Etalare mai 2018

Etalare mai 2018
Berbec – Puterea   
           În această perioadă dai dovadă de ambiție, curaj, energie și optimism reușind astfel să valorifici ideile de care dispui și să le folosești în beneficiul tău. Socializezi mai mult, ai mai multă răbdare cu cei din jurul tău fiind de un sprijin real pentru ceilalți oameni. A venit timpul să faci un pas important înainte, fie în plan profesional, fie relațional. Cert este că trebuie să acționezi și să-ți pui în valoare abilitățile native și experiența de viață, pentru a-ți îndeplini obiectivele propuse. Deviza lunii analizate, pentru tine, este: „Cum este posibil ca unii oameni să fie atât de atraşi de putere, încât atunci când rămân fără ea, li se prăbuşeşte tot universul? ” Vaclav Havel
            În plan profesional ai puterea să treci peste multe provocări. Este posibil să promovezi un examen sau un interviu cu brio. Cert este că putem vorbi despre promovare, primirea mai multor responsabilități, cărora le faci față fără probleme. Ai ocazia să demarezi o (nouă) afacere care îți poate aduce câștiguri financiare sau poți finaliza un proiect important de la locul de muncă reușind astfel să obții o promovare dar și recompense materiale.
            În plan sentimental putem vorbi despre capacitatea de a face față problemelor care pot apărea în cadrul relației de cuplu. O mai bună comunicare și o doză de diplomație din partea ta și vei reuși să aduci starea de armonie în cadrul relației. Ești mult mai optimist, mai deschis către partenerul de viață, te implici în activități comune, călătoriți mai mult, te implici cu mai multă energie în viața de familie. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de mariaj ai acum șansa de a te îndrăgosti, devii mult mai pasional iubind fără prejudecăți, te bucuri de fiecare moment petrecut alături de persoana iubită.

 

Taur – Regele de bâte
             Putem vorbi despre o lună dinamică, în care vrei să dai startul unor noi activități, să începi perioada în vervă. Nu vei duce lipsă de energie, inițiativă, idei, ambiție și curaj pentru a porni la drum, un nou drum. Știi cum să te impui în fața celor din jur, să-ți impui punctul de vedere, îți ceri drepturile. Îți place să deții controlul asupra propriilor acțiuni fiind de un real folos pentru cei din familie dar și în mediul profesional. Deviza acestei luni, pentru tine, este: „Este bine să sărbătorești succesul dar este mult mai important să iei aminte de greșelile făcute.” Bill Gates
            În relația de mariaj putem vorbi despre o perioadă de stabilitate, siguranță, de încredere reciprocă, noi inițiative și proiecte comune. Nimic nu este prea greu, cât timp ai alături de tine partenerul potrivit. Se poate vorbi despre pasiune, trăiri intense și împărtășirea iubirii. Este recomandat să-ți mai temperezi starea de impulsivitate, să nu te lași condus de ambiție, mai ales atunci când vine vorba despre relația de cuplu. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu stabilă nu prea ai chef să te „încurci” cu oricine, preferând să faci o selecție, să vezi dacă are vreun rost să dai startul unei noi relații de dragoste.
            Muncești mult, susținut, cu conștiinciozitate, chiar nu mai ai timp pentru altceva. Te dedici, trup și suflet, obligațiilor de serviciu fiind o perioadă de dinamism și inspirație. Poți să dai startul acum unor noi proiecte, debordezi de idei. Știi cum să te impui în colectivul de lucru și, dacă ești deja lider, ai grijă să-ți pui subalternii la treabă, chiar și peste program, pentru a reuși să finalizezi cu succes și la timp obiectivele propuse. Dacă vrei să dai startul unei (noi) afaceri se pare că deții acum informațiile necesare dar și energia, voința și capacitatea de a concretiza ceea ce ți-ai propus. Planul financiar este bine aspectat fiind plătit pentru munca pe care o prestezi. Ideile tale vor fi răsplătite pe măsură.

