Luna octombrie 2021, Scorpion

Octombrie 2021, Scorpion
008 Scorpion            „Viitorul depinde de multe lucruri dar, mai ales, de tine.” Frank Tiger
          În această perioadă vei pune mai mult accent pe relații, evoluția în plan personal dar și pe reevaluarea relației de cuplu sau a unui parteneriat important. Oricât ai vrea să clădești ceva, parcă tot apar evenimente neprevăzute, menite să-ți dea peste cap strategiile și ideile la care ai depus mult efort. Este o lună în care treci de la starea de instrospecție, de visare, detașare de problemele cotidiene, la starea de reevaluare, de reconfigurare a vieții personale și relaționale.
         Este o perioadă în care relația de cuplu poate trece prin tot felul de schimbări care te vor avantaja, cât timp nu te vei încăpățâna să mergi pe o direcție care nu ți-a adus nimic bun până acum. La începutul perioadei ești predispus la probleme de relaționare cu familia sau rudele apropiate datorită bârfelor, discuțiilor fără sens riscând astfel să pierzi din vedere adevăratul scop, ceea ce contează pentru tine, în adevăratul sens al cuvântului.
            În preajma datei de 20 octombrie tensiunile care mocneau de ceva timp sunt aduse la suprafață în mod oarecum neașteptat predispunând la transformări iremediabile în relația de cuplu. Este, de fapt, șansa de a face curățenie, de a te elibera dintr-o relație provocatoare de mari suferințe astfel că, în prima parte a lunii, ești în căutarea adevărului, a ceea ce vrei de la tine dar și de la partenerul de viață. Vrei să afli dacă ceea ce primești acum este ceea ce ai nevoie. Răspunsurile mult așteptate, vis-a-vis de relația de mariaj, le vei primi în preajma datei de 31 octombrie. Atenție însă, ești predispus la certuri în relația cu părinții sau poți ajunge la tot felul de neplăceri cu partenerul de viață datorate, în mare parte, implicării neinspirate a părinților.
            Dacă nu ești încă implicat într-o relație stabilă, te confrunți cu teama de a da startul unei relații de amor sau pur și simplu ai tendința să faci alegeri greșite în plan amoros așa că nu te grăbi să sari în brațele oricui îți face declarații de dragoste foarte bine meșteșugite, menite să te facă să nu mai vezi cu cine ai de-a face. Spre sfârșitul lunii se poate vorbi despre o reevaluare a relației de mariaj fiind predispus la tot felul de contraziceri, reproșuri, aflarea unor secrete menite să destabilizeze relația.
            Este un început de lună destul de provocator, în ceea ce privește o relație de colaborare sau un parteneriat, pentru că ești predispus la furt de idei, acțiuni injuste venite din partea unor dușmani ascunși, de la persoane pe care le considerai a fi de partea ta și cu care ai împărtășit idei, proiecte importante pentru tine. Este momentul să vezi care sunt persoanele care te-au trădat, de-a lungul timpului.
          La sfârșitul lunii se deschid noi perspective de a câștiga mai mulți bani, de a te relansa în cadrul unui proiect profesional, ca urmare a capacităților tale intelectuale. Dai dovadă de mai multă încredere și optimism iar aceasta te va ajuta în privința negocierilor. Chiar dacă te vei confrunta cu tot felul de critici, invidii, numai de tine va depinde să întorci atacurile adversarilor în favoarea ta devenind mult mai organizat, mai ambițios și dornic să clădești ceva statornic, pe termen îndelungat. Ești susținut de oameni cu funcții de răspundere, de experți pentru a depăși orice pierdere în carieră.
         Este o lună favorabilă în plan financiar, îndeosebi în a doua parte a perioadei, atunci când deja ai văzut de unde vin pierderile, ce anume a declanșat pagubele de natură financiară știind cum să intervii cât mai prompt pentru a atrage câștigurile, banii de care ai nevoie. Nu este o lună prea grozavă pentru investițiile pe termen lung, tot ce ai de făcut este să o lași mai ușor cu asocierile și implicarea într-un nou parteneriat.
        La sfârșitul lunii este bine să faci reevaluarea unei relații de parteneriat sau a unei colaborări care s-a dovedit păguboasă, din multe puncte de vedere. Ai capacitatea de a găsi soluții ingenioase, atunci când nimeni nu mai speră.