Luna Nouă în zodia Pești, 17 martie 2018

 LN in Pesti 18 martie 2018        Luna Nouă în zodia Pești

                 „Orice drum ai alege, urmează-l cu toată inima”Confucius
            Luna Nouă din zodia Pești are loc în data de 17 martie 2018, la ora 13:11’. Aspectul exact al conjuncției luminariilor se formează la 26˚54’, în zodia Pești, în casa a VIII-a (casa morții și a renașterii, dar și a sexului iar la nivel material, a moștenirilor). Ascendentul acestui moment de Lună Nouă se află în zodia Leu.
            Dacă vrem să dăm startul oricărui proiect în această perioadă este indicat să concretizăm gândurile, ideile odată cu faza de creștere a Lunii, mai exact din data de 19 martie 2018. Ceea ce sădim în această perioadă vom culege la Luna Plină în zodia Pești din data de 26 august 2018.
            Luna Nouă în semnul Pești (semn mobil, de apă, guvernat de Jupiter-tradițional și Neptun) aduce în prim plan bunătatea, liniștea, retragerea, dorința de confort, diversitate, frumusețe și echilibru, imaginația, intuiția, atracția către ocultism, paranormal, receptivitatea la lucrurile misterioase. Se observă o oarecare stare de nehotărâre, de instabilitate, trecerea de la o extremă la alta, depresiile, obsesiile sunt mult mai accentuate în această perioadă. Se manifestă acum atracția către literatură, muzică, tot ce este legat de artă, explorarea și descoperirea frumosului.  Zodia Pești, semn de apă, reprezintă tărâmul emoției profunde și a răspunsurilor emoționale întinzându-se de la pasiuni compulsive și frici copleșitoare, până la acceptare și o iubire ce îmbrățișează întreaga creație. Este un semn profund intuitiv, sensibil din punct de vedere al capacității de vindecare, de conectare cu unitatea întregii creații, ne dă capacitatea de a empatiza, de a ne racorda la sentimentele semenilor noștri.
            Cu Luna Nouă în casa a VIII-a (casa resurselor celorlalți, a morții și renașterii, a moștenirilor) în conjuncție cu asteroidul Chiron, primim imboldul să aducem la suprafață ceea ce se află în ființa noastră, traume, suferințe, să acceptăm că viața este mai mult decât scufundarea în tenebre având ocazia să ne ridicăm în lumină, după ce am luat cunoștință cu întunericul, fricile, dezamăgirile, trădările. Are loc o exploare a universului interior fiind invitați să cercetăm propria ființă acceptându-ne așa cum suntem, învățând astfel să ne iertăm și acceptăm. Avem ocazia să depistăm cauzele problemelor care ne conduc către tot felul de pierderi de natură sentimentală, relațională, materială, profesională, cauze care se află, de fapt, în propriul subconștient, în trecut, în ceea ce nu am reușit să conștientizăm și să videcăm, acele secrete pe care le-am dorit îngropate definitiv, fără să ne dăm seama că ne macină, în fiecare moment, propriul suflet. Totul este să  distrugem barierele autoimpuse, să descoperim cine suntem cu adevărat ridicându-ne astfel mai presus de frică, de iluzii, slăbiciuni, de ceea ce ne face vulnerabili în fața obstacolelor.
            Ascendentul în zodia Leu, guvernat de Soarele aflat în zodia Pești, ne spune despre necesitatea evoluției prin credință, spiritualitate, aduce în prim plan nevoia de a ne cunoaște, prin iubirea față de ceilalți și compasiune, de a descoperi ce se află dincolo de un anumit prag pe care, poate, nu am avut curajul să îl trecem. Suntem ajutați să privim dincolo de propriile convingeri, să descoperim ghidul, mentorul, să ne regăsim pacea interioară prin accesarea unor informații aflate dincolo de planul fizic, material. Se poate vorbi acum despre sublimarea ego-ului, fie printr-un eveniment brusc, ce ne ia prin surprindere, fie prin stări profunde de meditație, rugăciune, clarviziune.
