Etalare august 2020

Etalare august 2020
Berbec – Cinci de bâte                                                                 
          Este o lună în care vei pune multă pasiune, energie în tot ceea ce faci. Este o perioadă de încredere și optimism, de intuiție bună și forță de muncă dar și de neliniști, confruntări și provocări. Această carte de Tarot este considerată ca aducând confruntări deschise, pe față, care poate aduce la suprafață lipsa de scrupule cu care te implici în diverse activități. Cert este că îți vei asuma responsabilități care îți vor aduce sentimentul de împlinire. Deviza perioadei analizate, pentru tine, este: „Acceptă provocările pentru a putea simți bucuria victoriei.” George S. Patton
            Dacă ești deja implicat într-o relație de mariaj putem să vorbim acum despre conflicte, certuri în relația de cuplu. Cert este că nu te plictisești, permanent având ceva interesant de făcut, alături de partener. Ești într-o stare de agitație și dinamism, faci acum multe deplasări. Gelozia și posesivitatea pot să declanșeze frecvente certuri în cadrul relației. Este posibil să te implici, alături de partenerul de viață, în cadrul unui proiect comun și pentru care veți dedica mult timp și energie nereușind să vă mai ocupați de propria relație. Este recomandat să mai luați câte o pauză de la muncă și să petreceți mai mult timp împreună, într-un concediu, departe de obligațiile cotidiene. Dacă ești singur atunci vei privi dragostea ca pe un joc. Este posibil să fii atras de cineva care nu prea este interesat de o relație cu tine. Nu este exclus ca relația să se încheie înainte de a te implica serios.
            În plan profesional este o perioadă de competiție, una în care va trebui să-ți dovedești calitățile și capacitățile profesionale și experiența acumulată, pentru asta fiind nevoie de mobilizare și mai mult timp acordat pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în cel mai scurt timp posibil. Cert este că, indiferent de obstacolele ivite, reușești să treci cu brio peste orice problemă. Este o perioadă de deschidere față de colegi și colaboratori. Nu este exclus să primești un nou post sau mai multe responsabilități fiind necesar să te adaptezi la ceva nou, să faci față unor noi provocări. Este o carte care semnifică conflictul interior provocat de mediul cu care interacționezi și căruia ești nevoit să-i faci față. În plan financiar va trebui să lupți pentru a reuși să rezolvi plata unor datorii sau dacă dorești să investești într-o (nouă) proprietate. 

TaurCumpătarea                                 
          Putem vorbi despre o lună în care vei încerca să găsești echilibrul, liniștea în tot ceea ce faci. Este momentul în care alegi să fii împăcat, atât cu ceilalți cât și cu propria persoană conștientizând că numai în acest fel vei putea să găsești răspunsuri salvatoare și susținere în situațiile dificile. Îți place să socializezi mai mult fiind un real sprijin moral pentru cei din jur. Nu trebuie să forțezi lucrurile, odată ce ai ajuns într-o situație critică. Cert este că ai acum o mai bună capacitate de a te purta cu diplomație, de a te armoniza cu persoanele din jurul tău. Prin calm, răbdare și perseverență ai toate șansele să ajungi la țelul propus. Deviza ta, în această lună, este: „Nici frumusețea, nici banul nu face pe om mai fericit, ci numai înțelepciunea și cumpătarea.” Clement Alexandrinul
            Este  o perioadă frumoasă, echilibrată, în relația de mariaj. Accepți  partenerul așa cum este preferând să treci cu vederea anumite aspecte neplăcute din cadrul relației. Poate avea loc o apropiere la nivel emoțional, sufletesc, o comuniune, relaționând mult mai ușor în relația de mariaj. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu stabilă atunci a sosit timpul să te implici într-o nouă relație, mult mai echilibrată dând dovadă de maturitate și înțelepciune preferând să ții cont mai mult de latura emoțională, sufletească, în detrimentul celei materiale. Este o perioadă plină de speranțe, în plan sentimental.
