Săptămâna 18 – 24 septembrie 2023

        Încă de la începutul săptămânii ești preocupat de câștiguri venite prin intermediul celorlalți, eventual prin intermediul partenerului de viață sau ca urmare a unei investiții făcute în trecut. Nu vor lipsi tentațiile de natură intimă, tendința de a relua o relație de iubire. Fii prudent în ceea ce privește relația cu șefii și nu te grăbi să arunci cu vorbe pe care ulterior le vei regreta. Starea de oboseală se va răsfrânge și asupra relației cu ceilalți, îndeosebi în a doua parte a săptămânii. Nu te baza pe ajutorul financiar promis de anumiți prieteni deoarece este posibil să ai parte de și mai multe pierderi. La sfârșit de săptămână ai ocazia să călătorești departe de casă și să te bucuri de prezența unor persoane dragi. 
 

     Încă de la începutul săptămânii îți dedici mai mult timp obligațiilor de serviciu, proiectelor care vizează locul de muncă. Ești derutat, atunci când vine vorba despre relația de cuplu neștiind prea clar care este rostul anumitor reacții din partea partenerului sau a unui asociat. Fii prudent la remarcile pe care le faci și evită să iei decizii în momentele de stres, oboseală. La mijlocul săptămânii este recomandat să îți concentrezi atenția pe problemele care țin de relația cu propriul copil dar și cu partenerul de viață și să dedici mai mult timp aspirațiilor, proiectelor personale. La sfârșit de săptămână pui la cale o călătorie departe de casă putând fi vorba despre întâlnirea cu rude sau prieteni cu care nu te-ai văzut de mult timp.

     Începutul de săptămână ar putea să îți aducă tot felul de nemulțumiri față de colegii de serviciu ceea ce ar putea să îți provoace chiar și probleme de sănătate. Ești predispus la certuri în relația de mariaj sau în cadrul unui parteneriat, în mare parte datorate stresului, a efortului pe care îl depui în relația cu colegii de muncă. Este bine să o lași mai ușor cu agitația, dorința de a finaliza cât mai rapid cu putință un proiect care implică și investiții financiare consistente. La sfârșit de săptămână este momentul să fii mult mai prudent, în ceea ce privește o relație intimă dar și vis-à-vis de cheltuielile pe care le faci. Pot să apară discuții aprinse pe tema carierei, a schimbărilor pe care vrei să le faci în plan profesional.

     Încă de la începutul acestei săptămâni vei dedica mai mult timp propriei gospodării, relației cu familia. Se discută mai mult despre banii în comun, cheltuieli vis-a-vis de casă, plata unor facturi, taxe și impozite. La mijlocul perioadei există riscul să se ajungă într-un punct critic în relația cu persoana iubită sau cu propriul copil, părinții având o oarecare influență negativă în acest sens. Ceva te nemulțumește și nu prea știi cum să îți exprimi punctul de vedere astfel încât să nu-i deranjezi pe ceilalți. La sfârșitul săptămânii va trebui să fii mult mai prudent în ceea ce privește relația cu partenerul de viață, la modul în care gestionezi problemele care vizează propria gospodărie.

      În această perioadă ești dornic să acumulezi cât mai multe informații dintr-un domeniu care te atrage în mod deosebit. Comunici, primești și transmiți informații importante, care îți sunt de folos, atât în plan personal, cât și profesional. Se cere mai multă prudență în cadrul unei relații de colaborare, de parteneriat. Ești inspirat și creativ ceea ce ar putea să te scoată din unele situații critice. Este nevoie de mai multă obiectivitate din partea ta și, mai ales, să îți fixezi atenția asupra problemelor de relaționare. Spre sfârșitul săptămânii ai ocazia să constați, cu oarecare tristețe, ce anume se află în spatele unor promisiuni venite din partea unor colegi. Ești dezamăgit, confuz ceea ce ar putea să te abată de la un drum deja ales.

      Începutul de săptămână este favorabil, în ceea ce privește veniturile obținute din muncă proprie. Mai ai de lămurit unele aspecte care țin de un contract de muncă sau de rediscutat o colaborare care se pare că nu ți-a adus avantajele așteptate. Stai de vorbă cu familia pentru a reuși să te lămurești asupra unor aspecte care țin de o relație sentimentală. Chiar dacă părinții nu sunt de acord cu deciziile tale nu este cazul să te alarmezi, ci încearcă să aduci argumente clare. La sfârșit de săptămână ai grijă să te ocupi mai mult de propria gospodărie și să acorzi atenție unor treburi pe care le-ai cam dat deoparte în ultima vreme. Nu sunt deloc de neglijat activitățile dedicate unei activități creative sau pentru a petrece mai mult timp alături de  propriul copil ceea ce te va ajuta să îți regăsești echilibrul sufletesc.

