Horoscop anual 2019, Fecioară

Horoscop anual 2019, Fecioară
            „Dimensiunea succesului tău este măsurata de puterea dorinței tale, de mărimea visului tău și de modul în care gestionezi dezamăgirile pe drumul către succes.” Robert Kiyosaki
            Se anunță un an cu evenimente interesante în plan relațional și sentimental fiind momentul să îți redefinești relația cu ceilalți. Ai ocazia cunoști oameni noi, interesanți, să îți schimbi idealul de viață, să dedici mai mult timp prietenilor. Până în luna decembrie te poți bucura de oportunități de dezvoltare, beneficii legate de casă, familie, modificări favorabile ce vizează locuința, o posibilă schimbare de domiciliu, chiar și în altă țară. Se poate vorbi și despre ocazia de a-ți extinde familia, fie prin nașterea unui copil, fie printr-o mai mare apropiere față de proprii părinți, locurile natale. Ai șansa să beneficiezi de banii necesari pentru a reuși să concretizezi un proiect important care ține de achiziția unei case, proprietăți sau pentru renovarea propriei locuințe. Deviza acestui an este: „Numai cine nu muncește nu greșește!”
            Mercur, guvernatorul zodiei tale, retrogradează în zodiile: Pești, 5 – 28 martie;  Leu, 8 – 19 iulie; Rac, 19 iulie – 1 august; Scorpion, 31 octombrie – 20 noiembrie. Este posibil să rupi o relație de afaceri sau descoperi anumite secrete care țin de finanțele partenerului de viață. În intervalul 8 – 19 iulie se recomandă solitudinea, meditația, introspecția fiind nevoie să observi care sunt, de fapt, intențiile unor adversari. Poate fi șansa de a face pace cu trecutul, de a reveni în viața ta o iubire din trecut. Se poate vorbi despre o energie destul de confuză care îți poate complica existența, poți fi trădat, revin acum anumite aspecte neplăcute din trecut care îți pot răscoli viața personală, ai parte de acțiuni ciudate, îndreptate împotriva ta din partea dușmanilor ascunși, acțiuni secrete, eventual probleme cronice de sănătate
            În perioada de retrogradare alui Mercur se recomandă să eviți luarea unor decizii importante ce te-ar putea afecta în plan personal și profesional.
            Tranzitul lui Jupiter în zodia Săgetător, până în data de 2 decembrie, favorizează schimbări importante legate de casă, eventual o renovare, schimbare de locuință, domiciliu poate călătorești mai des în străinătate sau emigrezi. Orice hotărâre ai lua astrele sunt de partea ta ajutându-te să finalizezi proiectele legate de casă, domiciliu. Vei beneficia și de banii necesari pentru a concretiza ideile, inițiativele care țin de domeniul imobiliar.  
            Cu Saturn în zodia Capricorn, în casa distracțiilor, iubirii, a creativității, copiilor, hobbyurilor iei în serios relația de dragoste preferând să ai alături de tine persoana care să fie pe aceeași „lungime de undă” cu tine, din punct de vedere intelectual și sentimental.
            Pluton se află în semnul Capricorn din 2008 până în 2024, în casa a V-a. Este o perioadă îndelungată în care ai ocazia să te transformi, în mod profund, la capitolul relație de iubire, creativitate, relația cu propriul copil, hobby. Îți spune că, pentru a obține ceea ce îți dorești cu adevărat în plan sentimental, este nevoie să te transformi, să te cunoști, să îți cercetezi propriul suflet, aspirațiile, dorințele, să accepți că, pentru a primi, este nevoie să oferi iubire. Este timpul să dai dovadă de altruism, generozitate, să înveți cum să iubești sincer, profund. Pluton scoate din tine tot ce e mai bun și frumos și, cu cât te vei opune mai mult transformării, cu atât îți va fi mai greu.
            Uranus este revoluționarul, reprezintă noul și are de-a face cu schimbarea. Uranus dărâmă barierele și tradițiile. Până în data de 6 ianuarie se rediscută, reanalizează aspecte importante care țin de o moștenire, finanțele comune cu partenerul de viață, schimbări bruște legate de banii veniți dintr-o afacere, răsturnări de situație legate de un partaj, taxe și impozite, despre viața intimă. Este posibil să revină în viața ta o relație de amor, să reiei o legătură care sparge barierele morale și sociale, prejudecățile.
