Horoscop anual 2019, Berbec

Horoscop anual 2019, Berbec
            „Pune-te la treabă din toată inima și vei reuși. Competiția este atât de mică…” Elbert Hubbard         
            Este un an care te pune cu adevărat la treabă având ocazia să vezi lumea dincolo de aparențe și de a valorifica din plin ceea ce ai învățat până acum. Este timpul să dai curs gândurilor, ideilor, capacității tale de a explora noi alternative de progres, de a iniția și concretiza idei originale pentru că tu chiar poți fi motorul, cel care împinge către progres grupul din care faci parte.
         Cu Saturn în casa a X-a, unde deja se află de câțiva ani de zile și Pluton (din 2008), insistând în continuare pe transformare, dar și prezența eclipselor pe axa Rac – Capricorn putem vorbi despre renunțarea la idei învechite. Este momentul să progresezi în plan profesional prin propriile puteri având parte de o reconfigurare a valorilor și principiilor de viață, să te organizezi mai eficient, fără teama că alții ar putea să ți-o ia înainte. Saturn te îndeamnă la studiu, la aprofundare și perfecționare el fiind ghidul, profesorul, cel care te forțează să acumulezi cunoaștere, este cel care vine cu lecția de viață pentru a reuși să te adaptezi la schimbările care au loc în societatea actuală. Urmează un an în care ai ocazia să primești susținere din partea persoanelor cu experiență profesională fiind posibil să găsești mentorul, cel care te va ajuta să progresezi în direcția aleasă de tine. Este o perioadă în care ai șansa să muncești susținut, cu conștiinciozitate, fără să te mai temi de eventuale schimbări căci doar ai experimentat din plin, în ultimii 7 ani, răsturnări de situație, momente când practic ai fost nevoit să o iei de la zero. Ai acum sentimentul clar că nu ar mai putea să te surprindă nimic. Deviza acestui an este: „Nu te teme să îți explorezi propriile resurse și să aduni laurii muncii tale!”
            Marte, guvernatorul zodiei tale, prin prezența acestuia încă din prima zi a acestui an în zodia ta, alături de Uranus (în mers retrograd până pe 6 ianuarie și în mers direct până pe 6 martie când va părăsi zodia Berbec) nu poate să îți aducă decât ambiție, putere de acțiune, inițiative menite să învingă cu mai multă ușurință eventualii adversari, indiferent de domeniu de viață. Fii însă mult mai prudent în ceea ce privește eventualele probleme de relaționare cu superiorii în luna ianuarie și nu lăsa să te conducă prea mult propriul ego.
            Până pe 6 martie ești animat de dorința de schimbare, de revoltă, de transformare în viața personală, este ca și cum ai încerca să reiei anumite activități și nu îți mai ajunge timpul pentru a duce la bun sfârșit ce ți-ai propus. Tot ce ai de făcut este să fii calm, ai acumulat ceea ce trebuie de vreo 7 ani, chiar nu este cazul să te agiți inutil pentru ceea ce nu mai contează. Schimbările au fost făcute deja, acum te pui pe treabă, clădești și nu te mai răzgândești cu una cu două, îndeosebi după data de 6 martie 2019.
            Tranzitul lui Jupiter în zodia Săgetător, până în data de 2 decembrie 2019, este cel care te susține în demersurile tale legate de studiile superiorare, ai șansa de a călători peste hotare eventual să emigrezi, poți schimba modul în care privești lumea, viața, îți schimbi filosofia de viață, înveți lucruri noi, interesante, te înscrii la facultate, cursuri de perfecționare, vrei să înveți o nouă limbă străină, interacționezi mai des cu persoane de altă naționalitate sau aflate în străinătate. Fii mult mai prudent  în perioada de retrogradare a lui Jupiter în zodia Săgetător (10 aprilie – 11 august), atunci când se vorbește despre reevaluarea unor probleme legate studii sau relația cu străinii, se cere să fii mult mai prudent la drum lung sau dacă ți-ai propus să călătorești în străinătate, pe de altă parte poate fi ocazia de a reveni în locuri unde nu ai mai fost de mult timp. Te poți întoarce la școală, refaci o relație cu un străin sau pur și simplu devii mai conștient de relația cu Dumnezeu putând avea momente de revelație, de înțelegere a rolului tău în univers.
