Luna februarie 2020, Pești

Februarie 2020, Pești
012 Pesti       În prima parte a lunii ești oarecum dezorientat, nu te simți prea bine în mediul tău de lucru lipsindu-ți motivația necesară pentru a fi mai dechis către ceilalți. Preferi starea de solitudine, să te preocupi mai mult de latura spirituală, ești dornic de liniște, să stai departe de lume. Ai un plan măreț în minte și în suflet dar intuiția îți spune că încă nu este momentul potrivit să acționezi. Ești pus în postura de a fi mai tolerant cu cei din jurul tău, în ciuda nedreptăților de care ai avut parte în ultima perioadă. Din data de 19 lucrurile stau cu totul altfel urmând o perioadă de expansiune, de eliberare, înveți să „dai din coate” exprimându-ți punctul de vedere cu mai mult aplomb, ești mult mai dornic să socializezi, să ieși în lume. Te preocupi mai mult de felul în care arăți, te bucuri de viață. Deviza ta, pentru luna analizată, este: „Dragostea este singura modalitate în care ne putem ajuta unul pe celălalt.” Euripide

Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu                   
          În prima jumătate a acestei luni au loc discuții intense cu partenerul de viață având ocazia să puneți la punct anumite aspecte, strategii care țin de casă, proprietate sau părinți. Este ocazia de a te lămuri asupra unor aspecte importante care vizează relația de cuplu, în ce direcție vrei să mergi, dacă ceea ce simți, gândești, trăiești corespunde cu realitatea.
          Ar trebui să fii mult mai prudent, în ceea ce privește o relația  de cuplu îndeosebi din data de 17, atunci când există posibilitatea să nu reușești să te faci înțeles, auzit, nu reușești să îți exprimi cu adevărat gândurile, sentimentele și astfel ajungi la certuri cu partenerul de viață.  
         În a doua parte a lunii ești mult mai preocupat de aspectul  fizic, adopți un nou regim de viață, vrei să aduci îmbunătățiri în propria garderobă pentru tine fiind important modul în care te percep ceilalți. Dorești să te faci plăcut, admirat de către sexul opus.
         Acordă atenție în preajma datei de 22, atunci când lucrurile tind să devină de-a dreptul explozive în relația de mariaj și vrei să pui capăt definitiv sau încerci să schimbi radical modul în care să relaționezi în relația de cuplu.  
        Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu există riscul să te implici într-o relație care se va dovedi a fi înșelătoare. Acordă o atenție deosebită la alegerile pe care le faci în plan sentimental și nu te lăsa amăgit de cuvinte frumos „ambalate”. Privește dincolo de aparențe, fii mult mai atent la amănunte având astfel ocazia să intri în posesia unor secrete care te pot feri de ceva rău în plan amoros.

Cariera si baniCarieră și bani                
          Dacă vrei să acționezi și să faci o schimbare în carieră ar fi indicat să acționezi în primul decan al acestei luni. La începutul perioadei ai ocazia să pui la cale un proiect ambițios dar pe care preferi să îl păstrezi secret. Primești susținere venită din partea unei persoane cu funcție de răspundere. Ți se fac propuneri de avansare, de ocupare a unui post de lider dar, cu toate astea, ceva nu ți se pare în regulă. Ai sentimentul că ți se ascund anumite informații, parcă nu reușești să vezi adevăratele interese ascunse în spatele acestor propuneri.
              La jumătatea lunii ai ocazia să afli dacă merită să faci o schimbare esențială în plan profesional și care ar fi plusurile și minusurile unei eventuale schimbări. Te gândești foarte serios să accepți o ofertă de lucru în străinătate sau o colaborare cu o firmă străină.
           Este necesar să dai dovadă de prudență în deciziile pe care le iei întrucât, în preajma datei de 22, există riscul să te răzgândești sau promisiunea făcută de către un superior să fie încălcată și astfel anulezi un contract, o înțelegere făcută. Cert este că există riscul să apară complicații de natură juridică. Ai sentimentul că se vrea prea mult de la tine sau superiorii nu țin cont de dorințele și așteptările tale. Voiajele, colaborările la distanță sau internetul au impact asupra vieții profesionale. De asemenea, viața profesională poate avea tangențe cu lumea universitară, culturală, spirituală, juridică.
            În ultimul decan al acestei luni există riscul să ajungi la contraziceri, certuri în relația cu colaboratorii pe tema banilor, ceea ce nu poate să îți aducă decât pierderi. Chiar dacă ai dreptate, este bine să nu acționezi, până când nu deții toate datele problemei. Adoptă atitudinea de diplomație și de răbdare pentru că nu ai nimic de pierdut!

SanatateSănătate
      În prima parte a lunii este bine să dai dovadă de prudență și să ții cont de sfaturile venite din partea medicului, în ceea ce privește urmarea unui nou tratament. Este important să te protejezi, să nu te expui unor condiții de viață inadecvate și să eviți consumul exagerat de medicamente și alcool. Există riscul să recidiveze unele probleme cu spatele, infecții renale. Imunitatea este destul de scăzută așa că evită efortul fizic intens. Spre sfârșitul lunii ești predispus la accidente, probleme care țin de gambe, încheieturi, există predispoziția la luxații, fracturi, tăieturi.