Horoscop anual 2023, Scorpion
Deviza acestui an pentru tine este: „Învinge durerea, râzi cât se poate, căci tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte.” William Shakespeare
În acest an vei reuși să te identifici cu valorile și tradițiile familiei, să lași deoparte asocierile care nu-ți sunt de folos și să-ți urmezi propria intuiție care te conduce pe un drum nou, în plan relațional dar și profesional.

Sentimental – relațional
Începutul anului este contradictoriu, revine în viața ta o fostă relație de sentimentală, reiei vechi discuții neștiind prea clar ce vrei, de fapt, de la tine și de la celălalt. Din a doua parte a lunii februarie lucrurile se mai clarifică, atunci când vine vorba despre relația cu sexul opus.
Jupiter tranzitează casele: a VI-a (în semnul Berbec, 1 ianuarie – 16 mai) și a VII-a (în zodia Taur, 16 mai – 31 decembrie), ale Scorpionului. Prin urmare, în centrul preocupărilor se află parteneriatele și asocierile (inclusiv căsătoria), relațiile profesionale ori financiare, resursele comune și colaborările.
În 2023 relația cu perechea de viață are toate șansele să progreseze și să înflorească, astfel încât să te simți împlinit și mulțumit. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu, este foarte posibil să îți găsești, în sfârșit, perechea mult visată. Uranus în zodia Taur îți poate aduce evenimente neașteptate, schimbări bruște, care vizează relația cu ceilalți, relația de cuplu sau de parteneriat. Ești pus pe schimbare astfel că va avea loc o adevărată revoluție în relația cu ceilalți, renunți la colaboratori vechi, la o relație de cuplu care trenează de prea mult timp, nu mai accepți jumătăți de măsură. Schimbi, reziliezi contracte, actualizezi parteneriate, nu mai suporți reguli impuse de alții. În perioadele de retrogradare a lui Uranus (1 – 23 ianuarie; 29 august – 31 decembrie) se reiau negocieri, se reorganizează parteneriate, revii asupra unor înțelegeri făcute în trecut.
Tranzitul lui Pluton în zodia Vărsător (casa a IV-a, pentru Scorpion, 23 martie – 11 iunie) (casa familiei și a căminului, dar și a inconștientului) aduce un an de responsabilități, zbatere, efort susținut și, nu de puține ori, te vei simți de-a dreptul epuizat, la nivel psihic-emoțional. Cert este că tot efortul depus acum te ajută să concretizezi planuri mai vechi, care vizează propria locație sau un schimb de locuință. Nu vor lipsi reproșurile, conversațiile în contradictoriu cu familia, cu părinții fiind momentul de trezire pentru tine, resimți nevoia profundă de a te desprinde de părinți, de a lăsa în urmă traume, amintiri dureroase.
Saturn intră în semnul Pești (7 martie – 31 decembrie), casa a V-a, a nativilor din zodia Scorpion, astfel că, în următorii doi ani și jumătate, privești cu mai multă maturitate relația cu sexul opus, confruntându-te cu experiențe menite să te scuture un pic. Este timpul să observi că într-o relație de iubire este important să dăruiești și nu doar să primești dragoste, dedicare, afecțiune. Relația cu propriul copil poate deveni mai tensionată sau este momentul să dai naștere unui copil asumându-ți astfel rolul de părinte.
Încă de la începutul anului Uranus în zodia Taurului, casa mariajului, vine cu tot felul de surprize, răsturnări de situație, schimbări de direcție în relația de mariaj. Ești mult mai atras de parteneri nonconformiști, excentrici, care se disting de ceilalți printr-o atitudine libertină, originală. Poate să aducă o trezire la viață în relația de cuplu, dorința de a te înhăma, alături de partenerul de viață, la schimbări importante legate de casă și familie ceea ce nu poate decât să vă unească și mai mult sau ai dorința de a pune capăt relației de mariaj, dacă aceasta nu îți mai aduce nimic bun.
Dacă nu ești căsătorit, Uranus îți aduce dorința de a legaliza o relație de dragoste având sentimentul că nu are rost să mai pierzi vremea și că trebuie să treci la fapte. Pe de altă parte, o influență semnificativă în destabilizarea relației tale de mariaj o pot avea și părinții. Uranus în opoziție la Soarele tău te va predispune la schimbări bruște, rupturi, despărțiri sau întâlniri oarecum ciudate, imprevizibile, menite parcă să îți strice liniștea sufletească. Eclipsa de Lună din zodia Scorpion, din data de 5 mai, semnalizează că este foarte important să îți urmezi destinul și că ceea ce trebuie să se întâmple tot se va întâmpla, indiferent ce vor ceilalți. Este bine să îți urmezi sufletul și să lași iubirea să intră în viața ta.
Eclipsa de Lună din semnul Taur, din data de 28 octombrie, te avertizează asupra unor schimbări neașteptate, care vizează relația de cuplu sau un parteneriat. Sunt aduse în lumină secrete, lucruri nespuse, care te vor ajuta să vezi dintr-o nouă perspectivă relația în care ești deja implicat.
