Luna aprilie 2020, Leu

Aprilie 2020, Leu
005 Leu       Ești în căutarea unor răspunsuri care țin, în mod deosebit, de latura spirituală a existenței dar și de filosofie, ai ocazia să reconfigurezi relația cu prietenii aflați în străinătate sau de altă cultură, naționalitate resimțind nevoia profundă de a aborda din cu totul alt punct de vedere relația cu ceilalți. Activitățile culturale, relațiile cu profesorii, mentorii, instructorii, tot ce ține de segmentul educației pe termen lung îți dau șansa de a progresa și mai mult în această perioadă. Este momentul oportun să te ocupi de rafinarea sufletului tău întrucât energia de care dispui pe aceste zone ale vieții este rară și importată pentru evoluția ta, din toate punctele de vedere. Treci printr-un proces profund de transformare, în ceea ce privește planul profesional, aspect care te forțează oarecum să acumulezi și mai multe informații prin intermediul studiilor superioare, a cursurilor de formare profesională și chiar prin intermediul călătoriilor în străinătate, în interes de serviciu. Din data de 19 aprilie ești mult mai preocupat de carieră, noi posibilități de progres, obținerea unui loc de muncă mai avantajos din punct financiar dar și în privința programului de lucru. Ești pregătit să îți asumi noi responsabilități, să vii în ajutorul colegilor de muncă dând dovadă de originalitate, intuiție, umor și implicare. Deviza lunii analizate, pentru tine, este: „Înțeleptul evită excesul, evită grandoarea, evită aroganța.” Lao Tse

Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu                      
       Este o lună de primăvară în care viața de cuplu devine tot mai tensionată, plină de controverse încercând astfel să domini partenerul de viață cu atitudinea ta de șef. Acordă atenție la modul în care îți exprimi propriile dorințe, așteptările deoarece s-ar putea ca, de la simple contraziceri, să ajungi foarte ușor la o despărțire, o eventuală separare. Este posibil să fii perceput de partenerul de viață ca fiind prea rece, retras sau impulsiv, posesiv. Ar trebui să nu te grăbești și să iei decizii la nervi, ci să privești cu înțelegere și răbdare și punctul de vedere al celuilalt. Poate exista și ceva bun în toate aceste confruntări având ocazia să vezi ce mai ai de remediat în propria atitudine, ce anume vrea partenerul de viață, care sunt nemulțumirile care au stat și au mocnit și ies la suprafață în forță. Nu este greu să observi ce ai de schimbat la tine! Printr-o comunicare sinceră, deschisă cu cel de lângă tine, ai șansa de a da startul acum unei relații de mariaj puternică, capabilă să reziste multor obstacole. Este o lună în care începi să descoperi că nu te mai mulțumești cu jumătăți de măsură. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu vrei acum să dai startul unei relații serioase. Fie încă ești în căutarea partenerului, fie nu mai vrei să te implici în aventuri, relații de amor ocazionale. Acorzi mai multă atenție intimității, comunicării sincere cu persoana iubită.
            În a doua parte a lunii, dacă ești deja într-o relație de cuplu, se mai liniștește oarecum atmosfera și reușești să pui la cale un proiect comun, creezi strategii menite să aducă mai mulți bani în bugetul familiei. După data de 27 aprilie ai ocazia să călătorești în interes de serviciu sau ești mai preocupat de responsabilitățile de la locul de muncă ceea ce te va predispune la probleme de comunicare în relația de cuplu.

Cariera si baniCarieră și bani                         
        Începi luna cu speranța în suflet că ai ocazia să mai redresezi anumite aspecte care vizează banii, datoriile. Este posibil să fii susținut de prieteni în demersurile tale financiare sau primești susținere din partea unui grup, o asociație din care faci parte. Poate fi vorba despre șansa de a găsi un loc de muncă mai bine plătit sau un șef decide să te propulseze pe o nouă treaptă ierarhică și să îți mărească astfel salariul. Nu este exclus să îți vină noi idei ingenioase pentru a dezvolta o afacere derulată alături de partenerul de viață. Evită să faci investiții financiare, îndeosebi în preajma datei de 26 aprilie, atunci când ești predispus la pierderi de bani, tot felul de încurcături financiare care se datorează, în primul rând, neatenției. Este posibil să fii nemulțumit de atitudinea, deciziile luate de un șef.
          Din data de 19 aprilie ai ocazia să îmbini utilul cu plăcutul, să te redescoperi prin ceea ce concretizezi, prin folosirea în mod constructiv a abilităților și talentelor pe care le deții. Nu este exclus să reiei anumite cursuri de perfecționare care te ajută să obții un post mai bine plătit. Te poți aștepta la tot felul de răsturnări de situație, în cazul în care colaborezi cu o firmă străină sau dacă ai decis să te asociezi cu un prieten aflat în străinătate, îndeosebi spre sfârșitul lunii.
        La finele lunii aprilie Pluton începe să retrogradeze în casa a VI-a (muncă și sănătate) astfel că, în ciuda succesului la locul de muncă, pot apărea tot felul de probleme, de obstacole și întârzieri sau te simți dintr-o dată copleșit de ceea ce singur ți-ai asumat pentru a-ți confirma sau a-ți impune autoritatea. Este necesar să găsești o nouă cale de a-ți gestiona mai eficient programul.

SanatateSănătate
        În această lună este posibil să te confrunți cu probleme de sănătate, datorită efortului excesiv în plan fizic și mental. Este necesar să alternezi orele de muncă cu cele de odihnă și relaxare apelând la o alimentație mult mai echilibrată, evită excesele de orice fel. Ești predispus la probleme care țin de oase, încheieturi, dureri de spate. Nu exagera cu efortul fizic, îndeosebi în preajma datei 7 aprilie, atunci când ești predispus la accidente, lovituri, răniri. Sfârșitul de lună îți poate aduce tot felul de surprize neplăcute în privința sănătății proprii fiind necesar să acorzi atenție la semnalele pe care ți le dă corpul și să apelezi la medic pentru a găsi un tratament mai eficient.

Traffic

LOADING...