Etalare septembrie 2020

Etalare septembrie 2020
Berbec – Asul de spade                  
             Această carte de Tarot semnifică ideile salvatoare în situații critice, rațiunea, capacitatea de a te detașa de probleme încercând să fii mult mai obiectiv în deciziile pe care le iei. Cartea extrasă anunță un posibil nou început, vorbește despre o posibilă schimbare de direcție dar și despre abilitatea de a-ți asuma anumite riscuri, cu tact și diplomație. Poți primi acum răspunsuri care vin pe neașteptate. Au loc discuții clarificatoare având capacitatea de a ieși cu bine din orice impas și de a porni pe un nou drum, mult mai promițător. Deviza perioadei analizate, pentru tine, este: „Nu pierde timpul bătând într-un perete și sperând că îl vei transforma în ușă.” Coco Chanel
            Este posibil să te confrunți cu certuri, discuții dure dar clarificatoare în relația de mariaj dar și cu un nou mod de abordare a relației cu ceilalți. Este timpul discuțiilor directe, ferme încercând să găsești soluții în situațiile confuze. Se poate vorbi despre evenimente neprevăzute și care te vor răni profund. Nu este exclus să întâlnești acum o persoană care să ți se pară deosebită, din punct de vedere sentimental. Asul de spade clarifică, de fapt, relația în care ești, îți spune dacă merită să mergi mai departe, alături de partenerul de viață. Așadar, este posibil să vorbim despre o despărțire, ca urmare a unor discuții sincere, purtate cu partenerul actual.
            Ai acum capacitatea de a clarifica anumite aspecte legate de o afacere, un loc de muncă. Lucrurile sunt mult mai ușor de concretizat reușind să nu te pierzi în detalii și încercând să faci față provocărilor care apar în cale. Ești plin de energie, ambiție și curajul de a duce până la capăt un proiect ambițios. Inițiativa și inteligența sunt aspecte deosebit de importante și care te vor ghida pe tot parcursul acestei luni în încercarea de a-ți atinge scopurile profesionale. Chiar dacă te vei confrunta cu unele probleme de natură financiară vei găsi soluții salvatoare și te vei redresa rapid.

TaurNouă de monede
             Cartea de Tarot extrasă aduce în atenție posibilitatea unor realizări în plan material, obținerea unor recompense, surprize plăcute și împlinirea unor dorințe. Ești mult mai prudent în acțiunile pe care le întreprinzi acum dând dovadă de înțelepciune. Găsești cu mai multă ușurință soluții practice fiind foarte atent la detalii. Este o perioadă de prosperitate, câștiguri financiare și nu numai, reușite majore. Deviza lunii în discuție este: „Pentru orice realizare primul pas este curajul.” J. W. Ghoete
            Se anunță o perioadă de stabilitate și încredere reciprocă în relația de cuplu. Se va pune mai mult accent pe latura materială fiind astfel timpul pentru a da startul unor (noi) proiecte comune care vă vor aduce chiar și mai multe câștiguri materiale. Atracția dintre voi se bazează pe gusturi și interese comune. Dacă ești singur atunci putem vorbi despre o perioadă agitată în plan social dar și despre șansa de a întâlni pe cineva de care vei fi interesat, din punct de vedere material.
            Această carte de Tarot indică șanse de progres în carieră. Putem să vorbim despre câștiguri, realizări neașteptate. Ai ocazia să te implici acum într-un parteneriat, o afacere profitabilă. Este semnul că a venit timpul să primești o avansare la locul de muncă și, odată cu aceasta, vin și banii, câștigurile. Ești bine văzut, apreciat de către colegi știind cum să fii de un real folos celorlalți.

