Luna Plină în zodia Gemeni, 3 decembrie 2017

                   LP in Gemeni 3 decembrie 2017Luna Plină în zodia Gemeni
 
               „Dumnezeu n-a stabilit limite, nici frontiere în univers și dacă se spune că dragostea este atotputernică, este pentru că ea poate traversa spațiul pentru a atinge astrele, planetele și a atinge entitățile cele mai îndepărtate.” Omramm Mikhael Aivanhov
          Această Lună Plină are loc în semnul Gemeni, în data de 3 decembrie 2017, la ora 17:46’, la 11ᵒ40’. Opoziția luminariilor se formează pe axa limitărilor și a sacrificiilor, cu Luna în semnul Gemeni, în casa a XII-a, casa sacrificiilor și a izolării, a vicisitudinilor și a dușmanilor ascunși, a bolilor cronice; Soarele se află în casa a VI-a, casa locului de muncă, a relației cu colegii și/sau colaboratorii, bolile acute. Ascendentul momentului se află în semnul Rac. 
          Influenţa energetică a Lunii Pline se simte cu câteva ore înainte și după momentul maxim (± 18 ore). Emoţiile sunt trăite cu intensitate confruntându-ne cu stări de agitaţie, insomnie, ameţeli, dureri de cap, tensiune psihică şi nervoasă amplificată, există predispoziția către accidente rutiere și de oricare altă natură. Nu se recomandă intervenţiile chirurgicale, extracțiile dentare, în această perioadă existând risc crescut de hemoragie. Acum este momentul să culegem „roadele”, ne putem confrunta cu acțiunile demarate în preajma datei de 25 mai 2017,  atunci când a avut loc Luna Nouă în zodia Gemeni.  
         Aceasta Luna Plină, formată pe axa Gemeni – Săgetător, a cunoașterii, învățăturii, a călătoriilor, a relației cu rudele apropiate dar și a mentorilor spirituali face ca toate aceste aspecte să fie puternic dinamizate. Prezența Soarelui în zodia Săgetător, în casa a VI-a, ne pune în fața unor situații de viață care ne determină să abordăm o nouă filosofie de viață, noi principii morale, putem porni acum căutări de natură spirituală, avem dorința de a studia, călători. Amplasarea  Soarelui în casa a VI-a (casa locului de muncă, a relației cu colegii și/sau colaboratorii, a bolilor acute, a tratamentelor ocazionale, a dietei alimentare, a preocupărilor pentru sănătatea proprie sau a altora) aduce în vedere conflictele în relația cu colegii, renunțarea la un proiect profesional sau poate fi vorba despre aflarea unor răspunsuri ce vizează un job, conflicte în relația cu un superior. În ceea ce privește sănătatea, sunt aduse la lumină anumite afecțiuni, nevoia de a ține un anumit regim alimentar, de a urma un nou tratament, putem conștientiza legătura dintre anumite afecțiuni și stări emoționale. Poate fi vorba și despre declanșarea unor probleme de sănătate datorită unor situații determinate de propriul mod distorsionat de a observa și analiza lucrurile, relațiile, propria viață. Se pune acum întrebarea: „Ce anume trebuie să înțeleg pentru a reuși să ajung să obțin vindecarea trupească și/sau sufletească?” Este o perioadă în care emoțiile puternice reprimate dar și tendința de fugă, izolare, de neacceptare a realității și de scufundare într-o lume iluzorie nu face decât să ne îndepărteze de starea de împlinire, de împăcare cu noi înșine și implicit cu ceilalți.
               Pentru că Luna se află în casa a XII-a (casa dușmanilor ascunși, karma, inconștientul colectiv, sacrificiile și izolarea, bolile cronice) se poate face lumină asupra trecutului, a lucrurilor neterminate, suntem puși față în față cu propriile frici, fantasme, traume, dușmani ascunși. Luna în casa a XII-a (sufletul) tinde să ne confrunte cu cele mai acute probleme existențiale și, cu cât ne agățăm mai mult de trecut, de un mediu viciat, provocator de probleme de natură emoțională, cu atât mai mult ne vom confrunta mai tare cu sentimentul de neputință, imposibilitatea ieșirii din situația de criză. Este nevoia de sacrificiu din dorința inconștientă de a obține echilibrul la nivel energetic, de a accesa resurse, nevoia de a primi susținere din partea unor mentori, ghizi spirituali care să ne ridice mai presus de pierderi, de suferință.  În casa a XII-a se termină „tărâmul cerului”, aici ne scufundăm în tenebre având sentimentul de inevitabil, acel sentiment de „ce trebuie să se întâmple… tot se va întâmpla”. Acest moment astral ne propune, de fapt, un punct de final al unor acțiuni, proiecte de anvergură, relații, în funcție de domeniul indicat de tema natală a fiecăruia.
          Ascendentul se află în zodia Rac (0ᵒ23’), o zodie a fecundității, a creșterii, trecutului, amintirilor, a relației cu mama, țara și locul natal. Din punct de vedere esoteric, zodia Rac reprezintă poarta de intrare a sufletului în lumea manifestă. Conform filozofiei Chaldeene și Platoniste zodia Rac este considerată „Poarta oamenilor”, cea prin care sufletele coboară din cer în corpuri umane sau în creație. Luna simbolizează, ca și guvernator al semnului Rac, hrana esențială. Luna, în acest moment, se află în casa a XII-a și ne dă ocazia să vedem propriile defecte reflectate direct în cei din jur având ocazia să ne redescoperim prorpiul Sine prin obsevrvarea detașată a celuilalt. Este momentul să conștientizăm că principala suferință vine, de fapt, din neascultarea sufletului, din refuzul de a vedea ce ne doare cu adevărat, ce anume ne-a adus în situația actuală.
