Săptămâna 11 – 17 octombrie 2021

        Se anunță schimbări importante, în ceea ce privește relația cu străinătatea, călătoriile îndepărtate, credința în Dumnezeu, spiritualitatea, studiile. Este un moment bun pentru a demara acțiuni care vizează relația cu persoane ce fac parte dintr-un grup, o organizație. Nu este exclus să renunți acum la cursuri, colaborări care simți că nu te ajută să progresezi în direcția dorită. Te poți confrunta cu evenimente bruște legate de călătorii, acte, documente, proiecte personale. Ai tendința să te apuci de mai multe treburi simultan și să nu duci la capăt mai nimic. Fii atent și în ceea ce privește reluarea unei relații intime, mai ales dacă lucrurile nu s-au derulat prea bine în trecut. Se reeditează acum o situație nu tocmai plăcută dar care îți va pune semne de întrebare. Este șansa de a depăși momentele mai puțin plăcute apelând la umor, diplomație și calm. La sfârșit de săptămână ai ocazia să intri în posesia unui secret care vizează o relație de prietenie sau relația cu rudele apropiate, primești informații care te vor ajuta în demersurile legate de un proces sau primirea unor bani care ți se cuvin.

      Este un început de săptămână în care vei pune mai mult accent pe finanțe, tot ce înseamnă plata unor facturi, taxe, impozite, obținerea unui împrumut. Este posibil să descoperi un secret care vizează o relație intimă, să te confrunți cu reacții imprevizibile menite să îți răstoarne principiile, valorile legate de banii celuilalt, o afacere personală sau o relație de dragoste. Este posibil să apară încurcături sau limitări în ceea ce privește demersurile financiare. La mijlocul săptămânii primești informații venite de departe sau pui la cale o colaborare cu persoane aflate la mare distanță. În a doua parte a săptămânii ești preocupat de domeniul socio-profesional, de schimbări care vizează locul de muncă, dezvoltarea unor relații de colaborare în plan profesional. Ești susținut de șefi în demersurile tale. La sfârșit de săptămână petreci mai mult timp alături de prieteni sau de un grup din care faci parte fiind de ajutor pentru cei din jur.

    Începutul de săptămână îți aduce șansa unei schimbări importante, în ceea ce privește relația de mariaj sau un parteneriat. Au loc dialoguri intense, fie că este vorba despre bani, aspecte care vizează relația personală, dorința de a aduce schimbări importante în carieră sau demararea unor proiecte de amploare care implică și partenerul de viață. Este posibil ca o relație de prietenie să se transforme într-o relație de cursă lungă, să ajungi la sentimente mult mai profunde. Observi că planurile făcute acasă nu se potrivesc cu deciziile pe care le iei la cumpărături astfel că este necesară mai multă chibzuință la cheltuieli, îndeosebi la mijlocul săptămânii. Este o perioadă favorabilă pentru a te înscrie la cursuri de perfecționare dând astfel startul unui nou capitol în cariera ta. Ești susținut de un superior în demersurile profesionale, în ciuda colegilor cu care se pare că nu ești pe aceeași „lungime de undă”. Porți discuții constructive, ba chiar ai ocazia să pui în aplicare strategii ambițioase care te pot duce pe o treaptă ierarhică superioară la locul de muncă. Spre sfârșitul săptămânii dedici mult timp obligațiilor care țin de serviciu astfel că nu prea ai timp de relaxare cu prietenii sau familia.

        Se anunță schimbări semnificative la locul de muncă , în relația cu colegii, este posibil să primești noi oferte de colaborare, ai șansa de a progresa în plan profesional. Te gândești foarte serios să schimbi jobul sau să pornești o afacere personală. Este o perioadă de răsturnări de situație, surprize de tot felul, de agitație, nemulțumiri dar ai șansa de a vedea cine este de partea ta în colectivul demuncă. Știi cum să îți impui punctul de vedere, aduci argumente și obții ceea ce îți dorești cu adevărat. Este momentul să fii mai atent la propriul organism, să te îngrijești mai mult de sănătate, eventual să mergi la un salon de cosmetică sau să faci mai mult sport. La jumătatea săptămânii te poți aștepta la tot felul de neplăceri într-o relație de dragoste, care se pare că vine cu tot felul de pretenții. Lasă frica deoparte și nu te lăsa influențat de negativismul unor invidioși! Spre sfârșitul săptămânii este momentul să asculți și de sfatul unor persoane trecute prin viață sau de unul dintre părinți, chiar dacă ești deja la vârsta maturității. Las-o mai ușor cu încăpățânarea și evită să îți dai dreptate cu orice preț.

