Luna decembrie 2019, Săgetător

Decembrie 2019, Săgetător
009 Sagetator      Ai ocazia să te pui în valoare, îți acorzi mai multă atenție observând care sunt, de fapt, problemele din relația cu ceilalți, ce anume ai de schimbat în propria atitudine pentru a reuși să ajungi la o mai bună comunicare în relația cu cei din mediul tău. Ai ocazia să te pui în valoare, creezi o impresie deosebită în relația cu sexul opus știind ce vrei, ce ai nevoie. Ai ocazia să îți înnoiești garderoba, adopți un nou look, un nou regim de viață și/sau alimentar. Încă de la începutul perioadei ești mult mai preocupat de tot ceea ce ține de câștigarea securității în plan material, noi posibilități de câștiguri din muncă proprie având ocazia să te faci remarcat în mediul tău de lucru prin dedicare și idei ingenioase. Casa muncii este puternic aspectată pe tot parcursul acestei luni ceea ce aduce noi oportunități de a găsi un loc de muncă, mult mai avantajos, din punct de vedere financiar. Ai ocazia să îți pui în valoare abilitățile și talentele de care dispui. Deviza ta, pentru luna analizată, este: „Inima și rațiunea reprezintă clepsidre pe care oamenii le întorc, măcar o dată în viață, una în detrimentul celeilalte.” Rita Drumeș

Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu            
          Începutul acestei luni este destul de agitat reușind cu greutate să înțelegi de unde vine, de fapt, toată această stare de neîmplinire din relația de mariaj. Este o perioadă de discuții aprinse cu partenerul de viață având ocazia să intri în posesia unor secrete care este posibil să conducă la finalizarea relației. Este recomandat să privești cu mai multă încredere și deschidere în jurul tău pentru că ai șanse destul de bune să întâlnești persoana potrivită care te poate ajuta să privești viața cu mai multă încredere în viitor. Totul depinde de curajul tău de a schimba direcția, de a te debarasa definitiv de trecut sau de persoane care nu mai corespund așteptărilor tale, în plan sentimental.
            Din data de 9 și până pe 29 reușești să fii mult mai concis, te exprimi clar, direct și te faci înțeles de către partenerul de viață. Fie reușești să salvezi un mariaj, fie alegi să te debarasezi definitiv, fără resentimente. În preajma datei de 20 este posibil să vorbim despre intervenția părinților în relația de cuplu în care ești deja implicat.
          Spre sfârșitul lunii nu este exclus să faci un pas important și să accepți propuneri, eventual să te muți împreună cu persoana iubită. Fii însă prudent la ce se află, de fapt, în spatele unor promisiuni și nu te grăbi să faci alegeri, până când nu te consulți cu persoane de încredere, eventual cu familia.
          Pe tot parcursul acestei lunii ești predispus la implicarea într-o relație secretă, plină de pasiune și romantism. Totuși, îți este frică de judecata celor din jur preferând să păstrezi doar pentru tine și sufletul tău idila pe care o trăiești acum.

Cariera si baniCarieră și bani                  
          Ai ajuns la capătul unui proiect iar acum este momentul în care poți să culegi roadele, să te bucuri de reușită. Primești susținere din partea unui grup, a unor prieteni pentru a-ți împlini o ambiție care ține de un parteneriat, o afacere. Atenție! În preajma datei de 20 este necesar să fii mult mai atent la ceea ce se vrea de la tine, ce contracte semnezi acum. Deasemenea, nu uita să faci ordine printre documente, să revizuiești strategiile de la locul de muncă, să abordezi din cu totul altă perspectivă relația cu șefii și colegii.
           Ești prea sensibil astfel că, fie și numai un singur cuvânt mai dur te-ar putea destabiliza psihic, emoțional, datorită stresului acumulat și a epuizării fizice. Acordă atenție în preajma datei de 22, atunci când este posibil să ajungi la stări conflictuale cu colegii de lucru sau vrei să pui capăt definitiv unei colaborări, un parteneriat. Poți avea parte de un mediu tensionat încercând  să aplanezi eventualele dispute dintre colegi. După data de 16 se mai liniștesc lucrurile și vei reuși să obții ceea ce îți dorești. Ai ocazia să primești o propunere de colaborare, un contract avantajos sau te poți implica într-un parteneriat de lungă durată.
          Planul financiar trece acum prin transformări serioase fiind nevoie de mai multă prudență din partea ta, atunci când vine vorba despre cheltuieli, eventuale investiții pe care vrei să le faci. Ești predispus la pierderi, furt, achiziții costisitoare, risipă de bani în preajma datei de 22.

SanatateSănătate     
          Este o lună în care ești preocupat excesiv de câștiguri, muncă, acumulare de bunuri materiale ceea ce nu poate decât să te epuizeze psihic și fizic. Atenție la eventualele probleme care țin de căile respiratorii, plămâni, probleme renale, infecții, nervozitate, lipsă de concentrare, amețeli, insomnii, în preajma datei de 22. Va trebui să fii mult atent la consumul de alimente, la excesul de alcool și tutun.