            În plan profesional acționezi cu înțelepciune și diplomație. Relația cu colegii și superiorii este mult mai echilibrată reușind să te impui în fața competitorilor prin capacitatea de a te mobiliza în situațiile critice, dând dovadă de  bună organizare, punctualitate, capacitatea de a coopera, știind să te faci ascultat și respectat de către subalterni. Chiar dacă ai multe sarcini de lucru de îndeplinit, reușești să finalizezi cu brio tot ce ți-ai propus.  Găsești mult mai ușor echilibrul între obligațiile de serviciu și cele de familie.
 În plan financiar ești mult mai cumpătat, având ocazia să faci achiziții importante pentru casă, familie. Se poate vorbi acum de  o investiție inspirată care să îți aducă câștiguri pe termen îndelungat.

Gemeni – Șapte de monede                
         Putem să vorbim despre o perioadă în care este recomandat să dai dovadă de calm, răbdare și înțelepciune pentru a putea să-ți îndeplinești scopurile. Ai parte de oportunități și ocazia de a primi ajutor în momentele de răscruce. Este o carte care te îndeamnă să nu grăbești lucrurile fiind important să conștientizezi că totul se petrece cu un scop. Este necesar să ai încredere și să profiți de înțelepciunea universului lăsându-te condus de intuiție către adevărata cale de urmat. Chiar dacă mai apar unele întârzieri trebuie să vezi dincolo de aparențe și să nu iei decizii sub impulsul de moment. Ai nevoie de o anumită doză de detașare pentru a reuși să ajungi acolo unde ți-ai propus. Deviza lunii, pentru tine, este: „Cine poate răbda merge înainte. Răbdarea este amară dar roadele sale sunt dulci.” J J Russeau
            Urmează o perioadă de calm în cadrul relației de cuplu preferând să îți dedici timpul activităților de rutină din casă. Putem vorbi și despre o mai bună colaborare cu partenerul de viață punând la cale tot felul de proiecte care vizează gospodăria. Este o perioadă de stabilitate, de liniște și echilibru fapt care te va ajuta să-ți îndeplinești cu responsabilitate sarcinile care țin de carieră. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu stabilă atunci te afli în fața unui (nou) început de relație. Trebuie să dai dovadă de răbdare și înțelegere față de persoana iubită pentru a vedea dacă merită să te implici pe termen lung.
            La locul de muncă ești văzut de către colegi și superiori ca fiind un om de bază dând dovadă de calm și înțelepciune. Este o perioadă de acumulare, de stocare și tatonare trebuind să ai încredere că se vor vedea și roadele muncii pe care o depui acum. Nu te aștepta la succes, realizări imediate, ci acționează pas cu pas, fără să grăbești lucrurile. Înainte de a duce la îndeplinire un proiect, un obiectiv este bine să te oprești puțin din starea de agitație și să vezi dacă este ceea ce îți dorești cu adevărat.      