            Mercur în conjuncție cu Venus (aflat în casa a IX–a, a înțelepciunii și progresului, străinătății, filosofiei și religiei) în careu cu Lilith (din casa a V-a, casa dragostei, a copiilor și creativității, amorului) aduce momentul adevărului, provocator însă de suferință. Putem intra în posesia unor informații care ne determină să schimbăm direcția în plan amoros, sentimental. Pot ieși în evidență „punctele oarbe” sub forma furiei, a dorinței de răzbunare, cu atât mai mult prin prezența lui Marte (acțiunea) aflat și el în casa a V-a, în careu cu Luna Nouă și asteroidul Chiron, depinzând de fiecare în parte, de gradul de evoluție în plan spiritual, de modul în care reușim să percepem sensul unei relații sentimentale provocatoare de suferință. Puterea de discernământ ne este pusă la încercare iar cel care este informat sau privește cu o oarecare detașare evenimentele mai puțin plăcute va ști cum să aleagă și ce hotărâri să ia pentru a-i fi mai bine. În schimb, cel care se implică emoțional dezvoltând atașamente față de trecut, față de oameni care i-au provocat dezamăgiri, are ocazia să se învârtă în cerc, să sufere datorită identificării propriei persoane cu acei oameni.
            Chiron -„Marele vindecător rănit”- aflat în conjuncție cu Luna Nouă din zodia Pești, vine parcă să ne dea șansa de a conștientiza că, înainte de a renaște, e cazul să exersăm suferința, pierderea, dezamăgiriile, fie ele legate de planul material sau de cel sufletesc, sentimental. Urmează o perioadă în care ni se dă șansa de vindecare, printr-o profundă relație cu Dumnezeul din noi, prin aflarea luminii ce sălășluiește, atât de bine ascunsă, în propria ființă, în rănile acumulate de-a lungul timpului.
            Speranța de depășire a acestui moment astrologic este oferită de Jupiter în semnul Scorpion, Marele Benefic, guvernator tradițional al semnului Pești, în trigon cu Luna Nouă și asteroidul Chiron. Avem astfel puterea să depășim încercările, limitările cu care ne confruntăm prin credință, înțelegere, prin sondarea a propriului trecut, prin eliberare de constrângeri și prin aspirația interioară fermă de a ne transforma, profund și complet. 
            Este vorba despre un moment de Lună Nouă în zodia Pești ce ne pune în fața unor situații inedite având șansa de scufundare în propria ființă, oportunitatea de a sonda propriile traume, frici și de a ne ridica din „propria cenușă” după ce am accesat propriul abis, propriile frici, suferințe, pierderi. Este o perioadă de suspans, de revelație și de înălțare pe aripi de credință și iubire Divină. Este momentul de conștientizare, de trezire și de eliberare pentru a face loc la noi experiențe de viață care ne vor conduce către un puternic progres în plan spiritual. Suntem ajutați să obținem („a vrea”, ascendentul în zodia Leu), ceea ce ne dorim cu adevărat, prin credință („a crede”, Luna Nouă în zodia  Pești): „Mă eliberez de orice formă de limitare, dezvoltând  încredere nelimitată în mine și în potențialul meu intuitiv, inspirat și creator.”
            Îndemnul Lunii Noi din data de 17 martie 2018 se adresează, în primul rând, nativilor semnelor mobile: Pești, Fecioară, Gemeni, Săgetător, în special asupra celor născuți în preajma datei de 17 (± 3 zile) dar și pentru cei care au planete personale (Soare, Lună, Mercur, Venus, Marte), dar și ascendent, descendent, în preajma 27˚(± 3 grade).