Gemeni – Cinci de spade
           În această lună nu suporți constrângerile, de nici-un fel. Îți plac provocările și chiar știi cum să te implici, până la capăt, pentru a obține ceea ce ți-ai propus. Ești pregătit să te cerți cu oricine pentru a reuși să-ți îndeplinești anumite obiective. Nu este exclus să ajungi victima unui conflict sau cineva din mediul tău să te acuze de anumite fapte pentru care nu ești responsabil. Este recomandat să eviți implicarea în acțiuni ilegale sau care contravin cutumelor morale. Deviza acestei perioade, pentru tine, este: „Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând.” Mihai Eminescu
            Putem vorbi despre o perioadă de certuri, reproșuri în cadrul relației de mariaj. Se pot spune acum vorbe grele sau acuzații nefondate. Există riscul de a se ajunge la încheierea unei relații chiar prin violență fizică. Relația se poate termina fără vreo posibilitate de împăcare. Celor care nu sunt încă implicați într-o relație de cuplu stabilă le va fi foarte greu să găsească persoana care să corespundă, din punct de vedere sentimental.
            Pot să apară discuții din lucruri aparent mărunte, în relația cu șefii și colegii. Este nevoie de calm, echilibru și toleranță. Este posibil să ți se facă o nedreptate, să fii retrogradat, sancționat, să ți se taie din salariu. Nu este exclus să primești o funcție de răspundere dar care să-ți provoace, de fapt, mai multe pagube. Ai mai multă grijă la bani, modul în care îți programezi cheltuielile curente. Ești predispus la pierderi, furt sau câștigi bani în mod necinstit.

Rac – Trei de monede
          Putem să vorbim despre o lună în care se anunță o avansare, recunoașterea meritelor personale, o evoluție care poate părea lentă dar care este, de fapt, foarte constantă și sigură. Vei obține susținerea venită din partea altor persoane reușind să profiți de oportunitățile de progres care apar acum în calea ta. Această carte de Tarot anunță o perioadă de studiu profund care ia sfârșit acum și te poți bucura de recunoașterea venită de pe urma cunoștințelor acumulate. Eforturile tale dau roade acum! Deviza, pentru această perioadă, este: „Singurul mod de a realiza lucruri minunate este să iubești ceea ce faci.” Steve Jobs
             Dacă ești deja implicat într-o relație de mariaj vei pune un mai mare accent pe muncă și interesele comune. Ai câștigat dragostea și aprecierea partenerului! Putem să vorbim despre stabilitate și concentrare pe latura practică a relației. Ai acum ocazia să depășești unele divergențe din cadrul acestei relații. Poți să treci la următorul nivel de experiență, în plan relațional, abordând mult mai matur relația de mariaj. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu stabilă atunci se poate vorbi despre trecerea de la statutul de prieteni la cel de iubiți. Ai șansa de a pune acum bazele unei familii fericite.
            În zona carierei a venit momentul recunoașterii muncii și a dedicării tale. Ai acumulat destul de multe informații, te-ai perfecționat iar acum este timpul să intri „în pâine” și să te bucuri de recunoașterea venită din partea superiorilor. Putem să vorbim despre o muncă de creație, de concretizarea unui proiect important și care vine „la pachet” cu destul de mulți bani câștigați. Cifra trei din cartea de Tarot ne spune despre necesitatea de a colabora în cadrul colectivului de muncă, de a face echipă bună cu colegii de aici pentru a ajunge la rezultate cât mai frumoase și mai fructuoase. Ești pe drumul cel bun!