       Te gândești tot mai serios la modul în care ai putea sprijini propriul copil, de nevoile acestuia, cum ai putea să îl ajuți mai mult, dacă este suficient ceea ce faci pentru el. Este posibil să iei decizia de a concepe un copil sau ești luat prin suprindere de schimbări care vizează o eventuală sarcină. Începutul de săptămână poate să îți aducă un nou start în plan amoros, în tot ceea ce ține de creativitate, hobby, dorința de a te implica în activități artistice, financiare, de a practica un sport, de a da startul unei noi relații de iubire. Pe la jumătatea săptămânii te simți de-a dreptul agitat, nervos fiindcă ești grăbit de către ceilalți să duci la îndeplinire anumite sarcini de lucru. La sfârșitul acestei săptămâni este posibil să îți fie date peste cap anumite planuri, legate de casă sau o călătorie pe care ai programat-o de ceva timp. Nu te grăbi să investești acum în achiziția unui bun de valoare.

        Este un moment bun pentru a crea planuri noi, în ceea ce privește propria locuință, o proprietate, aspecte care vizează relația cu familia, părinții. Ești invadat de evenimente din trecut care sunt acum analizate dintr-o cu totul altă perspectivă având șansa de eliberare, de lămurire a unor relații din trecut. În a doua parte a săptămânii ești mult mai ambițios în ceea ce privește revizuirea unor aspecte care vizează un proiect profesional ce implică multă muncă, efort intelectual. Știi cum să te impui în fața unui colaborator, partener de afaceri pentru a  obține ceea ce îți este cu adevărat de folos. Fii mult mai atent în relația de mariaj și las-o mai ușor cu critica, reproșurile și tendința de a-l manipula pe celălalt. La sfârșit de săptămână te preocupi de propria sănătate sau pur și simplu pui la cale noi strategii legate de locul de muncă și care vor avea impact pe termen îndelungat în cariera ta.

        Încă de la începutul săptămânii primești tot felul de informații care vizează acte, documente oficiale, drumuri pe care ești nevoit să le faci, deși acest lucru te scoate din starea de confort sau te forțează să lași anumite treburi deoparte. Au loc schimburi de informații, primești tot felul de mesaje, care mai de care mai controversate. Cert este că ești nevoit să acționezi, să faci ordine în documente, să  reiei un curs abandonat cândva. Nu ai decât să vezi partea bună a lucrurilor și să nu te victimizezi încercând totuși să rezolvi cu cât mai mult calm ceea ce ți-ai propus. Este o săptămână agitată la capitolul acte, documente, deplasări, negocieri fiind plin de energie și având capacitatea de a te mobiliza în momentele de tensiune. La sfârșit de săptămână ai ocazia să te ocupi de situația bugetului personal, să faci un bilanț, să adopți noi strategii de acțiune pentru a câștiga mai mulți bani.

       Este un început de săptămână oarecum controversat în tot ceea ce ține de banii veniți din muncă personală, o colaborare, un contract pe care ai șansa să îl renegociezi. Te confrunți cu situații imprevizibile care țin de bani, achiziții, acte doveditoare pentru a reuși să obții banii care ți se cuvin. La mijlocul săptămânii ești ferm hotărât să pleci într-o deplasare departe de casă, fie în interes de serviciu, fie pentru că ți-ai propus să faci o călătorie alături de partenerul de viață. Dacă ești implicat într-o formă de școlarizare ai ocazia să susții examene importante sau porți discuții intense cu un profesor, mentor. Spre sfârșitul săptămânii alegi să dedici mai mult timp relației cu partenerul de viață, cu care se pare că nu prea reușești să ajungi la un consens. Discuți despre proiecte de viitor, pui la cale tot felul de strategii care vizează casa, familia, o relație de colaborare menită să îți aducă beneficii și în plan financiar. 

