Săptămâna 18 – 24 octombrie 2021

        La acest început de săptămână simți că ai suficientă putere pentru a te mobiliza, în ceea ce privește rezolvarea unor probleme din planul relațional. Nu este cazul să pui în seama altuia eventualele pierderi din domeniul profesional. Ești capabil să îți asumi responsabilități și să le duci la îndeplinire cu bine, nu înainte de a elimina din viața ta factorii care îți provoacă tot felul de pierderi. Se recomandă prudență, îndeosebi dacă te-ai gândit să faci o investiție în domeniul imobiliar, întrucât ești predispus la pierderi financiare. Este posibil ca anumite persoane din anturaj să se folosească de informațiile primite împotriva intereselor tale. La sfârșit de săptămână va trebui să dai dovadă de prudență, în cazul în care te-ai hotărât să faci o călătorie. 

      Este momentul potrivit să revizuiești anumite aspecte legate de un proiect, un țel la care lucrezi susținut. Uneori este nevoie să te oprești, să reevaluezi situația și să faci corecțiile necesare pentru a reuși să concretizezi ideile ce-ar putea să îți aducă mai multe beneficii materiale. Nu toți oamenii cu care colaborezi sunt de bună credință asfel că este recomandat să acorzi atenție cui împărtășești ideile tale! Ești dedicat finalizării unor activități pe care le-ai tot amânat fiind nevoie de implicarea ta în mediul de lucru. Pe de altă parte preferi să te preocupi mai mult de propria persoană, să urmezi cursuri de perfecționare care te vor ajuta pe termen îndelungat. La final de săptămână se poate vorbi despre ocazia de a folosi din plin resursele de care dispui pentru a demara un proiect ambițios care vizează domeniul profesional.
 
 

      Nimic nu este prea mult pentru tine, mai ales atunci când este vorba despre ajutorul acordat unor prieteni. Chiar dacă, în sufletul tău, ai sentimentul clar că anumiți oameni nu merită susținerea ta, parcă nu te lasă inima să le întorci spatele, atunci când aceștia se confruntă cu pierderi. Ești altruist iar aceasta te ajută să te simți cu adevărat împlinit. Ai ocazia să îți redefinești concepțiile despre lume și viață, ca urmare a unor discuții cu un grup de prieteni sau la un curs, simpozion. Acordă atenție la eventualele probleme de sănătate, accidente, poate să apară o stare de indispoziție, îndeosebi spre sfârșitul acestei săptămâni.

     Este un început de săptămână oarecum contradictoriu, la capitolul socio-profesional încercând să găsești timpul necesar pentru a concretiza ideile tale. Te vei lovi de tot felul de limitări, răsturnări de situație care te pun serios pe gânduri. Nu este rău să iei un pic de pauză și să îți reorganizezi activitățile, să creezi noi strategii de lucru și, mai ales, să adopți o atitudine mult mai detașată, vis-a-vis de colectivul de muncă. Ai multe idei, care mai de care mai ingenioase, originale menite să îți aducă rezultate frumoase pe termen îndelungat. Important este să te simți bine și să îți placă ceea ce clădești acum. Spre sfârșitul săptămânii preferi starea de solitudine, mai ales că te simți extenuat, după o perioadă de  muncă asiduă.

      Începi săptămâna în forță acordând mai multă atenție domeniului spiritual sau unor discuții cu un mentor, ghid, care va juca un rol important, în ceea ce privește progresul tău personal. Este momentul să îți redefinești concepțiile despre lume, mediul în care trăiești și muncești. Ai ocazia să cunoști oameni noi, interesanți, de la care ai multe lucruri interesante de învățat. În același timp ești ferm hotărât să pui capăt definitiv unei colaborări sau să lași în urmă un loc de muncă care ți-a adus insatisfacții și sentimentul de neîmplinire. La sfârșit de săptămână petreci momente deosebite în cadrul unui nou grup având șansa să legi prietenii de durată.

 

 

    Ești preocupat să găsești răspunsuri la problemele cu care te confrunți apelând la domenii din zona ocultismului. Porți discuții intense cu o persoană de la care ai multe lucruri interesante de aflat având ocazia să te lămurești asupra unor evenimente incerte, care se tot repetă în viața ta. Ești tentat să răscolești trecutul, să revii asupra unei relații sau chiar asupra unor nedreptăți făcute în plan sentimental. Nu este cazul să porți ranchiună unor persoane care nici măcar nu conștientizează răul pe care ți l-au făcut. Spre sfârșitul săptămânii este momentul să te gândești foarte serios la o schimbare de direcție în plan profesional. Primești informații care îți pot da peste cap un proiect sau renunți la o colaborare păguboasă, din punct de vedere material.

