Luna Nouă în zodia Gemeni, 3 iunie 2019

„Învață să fii fericit cu ceea ce ai, în timp ce urmărești ceea ce dorești.” Jim Rohn
În data 3 iunie 2019, are loc faza de Lună Nouă, la ora 13:02’, la 12ᵒ34’, în zodia Gemeni. Ascendentul momentului este în zodia Fecioară, cu Luna Nouă în casa a X-a, a realizărilor sociale, carierei și succesului public.
Luna Nouă în zodia Gemeni (semn de aer, mobil, guvernat de Mercur) aduce în prim plan nevoia de comunicare, de a călători, studia, tendința către dualitate, minciună, curiozitate, instabilitate, superficialitate dar și capacitatea de a ne adapta mult mai ușor la situații noi de viață, de a ne însuși cu mai multă ușurință noi cunoștințe, socializăm, suntem deschiși către nou. Se anunță un nou început în domeniul cunoașterii. Cu Luna Nouă în casa a X-a, ne îndreptăm atenția către carieră, situații socio-profesionale, respectul de sine, afirmarea și împlinirea, relația cu autoritatea, promovarea, celebritatea, afacerile la nivel înalt, tenacitatea și ambiția, efortul depus pentru a obține un nou succes, capacitatea de a ne asuma noi responsabilități. Auzim mai frecvent despre schimbări care au loc la nivel înalt, în plan politic, decizii care sunt transmise prin intermediul mass-mediei. Se vorbește mult, se pun la cale tot felul de proiecte, se finalizează anumite colaborări pentru a face loc altora, mult mai avantajoase și cu impact puternic la public. Vom auzi tot mai frecvent vorbindu-se despre conducători, președinți, oameni importanți în stat, despre schimbări legislative care vor declanșa probleme în cadrul parteneriatelor deja existente, se divulgă secrete de stat și/sau din cadrul unor organizații.
Prezența lui Mercur (guvernatorul Lunii Noi și al Ascendentului aflat în semnul Gemeni), Marte în casa a X-a, Luna Nouă foarte aproape de Zenit, ne vorbește despre energii puternice care pot favoriza acțiunile în forță, împlinirea unor ambiții, dorința de a obține avantaje în plan politic, social, profesional, cât mai curând posibil. Rostul acestor acțiuni îl vom observa abia în preajma zilei de 12 decembrie 2019, atunci când se va produce Luna Plină în zodia Gemeni. Este testul suprem al acțiunilor pe care le-am gândit, dorit încă de la începutul anului iar acum avem ocazia să facem o corecție, să ne repliem, să vedem adevărata natură a unor relații de colaborare, în plan social, profesional și chiar sentimental. Nu vor lipsi întrebările: „Sunt în stare să progresez?, „Mi-am asumat mai multe responsabilități decât pot duce?” Cum am putea progresa dacă nu prin efort, prin zbatere, prin renunțarea la frici, traume, la păreri de rău? Avem sentimentul că ne aflăm într-un carusel.
Ascendentul în zodia Fecioară subliniază nevoia de stabilitate, pragmatismul, perfecționismul, nevoia de a ne sacrifica în numele familiei, pentru bunăstarea acesteia. Se remarcă atenția la detalii dar și predispoziția către obsesii, fie că e vorba despre muncă sau sănătatea propriului organism. Avem de-a face cu o zodie a purității, a muncii susținute și sănătății. Modelul arhetipal al Fecioarei este Maica Domnului care are grijă de rănile trupești și sufletești, care îndură cu răbdare provocările venite din exterior. Fecioara reprezintă energia care așteaptă să fie dezvăluită, adusă la suprafață, este erosul neexplorat.
Cu Luna Nouă în zodia Gemeni și ascendentul în semnul Fecioară avem nevoie acum de „împământare”, de ancorare în concret, de sondare a realității dincolo de aparențe, de aflare a unor informații ce ne-au fost ascunse mult timp cu bună știință. Multe lucruri, emoții, dorințe vor ieși la suprafață fiind timpul să facem curățenie, este timpul să ne purificăm. Nu este cazul să ne implicăm în acțiuni, doar pentru a le demonstra adversarilor de ce suntem în stare, ci este necesar să acționăm în acord cu propriul suflet, cu propriile aspirații altfel riscăm să atragem neplăceri.
