Horoscop anual 2023, Fecioară

Este un an în care ai ocazia să conștientizezi bagajul emoțional care îți marchează relațiile, fie că este vorba despre cele sentimentale sau profesionale. Este o perioadă de depășire a dificultăților de natură emoțională, de aflarea și eliberarea din unele relații confuze, incomode pentru tine.

Sentimental – relațional
În perioada în care are loc tranzitul lui Jupiter în semnul Berbec (până în data de 16 mai), în casa a VIII-a (a transformărilor, resursele celorlalți, moștenirea, taxe și impozite, datoriile, moartea și renașterea, ocultismul), nu de puține ori te vei confrunta cu ineditul, trecerea de la o extremă la alta, de la câștig la pierdere, în plan financiar și amoros. Se poate vorbi despre o perioadă dinamică în plan erotic, sexual, de maturizare la nivel emoțional, experimentezi din punct de vedere sexual. Tranzitul aduce evenimente importante în zona relației cu ceilalți, în tot ceea ce vizează asocierile, colaborările, parteneriatele, relația cu competitorii, dușmanii pe față. Poate fi o perioadă trăită cu intensitate în relația de cuplu sau te bucuri de suținerea partenerului de viață.
În perioadele de retrogradare ale lui Mercur: 1 – 18 ianuarie; 21 aprilie – 15 mai; 28 august – 15 septembrie, 13 – 31 decembrie se recomandă diplomație în privința modului în care relaționezi cu parteneterii de afaceri, colaboratorii, la felul în care îți exprimi punctul de vedere în relația de mariaj. Sunt perioade de răzgândiri, de încurcături care vizează acte, contracte, pierderi de informații valoroase pentru tine.
Tranzitul lui Venus în zodia Leului, în mers retrograd, în perioada 23 iulie – 4 septembrie, anunță o perioadă mai puțin favorabilă în plan sentimental fiind nevoie de prudență la deciziile pe care le iei, vis-a-vis de o relație sentimentală secretă sau chiar în relația de cuplu. Se accentuează starea de confuzie în cadrul relației de cuplu, îndeosebi în perioada de retrogradare și a lui Mercur prin zodia Fecioară (28 august – 15 septembrie) fiind o perioadă de discuții, neînțelegeri, informații distorsionate, care vizează relația de mariaj sau o relație de dragoste ce revine din trecut răscolindu-ți întreaga existență.
Prezența lui Pluton în casa iubirii, a copiilor, creativității (în zodia Capricorn, îndeosebi pentru nativii din zodia Fecioarei născuți în ultimul decan, 13 – 22 septembrie) îți aduce transformări intense, revelații, nevoia de a face ordine în viața sentimentală, de a deveni mai atent la propriile nevoi emoționale. Este șansa de a te redescoperi prin iubire, de a găsi ceea ce cauți de mult timp și chiar ai sentimentul de sacrificiu, de dăruire, așa cum poate că nu ai trăit niciodată până acum, în plan sentimental. Este un an în care ai marea șansă de a face „curățenie” în viața ta sentimentală și să te așezi la casa ta sau să reconfigurezi în profunzime propriul sistem de valori care vizează relația cu sexul opus.
Din data de 7 martie 2023 Saturn va intra în zodia Pești ceea ce, pentru nativii din zodia Fecioarei, predispune la evenimente importante, legate de viața de cuplu, asocieri, un interes sporit pentru orice formă de parteneriat, schimburi, încheierea de contracte, tratate, apare nevoia de dreptate în cadrul unei asocieri. Nu vor lipsi conflictele din relația de cuplu, sentimentul că ești dominat de partenerul de viață sau că nu reușești să te exprimi cu adevărat fiindu-ți limitată libertatea. Pe de altă parte ai ocazia să te stabilizezi într-o relație, să fii mai atent la nevoile celuilalt.
Se recomandă prudență în perioada de retrogradare a lui Saturn în semnul Pești (17 iunie – 4 noiembrie), atunci când se reiau anumite acțiuni în defavoarea relației de cuplu sau ești nevoit să faci față limitărilor, blocajelor care vizează relația de cuplu. Este posibil să revină aspecte neplăcute care vizează relația fiind nevoie de atenție la deciziile pe care trebuie să le iei. De evitat compromisul și orice ar putea să contravină propriilor interese.
Lucrurile devin și mai tensionate, complicate dacă ești implicat într-o relație de mariaj, în perioadele de retrogradare a lui Mercur: 1 – 18 ianuarie; 21 aprilie – 15 mai; 28 august – 15 septembrie, 13 – 31 decembrie. Sunt perioade de reevaluare a aspectelor care vizează relația de cuplu și asocierile de orice fel. Este posibil să nu fii pe acceași lungime de undă cu partenerul de viață, ești preocupat de carieră și lași în plan secund relația de mariaj. În relația de cuplu una spui și alta faci ajungând astfel la tot felul de conflicte în cadrul relației. Va trebui să găsești un echilibru între carieră și relație altfel vei ajunge la certuri, reproșuri, ba chiar îți pui foarte serios întrebarea dacă merită să continui această relație.
În lunile octombrie și noiembrie, apar provocări în ceea ce privește relația sentimentală, lăsându-te invadat de iubire și nevoia de a primi și oferi dragostea ta. Poate să fie vorba despre dragoste la prima vedere și ocazia de a dezvolta o relație de lungă durată. Se recomandă însă prudență la tendința de a idealiza partenerul de viață și de aici să apară tot felul de confuzii, neclarități sau nu reușești să vezi adevărata față a unei persoane de sex opus abia apărută în viața ta.