Rac – Diavolul
            Această carte de Tarot semnifică nemulțumirea, riscul, tentația, ispita, este cartea viciilor acceptate de bunăvoie și a dependențelor asumate. Poate fi destul de dificil să îți definești identitatea lăsându-te condus de egoism și încăpățânare. Va trebui să dai dovadă de echilibru, organizare și concentare pe acțiuni care nu contravin regulilor morale și sociale. Există acum tendința de a te implica în acțiuni care te pot pune în pericol, poți ajunge la o stare de blocaj, obsesiile se pot manifesta acum. Cartea extrasă poate revela starea de plafonare sau preocuparea excesivă pentru bunăstarea materială. Există riscul de a te abate de la calea justă asumându-ți riscuri care te pot conduce către defăimare. Deviza perioadei analizate, pentru tine, este: „Înțeleptul evită excesul, evită grandoarea, evită aroganța.” Lao Tse
            În acestă lună poți fi pus în imposibilitatea de a renunța la o persoană, un partener de viață deși sunt foarte multe motive pentru a pune capăt definitiv acestei relații. Poate fi vorba și despre tentația de a te implica într-o relație extraconjugală. Cartea mai semnifică și tentațiile, pasiunea extremă, senzualitatea excesivă. Putem vorbi despre dezamăgiri, sacrificarea unei relații de durată de dragul unei aventuri amoroase. Va trebui să dai dovadă de mai multă rațiune și înțelepciune încercând astfel să vezi de unde vine blocajul din cadrul relației de mariaj. Ai acum șansa de a alege drumul pe care îl dorești, în plan relațional, sentimental, totul este să dai dovadă de sinceritate față de propria persoană și să nu faci compromisuri. Cartea semnifică și răutatea, viclenia, violența, tendința de a consuma alcool, antidepresive simțindu-te și mai neajutorat. Orice probleme ar veni acum înspre tine ai încredere că le poți depăși prin voință. Caută să ieși din cercul vicios în care te afli!
            Cartea extrasă semnifică tendința de a intra în afaceri riscante sau de face tot felul de compromisuri pentru a primi postul, jobul mult dorit. Ți se promit tot felul de câștiguri facile sau practic imposibil de realizat prin muncă cinstită. Va trebui să fii foarte atent la cei cu care dorești să te asociezi pentru că ești predispus la furt, trădări. Este posibil să ți se ofere un alt post sau poți semna un contract care nu corespunde cu ceea ce ți s-a promis inițial. Există și riscul de a acționa împotriva propriilor interese afându-te acum într-o perioadă în care ești destul de vulnerabil. Diavolul semnifică răutatea, invidia, bârfa, dorința de a distruge. Este posibil să te lași influențat de unele forțe negative care te pot determina să faci greșeli, în plan profesional.

Leu – Regele de bâte                                     
         Putem vorbi despre o lună dinamică, în care vrei să dai startul unor noi activități, să începi perioada în vervă. Nu vei duce lipsă de energie, inițiativă, idei, ambiție și curaj pentru a porni la drum, un nou drum. Știi cum să te impui în fața celor din jur, să-ți impui punctul de vedere, îți ceri drepturile. Îți place să deții controlul asupra propriilor acțiuni fiind de un real folos pentru cei din familie dar și în mediul profesional. Deviza acestei luni, pentru tine, este: „Este bine să sărbătorești succesul dar este mult mai important să iei aminte de greșelile făcute.” Bill Gates
            În relația de mariaj putem vorbi despre o perioadă de stabilitate, siguranță, de încredere reciprocă, noi inițiative și proiecte comune. Nimic nu este prea greu, cât timp ai alături de tine partenerul potrivit. Se poate vorbi despre pasiune, trăiri intense și împărtășirea iubirii. Este recomandat să-ți mai temperezi starea de impulsivitate, să nu te lași condus de ambiție, mai ales atunci când vine vorba despre relația de cuplu. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu stabilă nu prea ai chef să te „încurci” cu oricine preferând să faci o selecție, să vezi dacă are vreun rost să dai startul unei noi relații de dragoste.
            Muncești mult, susținut, cu conștiinciozitate, chiar nu mai ai timp pentru altceva. Te dedici, trup și suflet, obligațiilor de serviciu fiind o perioadă de dinamism și inspirație. Poți să dai startul acum unor noi proiecte, debordezi de idei. Știi cum să te impui în colectivul de lucru și, dacă ești deja lider, ai grijă să-ți pui subalternii la treabă, chiar și peste program, pentru a reuși să finalizezi cu succes și la timp obiectivele propuse. Dacă vrei să dai startul unei (noi) afaceri se pare că deții acum informațiile necesare dar și energia, voința și capacitatea de a concretiza ceea ce ți-ai propus. Planul financiar este bine aspectat fiind plătit pentru munca pe care o prestezi. Ideile tale vor fi răsplătite pe măsură. 