           Mesajul transmis de Luna Nouă în semnul Pești pentru fiecare semn zodiacal

         Berbec – în următoarea perioadă ai parte de revelații, intuiția este accentuată. Sunt potențate capacitățile extrasenzoriale putând învăța cum să le folosești, în avantajul tău sau al celor din jur. Este posibil să găsești acum un nou tratament, mult mai eficient, la o problemă mai veche de sănătate. Evită să iei decizii legate de carieră, dacă nu ești sigur pe tine sau intuiția îți spune că nu este momentul să acționezi.

            Taur – poți avea parte de surprize venite din partea prietenilor, unele plăcute, altele mai puțin plăcute. Atenție la banii pe care intenționezi să îi dai pentru a participa o petrecere sau pentru a face o călătorie cu prietenii. 

          Gemeni – este activat sectorul carierei și al statutului social. Apar acum noi provocări, responsabilități, proiecte profesionale care te pot relansa în carieră. Este important să renunți la felul tău confortabil de a vedea lucrurile. Ai grijă cu cine te asociezi!

            Rac – acorzi mai multă importanță studiilor și călătoriilor îndepărtate. Simți nevoia să explorezi noi teritorii, să cunoști oameni interesanți, ești atras de spiritualitate. Este posibil să dai startul unei relații sentimentale cu cineva aflat în străinătate sau departe de casă.

           Leu – este o perioadă în care ești mult mai atras de ocultism, esoterism, domenii abstracte reușind să descoperi adevărata față a lucrurilor. Nu este exclus să te confrunți cu crize de natură emoțională sau financiară. Este momentul unui proces interior profund având ocazia să descoperi de unde vin, de fapt, adevăratele blocaje. Atenție la călătoriile lungi, la examene dar și la relația cu colegii de muncă.

            Fecioară – treci printr-o perioadă de reconfigurare a relației cu ceilalți. Este posibil să intre în viața ta o persoană de sex opus cu care vrei să te asociezi, formând eventual o relație de cuplu. Ești mai deschis dorindu-ți compania celor din jur.

           Balanță – putem vorbi despre o perioadă în care îți îndrepți atenția către curățenia sufletului și a trupului. Ești preocupat să urmezi un nou regim alimentar sau de viață, poți găsi un tratament mult mai eficient pentru o anumită problemă de sănătate. Te dedici sarcinilor de serviciu fiind mult mai conștiincios, ai ocazia să preiei noi sarcini de lucru.

            Scorpion – ești plin de energie, dornic să te implici în aventuri, relații de amor. Nu vei duce lipsă de creativitate, de joc și voie bună, alături de copii și prieteni. Viața sentimentală cunoaște o amplificare fiind mult mai deschis să te implici într-o nouă relație sentimentală. Atenție la eventuale probleme de sănătate, cu care este posibil să te confrunți, în perioada următoare. Nici la serviciu lucrurile nu stau prea grozav.

            Săgetător – urmează o perioadă în care relația cu părinții, cu familia se intensifică. Poți lua decizia să schimbi decorul prin casă sau vrei să faci o achiziție importantă care vizează casa, proprietatea. Cert este că ești mult mai preocupat de gospodărie. Atenție însă la eventuale probleme care țin de planul sentimental, de relația cu copiii, eventual probleme de sănătate ale acestora.

            Capricorn – putem vorbi despre o perioadă favorabilă studiului, călătoriilor, relaționării cu rudele, vecinii. Ești mult mai comunicativ, dornic să acumulezi noi informații. Atenție la eventuale probleme care țin de casă, gospodăriie, este posibil să se strice un obiect electrocasnic sau faci cheltuieli care nu erau programate. Nu este exclus să fie vorba și despre un accident, tăieturi, lovituri, căzături prin gospodărie, la bucătărie. Supraveghează-ți cu atenție aragazul și orice sursă de foc, încălzire.

            Vărsător – urmează o perioadă în care valorifici abilitățile și talentele de care dispui pentru a atrage mai mulți bani în cont. Ai ocazia să pornești o nouă afacere, faci achiziții rentabile. Atenție la problemele care pot apărea în relația cu rudele, vecinii. Evită să te implici în polemici, certuri care te pot destabiliza și din punct de vedere al sănătății.

            Pești – este momentul să te preocupi mai mult de felul în care arăți, poate chiar vei lua hotărârea bruscă să îți creezi un nou look, să mergi la spectacole, teatru, expoziții, dans. Ești preocupat de propria imagine, de modul în care te percep cei din jur. Ai ocazia să îți reînnoiești garderoba,