            Se cere prudență și în preajma datelor de 13 ianuarie (8 – 19 ianuarie), în perioada 3 iunie – 3 iulie dar și în intervalul 11 – 21 septembrie, atunci când este posibil ca multe din proiectele tale ce țin de relația cu străinătatea sau de studii să cunoască întorsături ciudate, ești nevoit să renunți la anumite colaborări sau ai sentimentul că nu aparții nimănui iar Dumnezeu te-a uitat. Nu este cazul să disperi, ci ar fi indicat să îți analizezi propria ființă și să privești cu mai mult optimism și încredere către viitor. Gândeste-te că nu există noapte veșnică și că, după fiecare apus, va apărea un nou răsărit în care ai ocazia să devii mult mai puternic.
            Intrarea lui Jupiter în zodia Capricorn din data de 2 decembrie 2019 îți va aduce perspective mult mai bune de a progresa în plan profesional. Ai ocazia să concretizezi tot ce ai studiat, ai acumulat prin studiu și cunoașterea de-a lungul anului. Poate fi șansa de a găsi un nou job peste hotare sau pentru a găsi locul de muncă într-un domeniu la care visai de mulți ani să ajungi.
            Eclipsele din acest an, de pe axa Rac – Capricorn (Eclipsa de Soare în semnul Capricorn – 6 ianuarie;  Eclipsa de Lună din zodia Rac – 21 ianuarie; Eclipsa de Soare în semnul Rac – 2 iulie; Eclipsa de Lună în zodia Capricorn – 16 iulie; Eclipsa de Soare în semnul Capricorn – 26 decembrie)  te îndeamnă să te ocupi mai mult de propriul suflet, să te apropii mai mult de familie, să le fii de ajutor părinților, să redescoperi locurile natale, să te întorci la propriile rădăcini, să dăruiești, să îți întemeiezi o familie, să îți creezi un loc al tău. Este șansa de a valorifica ceea ce ai experimentat în trecut, să faci o călătorie în trecut și să aduci în prezent ceea ce îți este de folos, să trăiești cu intensitate reîntorcându-te la locul natal, regăsind o iubire din copilărie. Este un an în care trăiești emoții intense, evenimente care îți vor transforma sufletul, arzi și renași, ești invadat de suferință dar și de lumină, de revelația trecutului de unde îți extragi forța. Ești preocupat de propria țară, de istorie, de mamă, de trecut. Eclipsa de Lună din data de 21 ianuarie poate fi punctul de cotitură al unei relații de iubire, șansa de a vedea cu claritate ceea ce ai refuzat să observi până acum. Putem să vorbim despre un final într-o relație de dragoste, un final dureros dar necesar. Pe de altă parte poate fi și ocazia de a reîntâlni o iubire din trecut menită să îți provoace suferință.  
            Neptun în zodia Pești, pentru tine activează casa a XII-a, a izolării și sacrificiilor, a dușmanilor ascunși, karma, boli cronice), te ajută să explorezi lumea, viața dincolo de aparențe, ești atras de esoterism, paranormal, spiritualitate, de tot ceea ce te poate ajuta să înțelegi rostul acestei existențe, să conștientizezi relația cu Dumnezeu, cu universul. Ai o intuiție profundă asupra propriei existențe fiindu-ți mult mai ușor să intri în posesia unor informații, mesaje prin intermediul viselor sau accesezi așa-zisele lumi angelice, alte dimensiuni. Se cere atenție în perioada de retrogradare a lui Neptun (21 iunie – 27 noiembrie) care aduce în vedere evaluarea relației cu Divinitatea, nevoia de reîntoarcere către sine, revin în viața ta lucruri care păreau de mult terminate și care acum te bulversează, din punct de vedere emoțional. În lunile ianuarie, iunie și septembrie te aștepți la zdruncinarea credinței personale, posibile probleme de sănătate, recidivarea unei boli greu de vindecat sau de găsit un tratament eficient. Este un an oarecum dificil la capitolul care ține de spiritualitate, credință simțind o nevoie acută de a afla informații pe căi mai puțin convenționale.
            În acest an vei pune accentul pe carieră, posibilitatea de a câștiga mai mulți bani, de a explora noi posibilități de progres în plan material. Nu ai decât să acționezi cu și mai multă încredere în propria persoană, fără să te cramponezi de ceea ce crede și spune lumea.

Dragoste, relatia de cuplu
Sentimental – relațional                 
         Anul care urmează se anunță oarecum echilibrat, la capitolul relație de cuplu sau în plan sentimental. Este posibil să treci prin schimbări în relația de cuplu încă de la începutul anului și până la jumătatea lunii februarie, atunci când ești mult mai dornic să fii în centrul atenției, să se țină cont de părerile tale, dorințele și așteptările pe care le ai de la partenerul de viață. Fii prudent la modul în care ceri, cum te adresezi celuilalt întrucât există riscul ca, datorită impulsivității, mai mult să strici decât să echilibrezi lucrurile în relația de cuplu.
