Luna august 2021, Capricorn

August 2021, Capricorn
010 Capricorn       În prima parte a lunii te axezi pe discuțiile care au legătură cu banii partenerului de viață, restanțe care țin de plata unor taxe și impozite, un credit bancar. Nu este cazul să iei decizii definitive, ci să observi cu mai multă atenție ce anume ai de schimbat în propria atitudine și apoi să ai tot felul de pretenții în relația cu celălalt. Te remarci prin energie interioară deosebită, ambiție, curaj pe care ai ocazia să le folosești în sens constructiv, pozitiv. Nu este exclusă reformularea unor contracte care țin de o moștenire, divorț sau investiții, pensie alimentară, taxe și impozite, credite. Ai șansa de a aplica acum strategii curajoase, ambițioase legate de planul financiar, spre sfârșitul lunii.
            În preajma datei de 4 august este posibil să apară tot felul de răsturnări de situație care vizează o relație intimă fiind pe punctul de a pune capăt definitiv relației. Atenție, se pare că nu deții suficiente informații și astfel poți fi orbit de gelozie datorită unor informații insuficiente menite să îți tulbure echilibrul psihic-emoțional. Te poți aștepta la unele răbufniri, nemulțumiri, reproșuri fiind o perioadă destul de bulversantă, la capitolul sentimente, împărtășire cu celălalt a ceea ce gândești și simți.
            Din data de 14 august se poate vorbi despre șansa unei reînnoiri în plan sentimental având ocazia de a da startul unei relații care poate să devină de durată fiind preocupat să îți întemeiezi o familie.
              În prima parte a lunii apar tot felul de controverse în relația de cuplu ceea ce nu te va avantaja nici în plan profesional. În a doua parte a lunii, o vacanță în doi sau măcar o plimbare în natură este binevenită pentru a reuși să mai „liniștiți apele” în relația de mariaj. Atenție, în preajma datei de 25 august se reactivează problemele din relația de cuplu ajungând destul de ușor la certuri, reproșuri, gelozie, se reiau discuțiile neplăcute pe tema banilor, a relației cu părinții.
            În prima parte a lunii discuți foarte mult despre bani, despre modul în care ai putea plăti datoriile și cum poți să salvezi o afacere personală. Nu te poți baza pe promisiunile unor colaboratori care nu fac decât să te amâne, să te mintă sau nu reușesc să se țină de cuvânt, datorită unor evenimente neașteptate.
            Din data de 14 august ești mult mai inspirat, diplomat, echilibrat în ceea ce privește cariera și relația cu superiorii. Știi cum să te faci remarcat prin seriozitate și implicare, asumarea de responsabilități dând startul unor idei, proiecte la care nu se „înhamă” oricine. Știi cum să tragi din greu, atunci când vine vorba despre carieră și, chiar dacă nu prea vezi cu ochi buni atitudinea unor colegi mai leneși, știi cum să îi mobilizezi în direcția dorită de tine. Îți vezi propriul interes conștientizând că, pentru a-ți împlini un țel măreț, ai nevoie de aliați, colaboratori de nădejde și mai ales de fler, tact și diplomație. Din data de 22 august se observă o mai mare preocupare față de domeniul spiritual sau dorința de a urma studii de perfecționare, înscrierea la o facultate, continuarea studiilor postuniversitare.
            Deviza ta pentru această perioadă este:Răspândește lumina, iar întunericul se va risipi de la sine.” Erasmus