Leu – Zece de monede
             Putem vorbi despre o lună în care te poți bucura de împlinire, reușite în plan financiar dar și relațional. Ai ocazia să-ți atingi mult mai ușor țelurile propuse. Este o perioadă de efort răsplătit, de succes și eliberare de condiționări. Putem vorbi despre un nou salt, progres, împlinire și liniște. Nimic nu se câștigă fără muncă și chibzuință iar tu ai ocazia să-ți valorifici capacitățile creative și inteligența pentru a putea să-ți îndeplinești un obiectiv important, în plan material. Deviza lunii, pentru tine, este: „Fericirea este compusă din micile victorii.” Anonim
             În perioada supusă analizei aici ai ocazia să descoperi pasiunea din cadrul relației dedicând mai mult timp și atenție persoanei iubite. Te poți bucura de o realizare, alături de persoana dragă. Poate fi vorba despre lansarea unei afaceri, un parteneriat în care să vă implicați. Cert este că vă bucurați împreună redevenind mult mai atenți, afectuoși unul cu celălalt. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de mariaj atunci ai acum ocazia să întâlnești pe cineva drag, cu care să poți porni o relație pe termen lung. Putem vorbi și despre o cerere în căsătorie.
             Putem vorbi despre o perioadă prolifică în carieră. Este o lună în care ai șansa de a câștiga mai mulți bani, poți lansa o (nouă) afacere profitabilă sau poți culege roadele unei munci susținute. În perioada analizată aici poate fi vorba despre o reechilibrare a balanței, de achitarea unei datorii. Cert este că te bucuri de realizări, succes în carieră. Ai ocazia să obții un post mai bine plătit.

Fecioară – Judecata     
           Urmează o perioadă în care se poate vorbi despre trecerea de la idei la practică, de la starea de intenție la concretizarea dorințelor. Ai ocazia acum să te confrunți cu rezultatele unor acțiuni din trecut. Este momentul să reevaluezi anumite acțiuni, relații și să tragi concluziile dând dovadă de pragmatism. Este o perioadă de schimbări dar și de eliberare, de lăsare în urmă a unor pierderi, traume dar și un timp al reînnoirii. Este necesar să asculți și adevărul din propria ființă. Deviza ta, pentru această lună, este: „Judecăm acțiunile oamenilor după plăcerea sau mâhnirea pe care ne-o provoacă.” Anatole France
            Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu stabilă este posibil să fii supus unor discuții prin care va trebui să dai explicații partenerului de viață. Este momentul de judecare a unor fapte din trecut astfel că, fie accepți greșeala asumându-ți faptele, fie nu recunoști că ai greșit, cu toate că riști astfel să fii descoperit oricum, să ți se aducă dovezi că ai mințit. Dacă ești singur atunci este posibil să cedezi și să faci unele compromisuri pentru a ajunge într-o relație cu cineva iar aceasta va atrage tot felul de probleme. Ar trebui să fii sincer cu tine dar și cu persoana vizată reușind astfel să eviți consecințe cu efecte neplăcute.
            Putem să vorbim despre schimbări importante în carieră, fie te poți confrunta cu un eșec, o pierdere în plan profesional, fie putem să vorbim despre găsirea unui loc de muncă mult mai avantajos. Este o perioadă în care iei decizii importante și care te vor marca pe termen îndelungat. Te găsești acum la o răscruce de drumuri fiind absolut necesar să faci o alegere importantă. Ești supus, în perioada supusă analizei aici, la unele teste venite din partea superiorilor. Este posibil să ai parte de critici, să ți se aducă reproșuri pentru niște greșeli făcute în trecut.

