Atmosfera astrală a lunii decembrie 2017

High Resolution Wallpaper

             Atmosfera astrală a lunii decembrie 2017

            „Spiritualitatea nu constă în a nega lumea fizică, materială, ci în a vedea totul prin prisma luminii, în lumină și pentru lumină. ” Omraam Mikhaël Aïvanhov
       Luna decembrie debutează cu Soarele în zodia Săgetător, până în data de 21 decembrie, astfel că ne manifestăm deschis trăirile, dorințele, ne bucurăm mai mult de prezența oamenilor cu care simțim că rezonăm la nivel intelectual și emoțional, avem mai multă poftă de viață, de plimbări, de petreceri. Putem să vorbim despre o adevărată lună a cadourilor, de care, în ciuda aspectelor astrale tensionate, avem puterea să ne bucurăm de partea frumoasă a vieții, să ne jucăm, să râdem din toată inima, ori de câte ori avem ocazia. Soarele în zodia Săgetător ne face optimiști, încrezători, plini de speranță.  
       Prima parte a lunii decembrie este o perioadă agitată, în care încercăm parcă să recuperăm timpul, să facem ultimele retușuri, schimbări dorindu-ne să pășim într-un nou an eliberați de anumite relații, datorii, de acea stare apăsătoare care ne dă sentimentul că înaintăm cu „frâna trasă”. Aspectele astrale tensionate ne ajută să conștientizăm ce anume avem de schimbat, în ce direcție ar trebui, de fapt, să ne îndreptăm. Principalele aspecte astrale alei lunii analizate sunt: Marte opoziție Uranus retrograd careu asteroidul Yunona (1 decembrie); Soare careu Neptun (3 decembrie); Venus careu Neptun (10 decembrie); aspecte „îndulcite” pe alocuri de: Mercur retrograd sextil Marte (6 decembrie); Marte sextil Saturn (7 decembrie); Mercur retrograd trigon Uranus retrograd (10 decembrie). Urmează o perioadă agitată, cu evenimente neașteptate, răsturnări de situație menite să ne destabilizeze la nivel psihic-emoțional fiind ajutați însă în depistarea sursei problemelor cu care ne confruntăm, simțim nevoia de a renunța la numite  atitudini, obiceiuri ce nu mai corespund mediului și societății din care facem parte.   
      Din data de 3 decembrie și până în 23 Mercur își începe mersul aparent retrograd, în zodia Săgetător (în exil), urmând o perioadă de revizuire, reorganizare, reevaluare în ceea ce privește anumite relații, proiecte, documente, comunicarea cu ceilalți, studii. Mercur răscolește trecutul, ne aduce în vedere că este necesar să facem anumite corecții în viața personală, profesională, relațională. De evitat semnarea documentelor importante, a unui contract de muncă, afacere, parteneriat, ceea ce vrem să demarăm pe termen îndelungat. La jumătatea lunii decembrie, Mercur retrograd se întâlnește cu Venus în zodia Săgetător și poate aduce momentul reîntâlnirii cu o iubire din trecut, poți să călătoriești în locuri îndepărtate, te bucuri de revederea cu persoane dragi. Se readuc în discuție subiecte sensibile care vizează relația sentimentală.
       Luna Plină în zodia Gemeni, din data de 3 decembrie 2017, (poziția luminariilor se formează pe axa limitărilor și a sacrificiilor, cu Luna în semnul Gemeni, în casa a XII-a, casa sacrificiilor și a izolării, a vicisitudinilor și a dușmanilor ascunși, a bolilor cronice; Soarele se află în casa a VI-a, casa locului de muncă, a relației cu colegii și/sau colaboratorii, bolile acute, ascendentul momentului se află în semnul Rac)  aduce o perioadă de derută, rătăcire reușind cu greu să exprimăm ce anume ne dorim, să punem ordine în gânduri, în viața personală și relațională. Avem ocazia să conștientizăm sensul ascuns al mesajelor pe care le primim, totul este să ținem cont de amănunte, să aprofundăm evenimentele și relația cu celălalt. Mesajul acestei Luni Pline în semnul Gemeni este: „Comunic cu o mare deschidere de spirit, îmi exprim din plin ideile, mă detașez de trecutul meu și dezvolt spiritul de discernământ.”
       În a doua parte a lunii decembrie, încercăm să „prindem ultimul tren”, ne facem planuri de vacanță, ne punem dorințe pentru un an nou mai bun fiind mult mai încrezători în propriile forțe, plini de speranță și de așteptări. Odată cu ieșirea lui Mercur din mersul retrograd (din 23 decembrie, când ne aflăm deja în faza de creștere a Lunii) lucrurile încep să se contureze, să vedem cu mai multă claritate ce anume avem de făcut.