            Luna ianuarie poate fi presărată cu suprize mai puțin plăcute care vizează o relație aflată la distanță, eventual cu o persoană de altă naționalitate. Ce ai tu de făcut este să fii mult mai atent cui împărtășești propriile sentimente și să nu te bazezi pe ceea ce ți se promite acum în plan sentimental.
            În preajma datei de 21 ianuarie, cu ocazia eclipsei de Lună din zodia Leu, se face lumină într-o relație de dragoste când, fie pui capăt definitiv relației, fie ajungi să descoperi adevăruri dureroase sau chiar tu ești cel care trădează sau se implică într-o nouă relație care este menită să te destabilizeze, din punct de vedere psihic-emoțional.
            În lunile mai și îndeosebi în luna august atragi cu mai multă ușurință atenția sexului opus, putând fi vorba despre startul unei noi iubiri, de pasiuni, flirt, distracție fiind mult mai dornic să iubești și să fii iubit.
            Luna iulie îți va aduce dorința profundă de a întemeia o familie, de a te așeza la casa ta sau pur și simplu de a concepe un copil. Este posibil ca dorințele tale să contravină cu cele ale părinților sau îți vine greu să alegi între obligațiile care țin de carieră și cele de casă, familie. Până în luna septembrie ai ocazia să aduni suficiente informații care să te ajute să te decizi ce vrei, de fapt în plan sentimental, relațional, care este drumul pe care vrei să pornești.
            În lunile septembrie și octombrie simți nevoia de a oficializa o relație de dragoste, de a face o cerere în căsătorie sau de a da startul unei relații de cuplu de cursă lungă. Ai ocazia să vezi cum se concretizează o dorință mai veche ce vizează relația cu persoana iubită.
            Luna octombrie dar și decembrie vin cu tot felul de provocări care vizează viața intimă, sexuală, reluarea unei relații de amor pe care preferi să o ții departe de ochii lumii. Îndemnul acestei perioade este să te bucuri de fiecare clipă, să vezi partea frumoasă a vieții, să profiți de avantajele care vin dintr-o relație de dragoste lăsând la o parte inhibițiile, prejudecățile și să înveți să iubești cu pasiune detașându-te de orice griji cotidiene. Atenție dacă ești deja implicat într-o relație de mariaj întrucât atitudinea ta rebelă, dorința de a trăi din plin o relație extraconjugală riscă să fie descoperită de către partenerul de viață declanșând astfel certuri care pot conduce chiar la destrămarea relației.

Cariera si baniCarieră, bani, locul de muncă          
        Încă de la începutul anului ești ferm hotărât să aduci schimbări importante în carieră lucrând pas cu pas, stabilidându-ți obiective mărețe pe care vrei să le duci la bun sfârșit, până la sfârșitul acestui an. Astrele te susțin din plin, chiar dacă nu vor lipsi provocările venite din partea competitorilor, deții resursele necesare pentru a ținti exact acolo unde simți că merită și să obții rezultatele mult dorite, atât în plan profesional, cât și financiar.
            Luna ianuarie îți aduce tot felul de provocări în relația cu superiorii ceea ce înseamnă că nu te găsești acolo unde îți dorești cu adevărat și că este nevoie de unele schimbări în carieră poate chiar de o schimbare a domeniului în care activezi deja. Ai ocazia să stai de vorbă cu persoane bine pregătite, oameni care să te îndrume către ceea ce ai nevoie, ce ți se potrivește. Spre sfârșitul lunii este posibil să renunți definitiv la un post, o colaborare care te obosește peste măsură.
            Aglomerarea de planete pe casa muncii, din luna septembrie, ar putea să te mobilizeze să acționezi sau te destabilizează și iei decizii greșite, sub impulsul de moment. Depinde de ceea ce ți-ai stabilit deja în minte, de strategiile la care ai lucrat până atunci. Cel mai bine ar fi să te gândești din timp ce vrei să faci, vis-à-vis de locul de muncă și care sunt prioritățile tale. Este posibil să te simți luat de val, îndeosebi la începutul lunii septembrie și să nu prea știi ce anume vrei. Ai răbdare și vei găsi și soluția cea mai bună pentru tine. Fii prudent la ideile pe care le împărtășești colegilor de muncă pentru că s-ar putea ca aceste informații să fie folosite în defavoarea ta. Dacă îți cauți un loc de muncă, această perioadă poate fi favorabilă pentru a găsi un job care să îți aducă aprecierea de care ai nevoie.
