Mercur în mers retrograd în zodiile Săgetător și Scorpion

Mercur în mers retrograd în zodiile Săgetător și Scorpion

            „Viața îți va oferi acele experiențe, oricât de ciudate ar fi ele, care îți sunt cele mai folositoare pentru evoluția conștiinței.” Eckhart Tolle
            În data de 17 noiembrie 2018 Mercur își începe mersul aparent retrograd (ultima retrogradare a lui Mercur din acest an), la ora 3:32´, la 13° 29´, în semnul Săgetător și va dura până în data de 6 decembrie 2018, la ora 13:11´, planeta Mercur ajungând la 27°16’, în zodia Scorpion. Perioada de umbră a lui Mercur a început în data de 29 octombrie 2018, în acel moment Mercur a trecut prima dată peste gradul final al mișcării lui retrograde (27° în zodia Scorpion).
          Pe seama retrogradării lui Mercur sunt puse eșecurile legate de afaceri, transport, schimb de informații, semnarea de contracte, parteneriate. Acţiunile nefinalizate în trecut tind să revină în actualitate spre a fi soluţionate. Este o perioadă în care se pot produce defecțiuni ale echipamentelor electronice și/sau electrocasnice. În intervalul 17 noiembrie – 6 decembrie este indicat să acordăm mai multă atenție relaxării, introspecției, să abordăm cu mai multă detașare evenimentele care ne solicită din punct de vedere mental evitând să luăm decizii sub presiunea de moment. În această perioadă se încalcă mai des promisiunile, nu ajungem la timp în locul stabilit sau ne este anulată o călătorie, în ultimul moment. Putem întâmpina piedici la drum, se strică mașina, pierdem avionul, apar schimbări bruște legate de vreme sau nu putem ajunge la o anumită destinație din diverse motive (ținând cont și de harta personală).
            Este și o perioadă de reflecție, în care vom descoperi de unde vin anumite blocaje în relații dar, în același timp, ne vom confrunta cu tot felul de probleme în ceea ce privește transmiterea de informații; una spunem și alta se înțelege, nu primim la timp mesaje, informații importante. În același timp intrăm în posesia unor informații care au fost ținute secrete până acum. Ni se revelează adevăruri legate de o relație, un parteneriat, anumite fraude, studii, examene, încurcături, greșeli în acte (cu sau fără intenție), documente importante. Descoperim lucruri ce păreau uitate sau pe care am ales să le ignorăm crezând că, în felul acesta, se vor rezolva anumite probleme de la sine sau vor rămâne ascunse pentru totdeauna. Acum însă universul vine și ne avertizează că mai avem ceva de corectat, că lucrurile nu sunt chiar atât de clare cum ne-am fi dorit și că a venit timpul să remediem anumite probleme care țin de relații sau documente. Putem pierde documente importante sau chiar regăsim un obiect ce părea pierdut pentru totdeauna.
            Este necesar să observăm ce anume ar trebui corectat și să acceptăm că nimic nu vine de la sine iar, dacă nu am făcut un lucru la timp, va veni vremea în care vom fi nevoiți să reluăm, să reparăm, să reevaluăm respectiva problemă, să finalizăm o anumită activitate sau să ne luăm rămas bun, așa cum se cuvine, de la anumite persoane. Ne vom confrunta, în această perioadă de retrogradare a lui Mercur, cu tot felul de coincidențe, sincronicități care nu sunt decât redirecționări pe un drum ce corespunde propriului destin. Vom avea parte de evenimente predestinate, acțiuni, probleme nerezolvate în trecut ce revin acum în atenția noastră pentru a face corecturile necesare. Ne vom confrunta astfel cu blocaje de tot felul (în comunicare, călătorii, acțiuni) menite să ne atenționeze că nu am ales tocmai ceea ce era corect. Mercur retrograd aduce la suprafață acțiuni injuste, minciuni, fapte care contravin regulilor morale sau sociale reamintindu-ne că trebuie să facem pace cu anumite persoane și acțiuni din trecut fiind absolut necesar să facem o călătorie în propria ființă, să fim sinceri cu noi aliniindu-ne astfel menirii noastre.
          Cele mai dezavantajate profesii, în perioada de mers retrograd al planetei Mercur, sunt: mass-media, comerț, transport, învățământ, bibliotecari, notari, curieri, oratori, în general activități intelectuale sau orice profesii în care comunicarea, deplasarea și relaționarea sunt esențiale.
          Este important să urmărim și perioada de dinainte dar și după retrogradarea lui Mercur în semnele Săgetător și Scorpion. Putem vorbi despre trei perioade importante, cuprinse între 17 noiembrie și  6 decembrie, perioadă în care Mercur tranzitează, de la 13°29’ în zodia Săgetător, la 27° 17´ în Scorpion, astfel că avem:

