Luna iunie 2022, Berbec

Iunie 2022, Berbec
001 Berbec           Deviza ta, în această lună: „Acceptă provocările pentru a putea simți bucuria victoriei.” George S. Patton
       În această lună te poți aștepta la tot felul de surprize neplăcute, care vizează comunicarea, încurcături legate de acte, documente oficiale, călătorii, negocieri, studii, computere și tot ce are legătură cu primirea și transmiterea de informații. Vei pune accent pe aspecte care țin de comunicare, relația cu rudele apropiate, cu persoanele din mediul apropiat dar și pe dezvoltarea unor relații care pot să te ajute la împlinirea scopurilor personale. Este o lună de agitație având sentimentul că bați pasul pe loc sau ești nevoit să intervii asupra unor subiecte, proiecte pe care le credeai bine puse la punct. Totul depinde de calmul și diplomația de care vei da dovadă, îndeosebi atunci când ești nevoit să iei decizii urgente.
            În preajma datei de 14 iunie se recomandă atenție la proiectele pe care vrei să le lansezi, mai ales dacă este vorba despre sutdii, semnarea unor acte importante. Este o perioadă nefavorabilă pentru tot ceea ce înseamnă comunicare, schimb de informații. Este bine să nu te bazezi pe promisiunile care ți se fac acum întrucât riscă să nu fie respectate sau pot să îți provoace și mai multe încurcături și probleme.
            Din data de 19 iunie debordezi de energie creatoare, inspirație, simți nevoia de mișcare, de a iubi și a atrage atenția sexului opus. Este un schimb permanent de mesaje, informații, dorința de a reveni asupra unei relații de amor. Este posibil să confunzi dragostea cu relația intimă, sexuală așa că ai face bine să nu te grăbești să iei decizii care ar putea să declanșeze neplăceri în plan relațional.
            Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu se recomandă mai multă prudență la discuțiile legate de casă, părinți, îndeosebi în preajma datei de 29 iunie. Din data de 21 iunie îți vei concentra atenția către casă, schimbări importante care vizează propria locuință sau ești mult mai preocupat de achiziția unei case. Este posibil ca, de la discuții neplăcute cu părinții, să iei decizia fermă de a te muta și a-ți întemeia o familie. Cert este că se recomandă prudență la actele semnate și indiferent de neplăcerile cu care te confrunți, este bine să apelezi la rațiune și să nu te lași copleșit de amenințări, agresivitatea celor din jur.
            În preajma datei de 29 iunie ai ocazia să reevaluezi aspecte care vizează cariera și te poți lămuri asupra unor aspecte care vizează autoritățile, oportunitățile de a schimba direcția în carieră. Cert este că va trebui să găsești un ehcilibru între ce vrei tu și ce poți face pentru a te avantaja profesional.
            Este o lună în care treci prin restricții financiare datorate, în mare parte, deciziilor luate în trecut. Spre sfârșitul lunii ești de-a dreptul îndrăgostit sau dornic să dai curs unei noi relații de iubire. Cert este că te bucuri de viață și oricât de multe probleme ar fi la serviciu, reușești să treci peste orice, cât timp ai în suflet iubire.