         Careul în T cardinal: Uranus retrograd, ca revoluționar nestăvilit, cel care dărâmă barierele și tradițiile, reprezintă noul și tot ce înseamnă schimbarea (în semnul Berbec, în casa a XI-a) careu cu asteroidul Yunona (în semnul Capricorn) careu Marte, acțiunea (în zodia Balanță în casa a V-a, a iubirii dăruite) ne aduce serioase teste în plan relațional, financiar, în cazul unor procese, parteneriate, afaceri, probleme care țin de credite bancare, de banii partenerului. Cele mai afectate sunt relațiile de dragoste fiind vorba despre răsturnări de situație, decizii luate la nervi existând riscul ca multe dintre acestea să se destrame.
         Este timpul clarificării alegerilor și credințelor personale având tendința de a idealiza pe cei care ne trezesc emoții puternice prin ideile pe care le transmit. Este important să fim atenți la ceea ce ne spune intuiția, să ne ascultăm sufletul, să analizăm cu mare atenție consecințele propriilor acțiuni și unde ne putem situa în urma alegerii făcute.
Luna Plină în semnul Gemeni se află în careu cu Neptun (în zodia Pești, casa a X-a) ceea ce ne aduce în vedere tendința de a ne fixa obiective, idealuri, speranțe iluzorii, nerealiste ce vizează carieră, un anumit proiect care ține de imaginea publică, popularitate, demnitate, glorie, notorietate, judecătorii. Acest eveniment astrologic aduce în vedere necesitatea de a reformula anumite obiective, legi, relații în cadrul guvernului, schimbări care ne pot lua prin surprindere, numai că deciziile care se iau acum sunt confuze, învăluite în mister putând cu greu să percepem adevăratele intenții ale celor aflați la putere. La nivel mundan, casa a X-a reprezintă primul ministru, guvernul, forțele de ordine (poliția, armata), șeful statului, reputația țării.
            Mercur, guvernatorul Lunii Pline, este retrograd în zodia Săgetător (în exil). Îi este greu să ne furnizeze informațiile de care avem nevoie, de impiedică să desluțim sensul ascuns al unor situații sau al unor concepte și principii de viață. Mercur retrograd, în conjuncție cu Saturn pe Descendent, mediază opoziția dintre Marte și Uranus retrograd și este un aspect astral care ne invită la discuții, la reluarea unor aspecte din trecut, la revenirea asupra unor neajunsuri care privesc relația de mariaj, de afacere sau orice gen de parteneriat. Există un soi de încăpățânare în care fiecare din părțile implicate vrea să își dea dreptate cu orice preț, fără să se gândească la consecințe, unde poate duce acest conflict, toată această agitație care mocnește de ceva timp.  
Saturn pe Descendent ne dă posibilitatea de a vedea cum  arată o relație de mariaj, de parteneriat, cu adevărat, ne determină să înfruntăm fricile legate de acestea, să acceptăm schimbările în relațiile noastre. Mercur nu este acum într-o poziție tocmai favorabilă pentru a ne așeza la masa negocierii astfel că deciziile care se iau acum au mari șanse să fie răstălmăcite iar promisiunile încălcate. Mesajele sunt distorsionate, mai mult sau mai puțin voit, se caută un țap ispășitor iar adevărul nu poate fi perceput cu ușurință lucrurile putând căpăta o direcție greșită, în orice moment, fără să se știe cu claritate către ce direcție vrem să ne îndreptăm. Cerem, acuzăm, vrem să dărâmăm ceva dar fără să avem pregătită o nouă strategie de lucru, un nou mod de a acționa pentru a construi un edificiu mult mai puternic.
            Lilith este înșelătoare, pe casa a VII-a, nu anunță schimbări tocmai favorabile, în ceea ce privește relațiile de parteneriat.  Lilith crează situații în care putem descoperi partea întunecată din propria ființă prin intermediul partenerului, ne ajută să observăm și să conștientizăm că atitudinea, felul de a fi a celuilalt, le manifestăm și noi în diverse situații fiind vorba, de fapt, de manifestarea propriilor frici pe care le declanșăm, în mod inconștient, prin intermdiul partenerului sau al celor cu care relaționăm. Sunt aspecte care ne vor conduce inevitabil la adevărate „furtuni” în plan relațional, dacă nu suntem sinceri, mai întâi, cu propria persoană.
         Luna Plină în semnul Gemeni ne aduce mesajul de a căuta și a găsi răspunsurile de care avem nevoie pentru a reuși să ne armonizăm în relația cu ceilalți. Ni se aduce în vedere necesitatea de a apela la cunoașterea de care dispunem, înainte de a descoperi direcția către care să pornim. Este o perioadă de derută, rătăcire reușind cu greu să exprimăm ce anume ne dorim, să punem ordine în gânduri, în viața personală și relațională. Avem acum ocazia să conștientizăm sensul ascuns al mesajelor pe care le primim, totul este să ținem cont de amănunte, să aprofundăm evenimentele și relația cu celălalt. Mesajul acestei Luni Pline în semnul Gemeni este: „Comunic cu o mare deschidere de spirit, îmi exprim din plin ideile, mă detașez de trecutul meu și dezvolt spiritul de discernământ.”
          Lună Plină în zodia Gemeni are o influenţă semnificativă asupra nativilor semnelor mobile: Gemeni, Fecioară, Săgetător, Pești, în special asupra celor care sunt născuți în preajma datei de 3 dar şi pentru cei care au axele principale: Ascendentul, Descendentul, Mijlocul Cerului sau orice planetă personală (Soare, Lună , Mercur, Venus, Marte) în preajma gradului 12°.

