Luna septembrie 2019, Capricorn

Septembrie 2019, Capricorn
010 Capricorn        Este o perioadă favorabilă călătoriilor peste hotare sau pentru demararea unor colaborări cu persoane, firme aflate în străinătate, pentru a te înscrie la cursuri de dezvoltare personală sau pentru a urma cursuri universitare. Este lună favorabilă pentru a aborda dintr-un unghi diferit propria existență, ba chiar ai ocazia să te întâlnești cu oameni deosebiți, ghizi, mentori, profesori care să te îndrume. Reușești să treci cu brio peste anumite obstacole care țin de studii. Din data de 23 septembrie cariera și rolul social sunt în centrul atenției în viața ta. Ești mai generos cu oamenii știind cum să te faci respectat, recunoscut în societate. Este șansa de a te relansa profesional, de a demara proiecte ambițioase, de viitor. Deviza acestei luni, pentru tine, este: „Nu ceea ce împlinești, ci obstacolele pe care le întreci contează. Acestea îți definesc în mod real cariera.” Carton Fisk

Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu                    
          Până în data de 14 septembrie va trebui să găsești o cale de mijloc între relația de mariaj și obligațiile profesionale altfel se va ajunge destul de ușor la agresivitate verbală și chiar fizică în relația cu partenerul de viață. Nu ai decât să te gândești foarte bine dacă merită să rămâi într-o relație care nu îți mai aduce nimic constructiv și mai ales liniștea și iubirea de care ai nevoie.
            Te remarci prin dorința de a călători alături de persoana iubtă sau de a experimenta în plan sentimental cu o persoană de sex opus aflată la distanță sau în străinătate. Este șansa de a te redescoperi mai bun, bine dispus bucurându-te de momente de pasiune, de joc și încântare, îndeosebi până la jumătatea acestei luni.
          Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu stabilă atunci ești mult mai dispus acum să te implici într-o (nouă) relație de dragoste lipsită de orice prejudecăți, îndeosebi în prima parte a lunii septembrie. În preajma datei de 12 septembrie este foarte mare agitație într-o relație sentimentală putând ajunge destul de rapid la despărțire.
           Este nevoie de discuții sincere, deschise cu persoana iubită, îndeosebi dacă această relație se află la început. Au loc schimbări rapide, răsturnări de situație, fie că renunți brusc la o relație pentru a da startul unei relații mult mai incitante, fie că te implici într-o relație  sentimentală din care să ai parte și de avantaje materiale și/sau în plan profesional.
          Viața de cuplu este palpitantă, ba chiar se poate spune că reușești cu greu să menții un echilibru între carieră și relația de cuplu, îndeosebi în a doua parte a lunii.

Cariera si baniCarieră și bani             
          Din data de 12 septembrie este foarte posibil să ajungi la o mai bună relaționare în relația cu colectivul de muncă, implict cu superiorii. Ai ocazia să negociezi un nou contract de muncă în favoarea ta, în preajma datei de 25 septembrie. Ai șansa de a încheia contracte foarte avantajoase, în intervalul 20 – 24 septembrie. Cert este că a venit timpul să culegi roadele unei munci susținute. Îți concentrezi energia și atenția în zona colaborărilor cu firme străine, poate chiar vei lua decizia de a lucra peste hotare sau poți obține o ofertă de colaborare foarte avantajoasă, din punct de vedere financiar.
            Este nevoie de o mai mare doză de prudență la actele pe care intenționezi să le semnezi în preajma datei de 22 septembrie, evită discuțiile în contradictoriu cu superiorii.  Din data de 24 septembrie ești mult mai concentrat pe zona carierei, a căutării de noi posibilități de progres, de înscriere la cursuri de perfecționare, de a găsi ceva mai avantajos bucurându-te de noroc și de susținere venite din partea superiorilor. Este necesar să dai dovadă de o mai bună organizare și de concentrare pe detalii. Este o lună în care va trebui să îți asculți intuiția și să pui în practică strategii bine gândite, analizate în profunzime.
          În plan financiar se pare că lucrurile stau destul de bine, cât timp nu te grăbești să arunci cu banii pe tot felul de cadouri pentru prieteni și călătorii alături de persoana iubită. Este posibil chiar să primești recompense financiare, o mărire de salariu, spre sfârșitul lunii.

SanatateSănătate
       După data de 6 septembrie începi să te simți revigorat având mai multă putere de muncă, faci față cu bine la solicitările fizice și mentale de la locul de muncă. Va trebui să dai dovadă de prudență în preajma datelor de 14 și 22 septembrie, atunci când ești predispus la accidente, probleme digestive, infecții, lovituri, fracturi. În preajma datei de 26 septembrie este posibil să apară unele probleme care îți vor da metabolismul peste cap și chiar te pot destabiliza, la nivel emoțional și psihic.