 

Gemeni – Zece de bâte
     
În această lună se pare că ești ferm hotărât să-ți asumi mai multe responsabilități fapt care te poate supraaglomera. În luna analizată aici există riscul de a te lăsa copleșit de probleme care necesită o rezolvare promptă. Nu este recomandat să te agiți prea tare întrucât există riscul mare de a strica, mai mult decât de a construi. Este recomandat să te mobilizezi, fizic și moral, pentru a reuși să te acomodezi la noile condiții de lucru, să gestionezi cu brio oportunitățile. Deviza lunii analizată este: „Valoarea omului se măsoară după greutățile prin care a trecut” Voltaire
            Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu stabilă este posibil să trebuiască să faci față unor certuri, discuții neplăcute, să simți că, de fapt, te afli într-o competiție și nu în cadrul unei relații de cuplu. Ai sentimentul de profundă tristețe, lipsă de speranță simțindu-te neînțeles, neiubit. Cert este că te simți obosit și că nu mai poți continua în cadrul unei relații imposibile, în care nu te poți exprima sincer, deschis. Dacă ești singur, te afli în căutarea dragostei dar parcă nu se leagă nimic, oricât de mult te-ai strădui să atragi atenția sexului opus. Este recomandat să vezi ce anume ar trebui să schimbi în propria atitudine, dacă merită să te lași influențat de o relație din trecut.
            Este o lună de efort la locul de muncă. Nu ai timp nici măcar să te gândești la câte sarcini de lucru ai de îndeplinit, trebuie să te concentrezi pe finalizarea obligațiilor, pe concretizarea unor idei din planul profesional. Este posibil să fi obținut un nou job sau un post de răspundere și să ai sentimentul că nu ești suficient de pregătit și nu faci față suprasolicitărilor. Totul este în mintea ta și chiar ar trebui să gândești pozitiv, să privești cu încredere spre viitor. Nu te lăsa copleșit de muncă, ci caută să îmbini utilul cu plăcutul. Este important să te adaptezi la noile condiții.

 

 
Rac – Magicianul  
           În această lună ai capacitatea de a te mobiliza pentru a-ți atinge scopurile propuse. Dai dovadă de o mai mare dorință de a învăța, ești dornic să acumulezi noi informații. Ești rațional lăsându-te condus mai mult de logică decât de sentimente, emoții. Este o lună a inițiativelor, a succesului, conștientizezi acum propria valoare, ce vrei cu adevărat de la propria persoană și de la ceilalți. Te adaptezi mult mai ușor la nou, „jonglezi” cu informația știind cum să folosești în favoarea ta oportunitățile de evoluție care îți ies în cale. Secretul reușitei stă în forțele tale având credința că vei reuși. Ești expus la furt, la păcăleală așa că fii atent cu cine te asociezi. Deviza ta pentru perioada analizată este: „Viața însăși este magie iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă să o trăiești ca pe ceva magic.” Albert Einstein
            Este momentul să iei o decizie vis-à-vis de o relație. Este o carte de Tarot ce te avertizează că ai tendința de a „jongla” cu mai multe elemente, nu știi exact ce alegeri să faci în plan sentimental, relațional. Este vorba despre incapacitatea de a alege între doi parteneri, două posibilități. Este recomandat să analizezi situația apelând la rațiune, să fii sincer cu propria persoană dar și cu cel pe care îl iubești. Este cartea care anunță un nou început, o relație mult mai puternică. Este și o carte a seducției, a evoluției la un nivel superior în dragoste sau în cadrul unei relații deja existente. Dacă te lași ghidat de emoții și pasiunea momentului este posibil să te confrunți cu tot felul de probleme în plan relațional.
            Este cartea de Tarot care semnifică dorința de a obține ceva, în plan profesional, fără a ține cont de urmări („Scopul scuză mijloacele!”). Magicianul favorizează studiile și schimbările în plan profesional. Ești susținut în toate proiectele pe care le demarezi acum, cât timp vei pune în practică strategii bine gândite. Ai acum șansa de a obține o avansare, treci cu succes un interviu pentru angajare. Dacă joci rolul de lider, coordonator într-un colectiv de muncă, reușești să-ți concentrezi efortul pe interesul comun. Este timpul să concretizezi proiecte pe care le-ai amânat de ceva timp. Ai ocazia să soluționezi o problemă profesională în mod favorabil, dacă dai dovadă de prudență și înțelepciune. Planul financiar este bine aspectat, cât timp dai dovadă de prudență și nu te hazardezi, atunci când vine vorba despre cheltuieli. Ai ocazia să semnezi un contract avantajos, din punct de vedere financiar, să atragi mai multe resurse financiare.