Fecioară – Soarele           
         Această carte de Tarot semnifică starea de împlinire, de bunăstare și îndeplinirea unor speranțe. Este adevărat că lumea în care trăim nu este perfectă dar trebuie să recunoști că mai există și momente în care poți să spui, cu tot sufletul: „Sunt fericit!” Ei bine, ai ocazia să spui acest lucru, în această lună sau măcar reușești să treci cu bine peste anumite obstacole, limitări, cu mai mult optimism în suflet și în gând. Poate fi vorba despre succes, bucurie de viață, belșug, starea de renaștere. Putem vorbi acum despre o etapă, o înțelegere superioară a propriei existențe. Deviza acestei luni, pentru tine, este: „Drumul spre fericire presupune: hotărâre, efort și timp.” Dalai Lama
            Putem vorbi despre o realizare importantă în relația de cuplu: nașterea unui copil, o căsătorie, un botez, un succes legat de casă, familie. Este timpul să privești relația cu mai multă încredere și optimism. Chiar dacă ai trecut prin momente mai neplăcute acum este timpul să dai un nou start relației de mariaj. Ai ocazia să trăiești momente de romantism și bucuria de a fi în doi. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu stabilă atunci ai ocazia ca, în perioada analizată aici, să te îndrăgostești de cineva care să-ți împărtășească sentimentele de iubire. Te simți norocos, împlinit alături de cineva care tocmai a apărut în viața ta.
            Reușești să treci cu brio peste unele obstacole, probleme care țin de carieră. Ești mult mai conștient de propria valoare astfel că este timpul să dai curs unor (noi) inițiative, activități care îți vor aduce realizări importante. Această carte de Tarot aduce rezultatele unor reușite dintr-o competiție, o schimbare de job, lansarea unei afaceri sau un nou parteneriat profitabil. Colaborezi mult mai eficient cu colegii și superiorii. Este timpul să culegi roadele unei munci susținute, în plan profesional. Este momentul să te bucuri de mai mulți bani în cont.

Balanță – Patru de cupe
           Este o lună în care simți nevoia de a te retrage din zgomotul cotidian. Preferi să stai departe de lume și să meditezi la problemele cu care te confrunți. Este momentul în care ai nevoie de sinceritate cu propria persoană și să recunoști că, în mare parte, problemele și obstacolele cu care te confrunți se datorează încăpățânării tale în a-ți schimba atitudinea. Ai ajuns acum în situația de a nu mai știi prea bine ce anume vrei de la tine și de la ceilalți fapt care te face și mai nemulțumit. Deviza lunii în discuție este: „Obiceiurile și rutina au o putere incredibilă de a irosi și a distruge.” Henri-Marie Cardinal de Lubac
            Cartea de Tarot extrasă semnifică o relație de cuplu echilibrată dar care stagnează, parcă nimic important nu se mai întâmplă riscând să se instaleze rutina. Ai sentimentul că nu ești ascultat suficient, luat în seamă de partener. Trebuie să dai dovadă de mai multă flexibilitate, să accepți și punctul de vedere al celuilalt. Prin discuții sincere, deschise, petrecând mai mult timp alături de partenerul de viață ai ocazia să readuci starea de armonie în relația de cuplu. Dacă ești singur atunci ai acum tendința de a „bate pasul pe loc” insistând în a încerca să atragi atenția unei persoane de sex opus care te ignoră.
            În plan profesional putem vorbi despre șanse la care nu te așteptai, în încercarea de a obține o avansare pentru care trebuie totuși să muncești mult și să dai dovadă de conștiinciozitate. Ai tendința de a fi pesimist, neîncrezător în capacitățile și talentele tale organizatorice. Cert este că sunt momente în care te simți neînțeles de către colegi, colaboratori sau superiori. Nu te simți motivat suficient pentru a finaliza un proiect aflat în lucru. Vrei altceva, un job mai incitant încercând să alungi rutina de la actualul loc de muncă.