               I. Prima perioadă – (perioada de Umbră), cuprinsă între 29 octombrie – 17 noiembrie. Reprezintă prima trecerea a lui Mercur de la 27°17’ în zodia Scorpion la 13° 29´ în semnul Săgetător. Este o perioadă trăită cu intensitate, evenimentele se derulează rapid. Poate fi vorba despre inițierea unor proiecte, semnarea de contracte, înțelegeri, negocieri, asocieri, toate acestea vor fi rediscutate, reanalizate, reprogramate, într-o oarecare măsură, odată cu intrarea lui Mercur în mers retrograd, în intervalul 17 noiembrie – 6 decembrie. În prima perioadă (perioada de Umbră) ne conectăm mult mai ușor la nevoile celorlalți având ocazia să observăm noi direcții de urmat, ce schimbări importante vrem să facem în viața personală și relațională. Riscul acestei perioade este că putem lua decizii rapide sau vrem să concretizăm anumite planuri, fără să ne gândim la consecinț.

              II. A doua perioadă – Mercur intră în mers retrograd, în perioada 17 noiembrie – 6 decembrie urmând o perioadă de analiză, introspecție, de reanalizare, reorganizare, corecții și revenire asupra unor proiecte, relații, acțiuni care s-au derulat, îndeosebi în intervalul 29 octombrie – 17 noiembrie. Nu se recomandă începerea de noi acțiuni, startul de noi proiecte, afaceri, colaborări. Este momentul reluării anumitor discuții și pentru a face unele corecții în cadrul unei asocieri, începute chiar la începutul lunii octombrie, atunci când Mercur a mai trecut prin zodia Scorpion. Acum se renogociază anumite contracte, parteneriate, putem relua cursuri sau să ne răzgândim în privința unor relații de prietenie, călătorii, o afacere, un împrumut bancar, despre moștenire, o relație intimă. Poate fi vorba și despre revenirea unor prieteni, regăsirea unor obiecte ce păreau dispărute pentru totdeauna.
            În data de 27 noiembrie, la ora 11:16’, la 5°04’, are loc conjuncția inferioară dintre Soare și Mercur retrograd în zodia Săgetător. Este momentul în care Mercur începe să răsară înaintea Soarelui. Este o perioadă de revelare dar și de confuzie, neputința de a vedea lucrurile cu claritate, avem tendința de a lua decizii pripite, apar tot felul de complicații legate de comunicare, călătorii, de studii. Este nevoie de curaj, voință  și mai ales de credință (în data de 27 noiembrie Jupiter se află în conjuncție cu Soarele și Mercur retrograd dar și în trigon cu Luna și Nodul Nord Lunar – Destinul) pentru a face față confruntărilor, dezamăgirilor, neplăcerilor venite din partea celorlalți, bârfelor, dezaprobărilor evitând astfel renunțarea la luptă, luarea unor decizii pripite, pierderi de informații. Până în data de 30 ianuarie 2019, atunci când are loc conjuncția superioară dintre Soare și Mercur, la 9° 54’ în zodia Vărsător, avem ocazia să ne ocupăm de noi proiecte, să lansăm idei curajoase, să punem bazele unor noi relații dar cărora ar fi bine să le dăm startul odată cu ieșirea lui Mercur din retrogradare, respectiv din data de 6 decembrie 2018, mai exact din 9 decembrie, atunci când se va afla și Luna în faza de creștere.

