Influența planetei Venus în anul 2017

                            Influența planetei  Venus în anul 2017
 

          „Iubirea – fereastra care îşi arde perdeaua.” Petrescu Redi 
       Venus este o planetă feminină considerată ca fiind „Micul benefic” vibrația sa inspirând frumosul, romantismul, arta, plăcerea, dragostea și grija față de celălalt, exprimă atașamentul față de oameni și de lucruri, viața sentimentală, cooperarea și asocierile, eleganța și confortul, banii. Caracteristicile sale relațional-afective sunt legate și de sexualitate. Zodia Taur, zodie de pământ, feminină, guvernată de Venus, reflectă atașamentul față de lucrurile concrete, aspectul fizic al existenței. Balanța, semn de aer, masculin, al doilea domiciliu a lui Venus, reprezintă manifestările sociale, simțul estetic, relațiile rafinate și spiritul de dreptate. Venus este în Exil în zodia Scorpion (excesul, coruperea cărnii, demonii dragostei) și Berbec (impulsul, duritatea), în Exaltare în semnul Pești (dragostea pură, caritatea, credința, sacrificiul) și în Cădere în semnul Fecioară (suferință, limitare, privare, răceală afectivă). Venus este semnificatorul bunăstării și al dragostei iar satisfacerea acestora ar trebui cautată în raport cu aspectele pe care aceasta le face cu alte planete în tranzit și/sau din harta natală.
       Planeta Venus a fost cunoscută încă din preistorie. În mitologia babiloniană era cunoscută ca Ishtar. Mai târziu, romanii au numit planeta Venus, după zeița iubirii. În mitologia greacă, Venus era numită Aphrodita iar în mitologia hindusă planeta Shukra.
       Venus străbate cercul zodiacal în circa un an, retrogradează o dată la 584 de zile (1,6 ani sau 1 an și 7 luni) și de fiecare dată merge în sens invers pentru 40 – 45 de zile. Venus este cea de-a doua planetă de la Soare. Împreună cu Mercur formează grupa „planetelor inferioare”, ale căror orbite sunt apropiate de Soare, orbitând astfel între Soare și Pământ. Este cunoscută în denumirea populară și sub numele de Luceafăr.  
       Începem anul 2017 cu Venus în semnul Vărsător exprimând astfel nevoia de independență, bucuria de viață, speranța că, prin iubire, putem să învingem orice problemă. Cu Venus în semnul Vărsător se simte o mai mare nevoie de a comunica prin intermediul site-urilor de socializare, internet, telefon, nevoia de a împărtăși cu ceilalți ceea ce gândim, simțim. Putem vorbi despre o viață socială tumultuoasă, cu multe schimburi de idei și sentimente. Este un tranzit care poate da startul unor noi relații în plan amoros.
       Din data de 3 ianuarie 2017 până în data de 3 februarie Venus tranzitează semnul de exaltare al zodiei Pești, semn al emoțiilor profunde dar și al artei, romantismului, trăirilor mistice, spiritualității. Este o perioadă de implicare în noi povești de amor, de regăsire a speranței de mai bine, de sensibilitate dar și de renunțări, finalizări a unor relații care nu-și mai au rostul. Sensibilitatea venusiană poate conduce la stări de neliniște și nevoia profundă de a ne regăsi liniștea, nevoia de retragere, de meditație și rugăciune, generozitate, caritate, romantism, idealism. Fața negativă a conjuncției cu Neptun (13 ianuarie 2017) aduce delăsare, confuzie sentimentală, decepție, trădare, scandaluri legate de vicii și abuzuri, unele vizând chiar mediile spirituale sau artistice. Împrumuturile și speculațiile pot fi riscante.
        Din data de 3 februarie 2017 Venus intră în zodia Berbec, fiind în exil. Este un semn al autoafirmării, relațiile riscă să treacă printr-o perioadă de încercări, testări, dorința de a primi confirmări, vis-a-vis de o relație, un parteneriat. Vom auzi mai frecvent de dragoste la „prima vedere”, despărțiri neașteptate, decizii pripite ce vizează un parteneriat. Cert este că se pune mai mult accent pe nevoia de implicare într-o relație de dragoste.   
