Luna mai 2020, Fecioară

Mai 2020, Fecioară
006 Fecioara       În luna analizată aici vei simți în mod profund nevoia de a te defini, de a te descoperi depășindu-ți propriile limite. Experiențele de viață, îndeosebi cele de natură intimă, sexuală, devin o sursă majoră de transformare dar și de reconsiderare a vieții personale. Este timpul să-ți construiești o nouă filozofie de viață, să descoperi latura spirituală a propriei existențe depășind cu încredere pierderile, dezamăgirile având acum o nouă viziune despre propria direcție în viață. Te poți confrunta cu o stare de nemulțumire, nedreptate, îndeosebi în prima parte a lunii pentru ca, începând cu partea a doua a acestei perioade, să descoperi motivul problemelor cu care te-ai confruntat. Din data de 20 acorzi o mai mare atenție domeniului spiritual, șansei de a explora noi dimensiuni ale cunoașterii abordând cu mai mult curaj un nou domeniu. Deviza lunii în discuție este: „Atunci când ierți, poate că nu schimbi în niciun fel trecutul, însă cu siguranță poți schimba viitorul.” 

Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu                              
    Încă de la începutul lunii apar tot felul de disensiuni în relația de cuplu având ca subiect principal banii care nu sunt suficienți pentru a rezolva aspecte ce țin de casă, de propriul copil. Ai sentimentul că ești mințit, că nu este relația la care ai visat neștiind prea clar ce vrei, de fapt. Este posibil să intri în posesia unui secret care te determină să devii mult mai autoritar în relația de cuplu. De la jumătatea lunii ești mult mai concentrat pe realizările din sfera profesională, cauți noi posibilități de a învăța, studia, de a relaționa cu persoane de altă cultură. Muncești mult, cu conștiinciozitate, îndeosebi în prima parte a lunii ceea ce ar putea să amplifice și mai mult neînțelegerile din relația de cuplu.
          Din data de 14 posibil să ai sentimentul că partenerul de viață dorește să dețină controlul asupra ta, că nu reușești să îți exprimi propriile gânduri, dorințe, nu ajungi la un consens. Se cere diplomație, calm, atenție la detalii, o mai bună organizare a timpului alături de familie.
          Dacă ești deja implicat într-o relație de dragoste, în această lună ai sentimentul că ceva nu funcționează așa cum sperai, că este nevoie de mai multă atenție din partea ta, te simți mințit, nedreptățit. Ba chiar există riscul să renunți la o relație de dragoste, îndeosebi în a doua parte a lunii. Din data de 13 este posibil să reiei o veche relație de dragoste cu cineva cunsocut prin intermediul jobului. Nu este o perioadă întocmai favorabilă pentru a investi sentimente într-o relație care se va dovedi a fi păguboasă, din punct de vedere afectiv.
         În a doua parte a lunii ești predispus la răsturnări de situație în plan sentimental. Ești mult mai dispus să comunici sincer cu partenerul de viață descoperind lucrurile, amintirile care dau sens relației voastre. În preajma datei de 22 se recomandă atenție la modul în care îți expui punctul de vedere. Ai tendința de a exagera, de a deveni cicălitor, fapt care poate crea o oarecare distanță în relația cu partenerul de viață. Este nevoie de obiectivitate și sinceritate pentru a putea vedea adevăratele motive care pot duce la ruperea relației.

Cariera si baniCarieră și bani               
       Ceea ce ai început încă de luna trecută vei continua, cu și mai multă ambiție, curaj și intuiție pe tot parcursul acestei perioade. Reușești să te realizezi profesional datorită diplomației și a capacității de a stabili relații armonioase cu superiorii. Ești recunoscut ca fiind o persoană amabilă, binevoitoare atrăgând succesul în cadrul parteneriatelor, a colaborărilor de la locul de muncă așa că, orice schimbare vei face acum în carieră, va fi una care are șanse mari de succes.
            Acordă atenție la partea a doua a acestei luni, atunci când este posibil ca anumite informații despre propria persoană să fie folosite împotriva ta. Este posibil să ajungi la conflicte datorită tendinței tale de a-ți etala cunoștințele într-un mod arogant sau adoptând un stil de comunicare mult prea autoritar. Ai tendința de a-ți risipi energia încercând să obții o funcție pentru care nu ai abilitățile sau pregătirea necesară. Nu te avânta către un nou loc de muncă, doar pentru că este mai bine plătit. Este important să-ți evaluezi corect, realist și sincer capacitățile personale, pregătirea necesară postului pe care îl vizezi.
            Fii prudent în ceea ce privește domeniul financiar, îndeosebi în preajma datei de 22, atunci când pot apărea răsturnări de situație datorită unor activități derulate în trecut. Poate fi vorba despre plăți restante, sancțiuni, amenzi, cheltuieli neașteptate. De evitat implicarea într-un proiect profesional care necesită investiții financiare destul de mari.

SanatateSănătate
       Este o lună în care se pare că nu te confrunți cu probleme deosebite de sănătate sau altele decât cele deja existente și pentru care este necesar să acorzi o atenție sporită. Prea multe drumuri te pot obosi și pot declanșa o serie de afecțiuni mai vechi care pot da semne de cronicizare. În primul decan al acestei luni ești predispus la tot felul de accidente, mai ales la locul de muncă sau în legătură cu munca. Este indicat să fii prudent și să eviți gesturile bruște și situațiile periculoase.
            În a doua parte a perioadei este posibil să te confrunți cu devitalizare, ai  senzația de oboseală cronică, reușind cu greu să rezolvi activitățile de rutină.

Traffic

LOADING...