Balanță – Zece de bâte
            În această lună se pare că ești ferm hotărât să-ți asumi mai multe responsabilități fapt care te poate supraaglomera. În luna analizată aici există riscul de a te lăsa copleșit de probleme care necesită o rezolvare promptă. Nu este recomandat să te agiți prea tare întrucât există riscul mare de a strica, mai mult decât de a construi. Este recomandat să te mobilizezi, fizic și moral, pentru a reuși să te acomodezi la noile condiții de lucru, să gestionezi cu brio oportunitățile. Deviza lunii analizată este: „Valoarea omului se măsoară după greutățile prin care a trecut” Voltaire
            Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu stabilă este posibil să trebuiască să faci față unor certuri, discuții neplăcute, să simți că, de fapt, te afli într-o competiție și nu în cadrul unei relații de cuplu. Ai sentimentul de profundă tristețe, lipsă de speranță simțindu-te neînțeles, neiubit. Cert este că te simți obosit și că nu mai poți continua în cadrul unei relații imposibile, în care nu te poți exprima sincer, deschis. Dacă ești singur, te afli în căutarea dragostei dar parcă nu se leagă nimic, oricât de mult te-ai strădui să atragi atenția sexului opus. Este recomandat să vezi ce anume ar trebui să schimbi în propria atitudine, dacă merită să te lași influențat de o relație din trecut.
            Este o lună de efort la locul de muncă. Nu ai timp nici măcar să te gândești la câte sarcini de lucru ai de îndeplinit, trebuie să te concentrezi pe finalizarea obligațiilor, pe concretizarea unor idei din planul profesional. Este posibil să fi obținut un nou job sau un post de răspundere și să ai sentimentul că nu ești suficient de pregătit și nu faci față suprasolicitărilor. Totul este în mintea ta și chiar ar trebui să gândești pozitiv, să privești cu încredere spre viitor. Nu te lăsa copleșit de muncă, ci caută să îmbini utilul cu plăcutul. Este important să te adaptezi la noile condiții.

Scorpion – Doi de monede
            Avem de-a face cu o lună în care este foarte important să îți menții starea de echilibru, să nu te lași influențat de părerile celor din jur. Este o perioadă de flexibilitate și nevoia de a te adapta la orice situație care se ivește. Există și o oarecare doză de dualitate sau incapacitatea de a lua decizii rapide, de a te decide către ce direcție vrei, de fapt, să te îndrepți. Ai nevoie de mai multă stabilitate, în plan mental și emoțional. Putem să vorbim și despre oportunități de progres, cât timp te menții pe o direcție clară și dai dovadă de hotărâre și spontaneitate. Deviza ta pentru perioada analizată este: „Secretul vieții este echilibrul iar absența echilibrului înseamnă distrugerea vieții.” Inayat Khan
            Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu stabilă atunci treci printr-o perioadă în care ai tendința de a te bucura din plin de viață, fără să te gândești prea mult la consecințe. Poate fi vorba despre tendința de a te implica într-o relație extraconjugală. Ești acum la o răscruce de drumuri și îți vine destul de greu să te decizi ce anume vrei, în plan sentimental. Putem să vorbim despre mai multe opțiuni jonglând în cel puțin două direcții concomitent. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de mariaj atunci putem să vorbim despre o perioadă în care vei beneficia de toată atenția venită din partea sexului opus. Flirtezi mai mult, îți place să fii în centrul atenției traversând acum o perioadă în care ai șansa de a te implica într-o relație de viitor.
            Pentru că poți fi pus în situația de fi nevoit să rezolvi mai multe sarcini de lucru simultan este necesar să te adaptezi la noile condiții și presiunea de la locul de muncă precum și la schimbările de aici. Putem să vorbim și despre tendința de a trata cu superficialitate anumite situații care țin de propria carieră sau poți abandona un proiect pentru altul, care pare mai promițător. Pot să apară unele oportunități de a câștiga mai mulți bani sau poți obține un al doilea job venindu-ți destul de greu să te decizi în ce direcție o vei lua. Este important să conștientizezi că ai destule capacități fizice și intelectuale pentru a putea face față oricăror provocări, în plan profesional.

