Luna decembrie 2021, Rac

Decembrie 2021, Rac
004 Rac           Deviza ta pentru perioada analizată este: „Inima și rațiunea reprezintă clepsidre pe care oamenii le întorc, măcar o dată în viață, una în detrimentul celeilalte.” Rita Drumeș
        În această lună vei pune mai mult accent pe locul de muncă, relația cu colegii și colaboratorii, aspecte care vizează rezolvarea unor probleme de sănătate. Este important să îți dozezi efortul, fizic și intelectual, și să rezolvi pas cu pas sarcinile de serviciu. Ești apreciat, susținut de către colegi în demersurile tale profesionale, îndeosebi în prima parte a acestei luni. Te poți aștepta la pierderi, renunți la o colaborare, ești nevoit să faci o schimbare de direcție în plan profesional. Încă de la începutul lunii se reactivează nemulțumiri, conflicte în relația cu colegii de muncă, colaboratorii sau vis-a-vis de programul de lucru. Este posibil să apară dificultăți legate de salariu, plata unor datorii și astfel ești nevoit să îți mai iei un job sau schimbi locul de muncă pentru ceva mai bun. Se poate vorbi despre ocazia de a relansa un proiect, ceea ce îți cere să îți dedici timp și energie pentru a reuși să obții ceea ce îți dorești. Nu vor lipsi provocările venite din partea colaboratorilor, a colegilor și chiar din partea familiei, îndeosebi în a doua parte a lunii. Din data de 13 decembrie muncești cu conștiinciozitate, dedicare având ocazia să te faci remarcat în mediul de lucru și de a fi un bun exemplu pentru colegi sau colaboratori.
            În ceea ce privește domeniul sentimental se pare că lucrurile iau o întorsătură neașteptată, îndeosebi în preajma datei de 8 decembrie, atunci când se poate finaliza o relație sau ai ocazia să intri în posesia unor informații care te ajută să vezi dintr-o nouă perspectivă relația în care ești deja implicat. Va trebui să o lași mai ușor cu gelozia, posesivitatea încercând să nu mai ceri tot felul de explicații, să nu mai critici ceea ce face sau spune persoana iubită. Încă de la începutul lunii trăiești cu dorința de a concretiza o relație de iubire dând startul unei relații de cursă lungă. Nu vor lipsi provocările din cadrul relației, întorsături spectaculoase, răzgândiri și ca urmare a intervenției venite din partea părinților, îndeosebi în a doua parte a lunii.
            Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu se va pune accentul pe consolidarea relației, pe o mai bună colaborare. Vei discuta tot mai frecvent despre un proiect important legat de conceperea unui copil sau despre o investiție în educația propriului copil. În a doua parte a lunii vei pune mai mult accent pe latura intimă, sexuală a relației de cuplu. În preajma datei de 19 decembrie este necesar să fii mult mai prudent în relația de cuplu și să eviți repoșurile sau să consideri că celălalt nu este suficient de sincer cu tine, îndeosebi atunci când vine vorba despre bani. Ai ocazia să trăiești o lună plină de pasiune și romantism, o perioadă de emoții și trăiri intense.
            Din data de 21 se mai detensionează atmosfera în relația cu colegii de muncă. Ai de revizuit o serie de aspecte care țin de un proiect profesional, reușești să faci ordine în relația cu colegii, ajungi să privești cu mai multă obiectivitate o colaborare. Ai ocazia să te implici într-un proiect de anvergură. Spre sfârșitul lunii se poate vorbi despre ocazia de a-ți regăsi echilibrul între obligațiile care țin de casă, familie și cele profesionale.
            Nu sunt deloc de neglijat aspectele care vizează domeniul financiar, îndeosebi atunci când vine vorba despre banii câștigați prin intermediul celorlalți, îndeosebi în preajma datei de 24 decembrie. Provocările venite atât din domeniul financiar, cât și cele din plan afectiv-emoțional, nu fac decât să te aducă cu piciorele pe pământ, să vezi adevăratele intenții ale unor persoane din anturajul tău, oameni de care trebuie să te distanțezi pentru a-ți crea premisele unei dezvoltări personale de lungă durată.