Luna Nouă în zodia Balanță, 28 septembrie 2019

                       Luna Nouă în zodia Balanță

            „Cel care trăiește în armonie cu sine însuși, trăiește în armonie cu întreg Universul.” Marc Aureliu
            Luna Nouă din zodia Balanță are loc în data de 28 septembrie 2019 la ora 21:26’. Aspectul exact al conjuncției luminariilor se formează la  5˚20’, în zodia Balanță. Ascendentul acestui moment are loc în zodia Gemeni.
            Luna Nouă în zodia Balanță aduce în prim plan relațiile noastre, nevoia de echilibru în relația cu celălalt, indiferent că este vorba despre relația de prietenie, mariaj sau parteneriat, în cadrul unei afaceri sau cu colegii de la locul de muncă. Balanța este o zodie a talentului artistic, a sociabilității, a gustului pentru frumos, a romantismului, senzualității, iubirii, ne aduce mai aproape de artă, simțim nevoia de a relaționa, ne dorim tot ceea ce ar putea să ne înnobileze sufletul.
          Luna Nouă se află în casa a V-a, casa dragostei și a copiilor dar și a jocului și creativității, a hobby-rilor. Aceasta ne dă, pe de o parte, dorința de a fi în centrul atenției dar, pe de altă parte, indică necesitatea adoptării unei atitudini calde și îngăduitoare, necesitatea exprimării creativității, a dorinței de a iubi și a fi iubit. Se remarcă încercarea de a găsi soluții creative pentru situațiile mai puțin plăcute cu care ne confruntăm. Este adusă în prim plan relația de iubire, ca test al  emoțiilor în raport cu celălalt, ca anticipare a jocului și bucuriei de viață.
         Ascendentul momentului de Lună Nouă se află în zodia Gemeni, ne dă impulsul să căutăm și să găsim răspunsurile de care avem nevoie pentru a reuși să ne armonizăm în relația cu ceilalți. Ni se aduce în vedere necesitatea de a apela la cunoașterea de care dispunem, înainte de a schimba direcția către împlinirea propriului țel. Este o perioadă de derută, de rătăcire reușind cu greu să exprimăm ce anume ne dorim, să punem ordine în gânduri, în viața personală și relațională. Este șansa de conștientizare a propriilor răni datorate schimbărilor ce au loc în societate, în grupul din care facem parte, răni care par greu de vindecat dar care cu siguranță ne aduc mai aproape de propria ființă și de realitatea cotidiană.
          Relațiile în care suntem implicați pot fi adevărate surse de cunoaștere, de redescoperire a propriului sens în această existență, de redescoperire a unor noi modalități de a face pace cu noi înșine dar și cu ceilalți. Se reconfigurează alianțe la nivel național și internațional, se renunță la anumite colaborări, asocieri, apar noi oportunități de a da startul unor asocieri care par a fi mult mai promițătoare, ne aduc noi resurse pentru a reuși să pornim din nou la drum. În toate aceste demersuri este important modul în care comunicăm, ne exprimăm propriile temeri sau bucurii, dorința de cunoaștere, de progres intelectual și spiritual.
          Amplasarea lui Venus (în sextil cu Jupiter din zodia Săgetător în casa a VII-a) și Mercur (guvernatorul ascendentului în semnul Gemeni) în casa a VI-a (casa locului de muncă, a relației cu colegii și/sau colaboratorii, a bolilor acute, a tratamentelor ocazionale, a dietei alimentare, a preocupărilor pentru sănătatea proprie sau a altora) aduce în vedere conflictele în relația cu colegii, care pot fi soluționate apelând la înțelegere, iertare sau șansa de a găsi noi oportunități de angajare, de lansare a unui proiect profesional ce ne-ar putea aduce succesul mult dorit. Este momentul să acceptăm o schimbare de mentalitate, să adoptăm o nouă atitudine în fața încercărilor vieții, să realizăm astfel cu mai multă deschidere o împăcare între rațional și emoțional.
          În ceea ce privește sănătatea, sunt aduse la lumină anumite afecțiuni, apare nevoia de a ține un anumit regim alimentar, de a urma un nou tratament, putem conștientiza legătura dintre anumite afecțiuni și stări emoționale. Poate fi vorba și despre declanșarea unor probleme de sănătate datorită unor situații determinate de propriul mod distorsionat de a observa și exprima propriile dorințe, trăiri, frici și de a analiza lucrurile, relațiile, propria viață. Se pune acum întrebarea: „Ce anume trebuie să înțeleg pentru a reuși să ajung să obțin vindecarea trupească și/sau sufletească?”
          Este o perioadă în care emoțiile puternice reprimate dar și tendința de fugă, de  izolare, de neacceptare a realității și de scufundare într-o lume iluzorie nu face decât să ne îndepărteze de starea de împlinire, de împăcare cu noi înșine și implicit cu ceilalți.
        Această Lună Nouă în semnul Balanță realizează o simbioză între „a echilibra” și „a gândi”, aspecte care vizează  propriile emoții, trăirile, așteptările pe care le avem în relația cu propriul copil, o relație de dragoste sau o muncă de creație, de parteneriat. Este momentul de echilibru și de suspans, de armonizare cu propria ființă și implicit cu ceilalți oameni, de gândire și regândire a unor strategii ce vizează colaborările, parteneriatele, relația de cuplu, de iubire, educația, relația cu propriul copil.
       Mesajul acestei Luni Noi în semnul Balanță este: „Îmi deschid inima detașându-mă de trecutul meu învățând astfel cum să îmi exprim sentimentele cu siguranță deplină.”
         Îndemnul Lunii Noi din data de 28 septembrie 2019 se adresează, în primul rând, nativilor semnelor cardinale: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn, îndeosebi a celor născuţi în apropierea datei de 28 (± 3 zile) dar şi celor ale căror planete personale (Soare, Luna, Mercur, Venus, Marte și axe principale) se află în apropiere de 5ᵒ, în semne cardinale (± 3 grade).

