Săptămâna 20 – 26 februarie 2023

       Începi această săpămână preferând să analizezi propriile percpective de dezvoltare în plan personal. Poate fi ocazia de a vedea o nouă latură a propriei vieți, cât timp de tedașezi de grijile cotidiene. Este recomandat să amâni orice decizie care vizează demararea unui parteneriat sau pentru a da startul unei relații pentru a doua parte a acestei săptămâni. Acordă atenție la reacțiile venite din partea unor dușmani ascunși, care nu vor decât să te destabilizeze încercând să te îndepărteze de la drumul ales. La sfârșit de săptămână, chiar dacă nu aveai în plan o călătorie, ți-ar prinde bine să ieși la o plimbare alături de oameni dragi sau să reiei conversațiile cu persoane aflate departe, eventual din străinătate. Beneficiezi de ajutor, în ceea ce privește aspecte care vizează casa, treburile gospodărești dar și ideile pentru o schimbare pe care vrei să o faci în domeniul profesional. Nu este exclus să te refugiezi departe de cotidian și să lecturezi o carte care te poate ajuta să îți regăsești pacea interioară.

      Începutul săptămânii te găsește lipsit de perspectiva dezvoltării unor relații de prietenie care ar putea să îți aducă beneficii și în plan socio-profesional. Este important să îți asculți intuiția, înainte de a te implica în relații de grup sau într-o nouă asociație. În ciuda unor probleme cu care te-ai confruntat în ultima perioadă reușești totuși să găsești resursele de care ai nevoie pentru a plăti facturile restante. În prima parte a săptămânii te bucuri de primirea unor răspunsuri, fie în urma participării la cursuri, seminarii, fie ca urmare a unor interacțiuni sociale, conversații pline de semnificații morale, spirituale, menite să te ajute să privești viața cu mai multă seninătate și înțelepciune. Ai ocazia să faci noi cunoștințe, reiei discuțiile cu rude apropiate, te preocupi mai mult de relația cu părinții. La sfârșitul acestei săptămâni alegi să desfășori activități care sunt pe plac sufletului tău, eventual un hobby sau pur și simplu te joci alături de copii sau te plimbi prin parc.

      Ești preocupat de carieră, de modul în care ai putea aduce îmbunătățiri în domeniul tău de activitate. Ești susținut de un prieten în demersurile tale, totul este să ții cont de sfaturile acestuia pentru a reuși să rezolvi cu bine obstacolele pe care le întâmpini în domeniul profesional. Ai ocazia să obții susținere pentru a te integra în cadrul unui grup, o asociație care va juca un rol important pentru evoluția ta personală și profesională. Este o săptămână în care ești pus serios pe treabă încercând să găsești cele mai bune soluții în situații critice care țin de relația cu colegii de muncă. O discuție sinceră, directă cu un șef ar putea să te lămurească asupra unor lucruri care nu ți-au fost relatate sau au fost omise cu intenție. La sfârșit de săptămână ai ocazia să să te bucuri de energie, bună dispoziție. O călătorie alături de partenerul de viață sau o persoană dragă te poate ajuta să vezi viața dintr-o perspectivă pozitivă.

       În ciuda agitației care ține de finanțe și relația cu prietenii ai ocazia să descoperi o latură mult mai rafinată, elevată a propriei existențe. Se recomandă să privești dincolo de aparențe și să observi ceea ce ar putea să te elibereze de stres, de starea de neliniște pentru a reuși astfel să ajungi la echilibru în relația cu ceilalți. Reiei discuțiile cu persoane aflate în străinătate sau de altă cultură. Poate fi ocazia de a te înscrie la un curs de perfecționare atrăgând astfel de partea ta beneficii pe termen îndelungat. La sfârșit de săptămână este momentul să petreci mai mult timp alături de prieteni sau în cadrul unui grup în care găsești preocupări comune cu alte persoane. Poate fi ocazia de a da startul unui proiect ambițios în cadrul unui grup sau fiind susținut de prieteni, eventual un mentor, profesor. Ascultă-ți intuiția și nu te lăsa influențat de părerile unora care vor doar să îți demonstreze cât de pregătiți sunt într-un anumit domeniu. 

      Ești derutat în ceea ce privește banii, cheltuielile, înțelegerile făcute cu un colaborator, vis-a-vis de un împrumut. Este necesar să acționezi cu prudență și să o lași mai ușor cu amicii care s-au dovedit neserioși de-a lungul timpului. Preferi să „taci și să faci” evitând să împărtășești cu ceilalți temerile, îndoielile personale. O rudă mai în vârstă îți poate veni în ajutor cu sfaturi care te vor ajuta să iei o decizie importantă care vizează și domeniul financiar. În a doua parte a săptămânii revine starea de bună dispoziție reușind să vezi partea frumoasă a vieții. Este posibil să faci o plimbare care te mai destinde, te readuce la realitate și privești situațiile stresante dintr-o perspectivă mai luminoasă. Fie că mergi la o petrecere cu prietenii, fie că alegi să te plimbi alături de un prieten vechi, sfârșitul de săptămână îți redă energia de care ai nevoie pentru a te dedica unui proiect ambițios, menit să te ajute în împlinirea unui ideal.