     Este o stare de tensiune în relația de cuplu, în mare parte datorită banilor insuficienți pentru a reuși să acoperi cheltuielile pe care le ai de făcut. Porți discuții intense despre un contract sau modul în care ai putea să folosești mai eficient resursele de care dispui pentru a atrage mai mulți bani în contul personal. Beneficiezi de multă energie, ai dorință de acțiune iar aceasta ar putea să îi enerveze oarecum pe cei din mediul tău care își doresc mai multă relaxare. La sfârșitul acestei săptămâni preferi să te preocupi mai mult de propria persoană, să îți analizezi cu mai multă atenție propriul suflet detașându-te de problemele cotidiene.

     Încă de la începutul acestei săptămâni ești foarte agitat, nemulțumit de intervenția unor persoane care vor să te scoată vinovat pentru o faptă de care nu ești responsabil. Nu ai răbdare să le dai explicații celorlalți pentru acțiunile tale, ceea ce ar putea să conducă la pierderi financiare și de imagine, dar și conflicte. Nu te grăbi să faci schimbări importante care vizează o mutare, achiziția/vânzarea unei proprietăți! Spre sfârșitul săptămânii este necesar să găsești un echilibru între obligațiile de familie și cele din carieră și să o lași mai ușor cu acuzațiile la adresa partenerului de viață. Este posibil să ai de-a face cu situații neplăcute, care vizează o relație de iubire din trecut. 

      Reușești să depășești cu bine unele probleme legate de bani apelând la ajutorul unui prieten. Știi cum să găsești noi strategii de acțiune, îndeosebi dacă te-ai hotărât să faci schimbări importante legate de o relație sau o afacere personală. Ești inspirat beneficiind de suficiente resurse care te ajută să pui la punct o idee, un proiect menit să îți aducă avantaje în plan material. La sfârșit de săptămână este momentul potrivit să te ocupi mai mult de propria sănătate evitând mediul zgomotos și alegând să petreci mai mult timp în mijlocul naturii. Ești predispus la pierderi de bani sau la o negociere menită să te dezavantajeze, din punct de vedere financiar.
 

  Este un început de săptămână plin de griji dar și de ambiții legate de domeniul financiar. Este necesar să acționezi din umbră și să păstrezi doar pentru tine anumite informații care ar putea să îți aducă câștiguri în bugetul personal. Ești derutat, mai ales dacă petreci mult timp cu persoane care nu sunt pe aceeași „frecvență” cu tine. În a doua parte a săptămânii apar tot felul de probleme care țin, fie de studii, fie de o călătorie pe care ai ales să o amâni și care ar putea să îți aducă tot felul de nemulțumiri. La sfârșit de săptămână ai ocazia să te reîntâlnești cu un prieten cu care nu te-ai văzut de mult timp.

       Ești derutat de atitudinea partenerului de viață sau a unui colaborator simțind acum nevoia  de a apela la ajutorul moral venit din partea unor vechi prieteni sau al familiei pentru a depăși cu bine problemele apărute pe traseu. Starea ta de spirit este oarecum fluctuantă, pe la mijlocul săptămânii, reușind cu greu să treci peste anumite pierderi de natură financiară. Este recomandat să asculți sfaturile unui prieten și nu te grăbi să arunci cu banii pe orice fleac. La sfârșit de săptămână este bine să nu tragi concluzii grăbite, vis-a-vis de relația cu o rudă apropiată sau să acorzi prea multă atenție unor mesaje, informații venite pe căi neoficiale. Relația cu părinții te va ajuta să privești dintr-o nouă perspectivă unele aspecte de natură profesională.

     Pleci la drum lung ceea ce  ar putea să îți aducă și evenimente mai puțin plăcute, în plan financiar. Contrazicerile cu persoane din cadrul unui grup sau o asociație din care faci parte îți pot da planurile peste cap fiind nevoit să te descurci singur pentru a rezolva o problemă care vizează acte, documente oficiale. Pe de altă parte ești preocupat să urmezi cursuri de perfecționare, să demarezi o acțiune care implică și colaborarea cu persoane aflate la mare distanță. Este important să fii mai sincer și atent în relația cu apropiații și să îți exprimi deschis, pe față orice nemulțumiri, vis-a-vis de un proiect sau o colaborare. La sfârșit de săptămână este recomandat să te destinzi și să petreci mai mult timp alături de prieteni, departe de orice obligații cotidiene.