       Pe data de 4 martie 2017 Venus își începe mersul retrograd la 13⁰08’, în semnul Berbec, până în data de 15 aprilie 2017, atunci când își va relua mersul direct de la 26⁰54’ în zodia Pești. În perioada de retrogradare se anunță scadența oricărei forme de exces, de extravaganță, de abuz, în plan sentimental, afectiv sau material. Este tendința inconștientă de a redobândi lucruri, persoane, o relație avută în trecut și astfel putând intra destul de ușor în conflict cu alții. Se poate vorbi despre renunțarea bruscă la o relație de lungă durată, de dragul unei iubiri apărută pe neașteptate. În această perioadă de Venus retrograd ne putem aștepta la cele mai ciudate moduri de manifestare în plan afectiv, relațional dar și financiar. Nu este indicat începem o relație, un parteneriat, o afacere, achiziții de bunuri materiale, casă, proprietate, în perioada de retrogradare a lui Venus. Nu se recomandă căsătoria existând riscul ca mariajul să nu fie fericit sau să apară posibilitatea unei despărțiri. În această perioadă cuplurile pot trece prin probe de încercare în care le sunt testate sentimentele, fidelitatea, încrederea reciprocă. Venus retrograd poartă în sine, conștient sau nu, setea de dragoste, de afecțiune. Venus poate să aducă cu sine un blocaj în negocieri sau necesitatea revizuirii unor contracte, a unor întelegeri, colaborări.
       Venus retrogradează în același semn o dată la opt ani astfel că a mai retrograd în zodia Berbec în data de 6 martie 2009, la  15⁰27’ în semnul Berbec până pe 17 aprilie  29⁰11’ în semnul Pești. Următoarea retrogradare în această zodie va avea loc în data de 2 martie  2025.
       Un moment important al acestei perioade de retrogradare a lui Venus este conjuncția inferioară ce se formează în data de 25 martie 2017, la ora 12:10 și 4⁰57’ în semnul Berbec. Se încheie astfel un ciclu lung și care a început în data de 27 martie 2009, la 7⁰17’ în semnul Berbec. Avem ocazia să observăm acum dacă ceea ce am inițiat în urmă cu opt ani sau chiar în vara anului 2015 ne-a adus, de fapt, starea de împlinire, de mulțumire sufletească. Ascendentul în Rac, din momentul producerii conjuncției inferioare din acest an ne aduce în vedere dorința de sondare a propriilor emoții, de scufundare în propria ființă, de reîntoarcere către trecut, nevoia de a ne aminti, reîntâlni cu o iubire din trecut. Luna în semnul Pești și în conjuncție cu Nodul Sud Lunar accentuează și mai mult sensibilitatea, durerea care poate fi provocată acum în urma unei  despărțiri, alegeri făcute dar și necesitatea de a ne evalua cu mai multă sinceritate dorințele, sentimentele. Întâlnirea dintre Venus retrograd și Soare amplifică dorința de a ne face admirați, iubiți, doriți, de a atrage atenția sexului opus, de a retrăi pasiuni pe care nu le-am mai trăit de mult timp. Prin urmare, suntem dispuși să luăm acele măsuri prin care să ne simțim mai frumoși, mai atrăgători, mai importanți. Ni se prezintă acum că primul pas pe care îl avem de făcut este să punem sub semnul întrebării convingerile despre a iubi și a fi iubit și să observăm care dintre aceste credințe ne-au ajutat până acum să fim sau nu funcționali, zi de zi, într-o relație.
      Mișcarea aparent retrogradă a lui Venus va produce schimbări concrete, fundamentale în plan sentimental, relațional, material în viața fiecăruia dintre noi, în funcție de harta natală. Cei care vor resimți efectele cel mai puternic vor fi însă nativii din zodiile: Berbec, Rac, Balanță, Capricorn, urmând și zodia Taur care este guvernată, ca și Balanța, tot de Venus.  
       Din data de 3 aprilie Venus revine în semnul de exaltare în semnul Pești astfel că se reiau unele aspecte ce vizează viața sentimentală cu care ne-am confruntat și la sfârșitul lunii ianuarie 2017. Cu Venus în acest semn profund emoțional ne putem confrunta cu dorințe, sentimente dintre cele mai contradictorii. Este ocazia de a descoperi că ne-am lăsat orbiți de dragoste văzând acum adevărata față a unei relații inițiate la începutul acestui an. Poate fi vorba și de atașament, obsesii, iluzii, dezamăgiri.  
       Din data de 15 aprilie Venus revine la mers direct în semnul Pești, revenind la sentimente mai bune, începe să se facă lumină, să avem o oarecare claritate asupra propriilor emoții, dorințe, ne preocupăm mai mult de aspectele frumoase ale existenței, de artă, dăruim necondiționat, ne ocupăm mai mult de un hobby, dezvoltarea unor aptitudini artistice. Iubirea care izbucnește în sufletul nostru va fi mai mult de tip spiritual, direcționată către omenire, artă, suntem mai preocupați de latura spirituală a existenței.