Scorpion – Valetul de spade
         În această lună ești hotărât să îți spui deschis punctul de vedere, să nu te mai lași „călcat în picioare” gândindu-te că numai prin puterea exemplului vei reuși să ții adversarii la distanță. Ești mult mai autoritar, în această perioadă, mai impulsiv, gata să lupți pentru a obține ceea ce consideri că ți se cuvine. Nimeni și nimic nu-ți poate sta în cale! Ai totuși grijă să nu nimicești cu a ta spadă și persoane care te-au susținut în trecut. Chiar dacă ești atent la detalii, spontan știind ce ai de făcut, este bine să eviți implicarea în situații sau acțiuni periculoase, compromițătoare. Deviza ta pentru luna analizată este: „Discreția nu este totuna cu ascultarea adevărului.” Honore de Balzac
            Această carte de Tarot este prevestitoarea unor certuri, despărțiri, există posibilitatea să iei decizia bruscă de a te despărți, poți renunța la o relație de lungă durată. Poate semnifica și intervenția unei a treia persoane, un om foarte viclean care dorește să-și atingă, cu orice preț, scopurile meschine. Putem vorbi despre un rival extrem de iute, ager; se poate vorbi eventual despre revenirea unei persoane din trecut, un fost iubit. Este o perioadă de confuzie în plan relațional, trecerea de la iubire la ură, de la starea de calm la cea de ceartă, discuții aprinse. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de mariaj atunci nici nu prea ai chef să te implici serios într-o relație fiind destul de circumspect.
            Putem vorbi despre o perioadă tensionată în plan profesional, te simți nedreptățit și vrei să-ți impui punctul de vedere. Pot avea loc acum discuții în contradictoriu, șicane în cadrul colectivului de lucru simțindu-te adesea epuizat, dezgustat de ceea ce se întâmplă aici. Ceea ce părea statornic se dovedește a fi, de fapt, o mare dezamăgire. Nu îți ies planurile așa cum ți-ai propus și este nevoie de o mai mare doză de mobilizare și luptă pentru a reuși de unul singur. Cineva din colectivul de muncă vrea cu orice chip să te defăimeze, să afle mai multe informații despre tine și să le folosească împotriva ta.
Va trebui să dai dovadă de prudență și în ceea ce privește finanțele și să nu te bazezi pe propriile abilități de a te descurca în situațiile critice. Nu este momentul potrivit pentru a da bani cu împrumut.

Săgetător – Șase de cupe
          În această lună ești predispus către visare, nostalgie, ai dorința de a te refugia în trecut, de a te reîntâlni cu persoane dragi, pe care nu le-ai mai văzut de mult timp. Este foarte probabil ca răspunsul la mai multe probleme cu care te confrunți acum să-l găsești în trecut. Putem vorbi despre o lună în care ai ocazia să te întâlnești cu persoane noi, interesante, să trăiești cu intensitate momentul prezent. Este recomandat să conștientizezi că regretele sunt inutile, nu poți repara trecutul fiind timpul să te ancorezi în prezent, în concret evitând părerile de rău. Deviza ta, în această lună, este: „Trebuie să luăm din trecut focul, nu cenușa.” Jean Jaures
            Această carte semnifică amintiri legate de o iubire din trecut. Poate fi vorba și despre împăcarea cu o persoană pe care ai iubit-o cândva. Este timpul să faci o alegere importantă, în plan sentimental. Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu putem vorbi despre o perioadă de clarificare a unor probleme din trecut, de redescoperire a bucuriei de a fi în doi. Este o relație în care ai ocazia să te simți protejat, iubit, în măsura în care și tu ești dornic să oferi dragoste și nu doar să primești.
