Săptămâna 31 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019

001 Berbec    Berbec
       Este un început de săptămână incitant, la capitolul relație intimă, putând fi vorba despre dorințe, pasiuni greu de ținut în frâu așa că nu ai decât să te bucuri din plin de ceea ce ți se oferă acum în plan amoros. Știi ce vrei și chiar beneficiezi de energie din plin, de ambiție, curaj, ai capacitatea de a duce la îndeplinire ceea ce îți propui. În data de 2 ianuarie te poți aștepta la un noroc financiar, un eventual câștig venit prin intermediul celorlalți, putând fi vorba chiar de o moștenire sau măcar de înțelegeri, negocieri care te vor avantaja din punct de vedere financiar. Fii mult mai prudent spre sfârșitul săptămânii, dacă ai de făcut călătorii departe de casă întrucât se pot ivi tot felul de probleme la drum. Este posibil să ajungi la certuri cu persoane aflate pe alte meleaguri sau de altă naționalitate.
 
 
 
 
 
 
 
 
002 Taur    Taur                                      
       Avem în față un început de săptămână pe care îl petreci alături de partenerul de viață sau persoane cu care te simți bine, în adevăratul sesn al cuvântului. Te bucuri de armonie, cadouri, atenție venită din partea celorlalți știind cum să te faci plăcut, iubit, admirat. Este un început de lună și de an în care ai sentimentul că viața îți oferă tot ce poate fi mai bun și frumos. Pe 3 ianuarie ai face bine să acorzi mai multă atenție eventualelor probleme de sănătate putând fi vorba de probleme ale căilor respiratorii, viroze și nu este exclus să te confrunți cu probleme ale ficatului. Ziua de 4 ianuarie ar putea să îți aducă unele probleme de relaționare cu persoana iubită sau pur și simplu ești nevoit să plătești anumite taxe, mai devreme decât îți propusesi inițial. Fii prudent în ceea ce privește o relație intimă și analizează cu oarecare detașare o situație tensionată care te-a bulversat peste măsură în ultima perioadă.
 
 
 
 
 
 
 
003 Gemeni    Gemeni   
      Chiar dacă este început de an, ești cu sufletul și cu gândul la muncă, la ce strategii ai putea să concretizezi pentru a atrage mai mulți bani în contul tău. Te simți motivat, capabil să clădești mai mult, să progresezi. Este timpul bilanțului, a ceea ce lași în urmă și la noi posibilități de a obține ceva mult mai avantajos în plan profesional. Chiar dacă te-ai confruntat cu unele probleme de sănătate, începutul de săptămână și de an îți aduc o stare de bine, de încredere, speranță că lucrurile vor evolua în favoarea ta. Atenție la ziua de 3 ianuarie când s-ar putea să apară probleme de relaționare cu partenerul de viață sau cu un asociat pe tema casei sau ești nemulțumit de intervenția unor prieteni comuni. Nu este cazul să te enervezi, până când nu analizezi cu oarecare detașare și înțelegere situația. Spre sfârșitul săptămânii discuți mai mult despre banii partenerului de viață, noi modalități de a atrage mai multe beneficii de pe urma unei colaborări, un parteneriat sau chiar o afacere personală.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
004 Rac    Rac   
     Avem de-a face cu un început de săptămână favorabil iubirii, petrecerii alături de persoana iubită și de ce nu, pentru a concepe un copil. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de dragoste ai toate șansele să atragi în viața ta o persoană de sex opus care va juca un rol important în viața ta. Totul este să ieși din casă, să dai curs invitației de a merge la petreceri, de a călători și relaționa cu oameni noi, interesanți. Ziua de 3 ianuarie s-ar putea să te conducă la divergențe de opinii în relația cu colegii sau cu un șef și astfel să te enervezi mai mult decât este nevoie. Fii atent la propriul interes și las-o mai ușor cu propriul ego, astfel ai șanse mult mai mari de izbândă. La sfârșit de săptămână ar fi cazul să pui mai mult preț pe sfaturile venite din partea unor persoane mai în vârstă.
 