            III. A treia perioadă – Mercur revine în mers direct, începând cu data de 6 decembrie, ora 23: 21´, la 27°16’, în zodia Scorpion. Este momentul să concretizăm proiectele, să facem schimbările pe care le dorim, încep să se clarifice multe lucruri cu care ne-am tot confruntat, încă de la începutul lunii octombrie 2018. Lucrurile capătă o oarecare direcție, suntem mult mai energici, ca și cum am vrea să recuperăm un timp pierdut, să ne luăm un nou avânt. Mercur în semnul Scorpion este un adevărat detectiv știind unde trebuie să scotocească pentru a face rost de  informațiile care sunt necesare pentru a ne salva din situațiile limită. Pe de altă parte există și tendința de a fi obsedați de anumite idei, de concretizarea unor proiecte care, chiar dacă nu ne sunt necesare, nu ne lăsăm până când nu obținem ceea ce ne dorim, doar pentru a încerca astfel să ne luăm revanșa în fața adversarilor. Avem ocazia să scotocim prin trecut, să ne reîntâlnim cu vechi traume dar, mai ales, conștientizăm sensul anumitor întâmplări, relații, pierderi.

                        Influența lui Mercur retrograd asupra fiecărei zodii/ascendent

            Berbec/ascendentul în Berbec – pot fi revizuite unele aspecte ce au legătură cu studiile superioare fiind o perioadă de activitate intensă, în plan intelectual dar și relațional, cu persoane aflate în străinătate. Este posibil să renunți la anumite cursuri sau la o călătorie. Pot apărea provocări legate de un proces, erori, greșeli legislative ce ar putea să-ți provoace pierderi financiare.
            În intervalul 1 – 6 decembrie ești predispus la amenzi, sancțiuni, pot apărea răsturnări de situație de ultim moment, legate de un credit bancar, taxe și impozite sau o relație intimă. Există predispoziția către accidentări, operații chirurgicale.

            Taur/ascendentul în Taur – ar trebui să acorzi o atenție specială oricărei inițiative de natură financiară, fie că este vorba despre un sprijin financiar, un împrumut sau un plan de afaceri. Cert este că orice acțiune lansată în această perioadă și care vizează banii va fi destul de păguboasă, pe termen lung. Ești predispus la amenzi, sancțiuni, pot apărea răsturnări de situație în ultim moment, legate de un credit bancar, taxe și impozite sau în privința relației intime. Există predispoziția către accidentări, operații chirurgicale.
            În intervalul 1 – 6 decembrie Mercur retrograd indică un moment în care trebuie să îți revizuiești modul în care relaționezi cu ceilalți. De evitat inițierea de noi parteneriate și asocieri în această perioadă. Este timpul pentru a revizui, renegocia anumite contracte, colaborări, parteneriate deja semnate. Te poți aștepta la finalizarea unei colaborări.

            Gemeni/ascendentul în Gemeni – vei simți nevoia de a ieși din anumite relații de colaborare, dintr-o relație sentimentală sau de cuplu. Dorești să faci curățenie în mintea și sufletul tău prin renunțarea la o relație nocivă. Mercur retrograd indică un moment în care trebuie să îți revizuiești modul în care relaționezi cu ceilalți. De evitat inițierea de noi parteneriate și asocieri în această perioadă. Este timpul pentru a revizui, renegocia anumite contracte, colaborări, parteneriate deja semnate. Reușești să finalizezi semnarea unui contract important.
            În intervalul 1 – 6 decembrie, este momentul să te gândești la schimbarea modului de a relaționa în colectivul de lucru, renegociezi un contract sau poți renunța la un loc de muncă care îți creează tot felul de nemulțumiri.

            Rac/ascendentul în Rac – este posibil să apară unele probleme legate de sănătate sau la locul de muncă fiind nevoie să intervii, cât mai urgent, pentru a remedia situațiile care țin de programul de lucru sau un anumit tratament. Este momentul potrivit pentru schimbarea modului de a relaționa în colectivul de lucru, renegociezi un contract sau poți renunța la un loc de muncă care nu te satisface financiar.
            În intervalul 1 – 6 decembrie ești predispus la confuzii, probleme de comunicare în relația cu propriul copil sau cu persoana iubită. Planul afectiv este cel în care pot apărea tot felul de schimbări de situație. Poți deveni brusc nemulțumit de ceea ce te înconjoară și/sau de ceea ce îți oferă relația.