            Este momentul să culegi roadele acțiunilor tale din trecut, vis-à-vis de profesie, locul de muncă. Dacă tocmai ai absolvit un curs de perfecționare ai ocazia să aplici pentru un post, un job mai bine plătit. Cert este că știi cum să-ți asumi mai multe responsabilități, să te implici cu mai mult curaj și ambiție pentru a putea finaliza cu brio un proiect, obligațiile de serviciu. Este nevoie de mai mult pragmatism, mai multă ancorare în realitate, mai ales atunci când vine vorba despre negocieri, contracte, salariu. Dacă ai renunțat recent la un loc de muncă este posibil să te simți atașat de trecut, ai sentimentul că nu vei putea găsi ceva mai bun. Este timpul să lași în urmă părerile de rău și să faci loc în viața ta noilor oportunități, în plan profesional. O problemă din trecut se poate repeta acum, vis-à-vis de bani. Trebuie să găsești o soluție legată de un împrumut pentru a evita consecințele. Finanțele sunt afectate de trecut. Pot apărea niște bani pe care trebuie să-i primești de ceva timp, de la o rudă, dintr-o moștenire sau de la o cunoștință căreia i-ai dat bani cu împrumut și nu a reușit, până acum, să îți returneze datoria.

Capricorn – Nouă de bâte
         Se pare că urmează o perioadă în care te vei confrunta cu o stare de nemulțumire, de oboseală fiind nevoie să te mobilizezi fizic, mental și emoțional pentru a reuși să ajungi la ceea ce ți-ai propus. Te poți confrunta acum cu rezultatele unor acțiuni întreprinse în trecut. Poate fi vorba despre o problemă care implică legile, justiția, nevoia de a face dreptate. Cert este că te simți încordat, nesigur de o situație anume. Va trebui să dai dovadă de mai multă prudență, atunci când vine vorba despre cei cărora alegi să le împărtășești secretele, ideile tale întrucât există riscul de a fi trădat, furat. Cartea de tarot Nouă de bâte te îndeamnă să explorezi necunoscutul, să accepți un nou drum, nu înainte de a te fi eliberat de trecut. Este bine să fii prudent cu cei din jurul tău, cu prietenii apropiați încercând să nu cazi în capcana unor răuvoitori. Deviza lunii analizate este: „În trecutul nostru se află victoriile noastre, pe care le-am integrat pentru a deveni mai evoluați, precum și rănile noastre, eșecurile și traumele noastre.” Pera Novacovici
            Dacă ești deja implicat într-o relație de mariaj te poți confrunta acum cu tot felul de nemulțumiri, certuri preferând, de multe ori, să te închizi în tine, în lumea interioară. Poate că te leagă prea multe lucruri de actualul partener fiindu-ți teamă să te rupi din această relație, să o iei pe un nou drum. Îți este teamă de necunoscut, de ce ar putea viitorul să-ți aducă, în plan relațional. Ai sentimentul că nu ești iubit, dorit, te poți simți înșelat, trădat, nu poți avea încredere. Este posibil ca trădările din trecut să fi declanșat acum sentimentul de neîncredere în persoana de lângă tine. Dacă ești singur atunci îți este teamă să te implici sentimental, să pui suflet într-o nouă relație. Ai avut parte de prea multe dezamăgiri așa că preferi să stai departe de o relație serioasă.
            La locul de muncă lucrurile nu vor să evolueze așa cum ți-ai propus. Se pare că vei întâmpina tot felul de obstacole venindu-ți foarte greu să te mobilizezi. Este o lună în care un concediu ar fi mai mult decât binevenit, o perioadă în care să te poți preocupa numai de propria persoană. Dacă te gândești să lansezi un proiect ambițios sau să-ți schimbi locul de muncă este recomandat să nu te bazezi pe nimeni și să eviți comunicarea pe această temă cu ceilalți, nu împărtăși cu nimeni schimbările pe care vrei să le faci. Starea de neîncredere și de pesimism te face să pari, în fața celor din jur, o persoană rece, distantă, care pune pe primul plan interesul propriu. Ai avut parte de tot felul de cheltuieli în ultima vreme. Acum este timpul să te redresezi, să ce concentrezi mai mult pe muncă și câștiguri. Cu cât vei fi mai detașat alungând starea de pesimism, cu atât mai repede vei atrage oportunități de progres, în plan profesional și financiar.