       Luna Nouă în zodia Săgetător are loc în data de 18 decembrie 2017, ora 8:31’, în casa a XII-a (casa sacrificiilor și a izolării, a vicisitudinilor și a dușmanilor ascunși, a bolilor cronice, karma). Ascendentul momentului se află în zodia Capricorn.  Luna Nouă în casa a XII-a are legătură cu secretele, misterele, cu tot ceea ce este ascuns și care poate marca un nou început, aflat sub impulsul acțiunilor venite din partea celor care ne-au provocat suferință, dezamăgiri, trădări fiind momentul de trezire, de sondare a propriei ființe, de scufundare în neant, înainte de a face saltul decisiv spre un nou început, către împlinirea celor mai importante aspirații. Alături de Luna Nouă în casa a XII-a, se află și Saturn (29°46’, în semnul Săgetător), Venus dar și Mercur retrograd fiind aspecte care marchează nevoia de revenire a unor probleme din trecut, implicarea în relații, acțiuni secrete, nevoia de a călători în trecut și de a vindeca anumite traume. Trigonul dintre Uranus retrograd și Luna Nouă aduce imboldul spre schimbare, un nou start care riscă însă să fie luat tot alături de oameni care revin din trecut, situații care, deși ne-au mai provocat suferință, vin către noi, în mod insistent forțându-ne să înțelegem, să conștientizăm că încă mai sunt multe lucruri pe care nu le-am înțeles sau ne este teamă să renunțăm la ele. Mercur retrograd în sextil cu Neptun ne predispune la rătăcire, confuzie, documente piredute, mesaje care nu ajung la timp, răstălmăcire a cuvintelor. Luna Nouă în zodia Săgetător ne aduce mesajul explorării de noi orizonturi, nevoia de a face călătorii cu încărcătură spirituală, culturală, istorică, de a găsi sau regăsi izvoare de înțelepciune care să sporească încrederea că Dumnezeu este alături de noi, indiferent ce am face și oriunde ne-am afla.
       În data de 21 Decembrie, ora 18:27’, Soarele intră în semnul Capricorn reprezentând momentul încheierii unui ciclu al naturii care a început odată cu echinocțiul de primăvară din data de 20 martie 2017. Solstiţiul de iarnă, moment în care Soarele atinge distanţa sa maximă sub ecuatorul ceresc şi când intră, totodată, în semnul zodiacal Capricorn. Modul în care petrecem această zi, ceea ce gândim, planificăm reprezintă premisele următoarelor luni, până la Echinocțiul de Primăvară.
       Soarele (peregrin) din zodia Capricorn ne dă mai multă ambiție, pragmatism, realism, dorința de a fi ancorați în concret, conștiinciozitate, seriozitate, organizare, stabilirea unor scopuri și strategii bine chibzuite. Vom fi mult mai interiorizați, mai concentrați pe propriile acțiuni, capabili să ne susținem punctul de vedere până în „pânzele albe”. Se cere mai mult discernământ, concentrare pe valori, principii de viață privind cu mai multă seriozitate relația cu celălalt, munca, familia,cariera.
       Semnul Scorpion îl găzduiește pe Jupiter iar, din 9 decembire, i se alătură și Marte ceea ce va accentua dorința de aventură, de răzbunare, implicarea în acțiuni riscante fiind mult mai conștienți de dorințele noastre, urmărind realizarea propriilor obiective cu mai mult entuziasm. Se remarcă ambiția, curajul pentru atingerea propriului țel, având încredere că „cineva, acolo sus, ne iubește ” (Marte conjuncție Jupiter trigon Neptun – 28 decembrie).
       Venus tranzitează zodia Săgetător între 1 și 25 decembrie dând o notă jucăușă relațiilor de amor, simțim nevoia de socializare, de a cunoaște oameni noi, interesanți încercând să ne regăsim liniștea sufletului, acordăm mai multă atenție jocului, iubirii, lucrurilor care ne fac să fim mai frumoși și mai buni. Din daat de 25 decembrie și până la sfârșitul lunii Venus se va afla în zodia Capricorn devenind astfel mai retrași, serioși în relația sentimentală punând mai mult accent pe fapte și mai puțin pe promisiuni. Se poate vorbi despre șansa de a da startul unor relații pe termen îndelungat. Energia venusiană o simțim prin lucrul bine făcut, prin asumarea de responsabilități cu mai multă ușurință, prin sentimentul de liniște, alături de persoane dragi.
       Cel mai important eveniment din luna decembrie 2017 este intrarea lui Saturn în semnul Capricorn, acolo unde va sta până în data de 22 martie 2020, revenind tot în semnul Capricorn în 2 iulie 2020 (în mers retrograd) finalizînd tranzitul prin zodia Capricorn în data de 17 decembrie 2020. Este o perioadă destul de îndelungată, în care Saturn poate să răstoarne sisteme de valori învechite, să aducă organizări și reorganizări în sistemul politic, economic, la nivel înalt, în tot ce ține de guvern și guvernare, înalte oficialități de stat. Cu atât mai mult, cu cât în această zodie Pluton se află de ceva ani, forțându-ne la transformări continue în plan politic și economic. Saturn în semnul Capricorn, la nivel individual, ne îndeamnă să avem o viziune mult mai clară asupra propriei vieți, să fim mai ambițioși, realiști, să  depunem eforturi susținute pentru împlinirea propriului țel. În această perioadă se va pune mult accent pe structurile bine organizate, pe o ierarhie bine stabilită, pe muncă și modul în care aceasta a fost realizată determinând adevăratul statut la nivel individual, social, cât și în plan spiritual.
       Mesajul perioadei analizate este: „Dezvolt mare încredere în univers, concretizând gândurile creatoare  și asumându-mi pe deplin libertatea de a fi.”
       Vă doresc un sfârșit de an 2017 minunat și în nou an 2018 cu sănătate, belșug, cu pace și iubire!