Ai parte de oportunități financiare, câștiguri dar și de pierderi, de succes dar și de competiție. Este timpul să îți fie testate propriile nevoi de securitate, confort, pot apărea tot felul de răsturnări de situație, sentimentul de neputință care poate să te conducă la nevoia de transformare profundă a ființei devenind mult mai atras de preocupări spirituale, oculte, de metafizică. În data de 28 octombrie va avea loc o eclipsă de Lună în zodia Taur fiind o perioadă importantă, în care va trebui să iei în considerare noi modalități de a câștiga bani, de a folosi abilitățile și talentele de care dispui într-o direcție clară, în acord cu sufletul tău. Se anunță acum finalizarea unei colaborări, un final care poate veni cu pierderi de bani sau ai ocazia de a descoperi adevăratele interese ale unui asociat.
Pot apărea probleme cu banii, datorită prietenilor sau a demarării unor proiecte care se vor dovedi păguboase, din punct de vedere financiar, îndeosebi în perioada de retrogradare a lui Uranus (23 ianuarie – 29 august) astfel că, în prima parte a acestui an, va trebui să fii atent la cheltuielile, achizițiile pe care le faci, la modul în care gestionezi banii personali, la negocieri.
Încă de la începutul acestui an se recomandă să fii prudent la deciziile pe care le iei, vis-a-vis de investiții, startul unei colaborări sau despre schimbări pe care vrei să le faci la locul de muncă, îndeosebi în intervalul 1 – 18 ianuarie. Tot atunci este posibil să apară pierderi financiare ale partenerului de viață. Realizezi că nu te poți baza pe sprijinul financiar venit din partea unui asociat, poți fi înșelat în cadrul unei relații de afaceri.
În luna august și prima parte a lunii octombrie pot apărea modificări ale programului de lucru, ai sentimentul că nu îți găsești locul sau că nu ești apreciat la adevărata valoare în colectivul de muncă sau că muncești mai mult decât ar trebui. Totul depinde de tine, de modul cum gestionezi pierderile și de felul în care te mobilizezi să găsești un loc de muncă care să corespundă așteptărilor tale.
O perioadă favorabilă pentru a atrage succesul profesional, respectul și aprecierea colegilor și a șefilor este în luna septembrie, atunci când apar noi posibilități de dezvoltare în plan relațional, colaborări menite să îți ridice oarecum moralul, să te ajute să te manifești la adevărata valoare în mediul tău de lucru.
Nu sunt deloc de neglijat călătoriile în interes profesional, în luna iunie. Ai ocazia să te înscrii la cursuri de perfecționare, folosești din plin schimbul de experiență sau pui la cale un proiect profesional, poate fi vorba și despre susținerea un interviu pentru ocuparea unui post mai bine plătit. Evită să semnezi contracte importante, să dai startul unui parteneriat, unei afaceri personale sau să iei decizii majore care vizează cariera, relația cu autoritățile, șefii, cu colegii și/sau colaboratorii, decizii legate de bani, investiții, semnarea de contracte în perioadele de retrogradare a lui Mercur: 1 – 18 ianuarie; 21 aprilie – 15 mai; 28 august – 15 septembrie, 13 – 31 decembrie.
Se recomandă prudență, îndeosebi în intervalul 13 – 31 decembrie, la modul în care gestionezi resursele financiare venite prin intermediul celorlalți, un împrumut care e posibil să nu te ajute atât cât ți-ai dori. Este o perioadă de confruntări în relația cu șefii sau autoritățile având ca temă principală banii, plăți care nu sunt făcute la zi.
Este un an în care se recomandă prudență la modul în care îți gestionezi resursele, la modul în care negociezi și atragi atenția clienților. Nu vor lipsi provocările în ceea ce privește asocierile, parteneriatele de orice fel, îndeosebi în a doua parte a acestui an.
Sănătate
În luna ianuarie te poți aștepta la recidivarea unei probleme de sănătate fiind foarte important să intervii cât mai promt apelând la sfatul medicului pentru a găsi un tratament eficient. În lunile martie și iunie ești plin de energie fiind într-o formă maximă.
În lunile de vară ai ocazia să te întremezi, după o perioadă foarte aglomerată. Este un timp prielnic, în care te preocupi mai mult de propria sănătate având șansa să găsești noi remedii, un tratament mult mai eficient pentru o problemă de sănătate. În luna septembrie este posibil să te confrunți cu nervozitate, insomnii, acțiuni riscante, decizii pripite fiind nevoie de mai multă precauție, în ceea ce privește deplasările și mijloacele de transport. În decembrie va trebui să fii mult mai prudent, atunci când vine vorba despre intervenții chirurgicale, probleme oculare, insomnie. Este o perioadă în care devine foarte important să adopți o dietă echilibrată, să respecți orele de masă și de somn, în caz contrar te expui la accidente, infecții, probleme ale ficatului și stomacului.
Reușești să faci față cu bine la solicitările fizice, cât timp îți respecți propriul organism apelând la tratamente naturiste și la momente de relaxare și ai un program de muncă bine organizat.
[sbscrbr_form]