Săgetător – Faetonul
         În luna analizată aici trebuie să fii pregătit de acțiune, de clarificare a unor obiective, idei pentru a reuși să-ți îndeplinești scopul propus. Este o perioadă favorabilă pentru schimbări, pentru călătorii și împlinirea unor dorințe. Această carte de Tarot indică ambiție, încredere de sine, curaj și dorința de a explora tărâmuri, domenii necunoscute până acum. Dacă ești sincer cu propria persoană ai toate șansele să îți îndeplinești obiectivele propuse. Este o carte asociată, în astrologie, cu planeta Marte (acțiune) iar în numerologie cu cifra șapte (protecție, victorie, spiritualitate) astfel că ai de partea ta norocul, șansa, protectorii necesari pentru a duce acțiunile până la capăt. Deviza ta pentru perioada analizată este: „Viitorul depinde de multe lucruri dar, mai ales, de tine.” Frank Tiger
            Putem vorbi despre o perioadă favorabilă pentru schimbări în relația de cuplu. Este posibil să pleci într-o călătorie, alături de partenerul de viață, să petreci mai mult timp liber alături de persoana dragă. Are loc acum o revigorare a relației de mariaj. Orice obstacol ar apărea în calea ta îl vei depăși cu destul de multă ușurință. Te desprinzi de rutină abordând relația dintr-un punct de vedere total diferit. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu stabilă atunci ai șansa, în perioada analizată, să te implici într-o relație de dragoste. Este foarte posibil să te îndrăgostești cu ocazia unei călătorii pe meleaguri îndepărtate.
            În plan profesional este momentul să te mobilizezi, să-ți iei avânt preocupându-te mult mai puternic de aspectele care țin de carieră. Este posibil să dai startul acum unei (noi) afaceri sau poți pune bazele unui parteneriat care îți va aduce beneficii materiale. Se poate vorbi și despre obținerea unui post de conducere cu mai multe responsabilități dar și posibilități mai mari de avansare. Tot în această lună se poate vorbi despre șansa de a călători mai mult în interes de serviciu.

Capricorn – Zece de cupe        
             Este o lună în care te poți bucura de împliniri, armonie, stare de siguranță, intuiție, presentimente. Această carte de Tarot relevă echilibrul și stabilitatea în relația cu ceilalți, îndeosebi în cadrul familiei. Este important să dai dovadă de mai multă deschidere, să te adaptezi la schimbările care pot să apară acum. Cert este că putem vorbi despre împlinirea unor proiecte la care muncești de ceva timp. Ai ocazia să faci o călătorie importantă, să inițiezi parteneriate, asocieri care îți vor aduce succesul mult dorit. Prin tact și diplomație reușești să atragi de partea ta oamenii care te vor ajuta să-ți împlinești obiective importante. Este posibil să fii mult mai atras acum de ocultism, psihologie, parapsihologie, poți participa la cursuri sau poți fii chiar tu inițiatorul unor astfel de seminarii, workshopuri care vizează aceste domenii. Deviza ta pentru perioada analizată este: „Fiecare zi este o nouă viață pentru omul înțelept.” Dale Carnegie
            Putem vorbi despre o perioadă de realizări, de împliniri în plan profesioanl. Dar nimic nu vine fără muncă și dedicare. Ai ocazia să realizezi acum parteneriate, asocieri de „cursă lungă” sau te poți bucura de reușită în cadrul unui proiect comun, alături de colegi sau de un asociat. Este timpul să culegi roadele muncii tale dar și să profiți din plin de oportunitățile care vin spre tine, în plan profesional. Planul financiar este bine aspectat în această lună știind cum să dai dovadă de mai multă chibzuință, atunci când vine vorba despre cheltuieli. Ai ocazia să achiziționezi un bun, o mașină sau o casă la un preț avantajos.
            În perioada analizată aici te bucuri foarte mult, cât timp ai alături de tine familia, partenerul de viață, copiii. Ai ajuns la stabilitate, echilibru și liniște în relația de cuplu astfel că ai curaj să dai startul unui proiect major, în care implici și familia. Putem vorbi și despre aflarea unor vești bune care țin de nașterea unui copil, realizări importante ale propriului copil sau ale partenerului de viață. Cert este că sărbătorești ceva important în familie. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu stabilă atunci ai șansa de a te îndrăgosti la prima vedere implicându-te într-o relație de viitor. Este posibil să te muți împreună cu o persoană dragă sau poți chiar să te căsătorești acum.

