Luna martie 2021, Fecioară

Martie 2021, Fecioară
006 Fecioara     În prima parte a lunii ai ocazia să îți revizuiești atitudinea față de celălalt, te redescoperi prin intermediul celorlalți. Se anunță schimbări importante, în cadrul unei colaborări, un parteneriat și/sau în ceea ce privește relația de cuplu. Cert este că se poate vorbi despre șanse de progres, expansiune, cât timp acorzi atenție la nevoile celor din mediul tău. Evită să fii critic, pesimist, este important să abordezi o atitudine mult mai înțelegătoare, destinsă, tocmai pentru ca lucrurile să se deruleze în direcția dorită de tine. Ai șansa să demarezi un proiect important, legat de o afacere personală sau te implici într-o nouă relație care se poate dovedi de bun augur. Din data de 20 martie se poate vorbi despre mai multe beneficii financiare venite prin intermediul celorlalți, șansa de a obține o finanțare sau de a te bucura de pe urma unei moșteniri sau câștigarea unui proces. Se recomandă prudență, în ceea ce privește negocierile care vizează domeniul profesional, îndeosebi spre sfârșitul lunii. Deviza lunii martie, pentru tine, este:  „Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea.” Sigmund Freud

Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu                          
       Începutul perioadei te forțează oarecum să reevaluezi tot ceea ce ține de relația de cuplu sau o eventuală relație din trecut care încă îți mai dă „târcoale” punându-ți la încercare destul de serios răbdarea, înțelegerea, capacitatea de a empatiza. Nu este cazul să intri în panică sau să te victimizezi considerând că numai ție ți se poate întâmpla să revii iar și iar la aceeași situație de viață, îndeosebi atunci când vine vorba despre iubire. Schimbă ceva în atitudinea ta, acceptă că iertarea nu este totuna cu uitarea. Mocnește ceva în sufletul tău având ocazia să constați că, până când nu faci pace cu trecutul, nu vei putea merge mai departe. În a doua parte a lunii ai ocazia să discuți sincer, de la suflet la suflet, să fii mult mai împăciuitor, să o lași mai ușor cu critica la adresa celuilalt.
            Dacă ești implicat deja într-o relație de cuplu neînțelegerile vor fi destul de apăsătoare, îndeosebi în ultimul decan, încearcă să îți exprimi cu mai multă claritate sentimentele, gândurile având astfel ocazia să vezi și latura frumoasă a relației de mariaj.
            Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu ai ocazia să întâlnești persoana specială, care va deveni partenerul de viață potrivit, îndeosebi după data de 20 martie. Trebuie doar să fii de acord să primești în viața ta iubirea și să profiți de aceste oportunități. Este important să ieși mai mult în lume, să socializezi, să interacționezi cu persoane de sex opus, să te bucuri de primăvară, alături de o persoană cu care simți că rezonezi, din punct de vedere intelectual și afectiv. Poate fi vorba despre o întâlnire interesantă cu o persoană care te poate susține foarte mult, din punct de vedere psihic și emoțional.
          Este o lună în care trebuie să fii foarte conștient că nimic nu vine de la sine, mai ales atunci când este vorba despre iubire. Nu te multumi doar să primești gesturile de admirație, afecțiune, răsfăț, ci oferă și tu, fără să mai cântărești cine și cât oferă! Trebuie să fii pregătit să primești iubirea în viața ta dăruind, fiind mult mai afectuos, atent la ce vrea celălalt, fără să mai încerci să „despici firul în patru”.

Cariera si baniCarieră și bani          
         Sfatul venit din partea unor persoane cu experiență în plan profesional, la începutul lunii, se poate dovedi deosebit de inspirat, util, salvator chiar pentru tine. Ai ocazia să aplici cu succes îndrumările primite, cât timp ești deschis la nou, la ideile celorlalți. Ai nevoie de susținere pentru a trece la etapele următoare, în cadrul unui proiect profesional în care ești direct implicat, îndeosebi în primul decan. În a doua parte a lunii sunt favorizate parteneriatele, banii veniți de pe urma unor colaborări, susținerea financiară din partea unor colaborări, asocieri demarate în trecut. La jumătatea perioadei este bine să nu te hazardezi, dacă este vorba despre investiții, împrumuturi care ți se par avantajoase. Nu este momentul să semnezi contracte de colaborare, îndeosebi în preajma datei de 24 martie. În ultimul decan ai sentimentul că apar tot felul de restricții legate de locul de muncă, în relația cu colegii, colaboratorii, este posibil să îți fie schimbat programul de muncă sau ai prea multe sarcini de lucru cărora le faci față cu greu. Lasă stresul deoparte și nu te mai enerva de la orice fleac, bârfă sau zvon auzit. Motive de iritare vei avea tot timpul, dacă le dai mai multă atenție decât merită. Ascultă-ți intuiția și așteaptă puțin, înainte de a face următoarea mișcare, în ceea ce privește o colaborare, o schimbare de job. Verifică-ți documentele, revino asupra unor contracte, fă-ți ordine în birou, dosare și în computer.
            În a doua parte a lunii finanțele sunt obținute mult mai ușor dar nu vor lipsi cheltuielile neașteptate, pierderile de bani venite ca urmare a unor acțiuni neinspirate sau probleme care țin de familie, părinți, reparații prin gopsodărie.

SanatateSănătate
       La capitolul sănătate, în prima parte a lunii nu se vor observa schimbări semnificative. Din data de 20 martie se cere mai multă atenție la propria sănătate, la schimbarea regimului alimentar și de viață. Se poate vorbi despre posibile viroze, insomnii, migrene, în preajma datei de 24 martie. Pot apărea probleme la locul de muncă care ar putea să îți afecteze sănătatea și astfel ești nevoit să iei pauză sau adopți un regim de viață și alimentar mult mai avantajoase pentru tine.