            Din data de 6 martie Uranus revine în zodia Taurului (pentru tine în casa astrologică a studiilor superioare, a călătoriilor îndepărtate, a filosofiei de viață și a religiei) și îți va aduce, pentru următorii 7 ani, evenimente surpriză legate de călătorii, studii superioare, schimbări necesare și care te vor propulsa pe o nouă treaptă, din punct de vedere intelectual și profesional. Nu este ușor dar provocările care vin te ambiționează, te forțează să te mobilizezi în situațiile critice și să iei deciziile potrivite. Poate fi vorba despre reluarea studiilor superioare, implicarea în activități ce vizează scrisul, limbile străine, schimburile de experiență, explorezi noi domenii de activitate care îți aduc un progres real în viața personală și profesională. Ai ocazia să constați că îți vine mult mai ușor să scrii, să duci la bun sfârșit un proiect care ține de publicistică și că beneficiezi din plin de inspirație, creativitate.
            Intrarea lui Uranus în mers retrograd, din data de 12 august și până la sfârșitul anului, aduce schimbări neprevăzute în cadrul unei călătorii sau legate de studiile superioare, astrologie fiind posibil să te înscrii la cursuri universitare în străinătate. Ai șansa să înveți lucruri noi, interesante, să abordezi lumea dintr-o nouă perspectivă
            Eclipsele din acest an au loc pe axa Rac – Capricorn, în casele V-XI (axa afectivă, pentru nativii din zodia Fecioară) anunțând un an în care ai șansa să te implici în proiecte de viitor, îți extinzi orizonturile, te asociezi unui grup de interese în care te integrezi cu ușurință, ghidat fiind să îți reformezi modul în care privești relațiile de prietenie, creativitatea, idealurile, speranțele, relația cu grupul din care faci parte, iubirea. Este momentul să îți dai seama de valoarea unei relații de prietenie, ceea ce îți este sau nu de folos în cadrul unei relații, dacă merită să dedici timpul și energia în cadrul unui grup, organizație. Sunt aduse la suprafață lucruri ascunse care țin de relația de dragoste sau de propriul copil. Tot acum se poate vorbi despre șansa inițierii unei relații de prietenie care va juca un rol important în viața ta. Este important să găsești echilibrul între iubirea primită și cea dăruită, fără să te revolți, atunci când ai sentimentul că nu primești în egală măsură. Este un an al întâlnirii de destin în plan sentimental dar și o perioadă de răscoliri, renunțări având șansa unui nou început în plan amoros, cât timp ai suficient curaj să te desprinzi de un trecut destul de apăsător, în plan sentimental.
            Eclipsa totală de Lună din semnul Leu, din data de 21 ianuarie, are loc în casa a XII-a pentru tine (a secretelor, dușmanilor ascunși, boli cronice). Este posibil să fie aduse la lumină niște secrete, să descoperi anumite lucruri care nu prea îți fac plăcere dar care, cu siguranță, te vor ajuta să vezi ce anume se vrea de la tine. Este vorba despre dezamăgiri dar și posibilitatea de a te elibera dintr-o relație sufocantă. Acordă atenție la posibilitatea de a recidiva o anumită problemă de sănătate fiind absolut necesar să intervii prompt.
            Este un an în care ai oportunitatea de a redescoperi o nouă șansă, de a renaște prin intermediul unei iubiri sau prin conceperea unui copil ori ca urmare a unor reușite în plan socio-profesional a propriului copil.

Dragoste, relatia de cuplu
Sentimental – relațional   
           În acest an te remarci printr-o mare nevoie de iubire, de stabilitate în plan amoros și de o analiză reală, o evaluare a relației de dragoste sau de mariaj deja existentă. Vor exista și perioade de rătăcire, de confuzie, ai acel sentiment că nu ești cu persoana care trebuie, că meriți mai mult sau că poți oferi mai mult, dacă ai pe cine vrei lângă tine.
            Prezența lui Saturn, Pluton și Nodul Sud Lunar pe casa iubirii, a copiilor, creativității (în zodia Capricorn) nu poate să îți aducă decât transformări intense, revelații, nevoia de a face ordine în viața sentimentală, de a deveni mai atent la propriile nevoie emoționale. Este șansa de a te redescoperi prin iubire, de a găsi ceea ce cauți de mult timp și chiar să ai sentimentul de sacrificiu, de dăruire, așa cum poate că nu ai trăit niciodată până acum în plan sentimental. Este un an în care ai marea șansă de a face „curățenie” în viața ta sentimentală și să te așezi la casa ta sau să reconfigurezi în profunzime propriul sistem de valori care vizează relația cu sexul opus. În această perioadă ai multe lucruri de învățat despre tine și celălalt, despre iubire și… ură, despre gelozie, posesivitate, răzbunare și despre dăruire, comapsiune, iertare. Este șansa de a învăța că viața însăși este iubire!