Vărsător – Puterea
            În această perioadă dai dovadă de ambiție, curaj, energie și optimism reușind astfel să valorifici ideile de care dispui și să le folosești în beneficiul tău. Socializezi mai mult, ai mai multă răbdare cu cei din jurul tău fiind de un sprijin real pentru ceilalți. A venit timpul să faci un pas important înainte, fie în plan profesional, fie relațional. Cert este că trebuie să acționezi și să-ți pui în valoare abilitățile native și experiența de viață, pentru a-ți îndeplini obiectivele propuse. Deviza lunii analizate, pentru tine, este: „Cum este posibil ca unii oameni să fie atât de atraşi de putere, încât atunci când rămân fără ea, li se prăbuşeşte tot universul? ” Vaclav Havel
            În plan profesional ai puterea să treci peste multe provocări. Este posibil să promovezi un examen sau un interviu cu brio. Cert este că putem vorbi despre promovare, primirea mai multor responsabilități, cărora le faci față fără probleme. Ai ocazia să demarezi o (nouă) afacere care îți poate aduce câștiguri financiare sau poți finaliza un proiect important de la locul de muncă reușind astfel să obții o promovare dar și recompense materiale.
            În plan sentimental putem vorbi despre capacitatea de a face față problemelor care pot apărea în cadrul relației de cuplu. O mai bună comunicare și o doză de diplomație din partea ta și vei reuși să aduci starea de armonie în cadrul relației. Ești mult mai optimist, mai deschis către partenerul de viață, te implici în activități comune, călătoriți mai mult, te implici cu mai multă energie în viața de familie. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de mariaj ai acum șansa de a te îndrăgosti, devii mult mai pasional iubind fără prejudecăți, te bucuri de fiecare moment petrecut alături de persoana iubită.

Pești – Nebunul
           Această Arcană Majoră, „Nebunul”, te predispune la acțiuni impulsive, nu mai acționezi după cum îți dictează mintea și cei din jur. Cartea aduce în prim plan entuziasmul, jocul, refuzul de a-ți asuma responsabilitatea în anumite situații, fapt care ar putea să-ți provoace probleme, pe termen îndelungat. Ești ghidat de inocență și încredere, de curiozitate și dorința de aventură către necunoscut, care este mult mai puternică decât rațiunea. Este o carte de Tarot care te avertizează că succesul și siguranța sunt trecătoare și nu trebuie te lași păcălit de aparențe sau de propriile fantasme. Deviza lunii analizate este: „Dacă acționez în conformitate cu propria inimă, ceilalți nu vor înțelege de ce trec prin viață cu un surâs”
            Această carte de Tarot simbolizează eliberarea, depășirea conformismului, a barierelor impuse de ceilalți. În această lună te poți remarca prin lipsa de prejudecăți fiind dornic de a explora, de a te implica în noi relații, încercând să te redescoperi. Înseamnă și riscul de a te „arunca cu capul înainte” într-o nouă relație, fără să vezi ce riscuriimplică acest lucru. Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu stabilă este posibil să te implici într-o relație extraconjugală. Putem vorbi despre o oarecare incapacitate de autocontrol asupra propriilor dorințe. Dacă nu ești implicat într-o relație de mariaj se pare că ești dornic să interacționezi mai mult cu sexul opus având o atitudine nonconformistă, ești dornic de aventură.
            Putem vorbi despre o perioadă interesantă, la locul de muncă. Este vorba despre o nouă șansă de a experimenta, de a da startul unei idei, un proiect interesant remarcându-te prin curaj, ambiție, originalitate. Nimeni și nimic nu te poate opri din avântul tău. Ai capacitatea de a te adapta mult mai rapid la schimbările din colectivul de muncă. Reușești să depășești obstacolele, tocmai datorită încrederii pe care o ai în propria persoană. Acordă o atenție deosebită la investițiile pe care le faci. Este important să fii mai chibzuit, atunci când vine vorba despre cheltuieli.