În perioada de retrogradare a lui Marte prin zodia Gemeni (1 – 12 ianuarie), în casa a VIII-a, pentru nativul Scorpion, o casă astrologică care semnifică marile crize existențiale, relații intime, secrete, datoriile karmice, moartea și renașterea, accidentele, procesele, banii veniți prin intermediul celorlalți, moștenirile. În această perioadă ai ocazia să reiei o relație de iubire profund transformatoare, poți reveni asupra unor traume legate de moartea unei persoane dragi.
În perioadele: 1 – 18 ianuarie; 21 aprilie – 15 mai; 28 august – 15 septembrie, 13 – 31 decembrie, va trebui să fii mult mai atent la ce anume spui, cum îți exprimi punctul de vedere în relația de cuplu, la deciziile pe care le iei, vis-a-vis de relația de mariaj. În lunile ianuarie, august și decembrie, pentru cei care nu sunt încă implicați într-o relație de cuplu, se pot aștepta la răsturnări de situație, vis-à-vis de relația de dragoste sau poate să fie vorba despre o trezire bruscă la realitate, renunțarea la amăgiri.
Se recomandă prudență, în ceea ce privește relația cu sexul opus, îndeosebi în prima parte a lunii mai, ultima parte a lunii octombrie și decembrie, atunci când este posibil ca starea ta de impulsivitate, din dorința de a deține controlul asupra persoanei dragi, să riști să o pierzi definitiv. Evită să fii posesiv, gelos, să manipulezi sau chiar să te răzbuni existând această predispoziție, îndeosebi în preajma datelor de 5 mai și 28 octombrie.

Tranzitul lui Jupiter în semnul Berbec (1 ianuarie – 16 mai) aduce o perioadă în care te bucuri de energie, optimism, ai capacitatea să treci mult mai ușor peste problemele de la locul de muncă. Este o perioada de expansiune în domeniul profesional reușind să te bucuri de oportunități de relansare, de progres, de explorarea unui domeniu nou, interesant pentru tine. Se poate vorbi despre ocazia de a călători în străinătate, în interes de serviciu sau dezvoltarea unor colaborări fructuoase, care te vor ajuta și în plan profesional.
Din data de 16 mai te bucuri de susținere venită din partea partenerului de viață în afacerile personale, ai ocazia să demarezi parteneriate care îți vor aduce profit pe termen îndelungat. Se recomandă însă prudență la semnarea de contracte, acte oficiale, la negocieri, îndeosebi în intervalul de timp 21 aprilie – 15 mai, precum și în intervalul 13 mai – 11 iunie 2023.
Te faci remarcat cu ușurință în mediul de lucru și, chiar dacă ești de-a dreptul bulversat ca urmare a unor probleme venite din partea unor colaboratori sau a unor parteneriate care se cer a fi reevaluate. Știi exact ce ai de făcut și în ce direcție trebuie să te îndrepți, pentru a atrage mai multe venituri în contul personal. Reușești să îmbini utilul cu plăcutul și să profiți de fiecare oportunitate.
Venus aflată în mers retrograd în zodia Leului (23 iulie – 4 septembrie) te predispune la confruntări cu șefii, autoritățile, certuri cu parteneri de afaceri, contraziceri având capacitatea de a-ți impune propriul punct de vedere dar și de a declanșa separări, renunțări. În lunile martie, septembrie și noiembrie, apar noi oportunități de progres în plan profesional având capacitatea de a dezvolta relații de colaborare fructuoase, menite să îți aducă mai mulți bani în contul personal. Ești inspirat, dedicat muncii, apar noi oportunități de a schimba locul de muncă sau de a semna un contract de muncă avantajos, din punct de vedere financiar.
Este un an în care, în ciuda răsturnărilor de situație în plan relațional dar și profesional, știi exact ce îți dorești, care sunt obiectivele pe care vrei să le atingi. Totul ține de tactul și diplomația cu care acționezi folosindu-te de intuiție și creativitate în atingerea scopurilor bine definite.
Sănătate
Începutul de an te solicită peste măsură, din punct de vedere fizic, existând riscul să te accidentezi, să ai probleme stomatologice, migrene, dureri de oase, de spate. Evită să te enervezi din orice și las-o mai ușor cu munca. În intervalul 1 – 18 ianuarie este posibil să te confrunți cu infecții renale, probleme lombare și cu articulațiile. De evitat orice ar putea să te facă să irosești energia în mod inutil fiind foarte important să îți organizezi mult mai eficient timpul de muncă.
Perioade mai puțin favorabile, în ceea ce privește sănătatea, sunt în lunile ianuarie, a doua parte a lunii aprilie, precum și în a doua parte a lunii octombrie și decembrie fiind necesar să urmezi sfatul medicului și să o lași mai ușor cu efortul fizic și intelectual.
Lunile martie, iunie, iulie și septembrie sunt perioade mult mai favorabile, în ceea ce privește propria sănătate. Ai capacitatea de a te reface rapid, după ce ai depus efort fizic și/sau intelectual. În luna octombrie există riscul să te confrunți cu probleme ale ficatului, pancreasului, ale circulației arteriale, unele probleme renale.
[sbscrbr_form]