să schimbi direcția în plan profesional sau acorzi o mai mare atenție la ofertele de muncă primite. Te preocupi mai mult de relația cu superiorii, cauți noi posibilități de a obține anumite avantaje în plan profesional, aduci la lumină calitățile de lider. La sfârșit de săptămână încerci să lămurești aspecte importante ce vizează relația de mariaj sau relația cu persoana iubită. Nu te grăbi să iei decizii!
 
 
 
 
 
 
 

       În ciuda problemelor și a discuțiilor destul de aprinse pe tema banilor se pare că nu prea reușești să te lămurești cum ai putea să recuperezi un împrumut dat cu ceva timp în urmă. Pe de altă parte ai ocazia să reiei o relație de amor sau poți reveni la conversațiile cu o persoană cu care nu ai mai fost în contact de mult timp. Nu ai decât să te lași condus de ceea ce îți spune intuiția. La jumătatea săptămânii ai șansa de a demara noi acțiuni care țin de studiile superioare sau poți să călătorești peste hotare. Dai startul  unor acțiuni care au legătură cu studiile, străinătatea, spiritualitatea, educația având ocazia să îți împlinești unele ambiții care pot să îți aducă rezultate uimitoare pe termen îndelungat. La sfârșit de săptămână preferi să stai retras sau să petreci mai mult timp în solitudine, eventual în mijlocul naturii.  
 
 
 
 
 
 
 

         Chiar dacă este un început de săptămână agitat, în plan relațional, reușești să te mobilizezi și să faci față stresului de la locul de muncă. Ba mai mult, știi exact cum să impresionezi un superior pentru a atrage mai multe beneficii materiale de partea ta. Dacă vrei să mergi la un interviu pentru un job mai bine plătit se pare că nu prea ești favorizat. Se recomandă mai multă prudență în ceea ce privește relația cu partenerul de viață sau la deciziile pe care le iei, vis-a-vis de o moștenire sau banii din cadrul unui parteneriat. Ai ocazia să dai startul unor acțiuni care vizează obținerea de bani prin intermediul altora, este posibil să primești o moștenire, ești recompensat pentru acțiuni derulate în trecut, câștigi un proces. Ești mult mai atras de bârfe, secrete încercând să descoperi adevărata față a lucrurilor. Ai tendința să îți risipești energia în direcții care nu sunt tocmai constructive! La sfârșitul acestei săptămâni se recomandă mai multă prudență, în ceea ce privește o călătorie pe care vrei să o faci.
 
 
 
 

     Este un început de săptămână dedicat muncii, relației cu colectivul de muncă, încercării de a găsi o cale de mijloc pentru a rezolva aspecte care țin de relația cu colaboratorii. Este posibil să fii luat oarecum prin surprindere de persoana iubită, de atitudinea ei dezinvoltă sau propunerile care ți se fac acum. Ai ocazia să dai startul unor acțiuni care au legătură cu asocieri, contracte, ai șansa de a te elibera dintr-o relație de cuplu pentru a da startul altei relații, mult mai promițătoare. Se intensifică relația cu ceilalți! Dacă nu ești căsătorit acum ai șansa de a întâlni viitorul partener de viață. Nu te baza doar pe fler și nu subestima un eventual competitor. Te poți aștepta la surprize venite din partea unui fost colaborator, partener de afaceri. În weekend ai ocazia să te lămurești asupra unor câștiguri financiare sau intri în posesia unor secrete care te ajută să schimbi unele aspecte care vizează relația cu anumite persoane din mediul tău.
 
 
 
 
 
 
 

     Ești preocupat de o relație sentimentală care ți-a cam pus sufletul pe „jar” în ultima perioadă. Nici nu știi cum a trecut timpul iar acum ai sentimentul că ai trăit, de fapt, o mare iluzie sau că nu este tocmai ceea ce sperai. Este o perioadă în care îți îndrepți atenția către curățirea sufletului, a trupului, eventual te gândești foarte serios la o cură de slăbire, un tratament mult mai eficient de însănătoșire. Chiar dacă, în sufletul tău, tânjești după vacanță, se pare că mai ai de așteptat pentru a reuși să iei o pauză de la obligațiile care țin de serviciu. Dai startul unor acțiuni care vizează sănătatea, munca, relația cu colegii, asumarea de noi responsabilități la locul de muncă. Spre sfârșitul săptămânii ești predispus la o despărțire, renunțarea la un parteneriat important. Este recomandat să te îngrijești mai mult de sănătate și să nu exagerezi cu munca.
 
 
 
 
 

     Încă de la începutul săptămânii ești preocupat de relaţia sentimentală. Nu prea știi ce vrei sau nu mai ai chef, timp și răbdare pentru a acorda atenție unei persoane care ți-a înșelat așteptările. Nu este exclus să ai de făcut tot felul de drumuri urgente pentru a rezolva anumite aspecte care țin de o colaborare sau pentru a rezolva unele probleme care țin de sănătatea partenerului de viață. Este o perioadă plină de energie și creativitate în care ai ocazia să îți manifești cu adevărat talentele de care dispui. Viața sentimentală cunoaște, fie o nouă direcție, fie se amplifică romantismul în relația deja existentă. Este posibil să te gândești foarte serios la conceperea unui copil sau te implici mai mult în educația și viața propriului copil. Spre sfârșitul săptămânii te axezi mai mult pe propria sănătate, pe adoptarea unui regim de muncă și alimentar care să te ajute să te simți mai bine, din punct de vedere fizic, psihic și emoțional.
 

Traffic

LOADING...