Venus (în casa a IX-a, a valorilor spirituale, legea, lecțiile pe care vrem să ni le însușim, idealuri spre care tindem, studii superioare, judecata, străinătatea) în trigon separant cu Pluton retrograd în aspect favorabil la Axa Destinului (a Nodurilor Lunare) precum și asteroidul Yunona (în semnul Rac) și Saturn (în zodia Capricorn) ne aduc mesajul că speranța de mai bine vine prin credință. Se pune accent pe concret, pe propriile valori, principii morale, pe capacitatea de a lupta pentru împlinirea propriului țel.
Este vorba despre o Lună Nouă în zodia Gemeni care aduce în prim plan nevoia de cunoaștere, de a afla noi informații, de a ne descurca într-o lume aflată în continuă schimbare având însă ocazia să acumulăm noi învățături. Nu e suficient doar să gândim („a gândi”- semnul Gemeni) că vrem să schimbăm ceva în propria existență până nu analizăm („a analiza”- zodia Fecioară) în profunzime, dincolo de aparențe, situațiile cu care ne confruntăm. Este timpul să ne luăm un nou start punând mai mult preț pe propria valoare, lansându-ne cu mai mult curaj în viața publică, dând un nou sens experiențelor acumulate în plan profesional și nu numai. Este timpul să dăm un nou start dorinței de mai bine și frumos aliniindu-ne la voința Divină, privind dincolo de aparențe, de lucrurile mărunte ale vieții. Mesajul acestei Luni Noi în semnul Gemeni este: „Mă individualizez și găsesc sursa iubirii în mine. Devin conștient că sunt un creator.”
Primele 14 zile ale Ciclului Lunar, începând din momentul fazei de Lună Nouă, indică perioada de manifestare a Lunii în creştere, care este cea mai bună perioadă pentru a pune în practică proiectele, dorințele, gândurile noastre putând dezvolta acum acţiuni noi, importante și care presupun un grad mare de dificultate. Primele rezultate ale acestor acțiuni vor fi observate la Luna Plină în zodia Săgetător din data de 17 iunie 2019 dar și în preajma datei de 12 decembrie 2019, atunci când va avea loc Luna Plină în semnul Gemeni fiind o perioadă de realizări, culegere a roadelor, a ceea ce am „sădit” în această perioadă de Lună Nouă în semnul Gemeni.
Îndemnul Lunii Noi din data de 3 iunie 2019 se adresează, în primul rând, nativilor semnelor mobile: Gemeni, Fecioară, Săgetător, Pești, a celor născuţi în apropierea datei de 3 (± 3 zile) dar şi celor ale căror planete personale (Soare, Luna, Mercur, Venus, Marte și axe principale) se află în apropiere de 13ᵒ, în semne mobile (± 3 grade).
Mesajul transmis de Luna Plină în zodia Scorpion pentru fiecare semn zodiacal
Berbec – urmează o perioadă în care vei pune mai mult accent pe cunoaștere, studiu, călătorii, comerț, simți nevoia de a relaționa fiind favorizate corespondența, acumularea de informații, dorința de a te implica în studiul unui nou domeniu. Ai ocazia să faci mai multe excursii, să relaționezi cu rudele apropiate sau chiar să te implici într-o afacere care ține de comerț, editură, mass-media. Ești dornic de schimbări simțind nevoia de a interacționa cu oameni interesanți, de la care să ai ceva de învățat.
Taur – este momentul pentru cîștiguri din muncă proprie, valorificare a talentelor și abilităților de care dispui. Poate fi un moment al recompenselor sau al pierderilor de natură financiară. Ai ocazia să dai startul unor activități care îți vor aduce câștiguri pe termen lung, să vinzi/cumperi obiecte de valoare, să faci achiziții care vor căpăta valoare în timp. Este o perioadă favorabilă pentru a te gândi la noi strategii de acțiune legate de semnarea unui (nou) contract de muncă, o negociere importantă în relația cu clienții.
Gemeni – urmează o perioadă favorabilă dezvoltării, a progresului în plan personal. Ești mult mai preocupat de felul în care te percepe lumea, de propria garderobă simțind nevoia de a-ți îmbunătăți look-ul propriu. Se poate vorbi despre șansa unui nou început, de relansare, urmarea unei noi direcții în plan personal. Atenție la eventuale probleme care pot apărea în relația cu partenerul de viață.