 
Leu – Patru de cupe
         Este o lună în care simți nevoia de a te retrage din zgomotul cotidian. Preferi să stai departe de lume și să meditezi la problemele cu care te confrunți. Este momentul în care ai nevoie de sinceritate cu propria persoană și să recunoști că, în mare parte, problemele și obstacolele cu care te confrunți se datorează încăpățânării tale în a-ți schimba atitudinea. Ai ajuns acum în situația de a nu mai știi prea bine ce anume vrei de la tine și de la ceilalți fapt care te face și mai nemulțumit. Deviza lunii în discuție este: „Obiceiurile și rutina au o putere incredibilă de a irosi și a distruge.” Henri-Marie Cardinal de Lubac
            Cartea de Tarot extrasă semnifică o relație de cuplu echilibrată dar care stagnează, parcă nimic important nu se mai întâmplă riscând să se instaleze rutina. Ai sentimentul că nu ești ascultat suficient, luat în seamă de partener. Trebuie să dai dovadă de mai multă flexibilitate, să accepți și punctul de vedere al celuilalt. Prin discuții sincere, deschise, petrecând mai mult timp alături de partenerul de viață ai ocazia să readuci starea de armonie în relația de cuplu. Dacă ești singur atunci ai acum tendința de a „bate pasul pe loc” insistând în a încerca să atragi atenția unei persoane de sex opus care te ignoră.
            În plan profesional putem vorbi despre șanse la care nu te așteptai, în încercarea de a obține o avansare pentru care trebuie totuși să muncești mult și să dai dovadă de conștiinciozitate. Ai tendința de a fi pesimist, neîncrezător în capacitățile și talentele tale organizatorice. Cert este că sunt momente în care te simți neînțeles de către colegi, colaboratori sau superiori. Nu te simți motivat suficient pentru a finaliza un proiect aflat în lucru. Vrei altceva, un job mai incitant încercând să alungi rutina de la actualul loc de muncă.

 

Fecioară – Opt de bâte        
           Este o lună în care pot să apară schimbări semnificative în viața ta. Poate fi începutul unei noi etape, a unui nou drum, pe care te implici cu mai mult dinamism și încredere. Putem vorbi acum și despre acțiuni rapide menite să-i ia pe ceilalți prin surprindere. Este recomandat să faci loc în viața ta noilor oportunități de a progresa, de a evolua în plan relațional, să întâlnești oameni noi, care te vor ajuta în demersurile tale. Cert este că această carte de Tarot îți aduce mesajul unor schimbări pozitive și neașteptate. Deviza lunii în discuție este: „Când ai un vis, luptă pentru el!” Anonim
            Ești susținut de către partenerul de viață în demersurile pe care vrei să le faci, fie că este vorba despre carieră fie că ai de rezolvat probleme care vizează casa, familia. Comunici mult mai sincer, deschis cu partenerul tău. Putem vorbi acum despre o revenire la sentimente mai bune, o trezire a pasiunii între voi doi. Atenție totuși la riscul de a te implica într-o relație extraconjugală! Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu stabilă atunci putem vorbi despre începutul unei relații care te poate lua prin surprindere. Nu prea știi cum să reacționezi, dacă merită să te implici cu adevărat, din punct de vedere sentimental.
            Ești dominat acum de dorința de progres, de succes în carieră. Nimeni și nimic nu te poate opri din avântul tău. Vrei și poți să te lupți cu „toate armele din dotare”, atunci când vine vorba despre obținerea unei reușite, o avansare în carieră. Nu duci lipsă de energie, curaj, ambiție dar și o bună organizare, strategii bine gândite. Este posibil să obții acum o mărire de salariu sau poți câștiga un concurs, poți trece cu brio un interviu. Lucrurile se derulează destul de rapid, în plan profesional dar și financiar. Atenție la eventualele cheltuieli efectuate acum!

