Săptămâna 12 – 18 martie 2017

Berbec   
      Nu prea îți convine ce informații îți ajung la urechi astfel că va trebui să dai dovadă de mai mult calm și răbdare în relația cu ceilalți. Este recomandat să nu ții cont chiar de orice bârfă. Ești foarte preocupat de propria carieră, cauți noi metode de a aduce mai mulți bani la bugetul personal. Ești ambițios, capabil să obții ceea ce îți dorești, în plan financiar. Te gândești foarte serios să te înscrii la niște cursuri, să te informezi mai profund dintr-un nou domeniu. Ai chef de mai multe plimbări, vrei să călătorești, să socializezi fiind într-o continuă agitație. Spre sfârșitul acestei săptămâni ai ocazia să faci o călătorie în locuri unde nu ai mai fost de ceva timp. Putem vorbi și despre revederea unei persoane dragi, reluarea unei relații sau încercarea de a lămuri anumite aspecte care țin de un parteneriat.
 
 
 
 
 
 
 
Taur
      Te simți energic, plin de viață, pus pe treabă. Încerci să imbini în mod armonios utilul cu plăcutul și nu vrei să lași nimic la voia întâmplării. Este recomandat să te mobilizezi și să nu te bazezi prea mult pe ceea ce îți promit prietenii. În partea a doua a acestei săptămâni ai ocazia să intri în posesia unor informații secrete, vis-a-vis de o relație, fie că vorbim despre mariaj sau o colaborare în interes de serviciu. Este important să acționezi cu tact și să urmărești îndeplinirea propriului ideal, pas cu pas. La sfârșitul perioadei în analiză aici preferi să dedici mai mult timp unui domeniu care te poate ajuta să aduci la suprafață răspunsuri importante, fie că vorbim despre esoterism sau citești mai mult din tot ceea ce are legătură cu spiritualitatea preferând să te axezi pe înțelegerea vieții.
 
 
 
 
 
 
Gemeni
       Încă mai ai foarte mult efort de depus la locul de muncă în încercarea de a te mobiliza și a da randamentul maxim. În prima parte a acestei săptămâni poți avea un sentiment de epuizare mentală lipsindu-ți coerența în ceea ce spui. Ai tendința să gândești una și să „trâmbițezi” cuvinte pe care, ulterior, le vei regreta. Este recomandat să te concentrezi pe finalizarea propriilor sarcini de serviciu și să apelezi la mai mult umor. Relația cu prietenii este acum mult mai intensă, în special în partea secundă a perioadei în discuție. Comunici mai mult prin telefon, putem vorbi și despre reluarea unei relații, revederea unor prieteni pe care nu i-ai mai văzut de mult timp. La sfârșitul săptămânii ți-ar prinde bine o plimbare, alături de partenerul de viață.
 
 
 
 
 
 
Rac
   Te poți aștepta la primirea unor vești destul de neplăcute și care țin de studiile superioare sau de relația cu persoane aflate în străinătate. Este recomandat să te mobilizezi și în privința casei dar și a propriei cariere putând fi pus acum în situația de a rezolva, într-un timp cât mai scurt, eventualele schimbări care apar în aceste zone. În carieră pot fi reluate unele discuții, poate chiar vei dori să reiei o mai veche colaborare, un loc de muncă la care ai renunțat de curând. Ești indecis, nu prea știi încotro vrei să mergi, cu cine să te asociezi sau pe cine te poți baza. Cert este că ai nevoie de o reevaluare a propriilor capacități profesionale precum și de o reorganizare, mult mai eficientă. Poate chiar vei dori să urmezi noi cursuri de perfecționare. La sfârșitul acestei săptămâni ești cu gândul tot la muncă, bani dar și la propria sănătate.
 
 
 
 
 
Leu
     Ești destul de stresat, preocupat de bani. Nu mai știi de unde să iei și cum să-i împarți sau să-i înmulțești. Cert este că ai de plătit tot felul de taxe, impozite, datorii reușind cu greu să faci față cheltuielilor strict necesare. Pot avea loc discuții intense, legate de un posibil loc de muncă, mai bine plătit. Nu este exclus să primești oferte de lucru în străinătate, să reiei o colaborare cu persoane aflate în afara țării. Acordă o atenție specială la orice călătorie vei face în perioada 13 – 15 martie. Spre sfârșitul acestei perioade poți discuta mai mult despre casă, familie, proprietate, îți vin tot felul de idei legate de renovare, vânzare-cumpărare de bunuri. În ultima zi a săptămânii analizate ai ocazia să petreci frumos, alături de persoane dragi.
 
 
 
 
 
 
 
Fecioară   
       Poți fi destul de bulversat de faptul că parcă nu se mai termină problemele din cadrul relației de cuplu. Apar tot felul de discuții în contradictoriu, calomnii, acuzații nefondate, îndeosebi în prima parte a acestei săptămâni. Este nevoie de mai multă mobilizare din partea ta. Te poți confrunta cu probleme financiare sau discuții care țin de plata unor taxe, impozite, credite, datorii, putem vorbi chiar și despre un eventual partaj sau despre o moștenire. Este o perioadă de confruntări, neliniște, la capitolul bani și relații. Este favorizată relația cu străinătatea. La sfârșitul perioadei în analiză îți concentrezi mai mult atenția pe casă și familie.
 