       Între data de 28 aprilie și 6 iunie Venus se va afla în semnul Berbec amplificând și mai mult dorința de a cuceri, de a ne face remarcați de sexul opus punând pe primul plan propriile sentimente. Venus realizează careul în T cardinal la jumătatea lunii mai (opoziție Jupiter retrograd careu cu Pluton) având ca rezultat o tensiune emoțională intensă și predispoziția de a ne lăsa antrenați de sentimente arzătoare, implicarea în relații amoroase neprevăzute, fără să ținem seama de urmări. Libertatea de a iubi poate fi ușor confundată cu iubirea liberă de orice rațiune sau de sens (relații amoroase care nu duc nicăieri). Inclusiv dragostea poate cunoaște momente de explozie. Implicarea lui Pluton descrie necesitatea transformarii propriei atitudini, vis-a-vis de o relație. Venus în semnul Berbec ne cere să facem schimbări radicale în modul de a iubi, de a ne bucura, de a atrage beneficii și a accepta că, pentru a fi iubit, trebuie mai întâi să înveți cum să dăruiești, să iubești.
       Între data de 6 iunie și 7 iulie Venus se află în domiciliu, în semnul Taur și conferă  armonie și stabilitate în relații, un atașament profund față de lucruri și persoane. Este o perioadă în care avem ocazia să ne angajăm în relații de durată, sentimentele sunt exprimate deschis fiind mult mai sociabili, conștienți de propria valoare. Se remarcă nevoia profundă de regenerare emoțională și de transformare a stilului de abordare a relațiilor, printr-o atitudine mult mai realistă, punând accent pe planul concret și nu doar pe promisiuni. 
       În perioada 5 – 31 iulie Venus tranzitează zodia Gemeni stimulând inspirația scriitorilor dar și simtul artistic transmis prin gesturi sau vorbe. Se realizează trigonul dintre Venus și Jupiter, Venus sextil Mercur la mijlocul lunii iulie astfel că este o perioadă bună pentru dragoste, activități artistice, literatură de calitate, teatru, împăcări, demersuri pacifiste, relații sociale, călătorii, comerț, tranzacții cu obiecte de lux, acțiunile de binefacere. Putem trăi o perioadă în care ne concentrăm atenția pe literatura de bună calitate, pe jocuri de grup, teatru sau activități în aer liber.
       Între data de 31 iulie și până în 26 august Venus trece în semnul Rac, amplificând emoțiile, dorința de dragoste, afectivitate. Emoțiile sunt intense, fără o bază rațională clară,  adesea având o sursă de natură karmică. Comunicarea cu sexul opus se realizează destul de ușor la nivel afectiv, amintirile comune constituind baza pentru reluarea unei relații. Nativii femei pot simți o nevoie acută de a fi apreciate pentru calitățile de gospodină, de mamă, acestea fiind mult mai preocupate să se îngrijează de mediul în care trăiesc. Instinctul matern este mult mai accentuat. Nativii bărbați pot simți, în mod pregnant, nevoia de a i se acorda mai multă afecțiune, iubire, liniștea căminului. Este dorința de retragere din tumultul cotidian.
       Din data de 26 august și până în 20 septembrie Venus tranzitează zodia Leului și pune mai mult accent pe iubirea dăruită, dorința de a străluci, de a ne face admirați, doriți fiind vorba despre multă strălucire și dinamism în relațiile noastre. Este tendința de a transforma relațiile în adevărate povești de iubire sau de ură (în funcție de harta natală), intens încărcate de emoție. Se dorește mai multă stabilitate, seriozitate, nevoia de a dărui și de a primi atenție în egală măsură. Se remarcă o stare de bună dispoziție, optimism, deschidere în relația cu prietenii, copiii, de joc și de veselie, îndeosebi în a doua parte a lunii septembrie. Putem vorbi acum despre întâlniri de destin în plan sentimental, afectiv.
       Între data de 20 septembrie și 14 octombrie Venus tranzitează zodia Fecioară, observându-se o mai mare preocupare pentru latura materială, concretă din cadrul unei relații. Se stabilesc relații mai mult din interes. La nivel social orice cooperare este menită să îi pună pe oameni  în situația de a se uni pentru a  pune în practică obiective comune. În relația de dragoste se adoptă o atitudine de retragere, de preocupare pentru latura practică a vieții. Nu vor lipsi testele (Venus opoziție Neptun, 30 septembrie), vis-a-vis de o relație de mariaj, de dragoste fiind vorba despre o perioadă de clarificări, de limpezire a unor situații. Ori ne schimbăm atitudinea și facem ca lucrurile să funcționeze, ori luăm decizia fermă de a ne rupe dintr-o relație în care predomină iluzia, starea de confuzie.