                 Influența Lunii Noi în zodia Balanță la nivel individual, în funcție de zodie

            Berbec – este o perioadă în care vei pune accentul pe asocieri, relația de cuplu, afaceri, cooperare. Este necesar să fii mai deschis către celălalt, să pui munca de echipă pe primul plan. Putem să vorbim și despre probleme în relația de parteneriat. Este posibil să renunți la o afacere, o colaborare importantă. Cert este că te gândești foarte serios să dai startul unor noi asocieri, nu înainte de a te elibera din anumite relații toxice. Ai șansa de a interacționa cu oameni noi, de a ieși mai mult în societate. Mergi mai frecvent la petreceri, la spectacole, participi la concerte, expoziții.

            Taur – în următorul interval vei pune mai mult accent pe muncă, responsabilitate, pe relația cu colegii de muncă dar și pe sănătate, alimentație, igienă, obligațiile de serviciu, îngrijirea plantelor, animalelor. Este posibil să renunți la un loc de muncă sau să găsești modalități mult mai eficiente de a rezolva conflictele din colectivul de muncă. Sunt șanse mari să îți găsești un nou loc de muncă sau un al doilea job putându-te reorienta profesional sau vei obține un post mult mai avantajos asumându-ți noi responsabilități. Se poate vorbi și despre șansa de a renegocia contractul de muncă, de a primi o eventuală mărire de salariu. Solicitările venite din partea superiorilor sau a colegilor pot deveni adevărate surse de progres pentru tine. Devii un om de bază la locul de muncă fiind preocupat de binele colectivului din care faci parte.

            Gemeni – este un moment prielnic pentru a valorifica din plin creativitatea, inspirația și de a obține recunoaștere și succes datorită abilităților și talentelor de care dispui. Se anunță o perioadă de pasiune, trăită alături de persoana iubită. Ești mult mai preocupat de un hobby și/sau de relația cu propriul copil. Se anunță schimbări importante în plan sentimental putând fi vorba despre întâlniri de destin sau ruperea unei relații de dragoste. Activitatea artistică este amplificată. Este o perioadă în care ești mai apropiat de propriul copil, te distrezi mai mult, ieși în lume, faci mai multă mișcare în aer liber, ești mai atent la aspectul fizic. Preferi să petreci mai mult timp alături de prieteni sau să te bucuri de momente romantice, alături de persoana iubită.

            Rac – urmează o perioadă în care vei pune mai mult accent pe viața personală, de familie, pe relația cu părinții, trecutul, te întorci în țara sau locurile natale sau te reîntâlnești cu oameni dragi. Te simți bine acasă preocupându-te de treburile gospodărești. Este o perioadă destul de agitată în ceea ce privește relația cu părinții. Va trebui să te preocupi mai mult de sufletul tău, să vezi ce anume îți face bine, de ce ai nevoie pentru a reuși să ajungi la starea de echilibru. Poate fi vorba și despre mobilizarea în vederea renovării locuinței, achiziții pentru casă, afaceri imobiliare, mutarea într-o nouă locuință. Putem vorbi despre schimbări care vizează familia, casa, domiciliul, răsturnări de situație ce vizează o proprietate.

            Leu – urmează o perioadă de studiu și acumulare de noi informații, de comunicare, scris, relații interumane. Se poate amplifica relația cu rudele apropiate, preocupările de natură comercială, călătoriile de scurtă durată. Va trebui să acorzi atenție la eventualele probleme care țin de plămâni, căile respiratorii sau brațe. Te poți aștepta la suprize neplăcute în călătorii sau în ceea ce privește urmarea unui curs. Se intensifică planul relațional și intelectual fiind necesar să te preocupi mai mult de proiectele care au nevoie de flexibilitate și adaptare la noi situații, la cerințele societății actuale.

