Săptămâna 8 – 14 ianuarie 2018

Berbec   
      Este timpul să îți manifești ambiția și curajul, în plan profesional, acceptând cu încredere provocările de aici. Reușești să faci față cu brio oricărei încercări, totul este să nu neglijezi sfaturile primite de la superiori și să nu te lași copleșit de răutățile venite din partea adversarilor. Te poți bucura de câștiguri și susținere financiară venită din partea partenerului de viață sau ca urmare a unei investiții inspirate din trecut. Te poți aștepta la primirea unei moșteniri, eventual câștigarea unui proces. Sunt favorizate călătoriile pe distanțe lungi, mai ales spre sfârșitul perioadei analizate.
 
 
 
 
 
 
 
Taur                  
        Încă de la începutul acestei săptămâni ești copleșit de sarcinile de serviciu. Pot să apară unele neplăceri venite din partea unor colegi, colaboratori, mai ales dacă vorbim despre un job desfășurat în cadrul unei firme cu capital străin. Este posibil să îți fie date peste cap unele proiecte, legate de o deplasare în interes de serviciu. Ai ocazia să constați că tot răul e spre binele de mai târziu. Evită să te lași condus de orgolii și ambiții prostești în cadrul relațiilor de parteneriat. Este posibil să îți faci acum noi cunoștințe, poți da startul unei relații de prietenie cu o persoană de altă naționalitate sau aflată în străinătate. Sunt favorizate demersurile care țin de acte, documente referitoare la un credit, o moștenire.
 
 
 
 
 
 
Gemeni
       Evită să mai cari după tine poveri de natură emoțională. Debarasează-te de trecut, de gândurile negative, de evenimentele neplăcute care te-au marcat, poate pentru prea mult timp. Ai ocazia să aduci la suprafață comori nebănuite, te dedici celor din jur, dăruiești din ceea ce ai acumulat. Dă mai departe din experiența ta de viață! Este o perioadă deosebit de favorabilă pentru a te relansa, în plan profesional. Ai șansa de a descoperi o nouă fațetă a domeniului în care activezi sau vei porni pe o nouă cale profesională. La sfârșitul acestei săptămâni dedici mai mult timp relației de cuplu.
 
 
 
 
 
 
 
Rac
         Ai tendința, în săptămâna analizată aici, de a te lăsa copleșit de obligațiile care țin de casă, familie, copii. Învață cum să spui: Nu! atunci când simți că sufletul îți este obosit și nu mai poți face față atâtor cerințe, obligații venite din partea celor din jur. Nu te lăsa copleșit de suferința unora dintre ei pentru că astfel vei pierde din vedere oportunitățile de progres care vin acum spre tine. Spre finalul acestei perioade ai șansa de a da startul unei relații sentimentale de cursă lungă. În ultima zi a acestei săptămâni este recomandat să te preocupi mai mult de propria sănătate.
 
 
 
 
 
 
 
Leu
        Chiar dacă începutul acestei săptămâni nu pare atât de promițător, la capitolul comunicare, călătorii sau în relația cu rudele apropiate, ai totuși ocazia să observi ce anume mai ai de corectat la propria atitudine. Primești susținere venită din partea părinților pentru a reuși să-ți împlinești un scop profesional. Sunt favorizate acum discuțiile, schimbul de experiență cu persoane aflate în străinătate. Ai ocazia să te bucuri de realizări deosebite, dacă urmezi studii superioare. Va trebui să dai dovadă de mai multă prudență în relația cu superiorii.
 
 
 
 
 
 
 
Fecioară   
         Începutul acestei săptămâni este de-a dreptul tensionat, atunci când vine vorba despre bani, cheltuielile pe care ești nevoit să le faci. Pot să apară noi cerințe venite din partea propriului copil iar aceasta îți va da peste cap planurile personale sau pe cele de afaceri. Sunt favorizate călătoriile, negocierile, relațiile de colaborare sau de parteneriat. Debordezi de energie și încredere de sine beneficiind de resursele și instrumentele necesare pentru a rezolva cu bine anumite probleme care țin de o casă, proprietate sau în relația cu părinții.
 