 
 
 
 
 
 
005 Leu    Leu       
    Este minunat cât timp ai ocazia să petreci momente de sărbătoare alături de familie, în casa ta sau poate chiar să mergi în vizită la locurile natale, să te reîntâlnești cu prieteni din copilărie. Cert este că trăiești din plin și te bucuri de fiecare moment. În a doua parte a săptămânii se intensifică relația cu persoana iubită sau pui la cale noi strategii care țin de investiții (care nu se vor dovedi prea avantajoase). Fii prudent în relația cu propriul copil care s-ar putea să nu îți înțeleagă punctul de vedere și astfel pot să apară unele discuții neplăcute. Ai ocazia să te lămurești asupra unor aspecte care vizează o activitate ce implică creativitate, inspirație, îndeosebi spre seara zilei de 4 ianuarie. La sfârșit de săptămână ești dedicat muncii, efortului susținut legat un proiect profesional. Este bine să o lași mai ușor cu munca întrucât ești predispus la viroze, infecții, dureri de cap, migrene datorate, în mare parte, stresului, stării de încordare.
 
 
 
 
 
 
 
 
006 Fecioara    Fecioară
      Prima săptămână din an este posibil să te găsească mai mult pe drumuri sau în tot felul de dialoguri, negocieri, în vizită la neamuri. Este o perioadă importantă în ceea ce privește noi modificări care țin de casă, de propria locație așa că nu sta prea mult pe gânduri și profită de aceste oportunități, îndeosebi în a doua parte a săptămânii. Vor exista și piedici, documente care ți se mai cer sau nu au fost întocmite cum trebuie. Dar tu nu te lași! Ești ferm hotărât, bați cu pumnul în masă și chiar obții ceea ce ai nevoie. Știi ce vrei și acest lucru te face mult mai puternic în ochii celorlalți. La sfârșit de săptămână este posibil să dedici mai mult timp propriului copil sau revii asupra unui hobby, ceva care te relaxează. Ai timp pentru tot ce îți propui, nu este cazul să te lamentezi!
 
 
 
 
 
 
 
 
007 Balanta    Balanță
     Ai șansa de a te bucura de câștiguri venite de pe urma unei munci susținute în trecut. Este timpul să culegi roadele sau să primești noi oferte de colaborare, oportunități de a-ți pune în prim plan abilitățile de care dispui dar care să îți aducă și beneficii în plan material. Dai și primești în egală măsură sau este posibil să primești mai mult decât sperai. În a doua parte a săptămânii este recomandat să fii prudent, dacă ți-ai propus să pleci într-o călătorie pentru că s-ar putea ca planurile făcute acasă să nu se potrivească cu ceea ce vei găsi la destinație. Nu exagera cu critica la adresa rudelor apropiate fiindcă nu faci decât să te obosești degeaba! La sfârșit de săptămână ai de discutat aspecte importante cu părinții legate de casă, familie, eventuale schimbări pe care vrei să le faci în viața personală.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
008 Scorpion    Scorpion
     Chiar nu ai de ce să îți faci probleme, mai ales când beneficiezi de atâta încredere, optimism, speranță că lucrurile se vor derula în favoarea ta, îndeosebi în acest început de săptămână și de an. Totul este să nu mai privești spre trecut, ci să profiți de beneficiile din prezent, de noile posibilități de a dezvolta un eventual parteneriat, o asociere sau poate fi chiar șansa de a cunoaște viitorul partener de viață. Cine știe! Fii deschis la nou și nu te mai victimiza că ai suferit, poate, prea mult în trecut. Fiecare sfârșit înseamnă șansa unui nou început!  Bucurâ-te de un nou an care îți va aduce șansa de a o lua de la capăt, în altă parte, cu alți oameni sau pur și simplu cu o nouă perspectivă de a progresa, în plan personal și social. Fii prudent cu cheltuielile, îndeosebi în a doua parte a săptămânii. La sfârșit de săptămână  ai ocazia să constați că este bună și critica, mai ales dacă vine din partea unor persoane mai în vârstă, care chiar vor să te învețe ceva. Fii deschis la informații, cunoaștere, citește, instruiește-te și toate acestea îți vor aduce multe avantaje pe termen îndelungat!
 
