Săptămâna 23 – 29 aprilie 2018

Berbec        
      Chiar dacă ai parte de discuții contradictorii cu un superior, ai ocazia să constați că multe probleme din trecut pot fi rezolvate acum. Important este să fii ferm știind exact ce vrei și dacă chiar poți obține ceea ce vrei în plan profesional. În prima parte a săptămânii sunt favorizate investițiile, valorificarea resurselor financiare de care dispui. Spre sfârșitul săptămânii ar fi cazul să dai dovadă de mai multă prudență în relația de mariaj. Este posibil să te lași influențat de problemele din carieră și astfel să fii agresiv în relația cu partenerul de viață.
 
 
 
 
 
 
 
Taur                         
       Nu este momentul potrivit pentru a demara acțiuni importante ce vizează, fie o călătorie în străinătate, fie semnarea unui contract cu o firmă străină. Pot apărea tot felul de neplăceri legate de cursurile pe care le urmezi. De evitat conflictul cu un profesor, ghid întrucât există posibilitatea să termini definitiv o relație care te-a ajutat, de-a lungul timpului, să progresezi. Spre sfârșitul săptămânii ești oarecum nemulțumit că trebuie să pui la punct strategii bine gândite ce vizează un proiect profesional. Este momentul să petreci mai mult timp în mijlocul naturii, alături de oameni dragi.
 
 
 
 
 
 
 
 
Gemeni      
      Este momentul oportun să pui capăt definitiv unor relații de prietenie sau să renunți la o asociație, organizație din care faci parte. Nu ai decât să ții cont de intuiția proprie și să ai mai multă încredere în viitor. Spre sfârșitul săptămânii poți ajunge la conflicte în relația cu familia sau reiei anumite discuții cu părinții, legate de casă, o proprietate. Nu te grăbi să iei decizii în această perioadă!
 
 
 
 
 
 
 
 
Rac    
       Te poți aștepta să nu fii înțeles de către partenerul de viață, îndeosebi la începutul săptămânii, dacă te-ai hotărât să faci o schimbare importantă, în plan profesional. Ar fi cazul să fii mult mai prudent la modul în care te exprimi față de un superior sau la felul în care îți exteriorizezi propriile nemulțumiri. Spre sfârșitul săptămânii este posibil să fii luat prin suprindere de o invitație venită din partea unei persoane de sex opus. Nu este exclus să dai startul unei (noi) relații de dragoste.
 
 
 
 
 
 
 
 
Leu   
      Chiar dacă te confrunți cu tot felul de nemulțumiri venite din partea unor colegi sau colaboratori, nu ai decât să dai dovadă de o mai bună organizare și dedicare pentru proiectul profesional. Ești susținut de astre pentru a face schimbări importante care țin de casă, proprietate, achiziție și/sau vânzare de locuințe. Spre sfârșitul săptămânii este recomandat să fii mai atent în relația cu părinții.
 
 
 
 
 
 
 
 
Fecioară       
       Ai tot felul de nemulțumiri la adresa propriului copil sau într-o relație de amor. Îți prinde bine starea de solitudine, de introspecție, îndeosebi la început de săptămână, tocmai pentru a reuși să găsești cele mai bune soluții în ceea ce privește o afacere personală sau un proces în care ești implicat. Spre sfârșitul săptămânii ești predispus la cheltuieli peste măsură. Nu e cazul să faci cadouri costisitoare pentru persoana iubită considerând că doar în acest fel îi poți demonstra cât de mult o iubești.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Balanță     
        Ți-ar prinde bine să stai mai mult de vorbă cu un prieten apropiat pentru a lămuri anumite aspecte care țin de o relație de parteneriat sau de afaceri. Atenție la eventuale probleme din zona locuinței, eventuale stricăciuni care pot să apară în gospodăria proprie. La sfârșit de săptămână este momentul să rezolvi anumite animozități din relația de cuplu. Se reiau anumite discuții, destul de intense, cu partenerul de viață legate de casă sau de părinți.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Scorpion
      Deși părea că s-au rezolvat anumite probleme, confuzii legate de locul de muncă și de relația cu colegii, iată că mai răbufnesc anumite conflicte care se cer remediate urgent. Fii atent  la felul în care îți exprimi nemulțumirile întrucât poți „turna gaz pe foc” de la simple remarci. La sfârșit de săptămână este recomandat să te îngrijești mai mult de propria sănătate, eventual să îți schimbi tratmentul sau să adopți un nou regim de viață și alimentar.
 
 
 
 
 
 
 
 
Săgetător
     Ai ocazia să dezvolți o relație de amor cu un coleg de muncă. Porți discuții intense cu persoana iubită pe tema banilor. La începutul săptămânii ai ocazia să faci mai multe deplasări în interes de serviciu. Spre sfârșitul perioadei este bine să fii mult mai prudent în ceea ce privește relația cu membrii din cadrul unui grup. Acționând cu înțelepciune și discreție, ai șansa să obții ceea ce ți-ai propus, îndeosebi în plan financiar.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Capricorn
        Anumite conflicte din relația cu familia îți dau posibilitatea să explorezi un mediu nou, mult mai interesant și care chiar ți-ar putea aduce un progres real, în plan personal și spiritual. Nu este cazul să exagerezi gândind că toată lumea are ceva cu tine. Vezi care sunt, de fapt, nemulțumirile celorlalți înainte de a trage concluzii pripite. Spre sfârșitul săptămânii te poți aștepta la reproșuri venite din partea unui superior.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Vărsător
       Începutul de săptămână îl dedici mai mult relației de mariaj sau unui parteneriat important. Ești susținut de astre să găsești soluții spontane, venite la timp pentru a contracara anumite acțiuni venite din partea dușmanilor ascunși. Nu este exclus să ajungi la discuții tensionate cu o rudă apropiată și astfel să renunți definitiv la o înțelegere. La sfârșitul perioadei analizate ar fii mult mai prudent, dacă te-ai hotărât să pleci la drum lung.
 
 
 
 
 
 
 
 
Pești      
      Încă de la începutul săptămânii ești pus serios pe treabă dând dovadă de multă ambiție, hotărâre să demarezi o acțiune, un proiect important menit să îți aducă mai mulți bani în cont. Atenție la posibilitatea de a investi mai mult decât câștigi. Relația de mariaj poate să treacă prin momente de conflict având ca subiect principal banii care nu sunt suficienți pentru a demara o activitate importantă pentru familie.