 
 
 
 
 
 
Balanță
      Ai destul de multe aspecte de lămurit, atunci când vine vorba despre relația cu partenerul de viață. Totul va depinde numai de calmul și răbdarea de care vei da dovadă pentru că ai acum șansa de a primi niște răspunsuri importante. Te poți aștepta și la bârfe care nu fac decât să te incite, te vor ambiționa să scotocești și mai mult pentru a găsi un răspuns clar. Este vorba despre multă agitație, în ceea ce privește casa, relația cu familia. Ești nevoit să faci anumite schimbări, chiar unele investiții. Primești susținere financiară din partea partenerului de viață dar te poți aștepta și la unele reproșuri venite din partea acestuia. La sfârșitul acestei perioade ți-ar prinde bine o plimbare, alături de prieteni.
 
 
 
 
 
 
Scorpion
        Ești decis să acționezi din umbră, mai ales dacă este vorba despre o negociere, acte sau în relația cu rudele apropriate. Te gândești și te răzgândești, atunci când este vorba despre acte, documente, înscrisuri sau în tot ceea ce privește comerțul. Nu te lăsa influențat de către pesimiști! Ai acum ocazia să dai startul unei relații sentimentale, în ciuda unor pierderi și a dezamăgirilor de care ai cam avut parte. Spre sfârșitul acestei perioade ai ocazia să semnezi un (nou) contract de muncă care te va avantaja, în plan financiar.
 
 
 
 
 
 
 
Săgetător
         Încă de la debutul acestei perioade putem să vorbim despre o stare de neliniște, mai ales în privința relației pe care o ai cu prietenii apropiați. Nu te baza prea mult pe aceștia, mai ales dacă sunt și bani implicați în ecuație, indiferent dacă trebuie să-i dai sau să îi primești. Sunt favorizate proiectele desfășurate în secret dar și relația cu părinții, familia. Este momentul potrivit pentru a dedica mai mult timp persoanei iubite și/sau copilului. La sfârșitul acestei săptămâni ai ocazia să lași în trecut oamenii care te-au rănit reușind astfel să îți vezi de propriul drum. Ai acum capacitatea de a ierta și de a iubi, mai mult chiar decât crezi că este posibil.
 
 
 
 
 
 
 
Capricorn
          Chiar dacă pot să apară și unele neajunsuri, atunci când vine vorba despre carieră sau relația pe care o ai cu superiorii, doar la tine este puterea necesară pentru a reuși să faci ordine în zona profesională dar și în viața personală. Nu te mai victimiza! Ai acum tendința să te lași influențat de bârfe sau de promisiunile făcute de către prieteni. Spre sfârșitul acestei săptămâni este recomandat să analizezi cu mai multă sinceritate și obiectivitate situația în care te afli. Nu te mai lăsa copleșit de ceva care nu există decât în imaginația ta. Gândește-te că ai tendința de a exagera, în sensul negativ. Ai forța necesară pentru a pune bazele unui nou început, în plan profesional, dar și personal, relațional.     
 
 
 
 
 
 
 
Vărsător
        Începi această săptămână cu un sentiment destul de neplăcut, la capitolul relații și călătorii pe distanțe lungi. Este recomandat să profiți de schimbările care apar acum în zona carierei. Nu te lăsa copleșit de responsabilitățile, obligațiile de serviciu, pe care trebuie să le îndeplinești cât mai rapid. Ai mai multă grijă de propria sănătate pentru că există riscul destul de crescut să ai tot felul de probleme profesionale, dacă nu rezolvi la timp un anumit diagnostic. Poți să treci prin transformări destul de intense, atât în plan sentimental cât și profesional. Evită să te lași cuprins de panică pentru că nu știi prea clar ce alegeri să faci!
 
 
 
 
 
 
 
Pești
        Este posibil să apară unele nemulțumiri din cauza unor probleme cu care se confruntă acum partenerul de viață. Fie că este vorba despre probleme de sănătate, fie că vorbim despre unele pierderi financiare sau chiar un proces nu este recomandat să te bazezi prea mult pe promisiunile făcute de prieteni. Aceștia au tendința să îți pună „în cârcă” cuvinte, acțiuni pe care nu le-ai făcut. Este momentul potrivit pentru a pune capăt definitiv unei astfel de relații de „prietenie”. Te bucuri de realizări deosebite, atunci când vine vorba despre studiile superioare sau o călătorie în străinătate. Primești susținere financiară de la cine te aștepți mai puțin!