      Este un început de săptămână menit să îți aducă revelații în ceea ce privește schimbările pe care vrei să le faci în viața personală, să observi care sunt obiectivele prioritare. Este vorba despre noi energii menite să îți dea un nou avânt pentru a demara proiecte personale. Se reconfigurează relația cu ceilalți, apar răsturnări de situație care vizează relația de cuplu, ceva se termină pentru a face loc unui nou început, mult mai incitant, menit să îți aducă progresul mult așteptat în plan personal. Fii prudent, în ceea ce privește posibila recidivare a unei probleme de sănătate. Relația cu părinții nu este tocmai favorabilă iar aceasta te va indispune peste măsură reușind cu greu să te concentrezi pe nevoile tale, pe obligațiile care țin de profesie. Știi cum să adopți o atitudine mult mai optimistă, cât timp ai ocazia să împărtășești cu oameni de încredere acealeași idealuri de viață fiind astfel motivat să pui în aplicare proiecte, idei ambițioase. Familia te susține în demersurile tale profesionale.

    Ești derutat în ceea ce privește complicațiile, întârzierile cu care te confrunți acum, lucruri ascunse, secrete dezvăluite. Ai senzația că ceilalți se folosesc de tine, de informațiile tale. Este timpul să o lași mai ușor cu regretele și să te concentrezi pe ceea ce contează, pe ceea ce îți dă putere, încredere în tine. Acordă atenție la problemele de sănătate care pot să apară acum. Pe la jumătatea perioadei ai ocazia să joci rolul de mediator fiind un bun sfătuitor, în ceea ce privește demararea unor proiecte profesionale de către cei cu care interacționezi. În a doua parte a săptămânii te axezi pe relația cu superiorii, pe găsirea de noi alternative de colaborare eficientă. La sfârșit de săptămână ai ocazia să te destinzi alături de un grup de prieteni plini de viață. Lasă deoparte orice grijă și profită de zilele libere pentru a-ți „încărca bateriile”.

      Încă de la începutul perioadei te confrunți cu reconfigurări, în ceea ce privește relația cu prietenii, în cadrul unui grup, o asociație din care faci parte, aspecte care vizează derularea unui proiect derulat împreună cu prietenii. Pot apărea cu răsturnări de situație care vizează o relație sentimentală, aflarea unor secrete care te pot bulversa. Relația cu prietenii dar și domeniul sentimental, creativitatea, joacă un rol important acum pentru tine, îndeosebi în prima parte a săptămânii. Ești preocupat de locul de muncă, relația cu subalternii sau necesitatea de a găsi un loc de muncă mai avantajos, din punct de vedere financiar. Nu este cazul să te agiți inutil pentru lucruri care chiar nu contează, mai ales dacă este vorba despre relația de cuplu. În a doua parte a săptămânii vei pune mai mult accent pe bunurile altora, banii care pot veni prin intermediul partenerului de viață având parte de tot felul de idei, care mai de care mai ingenioase. Nu te grăbi să iei decizii, până când nu cunoști toate datele legate de un proiect derulat în comun cu partenerul de viață sau un colaborator. La sfârșit de săptămână ai ocazia să te bucuri de câștiguri venite din muncă proprie.

     Se reconfigurează aspectele care țin de carieră, imaginea ta în plan public, social, de relația cu șefii, autoritățile. Poate fi acum vorba despre renunțări, finalizări în plan profesional dar și șansa de a demara noi proiecte ambițioase și succes în carieră. Acordă atenție la problemele care pot apărea ca urmare a unor intervenții mai puțin plăcute venite din partea dușmanilor ascunși, care pândesc din umbră momentele tale de vulnerabilitate! Se recomandă mai multă atenție la modul în care îți expui propriile idei, dorințe, așteptări, proiecte întrucât există riscul de a fi trădat, furat, defăimat. În a doua parte a săptămânii se resimte o stare de tensiune legată de o relație de dragoste cu o persoană aflată la distanță. De evitat orice conflict sau acțiune care te-ar putea compromite în cadrul relației de cuplu. La sfârșit de săptămână ai ocazia să te întâlnești cu prietenii sau pur și simplu vrei să mergi la un spectacol încercând să te destinzi, să te bucuri de fiecare moment. Nu este exclus să îți fie date planurile peste cap datorită unor probleme de sănătate.