 
 
 
 
 
 
 
009 Sagetator    Săgetător      
       Este foarte posibil ca începutul de an și de săptămână să te găsească oarecum retras, detașat, măcar în aparență nelăsând să transpară prea mult din ceea ce ai, de fapt, în suflet. Preferi să fii în solitudine, să îți faci planurile pentru nou an în liniște, departe de lumea dezlănțuită. Este acel ceva care îți spune să taci și să faci! În a doua parte a săptămânii ești mult mai mobilizat reușind să te pui serios pe treabă mobilizându-te. Este posibil ca ceilalți să te perceapă agitat, nerăbădotr, lipsit de scrupule sau că îți vezi doar propriul interes. Tu însă ai sentimentul că nu îți ajunge timpul pentru ceea ce vrei să clădești acum. Ai multe idei, care mai de care mai ingenioase și doar tu știi cel mai bine că norocul nu stă prea mult în ograda nimănui. Spre sfârșitul săptămânii vrei să faci o achiziție importantă sau planifici o excursie pe care nu o faci prea curând.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
010 Capricorn    Capricorn     
        În ciuda unor eventuale nemulțumiri venite din partea unor amici, vei face tot posibilul să te bucuri, alături de oameni de încredere, să petreci, să fii cel care vine cu inițiativa de a aduna în preajmă oameni de calitate. Ai ocazia să întâlnești o nouă iubire, prin intermediul prietenilor sau cu ocazia participării la o petrecere. Este momentul să savurezi din plin aceste momente unice, de încântare și voie bună. Lași în urmă orice regret, orice suferință având acum șansa de a te simți bine în grupul de amici. La sfârșit de săptămână te preocupi mai mult de propria persoană, pui la cale noi planuri care vizează o eventuală asociere pe care vrei să o lansezi curând. Este bine să îți notezi toate aceste dorințe, proiecte, eventual să le ții doar pentru tine, până când reușești să le concretizezi.
 
 
 
 
 
 
 
 
011 Varsator    Vărsător      
        Ai ocazia să petreci alături de colegi sau persoane care au legătură cu munca pe care o desfășori. Este un început de săptămână în care poți să îmbini utilul cu plăcutul și să lași timpul să curgă lin, fără să îți mai faci tot felul de griji. Trăiești cu bucurie, râzi, te distrezi, nu exagera însă cu alcoolul sau mâncarea căci s-ar putea să te simți mult mai obosit și lipsit de energie. Ziua de 3 ianuarie se pare că îți aduce o confruntare cu un prieten cu care te-ai aflat într-o oarecare relație tensionată fiind acum momentul să te lămurești asupra unor lucruri, să vezi dacă merită să continui această relație. Spre sfârșitul săptămânii ești mult mai deschis către latura spirituală a vieții, poți chiar să discuți mai mult despre noi posibilități de a evolua în acest domeniu. Este momentul potrivit să privești viața dincolo de aparențe și chiar să crezi că există minuni. Te simți oarecum avantajat având ocazia să intri în posesia unor informații secrete care te vor lămuri asupra unei relații de iubire. Nu îți neglija sănătatea și fii prudent la deciziile pe care le iei, vis-à-vis de o eventuală colaborare, loc de muncă.
 
 
 
 
 
 
 
 
012 Pesti    Pești
       Te bucuri de șansa de a petrece alături de prieteni veniți de pe alte meleaguri sau chiar tu poți să pleci într-o călătorie îndepărtată ceea ce te va ajuta să îți regăsești starea de liniște, de împăcare cu propria ființă. Te simți norocos fiindcă ai ocazia de a întâlni oameni minunați redescoperind astfel o nouă latură a celor cu care interacționezi, privești viața dintr-o cu totul altă perspectivă. Este ocazia de a explora noi orizonturi, în plan spiritual și nu numai. Zilele de 3 și 4 ianuarie vor aduce în vedere noi posibilități de a face o schimbare, vis-à-vis de carieră. Nu este exclus ca această decizie să fie declanșată în urma unui conflict cu un superior sau ca urmare a unor schimbări legislative. Fii prudent în ceea ce privește imaginea ta în plan public întrucât ești predispus la calomnii, atacuri venite din partea unor invidioși care vor, cu orice chip, să îți submineze autoritatea. La sfârșit de săptămână alegi să dedici mai mult timp prietenilor eventual pleci într-o călătorie, alături de un grup de prieteni.