            Cu Jupiter în zodia Săgetător îți concentrezi energia mai mult către casă, familie gândindu-te foarte serios să îți întemeiezi o familie, dacă nu ai făcut-o până acum, să concepi un copil, să îți mărești familia, să te întorci la locurile natale, să te întâlnești mai des cu părinții. Te remarci prin nevoia de a aduce ceva nou în propria casă, de a renova, îmbunătăți spațiul locativ, schimbi mobila, achiziționezi obiecte necesare pentru propria gospodărie. Este un an în care e posibil să vrei să pleci în altă țară, eventual să emigrezi. Se recomandă mai multă prudență în ceea ce privește schimbările pe care vrei să le faci, în lunile ianuarie, iunie și septembrie, atunci când s-ar putea ca lucrurile să nu se așeze chiar așa cum ți-ai propus, în ceea ce privește casa, familia, relația cu partenerul de viață.
            Lucrurile devin și mai tensionate, complicate dacă ești într-o relație de mariaj, în perioada 5 – 28 martie, fiind o perioadă de analiză, de reevaluare a relației de cuplu, atunci când pot apărea discuții neplăcute dar care te vor ajuta să găsești răspunsuri clare, vis-a-vis de relația în care te găsești. Este momentul să te gândești dacă merită să continui această relație.
            În lunile ianuarie, iunie și septembrie sunt perioade deosebit de neplăcute în relația de mariaj fiind pus în situația să iei decizii ferme, să acționezi, să spui clar ce nu îți place la jumătatea ta, să iei inițiativa sau poate chiar partenerul de viață poate fi nemulțumit de tine și ia decizia de a rupe relația. Este posibil ca neînțelegerile din relația de cuplu să se datoreze părinților așa că evită să împărtășești problemele din relația de cuplu cu părinții întrucât nu faci decât „să torni gaz pe foc”. Dar orice sfârșit poate anunța un nou început!
            Datorită prezenței lui Venus în zodia Capricorn, în intervalele 4 februarie – 1 martie și 26 noiembrie – 12 decembrie, pot fi considerate perioade desoebit de frumoase în plan sentimental având șansa de a primi și oferi iubire, afecțiune, romantism, privești viața cu mai multă încredere, în ciuda eventualelor obstacole pe care le-ai tot trăit în plan sentimental. Poate fi șansa de a concepe un copil, îndeosebi spre sfârșitul anului, atunci când se va alătura și Jupiter planetelor deja existente în semnul Capricorn (Venus, Saturn, Pluton și Soarele, din 22 decembrie).
            Prezența lui Lilith în semnul Pești, din data de 3 mai și până la sfârșitul anului, alături de Neptun în aspect tensionat cu Jupiter din casa familiei (în zodia Săgetător), amplifică și mai mult predispoziția către ispită, concepții greșite în ceea ce privește relația de cuplu, tendința către relații extraconjugale amplificându-se conflictul între dorința de implicare și dorința de independență în relația de mariaj. Este posibil să îți fie răsturnate anumite principii de viață ce vizează mariajul.
            În luna mai și începutul lunii iunie este o perioadă favorabilă, din punct de vedere sentimental, mai ales dacă ai o relație de dragoste la distanță sau cu o persoană de altă naționalitate. Te îndrăgostești de un coleg de școală sau cu ocazia unei călătorii în interes de serviciu. Dacă ți-ai găsit deja perechea ai ocazia să faci o călătorie îndepărtată, să pleci eventual într-o vacanță alături de persoana iubită. Este șansa de a aduce un suflu nou în relația de iubire.
            Perioade bune din punct de vedere sentimental sunt: la începutul lunii ianuarie, luna februarie, 15 mai – 9 iunie, 21 august – 14 septembrie și în luna decembrie.
            Din data de 2 decembrie, intrarea lui Jupiter în semnul Capricorn (casa iubirii pentru tine), aduce un suflu nou, plin de speranță că iubirea chiar poate învinge. Relațiile de cuplu devin mai stabile, apare șansa de a oficializa o relație de dragoste, de a da startul unei relații de lungă durată. Apare șansa de a întemeia o familie, de a concepe un copil. 