            Fecioară – în perioada analizată te vei axa pe câștigurile financiare, pe confort și valori personale, securitatea materială, atașament. Este o perioadă favorabilă pentru a te gândi la noi strategii de acțiune legate de semnarea unui (nou) contract de muncă, o negociere importantă în relația cu clienții. Trebuie să fii atent la condițiile și prevederile legale, în caz contrar munca și efortul depus nu vor fi răsplătite pe măsură. Va trebui să acorzi atenție și la cei cu care alegi să te asociezi dar și la modul în care valorifici propriile abilități, talentele de care dispui, în sensul progresului în plan financiar. Este o perioadă de lansare de noi strategii pentru valorificarea propriilor abilități și talente.

            Balanță – te preocupi acum mai mult de propria persoană, de felul în care te percepe lumea, de modul în care îți impui propriul punct de vedere. Beneficiezi de ambiție, curaj precum și de dorința de a te afirma în societate. Ești mult mai dornic să îți schimbi aspectul, vestimentația, mediul având loc un fel de mică revoluție la nivel personal. Este vorba despre o perioadă de transformare în plan personal, de inițiere a unor proiecte importante care implică și schimbări legate de profesie sau reședință. Această Lună Nouă poate provoca un nou salt de conștiință, o trezire la realitate, aflarea propriului drum, schimbări de atitudine și de imagine.

            Scorpion – vei pune mai mult accent pe spiritualitate, pe relația cu Dumnezeu, viața intimă, secrete, presimțiri, datorii karmice, temeri personale. Este posibil să te preocupi mai mult de propriul suflet alocând timp relaxării și practicilor spirituale. Nu este exclus să alegi să stai mai mult în solitudine, să stai departe de problemele cotidiene, îndeosebi în urma aflării unor secrete, dezvăluirea unor adevăruri dureroase. Poți fi supus unor încercări venite din partea unor rude, colegi, acțiuni puse la cale de dușmanii ascunși, probleme datorate unor secrete sau promisiuni care nu sunt respectate. Sunt accentuate capacitățile extrasenzoriale.

            Săgetător – această perioadă pune accentul pe grupul de prieteni, socializare, idealuri, relația cu societatea, distracții, originalitate, dorința de independență. Poți beneficia acum de susținerea venită din partea unui mentor, ghid sau îndrumător reușind să stabilești relații importante, utile pentru propria evoluție. Este timpul să acționezi cu mai multă încredere, să lansezi noi idei, proiecte în cadrul unui grup fiind momentul potrivit să demarezi contracte, parteneriate pe termen lung. Nu este exclus să apară schimbări neașteptate în relația cu prietenii sau un grup, o asociație din care faci parte.

            Capricorn – urmează o perioadă în care te vei preocupa mai mult de carieră, realizarea socio-profesională, afirmare, asumarea de noi responsabilități. Este posibil să vorbim și despre răsturnări de situație care vizează cariera și imaginea publică. Starea de nemulțumire te va obliga să schimbi direcția în plan profesional. Îți asumi noi responsabilități, în colectivul de muncă sau în viața publică. Te poți aștepta însă și la probleme de relaționare în raporturile cu șefii. Beneficiezi de energii care te obligă să schimbi direcția în plan profesional, să-ți manifești cu adevărat talentele de care beneficiezi.

            Vărsător – vei pune mai mult accent pe călătorii, studii, relația cu persoane aflate în străinătate, pe spiritualitate, religie, împlinirea unui ideal. Poate fi vorba și despre deplasări în interes de studiu sau de natură spirituală fiind vorba despre pelerinaje la mânăstiri. Ai șansa de a primi sprijin venit din partea mentorilor, a ghizilor, profesori, eventual persoane de altă naționalitate. Este posibil să te îndrepți către un nou domeniu de studiu, să te înscrii la un curs de perfecționare sau poți urma cursuri postuniversitare, eventual faci planuri de călătorie în străinătate. Comunici mai mult cu persoane aflate în străinătate sau să vrei să renunți brusc la o călătorie sau la un anumit curs, pentru a te înscrie la un alt curs, care te avantajează în plan profesional.

            Pești – este o Lună Nouă care poate deschide un proces de transformare profund având ocazia să descoperi ce anume îți blochează propria evoluție. În perioada următoare ești atras de ocultism, mister, aflarea secretelor, implicarea în relații de natură karmică sau sexuală. Viața intimă și sexualitatea pot cunoaște un nou impuls fiind mult mai preocupat de aceste aspecte. Se pot reformula acum contracte și acorduri care au legătură cu moștenirile, pensiile, impozite, credite, investiții, partaj. Există riscul unor incidente neplăcute, divorț sau poți afla despre un deces printre cunoscuți.