 

 
Balanță – Doi de bâte       
             Este o perioadă de retragere, nehotărâre, de răscruce neștiind clar încotro să o pornești. Nu este indicat să iei decizii rapide, ci trebuie să reflectezi cu atenție la ce anume ai de făcut, dacă merită să pornești către o nouă destinație. Nu există o garanție pentru alegerile ce urmează să le faci dar nici să stai fără să acționezi nu este indicat. Poți ieși din această situație, atunci când te vei decide să schimbi intențiile în fapte concrete. Ceva lipsește, nu știi exact ce sau cum poți ajunge la un anumit rezultat. Putem vorbi și despre o acumulare de tensiune dar pe care reușești să o ascunzi destul de bine în fața celorlalți. Deviza ta, în această lună, este: „Singurul mod de a realiza lucruri minunate este să iubești ceea ce faci.” Steve Jobs
            Dacă ești deja implicat într-o relație te găsești în situația de a nu știi dacă dorești să pleci sau să rămâi în relația de cuplu. Vorbim despre destul de multe compromisuri, dezamăgiri, ceva care ți-a provocat suferință, te-a adus în situația de a te detașa, de a privi relația de mariaj din punct de vedere rațional. Se poate vorbi acum despre instalarea rutinei și nu prea mai știi cum să readuci pasiunea în cuplu. Comunicarea lasă de dorit și realizezi că nu mai are rost să continui alături de actualul partener. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de mariaj nici nu prea ai chef să te implici acum. Dacă tocmai ai cunoscut pe cineva vei dori ca, mai întâi, să vezi dacă merită efortul sentimental, afectiv.
            La locul de muncă putem vorbi despre multă rutină preferând să ai o atitudine neutră față de colegi și/sau superiori. Cert este că atitudinea ta nu este deloc constructivă, ba chiar poți ajunge la sentimentul de marginalizare, de gol interior. Nu te remarci prin ceva anume, în plan profesional și nici nu prea ai dorința de a face vreo schimbare, nu simți nevoia să iei inițiativa. Este recomandat să-ți revizuiești atitudinea și să nu te mai victimizezi. Banii nu vor să vină așa cum te așteptai sau ți s-a promis. Ba chiar vei avea ocazia să constați că ești restant la plata unor facturi, taxe, impozite.

Scorpion – Șapte de cupe
          Cartea de Tarot extrasă anunță o perioadă în care este posibil să te confrunți cu tot felul de iluzii, dezamăgiri, ai tendința de a fugi de realitate, îți faci speranțe deșarte. Este avertismentul că ai tendința de a te lăsa atras în capcane sperând că astfel vei obține mai multe avantaje, cu eforturi minime. Te poți lăsa condus de tot felul de gânduri care te pot îndepărta de realitate. Trebuie să conștientizezi că tot ceea ce este durabil se obține prin muncă, dedicare, organizare și seriozitate. Ai acum tendința de a alege calea cea mai scurtă fiind predispus la compromisuri. Deviza ta, în această lună, este: „Urmărește-ți faptele, ele vor deveni obiceiuri. Urmărește-ți obiceiurile, ele vor deveni caracter. Urmărește-ți caracterul, el va deveni destinul tău.” Lao Tzu
            Această carte de Tarot spune despre iluziile pe care ți le faci, în cadrul relației de cuplu. Se poate vorbi despre un fel de trezire la realitate, o confruntare cu latura ascunsă a partenerului de viață fiind nevoit să iei acum o decizie fermă. Ai șansa de a privi relația de dragoste dintr-un alt punct de vedere. Este totuși vorba despre o stare de confuzie, amăgiri, dezechilibre în plan emoțional. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu stabilă ai acum tendința de a te implica într-o relație iluzorie. Te poți aștepta la minciuni, trădări, promisiuni care nu vor fi respectate.
            În plan profesional se vor întâmpla lucruri favorabile numai că te poți confrunta și cu unele pierderi pentru că te-ai bazat prea mult pe promisiuni deșarte. Nu este recomandat să te hazardezi implicându-te într-un proiect, o colaborare, până când nu deții toate datele relevante despre problema respectivă. Ai tendința de a te lăsa influențat de părerile celor din jur iar aceasta te poate conduce pe un drum profesional greșit. Ai tendința spre superficialitate la locul de muncă. Ești destul de confuz, atunci când vine vorba despre bani. Ești predispus la cheltuieli care îți pot da peste cap bugetul personal.