            Este un an în care ai curajul să faci schimbări importante în viața sentimentală. Nu mai este timp pentru iluzii, nu mai accepți jumătăți de măsură, oferi și primești, ești gata să o iei de la capăt, în cazul în care ai fost trădat. Timpul trece repede și, dacă aștepți de ceva timp să îți clădești o familie, să ai un copil, iată că a venit timpul să concretizezi aceste dorințe! Succes!

Cariera si baniCarieră, bani, locul de muncă
          În a doua parte a lunii ianuarie este recomadat să eviți acceptarea unui credit de la bancă sau implicarea într-un proiect la nivel internațional și care necesită primirea unei sume mari de bani, îndeosebi în a doua parte a lunii menționate. Tot atunci este posibil să apară pierderi financiare ale partenerului de viață. Realizezi că nu te poți baza pe sprijinul financiar venit din partea unui asociat, poți fi înșelat în cadrul unei relații de afacere, un parteneriat important. Nu este o perioadă bună pentru a lua decizii importante legate de finanțe, o moștenire, un partaj, taxe și impozite întrucât ești predispus la pierderi, furt, trădare. 
            În preajma datei de 21 ianuarie te poți confrunta cu probleme legate de locul de muncă, un proiect profesional desfășurat în echipa de lucru îți creează probleme sau ești nevoit să renunți la anumite oportunități legate de ocuparea unui post mai bine plătit. Se poate vorbi despre tot felul de provocări, relații tensionate cu colegii, se rup brusc colaborări. Este necesar să îți revizuiești anumite relații în colectivul de muncă, să accepți că și tu poți greși. Se poate vorbi despre o perioadă de conflicte, competiție acerbă, sarcini stresante, consum fizic și mental dar pe care le poți depăși cu bine.
            Chiar dacă te mai confrunți cu teama de a schimba locul de muncă sau nu te poți baza pe colegi, colaboratori, beneficiezi de suficiente resurse pentru a face schimbările dorite sau pentru a te relansa în plan profesional. O perioadă favorabilă pentru a atrage succesul profesional, respectul și aprecierea colegilor ar fi în intervalul 1 – 26 martie! Nu sunt deloc de neglijat călătoriile de  interes profesional, din data de 24 ianuarie și până în 24 februarie. Ai ocazia să te înscrii la cursuri de perfecționare, folosești din plin schimbul de experiență sau pui la cale un proiect profesional, un interviu, eventual susții un examen pentru ocuparea unui post mai bine plătit.
            Prezența lui Uranus în zodia Berbec, până în data de 6 martie, îți poate aduce schimbări neașteptate ce vizează taxe, impozite, credit bancar, banii partenerului de viață. Este o perioadă de instabilitate, în ceea ce privește banii veniți prin intermediul celorlalți. Avem de-a face cu o perioadă în care este posibil să plătești tu „oalele sparte” de alții și să fii de-a dreptul epuizat, descurajat, dezamăgit. Așa că nu te baza pe nimeni și evită să dai bani cu împrumut, îndeosebi în primele trei luni ale anului.
            Din data de 6 martie ai ocazia să te bucuri de avantaje venite de pe urma unor colaborări cu firme străine, activități publicistice succesul tău depinzând de creativitate, originalitate, capacitatea de a accepta provocările care pot veni din afara țării, ca urmare a unor asocieri cu persoane de altă naționalitate cunoscute prin intermediul internetului. Fă-ți reclamă, publicitate și nu-ți fie teamă să abordezi din cu totul alt punct de vedere propriul job.
            În prima parte a lunii februarie este posibil să apară dorința profundă de a schimba locul de muncă, pot apărea modificări ale programului de lucru, schimbări în cadrul colectivului de muncă, a sarcinilor de lucru. Este ocazia de a-ți schimba modul în care relaționezi cu colegii de muncă,  vii cu idei noi, inovatoare, menite să îi ia oarecum prin surprindere pe competitori.
            În acest an este recomandat să eviți demararea unor proiecte care vizează parteneriatul, asocierile în plan profesional, îndeosebi în lunile ianuarie, iunie și septembrie.
            A doua parte a lunii februarie și prima parte a lunii martie, ai ocazia să dezvolți sau să inițiezi  relații de afaceri, parteneriate reușind să atragi mult mai ușor clientela, succesul în plan profesional, datorită capacității tale de a negocia, de a face față cu brio competitorilor. Te poți aștepta la câștiguri nesperate, la aprecieri deosebite venite din partea superiorilor.