Rac – este o perioadă critică, marcată de posibile probleme de sănătate, datorită unor frustrări, tensiuni interiore, tot felul de frici. Se poate vorbi despre o perioadă în care preferi starea de solitudine, departe de problemele cotidiene, îndeosebi în urma aflării unor secrete, dezvăluirea unor adevăruri dureroase. Este însă și o perioadă favorabilă odihnei, relaxării, meditației, relației cu Divinitatea, un timp bun pentru primirea de mesaje importante pe cale onirică. Sunt accentuate capacitățile extrasenzoriale.
Leu – este timpul să acționezi cu mai multă încredere, să lansezi noi idei, proiecte în cadrul unui grup fiind momentul potrivit să demarezi contracte, parteneriate pe termen lung. Această perioadă pune accentul pe grupul de prieteni, idealuri, relația cu societatea, distracții, originalitate, dorința de independență și de socializare. Atenție la relațiile de prietenie!
Fecioară – beneficiezi acum de energii care te obligă să schimbi direcția, să-ți manifești cu adevărat talentele de care beneficiezi fiind momentul potrivit pentru un nou start în carieră. Pot apărea noi oportunități de avansare, asumare de noi responsabilități, în colectivul de muncă sau în viața publică. Te poți aștepta însă și la probleme de relaționare în relația cu șefii. Va trebui să dai dovadă de prudență, în zona profesională și imagine publică.
Balanță – este posibil să te îndrepți către un nou domeniu de studiu, să te înscrii la un curs de perfecționare sau poți urma cursuri postuniversitare, eventual faci planuri de călătorie. Comunici mai mult cu persoane aflate în străinătate. Îți faci planuri pentru deplasări în interes de serviciu sau ai ocazia să găsești soluții avantajoase pentru a petrece o vacanță pe alte meleaguri. Urmează o perioadă în care vei avea multă deschidere către spiritualitate.
Scorpion – urmează o perioadă în care ești atras de ocultism, mister, aflarea secretelor, implicarea în relații de natură karmică sau sexuală. Există riscul unor incidente neplăcute, divorț sau poți afla despre un deces printre cunoscuți. Este o lunație care deschide noi posibilități de transformare, un profund proces introspectiv având ocazia să descoperi ce anume îți blochează, de fapt, propria evoluție.
Săgetător – această Lună Nouă poate aduce conştientizări legate de căsătorie, parteneriatele pe termen lung. Ai ocazia să te implici în noi asocieri, negocieri și/sau semnarea de noi contracte. Poți începe o relaţie sau poți să reformulezi principiile după care să funcţioneze actuala relaţie. Vei resimți o mai mare nevoie de independență fapt care te-ar putea aduce în confict cu ceilalți. Va trebui să dai dovadă de înțelegere și să încerci să te armoniezezi cu mediul în care te găsești.
Capricorn – Luna Nouă se formează în casa muncii şi a sănătăţii, a colectivului şi a activităţilor de rutină. Este posibil să afli secrete legate de colegii de birou sau te poți afla în mijlocul unor bârfe, eventual poți fi acuzat pe nedrept. Poate fi vorba și despre găsirea unor soluții pentru a rezolva anumite stări de tensiune de la locul de muncă. Este important ca, în perioada următoare, să mergi la medic, în scop preventiv.
Vărsător – te simți mult mai inspirat, creativ iar acest lucru te va ajuta să-ți pui în practică abilitățile remarcându-te în grupul din care faci parte. Planul sentimental este și el amplificat bucurându-te de atenția venită din partea sexului opus. Apar schimbări importante care țin de planul sentimental. Este posibil să iei decizia de a concepe un copil sau poți să înfiezi unul. Urmează o perioadă dedicată iubirii, romantismului, creației, artei, creativității, educației, relației cu copiii, afirmării sociale, jocului, teatrului, hobby-ului.
Pești – în următoarea perioadă vei resimți o mai mare nevoie de a relaționa cu familia, de a te preocupa mai mult de casă, părinți, renovare, curățenie, schimbări care vizează o casă, un domiciliu. Sufletul tău este pe primul plan acum așa că ai mai multă grijă de tine, privește-te cu sinceritate și observă ce anume ai nevoie pentru a reuși să ajungi la starea de împlinire. Dacă ești în străinătate atunci ți se face dor de casă, de părinți și locurile natale. Atenție la eventuale probleme care țin de stomac, digestie sau psihic.