                           Mesajul transmis de Luna Plină în semnul Gemeni pentru fiecare zodie
 

         Berbec – pot avea loc acum schimbări importante ce vizează studiile, comunciarea, examenele, călătoriile, comerțul, relația cu rudele apropiate, tot ceea ce ține de transport, contracte, diverse acorduri, angajamente, computer, telefon. Este o perioadă de intensificare a planului relațional. Ai ocazia să culegi roadele unei munci susținute și care ține de studii, de scrierea unei cărți, de publicare dând dovadă de mai multă flexibilitate dar și de nevoia de a renunța la un anumit proiect. Este posibil să primești vești neplăcute, să afli de anularea unui contract sau să renunți la un anumit curs.

         Taur – putem să vorbim despre o perioada de materializare a unor proiecte mai vechi, de succes financiar după eforturi susținute deci, este vremea recoltei. Poți fi recompensat financiar pentru ceea ce ai realizat până acum. Este momentul să culegi roadele unui proiect, a unei  activități demarate în preajma datei de 25 mai 2017. Este foarte probabil să găsești noi posibilități de a face mai mulți bani. Poate fi vorba și despre cheltuieli neprevăzute, eventual pierderi financiare. Atenție la contractul pe care intenționezi să-l semnezi, la ce oferte de lucru primești, dacă merită să te implici și dacă nu e vorba doar despre o ofertă de lucru ce nu poate fi onorată.

         Gemeni – poate fi vorba despre o perioadă de criză de identitate sau nevoia de a aprofunda cunoașterea de sine prin raportarea la ceilalți oameni. Va trebui să te preocupi mai mult de propria persoană, de imaginea ta, de felul în care te percep ceilalți. Ești predispus la probleme care țin de propria identitate, ai o oarecare stare de dezorientare, nehotărâre în ceea ce privește alegerea unei direcții clare. Este posibil să apară probleme în relația de cuplu, datorită stării tale de nehotărâre, a incapacității de a fi obiectiv.

         Rac – este recomandat să-ți asculți intuiția, în ceea ce privește rezolvarea anumitor probleme din această perioadă. Pot fi aduse la lumină secrete ale unor dușmani ascunși și care au legătură cu discuțiile, proiectele lansate încă de la începutul lunii august a anului trecut. A venit timpul să te preocupi mai mult de latura spirituală a vieții, să te dedici unor acțiuni caritabile. Ai ocazia să intri în posesia unui secret care ți-a creat tot felul de probleme, într-o relație sau la locul de muncă. Este o perioadă în care vei pune mai mult accent pe sacrificiu, compasiune, cercetări metafizice, muncă și sănătate.

         Leu – ai ocazia, în această perioadă, să vezi cu cine merită să te asociezi, în cine este bine să ai încredere. Te preocupi mai mult de relația cu prietenii, îți dedici timpul unui proiect, poți întâlni acum protectori care să te ajute în lansarea de noi activități de grup. Este o perioadă în care ți se cere să realizezi echilibrul între ceea ce oferi în relația cu prietenii și nevoile individuale de creație. Este momentul să te rupi din relațiile de prietenie care nu-ți sunt de folos lăsând astfel loc unor noi relații, mult mai valoroase pentru propriul progres.