 
 
 
 
 
Balanță
        Este o perioadă tumultoasă, în ceea ce privește relația cu ceilalți oameni. Putem vorbi acum despre necesitatea de a face „curățenie” în cadrul parteneriatelor sau în relația de cuplu, mariaj. Totul depinde de hotărârea ta, de ambiția de a nu mai tolera anumite persoane care ți-au creat tot felul de probleme. O perioadă tensionată poate fi în zilele de 13, 14 și 15 martie, totul ține de diplomația și calmul de care vei da dovadă. Spre sfârșitul acestei săptămâni ai ocazia să te întâlnești cu rudele apropiate, să porți discuții interesante, legate de casă, familie. Putem vorbi despre o perioadă în care este posibilă revenirea unui partener în viața ta, reluarea unor conversații sau nevoia de a primi niște răspunsuri la unele situații neclare, legate de o relație.
 
 
 
 
 
 
Scorpion
    Lucrurile sunt destul de neclare, în ceea ce privește relația sentimentală. Este important să porți o discuție sinceră cu persoana dragă. Acordă o atenție specială la eventualele probleme care țin de sănătate fiind acum momentul pentru o intervenție rapidă. În partea a doua a acestei săptămâni este recomandat să te preocupi mai mult de propria persoană. Ai ocazia acum să reiei discuțiile cu un partener sau poți încerca să găsești soluții salvatoare, legate de un parteneriat. La sfârșitul perioadei în analiză este bine dacă reușești să îți valorifici abilitățile de care dispui.
 
 
 
 
 
 
 
Săgetător
     Ești deranjat profund de anumite probleme care te pot lua oarecum prin surprindere și care vizează casa, familia. Nu este exclus să ajungi la unele contradicții, în relația cu propriii părinți. Atenție și la relația cu prietenii sau un grup, o asociație din care faci parte. Este posibil să fii pus într-o situație care te dezavantajează, din punct de vedere financiar și/sau relațional. Ai ocazia acum să reiei o relație de dragoste sau poți discuta intens cu un fost iubit. La sfârșitul acestei săptămâni te preocupi mai mult de propria persoană fiind necesar să te relaxezi mai mult.
 
 
 
 
 
 
 
Capricorn
     Începi această săptămână destul de nemulțumit de rezultatele unui examen sau a unei colaborări ori a unei călătorii în interes de serviciu. Este recomandat să te concentrezi mai mult pe casă, familie, patrimoniu. Poți fi implicat într-un proces sau cauți soluții noi, salvatoare pentru rezolvarea unui conflict ce vizează patrimoniul. Nu duci lipsă de dușmani ascunși care te tracasează cu tot felul de atacuri din umbră. Este nevoie de mult calm și mobilizare din partea ta. Atenție la perioada 12 – 14 martie atunci când ești predispus la certuri în familie, revenirea asupra unor probleme legate de relația cu părinții, casa. Sunt aspecte care țin și de carieră și care trebuiesc rezolvate apelând la tot felul de tertipuri. La sfârșitul perioadei în discuție aici preferi starea de solitudine.
 
 
 
 
 
 
 
Vărsător
    Ești nemulțumit, atunci când vine vorba să mai scoți niște bani din cont pentru unele plăți urgente. În această perioadă ai mai mult chef de plimbări, distracții, vrei să te bucuri de soare, de primăvară și de compania prietenilor. Chiar te simți stresat, epuizat mental din cauza cheltuielilor urgente. În partea a doua a acestei săptămâni relaționezi mai mult cu rudele apropiate, ba chiar poți călători prin locuri unde nu ai mai fost de mult timp. Conversezi mai mult prin telefon, poți relua o relație de prietenie. Îți dorești să te ocupi mai mult de casă, gospodărie, poți chiar să renovezi, să aduci îmbunătățiri casei proprii. La sfârșitul perioadei ai ocazia să petreci mai mult timp cu prietenii.
 
 
 
 
 
 
 
Pești
    Ești foarte agitat, nemulțumit vis-a-vis de carieră, superiori sau în privința relației cu partenerul de viață, îndeosebi la debutul acestei săptămâni. Putem vorbi despre o perioadă destul de tensionată în privința banilor, a patrimoniului, în zilele de 12, 13 și 14 ale lunii analizate. Încearcă să te mobilizezi pentru a finaliza niște probleme care țin de ceva timp și care vizează casa, o moștenire. Relația cu rudele apropriate este destul de tensionată fiind posibil să reiei niște discuții mai vechi cu acestea. La sfârșitul săptămânii ai ocazia să-ți faci unele strategii interesante, legate de casă, familie și carieră. Nu trebuie să-ți pierzi încrederea în tine, în capacitatea de a rezolva o situație tensionată, în relația cu partenerul de viață sau în cadrul unei relații de afaceri.