       Venus, căreia i se alătură și Marte (în data de 5 octombrie) beneficiează și de un trigon din partea lui Pluton din Capricorn putându-se vorbi astfel despre o energizare a sentimentelor. Se observă o mai mare dorință de a ne implica într-o (nouă) relație de dragoste. Suntem dispuși să construim profund în plan relațional, să schimbăm mai multe idei cu semenii noștri. Vom avea parte de liniște interioară, bucurându-ne de încrederea și de libertatea pe care ne-o acordă partenerul de viață. În prima parte a lunii octombrie se poate vorbi despre evenimente plăcute, oamenii devenind mai prietenoși, dornici să concretizeze anumite promisiuni legate de relație, o afacere, colaborare, investiții financiare.
       Între data de 14 octombrie și 7 noiembrie Venus tranzitează semnul Balanță (zodia de domiciliu) astfel că ne putem aștepta la schimbări în sfera relațiilor noastre. Este posibil să ne fie mai ușor să transmitem vibrațiile iubirii, trăindu-ne viața cu bucurie și simț artistic. Se redefinesc anumite parteneriate, colaborări, căutăm o nouă direcție, mult mai benefică, constructivă. Multe relații (de mariaj, parteneriate) pot trece acum printr-o profundă transformare. Se poate vorbi acum despre nevoia de a lucra mai mult în echipă conștientizând nevoia de a colabora mai deschis, sincer, de a ne exprima direct propriile dorințe, așteptări. Spre sfârșitul lunii octombrie, este posibil să fim mult mai nerăbdători și astfel să luăm decizii pripite, să renunțăm la o relație, o afacere, exprimându-ne în mod direct, impulsiv starea de nemulțumire. Poate fi și momentul de conștientizare că putem oferi mai mult decât credeam că suntem în stare.
       Între data de 7 noiembrie și 1 decembrie Venus tranzitează zodia Scorpion (semnul de exil) manifestându-se mult mai pregnant caracterul ascuns, ocult, misterios al Scorpionului, în cadrul relațiilor de dragoste. Se poate vorbi despre tendințe distructive, obsesii, suspiciuni, manifestarea senzualității cu pasiune, pot să apară acum relații amoroase secrete. Există riscul de a exagera resentimentele, în caz de eșec în plan sentimental. Venus este foarte activă în zodia Scorpion, beneficiind de o conjuncție cu Jupiter în zodia Scorpion și un trigon cu Neptun retrograd (17 noiembrie) fapt care promite multă iubire, manifestare a romantismului, senzualității, afecțiunii, atracție către aventură, imaginație creatoare, calități psihice deosebite, sunt amplificate capacitățile extrasenzoriale, atracția către ocultism. Venus va forma un sextil cu Pluton (21 noiembrie) așa că putem să vorbim despre un romantism accentuat, percepții subtile dezvoltate, capacitatea de a percepe relația de dragoste dincolo de aparențe, erotism puternic, capacități creatoare.
       Între data de 1 și 25 decembrie Venus trece prin zodia Săgetătorul. Se remarcă disponibilitatea pentru relația cu sexul opus în sensul experimentului și al aventurii. Se caută o înțelegere mai înaltă, nevoia de a progresa în plan emoțional și spiritual. Cu Venus în zodia Săgetător nu se poate vorbi despre prejudecăți sau de a rămâne într-o relație care nu mai aduce nimic nou, incitant, care să merite implicare afectivă, emoțională. Venus va realiza un careu cu Neptun (în data de 10 decembrie) iar aceasta ar putea să ne aducă la realitate, să descoperim cât de mult ne-am implicat într-o relație, dacă ne putem manifesta liber, fără resentimente, ceea ce simțim. Iubirea este un dar care trebuie să se manifeste sincer, direct, liber, fără constrângeri, limitări. Trigonul dintre Venus și Uranus retrograd (21 decembrie) predispune la dorința de libertate, de manifestare a iubirii în mod sincer, direct. Suntem mult mai originali, inventivi, socializăm, suntem atrași de muzică, cinematografie, artă. Se leagă mult mai ușor relații de prietenie, dragoste.
       Pentru fiecare dintre noi tranzitul lui Venus în 2017 va juca un rol important, în funcție de casele astrologice pe care le tranzitează din harta natală. Venus vine cu mesajul clar că nu putem să ne așteptăm să primim iubire, să avem parte de succes și realizări în plan relațional, financiar, material, cât timp nu învățăm cum să dăruim, să valorificăm abilitățile, să ne schimbăm atitudinea în sensul toleranței, al compasiunii dedicându-ne timpul lucrurilor frumoase, înălțătoare ale vieții. Este un an în care avem de învățat nu doar lecția iubirii de Sine ci și lecția compasiunii, a identificării propriilor puncte forte care ne vor ajuta să urcăm pe scara succesului.