Luna martie 2020, Capricorn

Martie 2020, Capricorn
010 Capricorn       Până la jumătatea lunii ai ocazia să te lămurești asupra unor aspecte care țin de studii, relația cu rudele apropiate sau în ceea ce privește anumite acte, documente, negocieri pe care se pare că le-ai amânat în ultima perioadă. Se cere mai multă atenție, atunci când vine vorba despre investiții, achiziția unor obiecte de valoare întrucât ești predispus la pierderi, tot felul de încurcături financiare. Din data de 20 te simți mult mai bine acasă, alături de familie, de părinți, ești dornic să revezi locurile natale, să petreci mai mult timp alături de cei dragi. Se poate vorbi despre beneficiile unei schimbări legate de casă, o eventuală renovare a propriei locuințe la care visai de mult timp sau poate să se materializeze dorința de a te muta împreună cu persoana iubită. Deviza lunii, pentru tine, este: „După șocul dezamăgirii îți aduni forțele, te ridici și mergi mai departe.” Geanina Lisandru

Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu                            
          La începutul perioadei se pare că treci printr-o stare de derută în relația de dragoste reușind cu greu să înțelegi ce vrea, de fapt, persoana iubită de la tine. Este posibil să nu reușești să exprimi clar gândurile, dorințele tale, fricile, teama de eșec în plan sentimental. În preajma datei de 8 te poți aștepta la răsturnări de situație neașteptate, vis-a-vis de relația de iubire. Poate fi vorba despre renunțarea bruscă la o relație de amor pentru alta nouă, incitantă. Nu este exclus să dorești să experimentezi, să te implici într-o nouă relație care ți se pare mult mai pasională față de relația în care ești deja implicat. Cert este că în prima parte a lunii ești într-o continuă nehotărâre, un dute-vino, în plan sentimental.
            Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu nu ești scutit de surprize neplăcute venite din partea partenerului de viață, pe la jumătatea perioadei. Din data de 22 ești mult mai implicat în viața de familie încercând să găsești un echilibru între obligațiile care țin de profesie și cele din relația cu persoanele dragi. Chiar dacă vor mai exista și probleme în relația de cuplu, în mare parte datorate problemelor legate de casă, gospodărie sau chiar a problemelor venite din partea părinților, ai totuși ambiția dar și capacitatea de a găsi soluții salvatoare în situațiile confuze.
          Dacă îți dorești să dai startul unei relații de dragoste, nu se poate vorbi acum despre rețineri, timiditate, ba din contră, ai mai mult curaj să îți exprimi propriile dorințe, sentimente lăsându-te purtat de pasiune. Ai ocazia să trăiești cele mai frumoase momente, alături de persoana iubită, care te va așeza pe un piedestal simțindu-te oarecum răsfățat.

Cariera si baniCarieră și bani                  
         Până în data de 10 va trebui să fii mult mai prudent, mai ales dacă lucrezi cu acte, documente importante sau dacă este vorba despre negocieri, examene, călătorii întrucât există riscul să pierzi documente importante sau pot să apară tot felul de obstacole cu ocazia unor negocieri, călătorii. Nu este exclus să afli informații importante despre anumite acțiuni derulate în secret de către colegi sau colaboratori și ești nevoit să acționezi cât mai prompt. În prima parte a lunii este important să faci o reevaluare serioasă a unui proiect profesional sau să revii cu maximă seriozitate asupra unor sarcini de lucru care se pare că au rămas în suspans. Este important să reevaluezi și să corectezi termenii unui contract.  
        La jumătatea lunii este bine să eviți investițiile, achizițiile sau implicarea într-o colaborare care se va dovedi ulterior a fi păguboasă. Este posibil să reiei anumite discuții în contradictoriu, în cadrul colectivului de muncă, în preajma datei de 22. Evită să aduci acuzații celor cu care lucrezi sau colaborezi întrucât astfel poți intra în conflicte greu de gestionat. După data de 20 ai sentimentul că se face lumină în tot ceea ce ține de comunicare, schimb de informații, lucrul cu acte, documente, examene, călătorii. Nimic nu este prea greu pentru tine, cât timp ești organizat și finalizezi la timp tot ceea ce ți-ai propus. Exprimă-te cu încredere împărtășind și celorlalți din experiența ta profesională, nu are de ce să îți pară rău.
        Este o lună în care, chiar dacă depui mult efort să îți îndeplinești sarcinile de muncă, vei avea ocazia să constați că nu a fost în zadar bucurându-te de șansa de a obține mai mulți bani sau primești susținere financiară din partea unor persoane de la care nu te așteptai. Sunt favorizate investițiile imobiliare, câștigurile din divertisment, speculații financiare sau din activitățile independente.

SanatateSănătate
        Starea permanentă de agitație, de neliniște nu face decât să îți creeze insomnii, o nervozitate accentuată, dureri de cap, stres care se poate manifesta prin trecerea de la o extremă la alta, eventual probleme care țin de sistemul digestiv, îndeosebi în prima parte a lunii. Ar trebui să fii mult mai atent spre finalul lunii, atunci când ești predispus la probleme ale oaselor, fracturi, dureri de spate, există predispoziția la accidente.

Traffic

LOADING...