        Este un început de săptămână menit să îți aducă dezvoltarea unor relații de prietenie cu persoane aflate departe, eventual de altă naționalitate. Starea ta de nehotărâre, de neîncredere în ceilalți te predispune la o oarecare limitare a propriilor dorințe, la confuzie, neînțelegere a ceea ce vor, de fapt, ceilalți. Observă propriile emoții și fii sincer cu tine, înainte de a avea pretenția ca ceilalți să îți ofere atenție și încredere. Lasă-te ghidat de intuiție și ai să vezi cum se deschid noi posibilități de progres, îndeosebi în zona carierei. La sfârșit de săptămână ești preocupat de dezvoltarea resurselor personale dedicând mult timp pentru rezolvarea treburilor gospodărești care necesită cheltuieli, investiții financiare.

       Este posibil să demarezi acțiuni importante, în privința locului de muncă, a unui proiect derulat alături de colegii din echipă. Te poți aștepta la noi oportunități de a colabora, fie cu persoane aflate în străinătate, fie de a călători în interes de serviciu. Poate fi vorba și despre renegocierea unui contract de muncă sau reluarea unor discuții care vizează schimbarea locului de muncă. În a doua parte a săptămânii ai ocazia să observi cu mai multă claritate ce anume ai de făcut, ce te poate avantaja și ce anume poate să îți creeze mai multe probleme care vizează, atât domeniul profesional, cât și pe cel relațional. Nu te grăbi să acționezi, până când nu primești mai multe informații din partea unor colegi sau colaboratori! La sfârșit de săptămână se poate vorbi despre șansa de a te bucura de mai multă atenție, primirea unor cadouri sau reluarea unei relații intime. 

        Încă de la începutul săptămânii ai ocazia să te bucuri de susținerea venită din partea persoanei iubite. Este posibil să te bucuri de realizări venite din partea propriului copil sau primești unele vești bune în privința educației acestuia. Nu este exclus să dai startul unei relații de dragoste cu o persoană de altă naționalitate sau poți să te îndrăgostești cu ocazia unei deplasări departe de casă. La mijlocul perioadei ai ocazia să dezvolți o relație de colaborare cu persoane bine pregătite, de la care ai multe lucruri interesante de aflat. La sfârșit de săptămână petreci mai mult timp alături de partenerul de viață. O plimbare în natură este binevenită reușind astfel să readuci starea de liniște și armonie în relația de cuplu.

    Chiar dacă ai de făcut multe deplasări în interesul familiei ai ocazia să te bucuri de realizări deosebite, de regăsirea echilibrului emoțional. Știi ce vrei și până unde poți ajunge, dacă alegi să dedici mai mult timp celor dragi. Este absolut necesar să te îngrijești mai mult de propriul suflet, să dăruiești celorlalți din liniștea și înțelegerea ta. Ai ocazia să te bucuri de o achiziție importantă pentru casă și propria familie. Nu este exclus să pui la cale o renovare sau chiar schimbarea locuinței. La sfârșit de săptămână ești mult mai preocupat de propria sănătate având șansa să găsești remedii sau măcar primești un răspuns favorabil, vis-à-vis de un nou tratament. Este indicat să apelezi la tratamente alternative, să acorzi mai multă atenție la propriul organism. Reușești să ajungi la un consens în relația cu partenerul de viață și privești relația în doi cu mai mult optimism.

    Încă de la începutul săptămânii ești nevoit să faci mai multe călătorii scurte, să rezolvi aspecte care țin de acte, documente oficiale, să apelezi la ajutorul unor funcționari publici. Poate fi și un debut favorabil pentru cursuri, susținerea de examene sau a unui interviu. În a doua parte a săptămânii te vei axa mai mult pe relația cu familia, cu părinții, încercarea de a găsi noi modalități de a rezolva aspecte care țin de patrimoniu, un bun imobiliar. Spre sfârșitul săptămânii ești dedicat relației cu propriul copil dar și unor investiții la care te gândești de ceva timp. Ultima zi a perioadei este favorabiă pentru a rezolva aspecte care țin de un proiect profesional sau pentru găsi remedii pentru o problemă de sănătate.

    Ai ocazia să te bucuri de câștiguri financiare venite din muncă proprie. Se poate vorbi acum despre șansa de a renegocia un contract sau poți găsi un (nou) loc de muncă, mult mai avantajos, din punct de vedere financiar. Este recomandat să semnezi un contract de muncă în a doua parte a săptămânii! Nu te grăbi să tragi concluzii, vis-à-vis de relația de dragoste, îndeosebi în prima parte a perioadei, atunci când pot apărea tot felul de confuzii, reproșuri care nu au legătură cu realitatea. Ești preocupat de casă, familie, aspecte care vizează o schimbare de domiciliu sau renovarea propriei locuințe. La sfârșit de săptămână te preocupi mai mult de propria sănătate lăsând-o mai ușor cu munca, stresul, grijile cotidiene.

    Este un început de săptămână favorabil pentru a te îngriji de propria persoană, eventual vrei să ajungi la salonul de cosmetică, coafor, să te bucuri de momente de răsfăț și relaxare. Nu este greșit dacă încerci să găsești o cale de împăcare, chiar și cu persoane care te-au dezamăgit în trecut. Informațiile pe care le primești acum se pot dovedi oarecum contradictorii fiind foarte important să observi ce anume se vrea de la tine și dacă merită să dai startul unei colaborări care oricum îți ridică serioase semne de întrebare. Ai sentimentul de eliberare, deschidere către ceilalți reușind să discuți sincer pe diferite teme care ar putea să te ajute. La sfârșit de săptămână ai ocazia să faci o călătorie interesantă, eventual te reîntâlnești cu rude apropiate sau primești musafiri. 
 [sbscrbr_form]