            Leu/ascendentul în Leu – este posibil să revină în viața ta o iubire din trecut sau poți relua un hobby, o activitate care necesită energie creativă, inspirație. De evitat speculațiile de natură financiară, jocurile de noroc, implicarea în noi relații de amor. Ești predispus la confuzii, probleme de comunicare în relația cu propriul copil sau cu persoana iubită. Planul afectiv este cel în care pot apărea tot felul de schimbări de situație. Poți deveni brusc nemulțumit de ceea ce te înconjoară și de ceea ce îți oferă relația. Este un moment bun pentru a relua activități cear implică creativitatea și pe care le-ai făcut cu ceva timp în urmă dar pe care, între timp, le-ai abandonat.
            În intervalul 1 – 6 decembrie este perioadă favorabilă pentru a face curățenie prin casă sau pentru a găsi obiecte de care nu mai știai nimic sau le credeai pierdute pentru totdeauna. Nu este indicat să faci noi achiziții pentru casă, să renovezi sau redecorezi casa.

            Fecioară/ascendentul în Fecioară – urmează o perioadă de reevaluare, revizuire, de corecție în ceea ce privește anumite acte de proprietate, relația cu familia. Există un risc mai ridicat de a se strica obiecte electrocasnice sau pot să apară tot felul de incidente neplăcute legate de casă, gospodărie. Este perioadă favorabilă pentru a  face curățenie prin casă. Nu este recomandat să faci cumpărături pentru casă, să renovezi sau redecorezi mediul în care trăiești. Mercur retrograd te predispune la întârzieri legate de casă, proprietăți, achiziții importante.
            În intervalul 1 – 6 decembrie te poți aștepta la primirea de mesaje distorsionate, îți sunt răstălmăcite cuvintele, comunicarea se realizează cu mare greutate sau nu reușești să iei legătura cu anumite persoane. Există un risc mai mare de a te confrunta cu tot felul de obstacole, cu ocazia unor deplasări, negocieri, tot ce are legătură cu comerțul, studiile, examene, îndeosebi la începutul lunii decembrie.

            Balanță/ascendentul în Balanță – putem vorbi despre o perioadă în care este foarte probabil să revină în atenția ta o dispută, ceartă, o neînțelegere în relația cu un frate/soră sau cu vecinii. Te poți aștepta la primirea de mesaje distorsionate, îți sunt răstălmăcite cuvintele, comunicarea se realizează cu mare greutate sau să nu reușești să iei legătura cu anumite persoane. Există un risc mai mare și în privința călătoriilor, a comerțului sau a studiilor, examene, îndeosebi în intervalul 17 noiembrie – 1 decembrie. 
            În intervalul 1 – 6 decembrie există un risc major de a face cheltuieli complet inutile pe anumite obiecte sau servicii de care nu ai nevoie. Evită achiziționarea unor lucruri de valoare întrucât ai ocazia să constați, mai târziu, că ai ieșit în pierdere.

            Scorpion/ascendentul în Scorpion – în perioada următoare poți revizui atitudinea legată de bani, un contract de muncă, reîncadrezi valorile personale și materiale, simți nevoia de a ieși din anumite colaborări care te solicită, din punct de vedere financiar. Trebuie să fii mult mai atent la cheltuielile pe care le faci în următoarea perioadă. Există un risc major de a face cheltuieli complet inutile pe anumite obiecte sau servicii de care nu ai nevoie. Nu este recomandat să cumperi lucruri de valoare întrucât ai ocazia să constați, mai târziu, că ai ieșit în pierdere.
            În intervalul 1 – 6 decembrie este timpul să găsești răspunsuri importante, despre ce anume vrei de la viață, de la oameni, dacă ești mulțumit de propria persoană, ce ar trebui să schimbi în propria atitudine. Te preocupi mai mult pe felul în care de îmbraci, de propria sănătate, poate chiar vei adopta un nou look.

