Luna ianuarie 2019, Berbec

Ianuarie 2019, Berbec
001 Berbec      În această lună îți iei în serios rolul social și profesional. Nu mai accepți jumătăți de măsură știind exact ce anume vrei dar și ce poți obține, cât timp vei da dovadă de ambiție și concentrare pe îndeplinirea scopurilor propuse. Putem vorbi despre o lună în care ești dornic să acumulezi informații care te pot ajuta să obții recunoașterea și aprecierea venită din partea superiorilor. Sunt favorizate finanțele venite prin intermediul partenerului de viață, printr-o afacere sau prin obținerea unui credit avantajos. După data de 20 îți vei concentra atenția și energia în cadrul unui grup, o asociație sau ai și mai mult curaj să dai startul unor priecte care vor avea impact pe termen îndelungat.  Ai ocazia să primești susținere venită din partea unor amici sau persoane care au capacitatea să te mobilizeze și să te ghideze pe o direcție mult mai avantajoasă în plan profesional. Ești mult mai dornic să cunoști oameni noi, să socializezi cu persoane interesante, să îți mărești cercul de prieteni, oameni de la care ai ceva nou, interesant de învățat. Este o perioadă destul de agitată în care vei dori să concretizezi anumite idei, proiecte ambițioase. Nu te grăbi să iei decizii pripite, indiferent de contextul în care te găsești! Deviza ta, pentru această lună, este: „O clipă de răbdare te poate salva de la un dezastru, un moment de nerăbdare poate provoca o nenorocire.” Proverb chinezesc
 
Dragoste, relatia de cuplu
Dragoste – Relația de cuplu
           Este o lună interesantă la capitolul relație de mariaj încercând să găsești noi modalități de a relaționa mult mai eficient cu partenerul de viață. Este posibil să te bucuri de susținere financiară venită din partea partenerului de viață, îndeosebi până în data de 7. Ai sentimentul că ai ajuns la punctul în care nu te poți decide ce schimbări vrei să faci, la ce anume ar trebui să renunți pentru a merge mai departe, alături de actualul partener. Ai ocazia să te bucuri de susținere financiară venită din partea partenerului de viață, mai ales dacă ai în plan o investiție importantă.
          După data de 7 ai ocazia să călătorești pe alte meleaguri alături de partenerul de viață sau chiar poți să dezvolți o relație de cursă lungă cu o persoană de sex opus aflată în străinătate sau de altă naționalitate.
          În a doua parte a lunii încerci să găsești un echilibru între viața de familie și carieră. Ești presat de timp și se pare că timpul este deosebit de prețios pentru tine, mai ales că debordezi de energie, dorința de a cuceri, de a iubi și de a fi iubit astfel că, în preajma eclipsei de lună din data de 21, te poți aștepta la surprize neplăcute în plan sentimental. Pe de o parte există posibilitatea de a finaliza o relație de dragoste iar pe de altă parte se ești luat prin surprindere de o nouă relație care îți pune sufletul „pe jar”. Este acel sentiment de deja vu, de regăsire sau retrăire a unor evenimente greu de gestionat. Poți spune că este vorba despre o întâlnire de destin dar și de conștientizare că afaptului că iubirea o atragi în viața ta, cât timp înveți să dăruiești, să fii mai bun și mai înțelegător cu celălalt.  
          Călătoriile în doi, o comunicare mult mai sinceră, față în față, te pot ajuta să vezi care este, de fapt, calea pe care trebuie să o urmezi, în plan sentimental.

Cariera si baniCarieră și bani    
         În această perioadă te remarci prin multă energie, dedicare, conștiinciozitate, o lună în care tot ai sentimentul că nu există suficient timp pentru a îndeplini cu bine obligațiile de serviciu sau că nu reușești să te faci înțeles de către superiori. În ciuda obstacolelor, a sentimentului de oarecare neputință, încă de la începutul acestei luni ai ocazia să pui bazele unei cariere pe termen îndelungat sau faci o schimbare care va avea un impact major asupra carierei tale. Fie vei ajunge în situația de a te înscrie la noi cursuri de perfecționare, fie vei dori cu tot dinadinsul să schimbi domeniul de activitate, cert este că ai șansa de a te pune serios pe treabă pentru a clădi ceva de durată. Ne este deloc ușor dar ai ambiția, ideile și motivația necesare pentru a lua un nou start. Poți aduce la lumină anumite activități, colaborări demarate în trecut sau poți observa acum adevăratele intenții ale unui superior. Ești mult mai preocupat de colaborarea armonioasă cu colegii de lucru precum și de noi colaborări cu persoane aflate în străinătate, îndeosebi în primele cinci zile ale acestei luni.
          În a doua parte a lunii este timpul potrivit pentru a concretiza experiența acumulată. Este recomandat să eviți compromisurile din planul profesional și să nu te lași amăgit de persoane rău voitoare. La mijlocul acestei perioade ești predispus la certuri cu superiorii, confuzii, neînțelegeri. Este posibil să apară unele probleme de relaționare datorită unor greșeli făcute de colegi. Cert este că va trebui să îți reviziuești atitudinea, să fii mult mai atent, atunci când vorbim despre proiecte colective, de echipă. Este posibil ca tot răul să fie spre binele de mai târziu.
        Ai șasa de a-ți asuma noi responsabilități și să primești astfel recompense financiare consistente, mai ales în partea secundă a lunii analizate. Spre sfârșitul lunii este o perioadă favorabilă pentru lansarea unei asocieri cu o firmă străină sau pentru a accepta un contract de muncă în străinătate menit să îți aducă mai mulți bani în contul personal.

SanatateSănătate
      Se poate vorbi despre o lună în care se cere prudență, în ceea ce privește eventualele probleme de sănătate îndeosebi în preajma datei de 9. Ești predispus la răceli, fracturi, luxații, accidente la locul de muncă sau în cadrul deplasărilor în interes de serviciu. În preajma datei de 21 este recomandat să eviți excesele, de orice fel. Ești predispus și la insomnii, stres, depresie, trecerea de la o extremă la alta, din punct de vedere psihic-emoțional.