Săgetător – Șase de cupe
           În această lună ești predispus către visare, nostalgie, ai dorința de a te refugia în trecut, de a te reîntâlni cu persoane dragi, pe care nu le-ai mai văzut de mult timp. Este foarte probabil ca răspunsul la mai multe probleme cu care te confrunți acum să-l găsești în trecut. Putem vorbi despre o lună în care ai ocazia să te întâlnești cu persoane noi, interesante, să trăiești cu intensitate momentul prezent. Este recomandat să conștientizezi că regretele sunt inutile, nu poți repara trecutul fiind timpul să te ancorezi în prezent, în concret evitând părerile de rău. Deviza ta, în această lună, este: „Trebuie să luăm din trecut focul, nu cenușa.” Jean Jaures
            Această carte semnifică amintiri legate de o iubire din trecut. Poate fi vorba și despre împăcarea cu o persoană pe care ai iubit-o cândva. Este timpul să faci o alegere importantă, în plan sentimental. Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu putem vorbi despre o perioadă de clarificare a unor probleme din trecut, de redescoperire a bucuriei de a fi în doi. Este o relație în care ai ocazia să te simți protejat, iubit, în măsura în care și tu ești dornic să oferi dragoste și nu doar să primești.
            Este momentul să culegi roadele acțiunilor tale din trecut, vis-à-vis de profesie, locul de muncă. Dacă tocmai ai absolvit un curs de perfecționare ai ocazia să aplici pentru un post, un job mai bine plătit. Cert este că știi cum să-ți asumi mai multe responsabilități, să te implici cu mai mult curaj și ambiție pentru a putea finaliza cu brio un proiect, obligațiile de serviciu. Este nevoie de mai mult pragmatism, mai multă ancorare în realitate, mai ales atunci când vine vorba despre negocieri, contracte, salariu. Dacă ai renunțat recent la un loc de muncă este posibil să te simți atașat de trecut, ai sentimentul că nu vei putea găsi ceva mai bun. Este timpul să lași în urmă părerile de rău și să faci loc în viața ta noilor oportunități, în plan profesional. O problemă din trecut se poate repeta acum, vis-à-vis de bani. Trebuie să găsești o soluție legată de un împrumut pentru a evita consecințele. Finanțele sunt afectate de trecut. Pot apărea niște bani pe care trebuie să-i primești de ceva timp, de la o rudă, dintr-o moștenire sau de la o cunoștință căreia i-ai dat bani cu împrumut și nu a reușit, până acum, să îți returneze datoria.


Capricorn – Justiția
          Această carte de Tarot îți aduce mesajul că vei primi exact ceea ce ai „semănat”. Este vorba despre schimbare, manifestarea karmei. Fie că vrei sau nu, în viața ta va avea loc o transformare importantă, totul este din ce perspectivă alegi să privești evenimentele cu care te vei confrunta. Caută adevărul în suflet și atunci îți va fi mult mai ușor să iei deciziile potrivite. Este posibil să te confrunți cu probleme legale, ești nevoit să dai explicații în fața autorităților. Dacă ai avut deja parte de pierderi, susținând alte persoane în trecut, acum ai ocazia să ți se facă dreptate, să fii recompensat. Este o perioadă în care vei aborda situațiile de viață cu mai mult pragmatism. Consideri că a venit timpul să o lași mai ușor cu sentimentalismele și să vezi cine merită și cine nu atenția și ajutorul tău. Este momentul de trezire la realitate dar și de reevaluare a relațiilor, încercând să le așezi pe o cale mult mai clară, corectă. Deviza lunii analizate este: „Justiţia este dorinţa constantă şi perpetuă de a da fiecăruia ce i se cuvine.” Domitus Ulpian
            Dacă ești deja implicat într-o relație de cuplu stabilă, este posibil să fie nevoie de unele explicații, lămuriri pentru partenerul de viață referitoare la niște acțiuni din trecut. Este acel moment în care trebuie să te decizi dacă merită să mai continui o relație sau nu. Dacă ești singur, ai acum șansa de a întâlni o persoană specială pentru tine, față de care să-ți exprimi sentimentele deschis. Este o periodă de reînnoire, de schimbare în plan sentimental.
            În plan profesional ai ocazia să câștigi un proces, să-ți fie înapoiate niște drepturi salariale sau un post pe care l-ai pierdut datorită unor acțiuni injuste venite din partea dușmanilor. Această carte anunță succesul dar și eliberarea de o anumită stare de tensiune, încordare. Este posibil să îți ceri drepturile apelând la justiție, cerând să ți se facă dreptate, în plan profesional. În această lună ai ocazia să urmezi noi cursuri de perfecționare, ba chiar îți poți descoperi adevărata vocație.