            Săgetător/ascendentul în Săgetător – este o perioadă în care trebuie să pui în ordine viața personală fiind aduse la suprafață acum aspecte importante, poți avea parte de o adevărată redefinire a propriei personalități, descoperirea unui nou mod de a relaționa cu ceilalți. Este timpul să găsești răspunsuri importante, despre ce anume vrei de la viață, de la oameni, dacă ești mulțumit de propria persoană, ce ar trebui să schimbi în propria atitudine. Te preocupă mai mult aspectul extrerior, propria sănătate, poate chiar vei adopta un nou look.
            În intervalul 1 – 6 decembrie trebuie să acorzi o mai mare atenție propriei sănătății fiind posibil să reapară o problemă mai veche de sănătate. Este posibil să te apropii mai mult de latura spirituală, să mergi în pelerinaje la mânăstiri. Poți afla anumite secrete, legate de relația cu un colaborator, coleg de muncă, subaltern.

            Capricorn/ascendentul în Capricorn – se poate vorbi despre o perioadă de introspecție, de retragere, încerci să rezolvi unele probleme care vin din trecut. Intri în posesia unor informații legate de persoane apropiate, minciunile pot fi dezvăluite, pot apărea unele înșelăciuni. Sănătatea proprie este acum pe primul plan, nu este exclusă recidivarea unor probleme mai vechi. Acordă atenție la relația cu un colaborator, coleg de muncă, subaltern.
            În intervalul 1 – 6 decembrie apare nevoia de a reevalua, reconfigura relațiile de prietenie, de a pune punct unei relații care nu este întocmai favorabilă pentru tine. Pe de altă parte este timpul să adopți o atitudine mult mai optimistă, încrezătoare în propriul țel sau eventual să aduci modificări importante unui poriect ambițios, să observi plusurile și minusurile în cadrul unei colaborări cu un grup, asociație din care faci parte. Este important să conștientizezi că ai ocazia să îți redefinești țelurile.

            Vărsător/ascendentul în Vărsător – Mercur retrograd în zodia Săgetător îți poate aduce teste legate de relația cu prietenii sau în ceea ce privește implicarea în cadrul unui grup, o asociație. Este o perioadă în care se poate vorbi despre finalizarea unei relații de prietenie, aflarea unor secrete menite să te ajute la rezolvarea anumitor probleme din trecut sau înțelegi acum rostul unor conflicte din trecut, dintr-o relație de prietenie. Este și o perioadă favorabilă de redefinire a unor obiective, țeluri, idealuri de viață. Este posibil să iei deciza de a ieși din cadrul unei organizații de care aparții.
            În intervalul 1 – 6 decembrie ai posbilitatea să revii asupra unui proiect, o colaborare în plan profesional și faci corecțiile necesare. Cel mai probabil vei relua anumite conversații cu un superior sau primești răspunsurile la niște solicitări pe care le-ai făcut cu mai bine de o lună în urmă. Fii prudent însă, dacă ai de semnat documente importante. Este recomandat să apelezi la ajutorul unui expert.

            Pești/ascendentul în Pești – vei pune mai mult accent pe imaginea din planul public, pe carieră. Nu este exclus să iei decizia bruscă de schimbare a direcției, te poți confrunta acum cu  probleme legate de carieră, proiecte ce vizează viața profesională, imaginea ta în plan social. Ești predispus la tot felul de nemulțumiri în relația cu superiorii, cu familia. Vrei să faci o schimbare importantă în plan profesional sau iei decizia de a reveni asupra unui proiect profesional. Nu este încă momentul potrivit pentru a da startul unei acțiuni importante legate de planul carierei. 
            În intervalul 1 – 6 decembrie pot fi revizuite unele aspecte ce au legătură cu studiile superioare fiind o perioadă de activitate intensă, în plan intelectual dar și relațional, cu persoane aflate în străinătate, eventual revii asupra unui proces sau să primești un răspuns nu tocmai favorabil dar care te va determina să faci o alegere clară, o schimbare de direcție care să îți aducă beneficii, atât în plan material, cât și în plan intelectual, spiritual.