Deviza ta, pentru această perioadă, este: „Într-o lume a amăgirii universale, a spune adevărul este un act de curaj.” George Orwell
Începutul lunii te găsește pus serios pe treabă, atunci când vine vorba despre prieteni, grupul sau asociația din care faci parte. Încerci să pui lucrurile la punct, chiar dacă vor exista tot felul de obstacole, reușești să duci la bun sfârșit ceea ce ți-ai propus. Te așteaptă o perioadă de reevaluare a proiectelor, a idealurilor de viață, de reconfigurare a unor relații de prietenie care ți-au creat multe probleme în ultima perioadă. Va trebui să fii mult mai prudent, în ceea ce privește relația cu prietenii, de acolo fiind posibil să se declanșeze tot felul de pierderi, dezamăgiri care se pot răsfrânge și în relația de mariaj.
În preajma datei de 8 iunie va trebui să te gândești foarte serios pe cine lași să plece din viața ta, ce anume vrei să clădești mai departe. Este posibil să fii ocupat cu reorganizarea unor proiecte care ți-au creat probleme și astfel să nu mai ai timp de prieteni. Te poți confrunta cu o stare de confuzie, atunci când vine vorba despre banii celorlalți sau un împrumut, o moștenire. Nu te grăbi să semnezi un contract de asociere cu un grup sau cu prieteni! Din data de 17 iunie ești pus pe treabă, gata de acțiune, simți nevoia de mișcare, eventual vrei să faci un sport fiind recomandat să eviți totuși sporturile extreme întrucât ești predispus la accidentări. Din data de 20 iunie îți prinde bine starea de solitudine, de retragere din mijlocul mulțimii preferând să te preocupi de propria viață, să te pui în prim plan. Poate fi vorba și despre o perioadă în care poți să dai startul unei relații de dragoste pe care preferi să o păstrezi departe de ochii lumii. În preajma datei de 22 iunie se recomadă prudență în ceea ce privește propria sănătate. Este nevoie de un regim de viață echilibrat și atenție la cât și cum mînânci precum și la efortul depus, îndeosebi fizic. Este posibil să iei decizia de a schimba locul de muncă sau colaboratorii.
Spre sfârșitul lunii se pare că îți dedici timpul și energia unei relații de dragoste care te ia oarecum prin surprindere. Poate fi momentul prielnic pentru a da startul unei relații de cursă lungă. Este o perioadă de conștientizare a ceea ce vrei de la celălalt, la cât anume ești dispus să oferi, să lași de la tine, dacă mai are rost să dedici timp și energie unei relații în care nu te simți iubit, apreciat.