            Evită să semnezi contracte importante, să dai startul vreunui parteneriat, a unei afaceri personale sau să iei decizii majore ce vizează cariera, relația cu autoritățile, șefii în perioadele de retrogradare a lui Mercur (5 – 28 martie; 8 – 19 iulie, 19 iulie – 1 august; 31 octombrie – 20 noiembrie).
            La mijlocul lunii septembrie este un moment favorabil pentru a obține o mărire de salariu sau pentru a semna un contract avantajos de muncă. Este o perioadă în care ai capacitatea de a valorifica abilitățile și talentele de care dispui pentru a atrage mai multe câștiguri de partea ta. Poate fi vorba despre câștiguri primite dintr-o relație de parteneriat, îndeosebi spre sfârșitul lunii.
            Din data de 25 iunie și până la jumătatea lunii iulie ești predispus la schimbări neașteptate ce vizează găsirea unui loc de muncă în străinătate sau în cadrul unei companii cu capital străin. În  intervalul 8 – 19 iulie  este posibil să ajungi la concluzia că ai ales un drum greșit și ești forțat de împrejurări să revii de unde ai plecat. Este posibil să te confrunți cu tot felul de neplăceri în plan profesional fiind nevoit să renunți la un proiect profesional, acțiuni care te-ar putea destabiliza și în planul sănătății.
            În luna septembrie și prima parte a lunii octombrie este o perioadă tensionată, cu tot felul de probleme ce amplifică provocările care țin de bani, este posibil să nu primești banii la timp. Poate fi vorba și despre cheltuieli nechibzuite din partea ta. Apare o presiune asupra bugetului personal cauzată de dorința de a-ți satisface anumite capricii și plăceri de moment. Sume importante de bani pot fi cheltuite pe vacanțe, petrecerea timpului liber, pentru întreținere personală sau pentru educația copilului.
            Din data de 26 noiembrie și până în 20 decembrie stimulezi competiția la locul de muncă, ești pus pe treabă, capabil să negociezi în favoarea ta, în scopuri constructive. Lucrezi mult și eficient reușind să faci față cu bine muncilor solicitante lucrând fără probleme, chiar și peste programul de lucru. Ești exigent cu propria persoană căutând să te achiți de sarcinile de lucru la timp. Ești direct, deschis în relația cu colegii de muncă și/sau colaboratorii reușind să joci rolul de bun  mediator în mediul de lucru.
            Sfârșitul de an te găsește într-o notă optimistă, încrezătoare fiind dornic să te folosești din plin de eventualele noi oferte de lucru sau să dai startul unor colaborări ce te vor avantaja pe termen îndelungat.

3D Character and Success

Sănătate
            În a doua parte a lunii ianuarie te poți aștepta la recidivarea unei probleme de sănătate fiind foarte important să intervii căt mai promt apelând la sfatul medicului pentru a găsi un tratament eficient.
            În lunile martie, iulie și noiembrie nu te simți într-o formă prea grozavă fiind nevoie de mai multă mișcare, de relaxare, eventual apelezi la tratamente alternative. De evitat analizele medicale în aceste perioade.
            În lunile aprilie, mai și iunie ești plin de energie fiind într-o formă maximă, la capitolul vitalitate. Este recomandat să îți temperezi tendința către excese de orice fel fiind important să profiți din plin de momentele de relaxare.
            În lunile de vară putem să vorbim despre o perioadă în care ai ocazia să te întremezi după o perioadă foarte aglomerată. Este o perioadă în care te preocupi mai mult de propria sănătate având șansa să găsești noi remedii, un tratament mult mai eficient pentru o eventuală  problemă de sănătate.   
            În luna august este posibil să te confrunți cu nervozitate, insomnii, acțiuni riscante, decizii pripite fiind nevoie de mai multă precauție, în ceea ce privește deplasările și mijloacele de transport. 
            În a doua parte a lunii noiembrie va trebui să fii mult mai prudent, atunci când vine vorba despre intervenții chirurgicale, probleme oculare, insomnie. Este posibil să te confrunți cu o instabilitate a sistemului endocrin, neurastenie, reacții alergice bruște, deficiențe ale sistemului imunitar. Alimentația deficitară, excesul de alcool și tutun  vor fi suficiente pentru a-ți provoca o dereglare puternică în întregul organism. Este o perioadă în care devine foarte important să adopți o dietă echilibrată, să respecți orele de masă și de somn, în caz contrar te expui la accidente, infecții, probleme ale ficatului și stomacului. 
            La sfârșitul lunii decembrie există riscul să recidiveze o problemă de sănătate care ține de tractul uro-genital, inflamație renală.