 

 

     Este un început de săptămână în care vei pune mai mult accent pe finanțe, bunurile comune, fie că este vorba despre partenerul de viață, fie te implici într-o colaborare, un parteneriat. Ți se oferă șansa de a relua o activitate derulată în trecut care, deși ți-a adus pierderi, ai speranța că lucrurile se vor derula, de această dată, în favoarea ta. Nu te grăbi să iei decizii, până când nu lași să treacă măcar câteva zile și intri în posesia unor informații care te vor ajuta să vezi partea reală a lucrurilor. Evită să dai startul unei asocieri cu prieteni care urmăresc doar propriul interes. Spre sfârșitul săptămânii porți discuții de taină cu o persoană dragă. Ești predispus la certuri, renunți la prieteni fățarnici, care ți-au creat tot felul de probleme, inclusiv în plan financiar. 

 

 

     Vei  pune mai mult accent pe serviciu, relația cu colectivul de muncă reușind cu greu să găsești un echilibru între obligațiile care țin de carieră și cele de familie. Fii prudent, dacă ai de susținut un examen sau dacă te-ai decis să semnezi un (nou) contract de colaborare. Las-o mai ușor în relația cu rudele apropiate și nu crede tot ce ți se spune. Se cere prudență, în ceea ce privește deciziile pe care le iei, îndeosebi la jumătatea acestei săptămâni. Starea de nervi, agitația se pare că îți creează tot mai multe probleme în plan relațional. La sfârșit de săptămână te simți de-a dreptul epuizat, la nivel psihic-emoțional. Detașează-te de ceea ce nu contează și pune mai mult accent pe nevoile sufletești.
 
 
 

      Ai sentimentul că intervin tot felul de blocaje, limitări legate de planul amoros dar și cel financiar. Ceva parcă nu funcționează așa cum ți-ai propus fiind nevoie de mai multă implicare, nu doar din partea ta, ci și din partea persoanei iubite. Nu te baza pe promisiunile care ți se fac acum întrucât există riscul să fii dezamăgit. Fii atent la reacțiile venite din partea colectivului de muncă și evită orice atitudine care ar putea să îi deranjeze pe cei cu care lucrezi. Se recomandă mai multă atenție la problemele de sănătate, îndeosebi în a doua parte a săptămânii. La  sfârșit de săptămână ești oarecum prins de aspecte care vizează relația de cuplu sau o asociere. Este o perioadă prielnică pentru a petrece alături de prieteni împărtășind  momente pline de încântare.
 
 
 

    Încă de la începutul săptămânii ai ocazia să petreci momente plăcute, alături de părinți sau o persoană mai în vârstă, menite să te readucă cu picioarele pe pământ. Ai nevoie de susținere, de îndrumare, de acel sentiment că nu ești singur, în ceea ce privește drumul ales. Ești preocupat să fii cel mai bun în meseria pe care o practici gândindu-te să urmezi (noi) cursuri de perfecționare. Este nevoie de investiții, susținere financiară și chiar afectivă din partea persoanei iubite. La sfârșit de săptămână există riscul să te cerți cu o persoană dragă sau intri în posesia unor informații care te pot bulversa. Este bine să o lași mai ușor cu posesivitatea, gelozia și să iei un pic de distanță, până când se mai lămuresc lucrurile.
 
 
 

   Încă de la începutul săptămânii ești nevoit să faci tot felul de deplasări care te vor avantaja, în plan profesional. Primești oferte de colaborare, poți pune la cale un proiect cu impact financiar pe termen îndelungat. Atenție, dacă te-ai hotărât să faci o investiție imobiliară sau vrei să renovezi propria locuință, există riscul de a te confrunta cu tot felul de pierderi. De evitat discuțiile cu părinții, dialogurile riscând să fie destul de dure și provocatoare de suferință. Sunt aduse la suprafață secrete neplăcute care vizează locul de muncă sau un parteneriat în care ești implicat de mult timp. La sfârșit de săptămână ești dedicat activităților care implică inspirație și creativitate din partea ta. Sunt zile încărcate de romantism și declarații de dragoste, cât timp alegi să vezi partea frumoasă a vieții.

 
 

   Te confrunți cu unele restricții legate de domeniul financiar. Este nevoie de o mai bună organizare a propriului buget și, mai ales, să nu te grăbești să faci cumpărături, până când nu te consulți și cu familia. Nu ești prea sigur cum să abordezi o relație de prietenie sau dacă merită să acorzi mai multă atenție organizației din care faci parte. Începi să observi de unde vin, de fapt, adevăratele tale probleme și să bați oarecum în retragere. Se cere mai multă prudență, mai ales dacă ai de făcut deplasări cu mașina sau cu mijloace de transport în comun. La sfârșit de săptămână este bine să acorzi mai multă atenție activităților desfășurate alături de familie.