Vărsător – Regele de cupe  
            Cartea de Tarot extrasă reprezintă ajutorul, protecția, intuiția. Dacă ai decis să demarezi, în perioada analizată aici, proiecte importante sau vrei să te implici în mai multe activități lucrative atunci ai ocazia acum să primești susținere în demersurile tale. Fie că este vorba despre propriul tată, un prieten sau un coleg, eventual un superior vei reuși să treci, cu ajutorul acestora, peste obstacole pentru că ești mult mai încrezător în propriile forțe. Putem să vorbim și despre conversații deosebit de constructive în prezența unui ghid. Deviza acestei perioade, pentru tine, este: „Doar cei care s-au ajutat singuri știu cum să-i ajute pe ceilalți.” George Bernard Shaw
            Putem să vorbim despre o perioadă de împlinire în plan sentimental având parte acum de mai multă atenție venită de la partenerul de viață. Ești mult mai generos implicându-te în tot felul de activități care țin de casă, familie fiind foarte receptiv la nevoile partenerului de viață. Putem să vorbim și despre o împăcare după o perioadă tensionată, presărată cu neîmpliniri, în plan sentimental. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu stabilă atunci ai sentimentul că ești pregătit pentru a te implica acum într-o astfel de relație. Poate fi vorba despre începutul unei (noi) iubiri, acel sentiment că ai găsit sufletul pereche.
            Te implici cu tot sufletul în tot ceea ce ține de domeniul profesional. Ideile de moment, spontane te pot ajuta să lansezi un proiect ambițios în carieră. Se poate vorbi acum despre reorientare profesională, noi oportunități de progres. Este important să ții cont și de sfaturile venite de la oamenii care sunt mai informați, mai pregătiți. Ești susținut de către superiori pentru a putea să-ți împlinești anumite ambiții, poți astfel să depășești cu bine momentele mai tensionate, din punct de vedere financiar.

Pești – Regina de bâte
          Este o lună în care te implici, cu ambiție și dinamism, în atingerea obiectivelor. Ești creativ având o atitudine de încredere, pozitiv în fața adversităților, a obstacolelor. Ai acum șansa de a împărtăși cu ceilalți din succesul, bucuria și împlinirile tale. Te implici mai mult, atunci când vine vorba despre familie, copii încercând să aplanezi eventualele conflicte. Deviza lunii analizate este: „Visele tale depind doar de voința ta de a ți le îndeplini” Anonim
            Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu stabilă putem vorbi despre o perioadă de revigorare a relației. Poate fi vorba despre un nou avânt, de capacitatea de a te implica, alături de partenerul de viață, în nevoile și dorințele familiei. Nimic nu este prea greu, cât timp te simți iubit, apreciat de cei dragi. Ești capabil de emoții și sentimente puternice. Iubești cu intensitate acum, cu pasiune. Dacă ești singur, atunci ai ocazia să întâlnești o persoană de sex opus care va juca un rol important în viața ta, din punct de vedere sentimental.
            La locul de muncă dai dovadă de energie, conștiinciozitate și curajul de a te face remarcat. Nu îți va lipsi ambiția de a duce la bun sfârșit tot ceea ce ți-ai propus. Este mult de muncă dar nu te vei lăsa descurajat. Chiar dacă vei mai avea parte de nemulțumiri venite din partea superiorilor totuși, acestea nu fac decât să te ambiționeze și mai mult. Vei lupta pentru drepturile tale având astfel șansa de a avansa în profesie. Planul financiar este bine aspectat, cât timp dai dovadă de chibzuință și nu te grăbești să cheltuiești salariul. Acordă o atenție specială la adversari, concurență!