 
Vărsător – Valetul de spade
         În această lună ești hotărât să îți spui deschis punctul de vedere, să nu te mai lași „călcat în picioare” gândindu-te că numai prin puterea exemplului vei reuși să ții adversarii la distanță. Ești mult mai autoritar în această perioadă, mai impulsiv, gata să lupți pentru a obține ceea ce consideri că ți se cuvine. Nimeni și nimic nu-ți poate sta în cale! Ai totuși grijă să nu nimicești cu a ta spadă și persoane care te-au susținut în trecut. Evită să te arunci în situații sau acțiuni periculoase, compromițătoare. Deviza ta pentru luna analizată este: „În fiecare om strălucește un Soare, totul este să-l lăsăm să ardă.” Socrate
            Această carte de Tarot este prevestitorul unor certuri, despărțiri, există posibilitatea de a rupe o relație de cuplu. Poate semnifica și intervenția unei a treia persoane, un om foarte viclean care dorește să-și atingă, cu orice preț, scopurile meschine. Putem vorbi despre un rival extrem de iute, ager; poate fi vorba despre revenirea unei persoane din trecut, un fost iubit. Este o perioadă de confuzie în plan relațional, trecerea de la iubire la ură, de la starea de calm la cea de ceartă, discuții aprinse. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de mariaj atunci nici nu prea ai chef să te implici serios într-o relație fiind destul de circumspect.
            Putem vorbi despre o perioadă tensionată în plan profesional, te simți nedreptățit și vrei să-ți impui punctul de vedere. Pot avea loc acum discuții în contradictoriu, șicane în cadrul colectivului de lucru simțindu-te adesea epuizat, dezgustat de ceea ce se întâmplă aici. Ceea ce părea statornic se dovedește a fi, de fapt, o mare dezamăgire. Nu îți ies planurile așa cum ți-ai propus și este nevoie de o mai mare doză de mobilizare și luptă pentru a reuși de unul singur.

Pești – Nouă de monede
          Această carte de Tarot aduce în atenție posibilitatea unor realizări în plan material, obținerea unor recompense, surprize plăcute și împlinirea unor dorințe. Ești mult mai prudent în acțiunile pe care le întreprinzi acum dând dovadă de înțelepciune. Găsești cu mai multă ușurință soluții practice fiind foarte atent la detalii. Este o perioadă de prosperitate, câștiguri financiare și nu numai, reușite majore. Deviza lunii în discuție este: „Pentru orice realizare primul pas este curajul.” J. W. Ghoete
            Se anunță o perioadă de stabilitate și încredere reciprocă în relația de cuplu. Se va pune mai mult accent pe latura materială fiind astfel timpul pentru a da startul unor (noi) proiecte comune care vă vor aduce chiar și mai multe câștiguri materiale. Atracția dintre voi se bazează pe gusturi și interese comune. Dacă ești singur atunci putem vorbi despre o perioadă agitată în plan social dar și despre șansa de a întâlni pe cineva de care vei fi interesat, din punct de vedere material.
            Această carte de Tarot indică șanse de progres în carieră. Putem să vorbim despre câștiguri, realizări neașteptate. Ai ocazia să te implici acum într-un parteneriat, o afacere profitabilă. Este semnul că a venit timpul să primești o avansare la locul de muncă și, odată cu aceasta, vin și banii, câștigurile. Ești bine văzut, apreciat de către colegi știind cum să fii de un real folos celorlalți.