            O perioadă favorabilă pentru a demara un parteneriat important care să îți aducă și beneficii materiale ar fi din a doua parte a lunii septembrie și luna octombrie, atunci când poți juca rolul de bun negociator fiind mult mai convingător și astfel cresc șansele de a obține ceea ce îți dorești.
            Dai dovadă de o bună organizare fiind capabil să renunți la starea de confort, de relaxare pentru a face tot posibilul ca lucrurile să meargă așa cum trebuie în carieră. Succesul vine, dacă vei da dovadă de înțelepciune, maturitate, echilibru, tact și diplomație reușind astfel să atragi de partea ta colaboratori de nădejde.
            Fie că vrei sau nu să accepți, toată viața ai de învățat, ești nevoit să te perfecționezi în permanență pentru a reuși să ajungi acolo unde ți-ai propus. Fie că este vorba să înveți ceva nou, fie vei urca pe un nivel superior în domeniul tău de pregătire, fie ești nevoit să răscolești trecutul pentru a aduce la lumină anumite abilități, talente pe care le-ai dat uitării. Este momentul să îți amintești informațiile abandonate, să reiei legătura cu un anumit grup de prieteni, colegi. Cu Pluton și Saturn și cu Nodul Nord Lunar în zona carierei, pentru tine, nu poate fi ușor deloc, cert este că acumulezi acum experiența necesară pentru a reuși să pui bazele unei cariere de durată.
            Stai destul de bine în ceea ce privește finanțele, îndeosebi de la jumătatea lunii mai, atunci când te poți aștepta la schimbări neașteptate, inițiative care îți pot aduce bani din muncă proprie. Ai șansa să îți valorifici din plin abilitățile, ideile originale de care dispui. Va trebui să fii mult mai prudent la capitolul taxe și impozite, la cheltuielile legate de un proces, un credit, îndeosebi în prima parte a lunii octombrie dar și la sfrâșitul lunii noiembrie. Tranzitul lui Uranus prin zodia Taur, din 6 martie, poate veni cu suprize, cu răsturnări de situație, totul depind de tine, modul în care îți gestionezi banii, cât esti de organizat și nu te grăbești să iei decizii legate de finanțe pe care să le regreți ulterior. Nu uita că: „Graba strică treaba!”
            La finalul anului 2019 zodia Capricorn este tranzitată de Soare (din data de 22 decembrie), Venus (până în data de 22 decembrie), Jupiter (din data de 2 decembrie), Saturn, Pluton activând astfel la maxim zona carierei pentru tine, ceea ce înseamnă că ar fi cazul să profiți din plin de aceste oportunități de progres, de obținere a unor rezultate deosebite în plan profesional. Este șansa de a obține rezultatul unui efort susținut depus de mulți ani. Ai ocazia să pui bazele unui edificiu solid în carieră. Este șansa de ascensiune, de amplificare a voinței, de efort și recompensă, ai sentimentul de împlinire.

3D Character and Success

Sănătate      
         Acordă o atenție specială în lunile februarie și martie, atunci când ești predispus frecvent la viroze, infecții, eventuale intoxicații cu medicamente sau diferite substanțe. De evitat sporturile extreme în această luna ianuarie. Este nevoie de mai multă odihnă în lunile aprilie și mai în încercarea de a găsi un regim adecvat de viață.
            În perioada de retrogradare a lui Mercur (5 – 28 martie, în semnul Pești; 8 – 19 iulie, în zodia Leu; 19 iulie – 1 august, în semnul Rac; 31 octombrie – 20 noiembrie, în zodia Scorpion) este bine să eviți să îți faci analize sau să revii asupra unui tratament sperând că va da rezultate bune. Este necesar să eviți excesele care țin de medicamente, alcool sau de mâncare.
            O lună deosebit de aglomerată și care ar putea să îți dea sistemul imunitar peste cap este septembrie, atunci când te simți de-a dreptul epuizat fizic și mental având nevoie de odihnă, concediu. Este o perioadă în care te confrunți mai frecvent cu insomnii, cu agitație mentală, dureri de stomac, spate, picioare, probleme ale ficatului.
            În luna septembrie ești predispus la confuzii, stări depresive, sentimentul de neîmplinire. Ar fi indicat să faci mai multă mișcare în natură, sport, să alegi medii în care să te destinzi, să te bucuri de viață.
            Până la sfârșitul anului se cere mai multă atenție din partea ta în ceea ce privește sănătatea propriului organism!