        Fecioară – mesajul acestei Luni Pline are legătură directă cu necesitatea de a găsi un echilibru între carieră și viața de familie. Poți găsi acum soluții neașteptate marcând, de fapt, un final dar și posibilitatea de a da startul unui nou început cariera ta având parte de schimbări bruște care vor afecta și relația cu familia. E timpul să faci ordine în carieră, să profiți de oportunitățile care vin spre tine, în plan profesional. Se poate vorbi despre șansa obținerii unei avansări în plan profesional, posibilitatea de a schimba direcția în carieră. Îți sunt recunoscute roadele muncii tale susținute, ceea ce ai demarat încă de la sfârșitul lunii februarie a acestui an.

         Balanță – este momentul să acorzi o atenție specială spiritualității, esoterismului, să adopți o nouă filosofie de viață. Se poate vorbi despre șansa de a călători în locuri inițiatice sau poți să întâlnești mentorul, ghidul fiind vorba despre o întâlnire de destin. Este nevoia profundă de a explora noi domenii, de a călători, eventual pe alte meleaguri. Relaționezi mai mult cu persoane de altă naționalitate sau plecate în afara țării. Este stimulată dorința de aventură și explorare, contactele cu alte culturi, redescoperirea de sine în raport cu divinitatea, experiențele de cunoaștere și învățare. Poate fi vorba și despre implicarea într-un parteneriat, o afacere în străinătate sau poți să planifici acum o călătorie peste hotare. Tot acum este posibil să iei decizia bruscă de a te înscrie la niște cursuri universitare sau postuniversitare care te vor ajuta, pe viitor, în plan profesional.

         Scorpion – ceva se finalizează în acest moment fiind vorba despre obiective financiare, un împrumut bancar sau o relație intimă, aspecte importante ce vizează taxele și impozitele, poate chiar o pierdere financiare ca urmare a unor sancțiuni, amenzi. Se face lumină în ceea ce privește resursele partenerului de viață, un asociat, o afacere, moștenire. Poate fi vorba acum despre culegerea unor roade plantate în preajma datei de 25 mai 2017, atunci când a avut loc Luna Nouă în zodia Gemeni, proiecte demarate și care vizează tranzacții imobiliare, afaceri derulate în comun cu un partener.

      Săgetător – această Lună Plină poate marca, pentru tine, un moment de cotitură în mariaj, într-o relație de parteneriat, în relația cu adversarii direcți. Poate fi șansa de a vedea rezultatele unei munci suținute, încă de la Luna Nouă în semnul Gemeni din data de 25 mai 2017. Atenție însă la asocierile pe care le faci. Este timpul să revizuiești anumite contracte, parteneriate, să pui capăt unei situații confuze. Acordă atenție la imaginea ta în societate, la modul în care te percep ceilalți oameni, la felul în care îți exprimi punctul de vedere. Relația cu partenerul de viață se intensifică iar dacă nu ai un partener de viață atunci, în această perioadă, este posibil să resimți această lipsă în mod profund.

        Capricorn –  poate fi vorba despre ocazia de a renunța la un loc de muncă, finalizezi un proiect important, îți schimbi programul de lucru, te preocupi mai mult de propriul organism, urmezi un nou regim alimentar, renunți la un tratament care nu mai este eficient. Este o perioadă favorabilă pentru a începe o anumită dietă. Atenție însă la contractul de muncă pe care dorești să îl semnezi, la modul în care îți ceri drepturile salariale.

         Vărsător –  poți ajunge în situația de a pune punct unei relații de dragoste. Este o perioadă dinamică, plină de energie și creativitate în care ai ocazia să te bucuri de realizări deosebite, în ceea ce privește un proiect care implică creativitate, inspirație, ceva început la Luna Nouă în semnul Gemeni din data de 25 mai 2017. Te remarci mult mai ușor aducând la suprafață ceea ce este unic, special. Poate fi vorba și de anumite pierderi sau realizări venite dinspre proprii copii, din relația cu aceștia, speculații, activitățile care țin de joc, distracții, petrecere a timpului liber. 

        Pești – urmează o perioadă în care se pot amplifica evenimentele care țin de casă, activitățile imobiliare, relația cu părinții, locul natal. Poate fi vorba acum și despre finalizarea unor relații, întoarcerea către trecut, revederea unor prieteni din copilărie. Este posibil să te gândești acum să renunți la o locuință, să faci o schimbare de domiciliu sau pot aparea probleme serioase, legate de proprietate. Este o perioadă emoțională intensă fiind mult mai sensibil acum și având  o mai mare nevoie de afecțiune, protecție, de a fi mai aproape de familie, de propria mamă.