În această lună te remarci prin dorința de a învăța lucruri noi, de a-ți satisface curiozitatea implicându-te în noi domenii de interes, ești dornic să regăsești starea de bine, fie prin implicarea în noi relații intime, fie abordând noi domenii de interes, eventual din domeniul ocultismului. Ești stimulat de schimburile intelectuale din cadrul relațiilor tale dovedindu-te foarte abil, atunci când vine vorba despre implicarea în afaceri.
Încă de la începutul lunii se poate vorbi despre propuneri venite din partea unei persoane de sex opus cunoscută prin intermediul serviciului. Nu este exclus să cedezi ispitei și astfel poți să ajungi la tot felul de probleme în relația cu colectivul de muncă. Ești dornic să experimentezi mai mult în plan erotic, sexual și astfel dai startul unei relații de amor destul de complicată. Pe de altă parte ești mult mai dispus să îți exprimi romantismul, afecțiunea față de o persoană dragă, care a rămas alături de tine la bine și la greu, de-a lungul timpului. Spre sfârșitul lunii se poate vorbi despre reactivarea unor tensiuni în relația cu persoana iubită datorită aflării unor secrete. Este recomandat să fii sincer de la început, să spui deschis care sunt dorințele și așteptările de la celălalt, ce vrei de fapt. Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu ai parte de romantism, afecțiune, mai mult timp petrecut împreună cu partenerul de viață. În a doua parte a lunii ai ocazia să redescoperi bucuria de a fi în doi, călătorești mai mult alături de partenerul de viață.
În ceea ce privește domeniul profesional la începutul lunii te confrunți cu neplăceri la locul de muncă, pierderi datorate neatenției sau oboselii. Există riscul să te cerți cu colegii sau gândești una și exprimi cu totul altceva și de aici pot să apară tot felul de probleme în relația cu colectivul de muncă. În preajma datei de 21 septembrie ai tendința să fii impulsiv în relația cu un partener de afaceri, cu colaboratorii astfel că se recomandă prudență în deciziile pe care le iei precum și la modul în care cauți să obții anumite avantaje materiale. După data de 22 septembrie simți nevoia de a călători departe de casă, de a dezvolta noi relații de prietenie, cu persoane de altă naționalitate sau aflate în străinătate. Poate fi vorba și despre noi posibilități de dezvoltare personală, de înscriere la cursuri de perfecționare, urmarea unor studii universitare sau postuniversitare. Va trebui să dai dovadă de calm și răbdare în preajma datei de 22 septembrie, atunci când este posibil să plătești taxe și impozite, un credit, o amendă sau în privința negocierilor pentru o moștenire, un partaj. Sunt benefice călătoriile peste hotare, deplasările în interes de serviciu, spre finalul acestei luni.
În prima parte a lunii se poate vorbi despre șansa de a obține un ajutor financiar din partea partenerului de viață sau să obții un credit bancar avantajos pentru tine. În a doua parte a lunii septembrie se recomandă prudență la deciziile pe care le iei vis-a-vis de bani, o relație intimă, un partaj sau proces întrucât pot apărea tot felul de încurcături, pierderi de acte importante.